Astazi am cunoscut un om extraordinar. Timp de
doua ore, am avut privilegiul de a-l asculta pe Solomon Marcus, matematician de renume international, academician,
fost profesor la Facultatea de
Matematica, Universitatea Bucuresti. A publicat peste 50 de carti traduse in
mai multe limbi europene si mai bine de 400 de articole in reviste stiintifice
si de specialitate. Insa nu doar matematica l-a captivat dintotdeauna, ci
complexitatea realitatii si a fiintei umane, interes ce s-a materializat in
volume precum “Lingvistica matematica”, “Limbaj, logica, filosofie”, “Poetica
matematica”, “Arta si stiinta” sau “Semiotica folclorului”. Are 88 de ani si a
sustinut o prelegere impecabila, clara, revelatorie. Acum doua zile se afla la
Cluj. Maine va merge la Pitesti, unde va vorbi in fata unor elevi norocosi de
clasa a-V-a. “Secretul” sau? Dupa cum afirma intr-un interviu, “Dispun de suficientă energie pentru a mă împrospăta continuu, pentru a
putea privi cu un ochi limpede lucruri pe care, poate, le-am văzut de sute de
ori, dar care îmi aduc de fiecare dată bucurie”.
Prelegerea
de astazi s-a intitulat „Unele probleme actuale ale Romaniei”. Recunosc, am
ajuns in sala mai degraba intamplator, pentru a ocupa unul din prea multele
scaune ramase libere. Nu auzisem de Solomon Marcus pana atunci, asa ca aveam la
mine o carte de Susan Blackmore, din care ma asteptam (in baza unor experiente
anterioare asemanatoare) sa citesc, imperturbabila, pe tot parcursul orei. Nu
numai ca nu am citit nici un rand (am compensat mai tarziu, terminand carticica
pe o banca in parc), dar primele si ultimele pagini sunt acum pline de niste notite
scrise intr-o stare aproape modificata de constiinta (ca sa o impac si pe Susan).
Ia sa vad, mai inteleg ceva din ele? Or let’s
get high together. Ghilimele lipsesc doar pentru ca nu voi cita exact. Le
poti insa subintelege.
Una
dintre problemele esentiale ale Romaniei de astazi este educatia, sau incapacitatea
scolii de a-i invata pe elevi sa gandesca (si) cu mintea lor. Acesta ar trebui
sa fie sensul creativitatii. Pare o banalitate, insa majoritatea activitatilor
de rutina pe care le desfasuram pe parcursul unei zile (traversarea strazii pe
culoarea verde, aprinderea televizorului, condusul autoturismului etc) se
bazeaza pe niste procedee stabilite de altii, pe care noi le-am invatat. Am
preluat rezultatele inteligentei altora si este firesc sa se intample asa, numai
ca scoala trece mult prea putin dincolo de acest deziderat. Copilul afla la
scoala unde, cand, cat. Mass-media, cea care ar putea fi o sursa alternativa de
informatii, este in totalitate confiscata de zona derizoriului si anodinului.
Copilul afla de la televizor cat a costat rochia Elenei Basescu sau „de ce nu
merge relatia Crudutei cu Costel” (astia cine mai sunt? am pierdut ceva? gasitorul
sa pastreze informatia pentru el). Insa mai exista un tip de „a afla”, deloc
incurajat de societatea actuala. Cel care provoaca imaginatia, initiativa
personala, inventia. La bacalaureat elevii ar trebui sa primeasca intrebari
precum „Ce parere ai despre faptul ca Romania trimite trupe in Irak?” Altfel
acest examen este doar un barem controlabil, algoritmic si cantitativ. Reducem
scoala la o zona foarte saraca a vietii si ii lasam astfel pe elevi aproaoe
descoperiti; pentru ca viata presupune o multitudine de situatii inedite, pe
care nu le putem rezolva aplicand niste retete preexistente. A te descurca
inseamna a adauga tu ceva personal la ceea ce este scris in diversele carti.
Educatia se intemeiaza astazi
pe datorie si obligatie, in loc sa fie motivata de placere si bucurie. A invata
intr-un mod autentic se poate face doar intr-o stare de relaxare si placere.
Cei trei termeni care ar trebui sa fie esentiali in educatie sunt joc,
relaxare, placere. Dar scoala nu reuseste lucrul asta.
Invatamantul recurge la modul imperativ („arata!”, „demonsteaza!”), la ordine
militare, in loc sa incurajeze modul interogativ, descoperirea, creativitatea.
Societatea
de astazi promoveaza violenta si competitivitatea in dauna unei
intelegeri globale, sistemice. Competitia isi are rolul ei si este
caracteristica in primul rand arenei sportive, dar nu trebuie incurajata in
domeniul stiintific, artistic si cultural. Aici nu se pune problema de
invingatori si invinsi; la o olimpiada de matematica tu esti principalul concurent pe care incerci sa il
depasesti; singura competitie este cea cu tine insuti, auto-depasirea, in timp ce ceilalti participanti sunt aliatii
tai. Ierarhia a devenit un scop in sine, cand in realitate este loc pentru
toata lumea sa castige.
Natura este sinergetica si se bazeaza pe un
sistem de dependente si de interactiuni. Statul ar avea multe de invatat de la
complexitatea organismului uman, unde fiecare parte are rolul sau. Exista mai multe tipuri de identitati: materiala
(celulele), structurala (pattern-urile), holografica (celula repeta intregul,
precum un ciob contine capacitatea functionala a oglinzii), holonomica, ecologica (conceptul de umwelt) si dinamica (camp, interactiune). Din neintelegerea ultimelor doua
tipuri de identitate se nasc majoritatea problemelor din educatie si cultura;
lipsa de interactiune si privirea lucrurilor intr-un mod izolat, reductionist
te scot din joc ca stat, actor, sistem. Intocmai cum nici partile corpului uman
nu pot functiona separat, idee ilustrata excelent de urmatoarea fabula a lui
Aesop:
„One
fine day it occurred to the Members of the Body that they were doing all the
work and the Belly was having all the food. So they held a meeting, and after a
long discussion, decided to strike work till the Belly consented to take its
proper share of the work. So for a day or two, the Hands refused to take the
food, the Mouth refused to receive it, and the Teeth had no work to do. But
after a day or two the Members began to find that they themselves were not in a
very active condition: the Hands could hardly move, and the Mouth was all
parched and dry, while the Legs were unable to support the rest. So thus they
found that even the Belly in its dull quiet way was doing necessary work for
the Body, and that all must work together or the Body will go to pieces.”
Mai
mult despre Solomon Marcus, intr-o serie de interviuri:
Spicuiesc
niste replici care m-au incantat pe mine:
„Matematica
este peste tot, dar prezenţa ei este indirectă, e mediată de ştiintă, de artă,
de inginerie şi de spiritualitate. Totuşi, ea nu epuizează lumea, viaţa,
personalitatea noastră. Universalitatea matematicii nu este de natură
dominatoare, imperialistă, ea este sinergetică, nu conflictuală; gata de
colaborare, nu exclusivistă. ”
„Fără
dimensiune ludică şi fără umor, educaţia nu poate reuşi. Numai că trebuie să
descoperim valoarea jocului într-o altă ipostază decât aceea a
divertismentului. Din păcate, în mass media românească nu s-a aflat încă de
această distincţie, nici sistemul educaţional nu o înregistrează.”
„Ştiţi de ce se
zice că la chinezi costul vieţii e mult mai mic? Fiindcă s-au obişnuit să se
mulţumească cu o lingură de orez. Eu mi-am găsit şi-mi găsesc motive de bucurie
într-o serie de lucruri pe care mulţi le aruncă la categoria banalităţi, care
nu merită atenţie. Dacă trece pe lângă mine un copil care-mi zâmbeşte, mă
încarc cu energie pentru o bucată de vreme. De multe ori mă bucur, pur şi
simplu, că merg pe propriile mele picioare. Sau
că văd ceva frumos pe stradă, ca "trecătoarea” lui Baudelaire. Secretul e
să ştii să te fereşti de acele găuri negre, care te scot din viaţa autentică:
lâncezeala, rutina, plictisul, viciile, stresul.
Sunt
stări în care nu trăieşti cu adevărat, în care nu poţi fi creativ, nu te poţi
îndrăgosti. Din ele poţi scăpa oferindu-ţi
spectacole, fiecare la nivelul care îi este accesibil. Eu pot beneficia la
vârsta mea de marile spectacole ale ştiinţei, care celor mai mulţi le sunt
inaccesibile - acele spectacole pentru care biletul de intrare nu se plăteşte
în bani, ci în cultura pe care ai acumulat-o. Dispun de suficientă energie
pentru a mă împrospăta continuu, pentru a putea privi cu un ochi limpede
lucruri pe care, poate, le-am văzut de sute de ori, dar care îmi aduc de
fiecare dată bucurie. Trăiesc în bucurie, deşi ştiu că fericirea ne este
inaccesibilă. Existenţa umană este fundamental tragică.”
„Ca
individ, omul moare, dar se poate salva prin acest ansamblu al Omenescului,
care este esenţial altceva şi mai mult decât fiecare fiinţă umană în parte.
Este ca o orchestră care execută o partitură ce se scrie chiar în timp ce se
execută, iar orchestra în cauză este propriul ei dirijor. În splendoarea
acestei unităţi a cunoaşterii şi creaţiei umane şi a acestei solidarităţi
între generaţii succesive, care rezistă peste milenii, îmi găsesc sprijinul la
care vă referiţi; dacă vreţi, această orchestră este pentru mine metafora
Divinităţii.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu