To eat consenting adults, this they call a crime / I eat them if they ask me, and this to me seems fine

Oboseala de la mijlocul saptamanii probabil isi spune cuvantul, asa ca in noaptea asta nu ne mai plimbam cu barca, ci ne intoarcem la cocina de duminica. Avem un porc modificat genetic si o dilema morala. Sa zicem ca esti vegetarian de multi ani, dar iti placea carnea si inca ai momente cand poftesti ba la un copanel, ba la un piept de puicuta. Acum ai in fata carnati si sunca de porc, plus cateva bucati de pui prajit. Si te pregatesti sa le mananci, cu constiinta impacata, pentru ca ai cunoscut-o personal si ai vorbit cu Priscilla. Cine e Priscilla? Este fostul porc din care s-au confectionat carnatii si sunca de pe farfuria ta. Nu uita ca suntem intr-un experiment mental, in care porcii pot, la o adica, vorbi. Priscilla a fost proiectata genetic astfel incat sa isi doreasca sa fie mancata. Visul vietii sale era sa ajunga pe farfuria unui om, iar in ziua taierii s-a trezit fericita si nerabdatoare sa isi realizeze in sfarsit menirea. Ti-a spus toate astea inainte sa se indrepte, zburdand de fericire, catre toporisca prin care avea sa isi implineasca potentialul (de carnati, da!). Tu, baiat bun, te-ai gandit ca nu ar fi politicos sa refuzi si chiar acum mai musti odata din hotdog-ul cu carne din Priscilla si mustar. Cat despre pui, si asta a fost modificat genetic, adica a fost decerebrat; practic nu a avut sistem nervos, a trait ca o leguma, fara sa simta cea mai mica durere.

Iata insa ca ti se face rau. Ti-e greata (ai avut o zi grea?) Ce sa fie? O reactie a organismului care nu mai era obisnuit sa digere carne? Sau altceva, o intuitie morala care ti-a soptit ca nu e tocmai corect din punct de vedere moral sa te infrupti dintr-un porc proiectat cu dorinta paradoxala de a fi mancat? Dar de ce ar fi gresit? Acum depinde si de ce ai mancat-o pe Priscilla: spune drept, te-ai bucurat cand ai aflat ca isi dorea sa ajunga carnati pentru ca asta ti-a permis sa mananci carne fara sa te simti vinovat sau a fost un simplu gest altruist pe care l-ai facut din compasiune pentru ea, in timp ce ii blestemai in gand pe nenorocitii care au avut ideea de a crea un asemenea animal? Daca te-ai bucurat e cam nasol- vei incuraja astfel de practici de modificare genetica a porcilor. Desi cineva ar putea obiecta ca, daca tot porcii sunt crescuti in ferme pentru a fi sacrificati si mancati, macar sa moara fericiti, convinsi ca asta este suprema fericire. Din punct de vedere utilitarist am maximiza fericirea de ambele parti: tu esti multumit ca mananci ce-ti place fara sa iti incalci principiile, iar Priscilla asteapta acel moment ca pe o incununare a intregii sale existente. Insa ce spunea Mill? Cati porci satisfacuti am avea de fapt daca o papi pe Priscilla? Nu mai bine esti un Socrate care da la parte farfuria, dezgustat („E mai bine sa fii un Socrate nesatisfacut decat un porc satisfacut”)? Atentie! Nu dau raspunsuri, nu vreau sa te influentez! Gandeste-te daca ai sau nu o datorie morala fata de Priscilla, care ti-a spus povestea ei de viata si a avut incredere in tine ca o vei manca. Sau daca, dimpotriva, datoria ta era sa o refuzi elegant, indreptand-o, eventual, catre altcineva sau incercand, increzator in epigenetica, sa o covingi sa exista un sens al vietii de porc si in absenta cutitului.

Experimentul mental prezentat ii apartine filosofului Julian Baggini, care s-a inspirat, la randul lui, dintr-un fragment delicios (gusta!) din cartea „The Restaurant at the End of the Universe” a lui Douglas Adams (http://remotestorage.blogspot.ro/2010/07/douglas-adamss-cow-that-wants-to-be.html). Este doar una dintre cele 100 de dileme si probleme filosofice pe care le prezinta Baggini in cartea intitulata chiar asa: “The Pig That Wants to Be Eaten: 100 Experiments for the Armchair Philosopher”.  Vezi ca a scris mai multe carti, una despre filosofie si sensul vietii (la oameni, nu la porci).

Mai vrei un caz ciudat? In 2001 Armin Meiwes a dat un anunt mai neconventional pe internet: cauta ceva de mancare…”un barbat intre 18 si 30 de ani, dispus sa fie macelerit si apoi mancat”. A primit cateva sute de cereri si, dupa o selectie riguroasa, l-a ales pe Bernd Jürgen Armando Brandes, un inginer din Berlin. Daca inca iti este rau dupa carnea de porc ingerata ma gandesc sa te menajez de data asta, deci te sfatuiesc sa sari direct la urmatorul paragraf, mai ales ca sigur ai intuit ce se va intampla: da, il mananca! Insa urmeaza niste detalii sordide, pe care le mentionez ca sa intelegi, daca te tine stomacul, ce poate inventa (si aplica!) mintea umana. Meiwes i-a amputat penisul lui Brandes si cei doi au incercat impreuna sa il manance crud; nu avea un gust prea bun, asa ca l-au prajit in tigaie cu usturoi, sare, piper si vin; cum l-au lasat cam mult pe foc s-a ars si pana la urma l-a mancat cainele. Brandes a sangerat trei ore in baie, dupa care Meiwes i-a dat un pupic si l-a injunghiat mortal in gat, l-a sectionat, bagat la congelator si, in urmatoarele zece luni, pana sa fie prins, a consumat in jur de 20 de kilograme din el. In 2002 Meiwes a fost arestat, in 2004 condamnat la opt ani de inchisoare, iar in 2005, in urma rejudecarii procesului, pedeapsa a fost marita la detentie pe viata. Stiu, esti dezgustat, e normal, as fi  chiar ingrijorata daca ai ridica din umeri, nepasator. Si presupun ca tii minte articolul despre Haidt si intuitiile morale: desi stii ca „victima” a fost total de acord cu tratamentul la care a fost supusa, ceva te impinge sa spui ca fapta lui Meiwes a fost, fara nicio urma de indoiala, absolut imorala si ingrozitoare. Chiar daca apreciezi libertatea umana si dreptul fiecaruia de a dispune in orice fel de corpul lui, nu? O explicatie a canibalismului o gasesti in cartea lui Paul Bloom, „How pleasure works”: suntem inclinati in mod natural spre dualism si cautam esente, o natura mai profunda a realitatii. Esentialismul l-a facut pe Meiwes sa creada ca mancandu-l pe Brandes se va impregna cumva cu substanta lui, iar acesta din urma va fi parte din el (esti ceea ce mananci, stii vorba aia…) Ca sa vezi pana unde poate merge fenomenul de placebo: Meiwes a declarat ca a inceput sa vorbeasca mai bine engleza de cand si-a mancat partenerul de distractie.

Ti-e foame?Hai ca nu te mai retin mult. Intrebarea era daca si de ce cele doua situatii de mai sus sunt (in)acceptabile din punct de vedere moral. Cam morbide exemplele? Sa zicem ca este un mic derapaj al unei curiozitati multidirectionale. O spune si Todd Kashdan, in “Curious? Discover the missing ingredient to a fulfilling life”, o carte intreaga dedicata acestei calitati minunate (de cele mai multe ori). De aici si urmatoarea provocare, bazata pe un caz real din carte: ce ai face daca baiatul tau ar fi fascinat de…aspiratoare? Adica de-adreptul obsedat! De mic s-a jucat cu ele, dar acum, la 13 ani, are 165 de exemplare (da, l-ai lasat) si le foloseste pe toate, prin rotatie. Castiga si bani reparand aspiratoarele vecinilor, iar din profit isi cumpara bomboane…nu! aspiratoare, evident! Visul lui e sa inventeze un model silentios si aproape tot timpul si-l dedica acestei pasiuni, cu riscul neglijarii altor aspecte ale vietii, cum ar fi socializarea cu alti copii sau chiar invatatul la alte materii decat cele care il ajuta in acest sens (hm..care-s alea? fizica?) Ce faci? Tu, parintele! Il sustii sau il descurajezi, eventual interzicandu-i sa se mai atinga de aspiratoare? Incerci sa ii arati ca exista si o cale de mijloc, adica stai cu ochii pe ceas si dupa doua ore ii spui „Gata, acum trebuie sa te opresti si sa faci altceva!”? Cazul lui Kyle Krichbaum, acum in varsta de 15 ani (http://www.odditycentral.com/funny/15-year-old-has-a-strange-passion-for-vacuum-cleaners.html) este din nou unul extrem. Dar ceva imi spune ca incerci sa controlezi sau sa influentezi directia in care se indreapta interesele copilului tau. Este pasionat de un sport, iar tu ii aduci aminte ca are de facut tema la matematica? Poate ii place sa picteze, insa tu, desi sa te abtii sa ii spui ceva, strambi din nas de fiecare data cand il vezi cu pensula in mana, pentru ca te gandesti ca in societatea de azi nu va avea prea multe sanse cu interesele lui artistice?

Articolul asta a fost despre unele dileme filosofice si etice legate in special de valoarea (sau conceptul, depinde cum o privesti tu) de libertate. In ce situatii poti interveni peste dorinta celuilalt, fie el un porc modificat genetic, un adult care alege sa fie mancat sau un adolescent cu preocupari excentrice? Despre relatiile de cuplu nu am considerat necesar sa vorbesc- este de la sine inteles ca nu ti-ar trece prin cap sa decizi singur ce ar fi mai bine pentru celalalt sau pentru relatie. Sau ma insel si am formulat intrebarea sub forma unui raspuns dat in locul tau? Ai grija ce spui ca te mananc! Pardon, nici eu nu mai stiu ce indrug aici, astazi mi-am suprasolicitat neuronii (in oglinda) cu tot felul de exercitii extenuante.