Astepti articolul despre greci, nu? Ti-e gandul la Elena din Troia,
nebunaticule! Da, te-am vazut: cum apare splendida si blonda junioara, cum o
sorbi (cu care pai?) din priviri (canibalism vizual, deplasarea instinctelor
de la esofag spre nervul optic). Pune-ti
pofta in cui! Iar cuiul sa fie sus de tot, astfel incat sa nu poti ajunge la el
cand vei fi intr-o hot state ale
carei efecte acum (cand esti in cold
state- sau ma insel?) le subestimezi din cauza unei empathy gap (iti explic data viitoare, in articolul promis). Si in
loc de Elene troiene vei manca rabdari prajite! Intr-un singur cuvant, procrastinez!
M-am razgandit si nu scriu nici azi despre greci. Nici macar despre calcaiul
lui Ahile . Am zis calcai? Sau menisc? Poate meninge? Da, it’s happening again!
De ce nu mi-ai spus mai si mie? Stii ca nu prea ma uit la televizor din
motive ce tin de toleranta scazuta la plictiseala si dificultati de mentinere a
atentiei pe stimuli neinteresanti. M-ai lasat sa scriu in continuu despre
organe, transplanturi, donatori, amputari, tumori si alte oribilitati, iar
intre timp Angelina Jolie si-a facut o dubla mastectomie preventiva (adica
articolele mele au fost un nudge pentru
ea!). Dar ce am mai aflat in dimineata asta, de pe Realitatea TV? Mi-a atras
atentia o stire- printr-un cocktail party
effect! Cica ieri, 14 mai, a fost Ziua
Nationala a Transplantului! A noua editie chiar! Am sarbatorit-o si eu in
scris, cu un bufet suedez la care ti-am servit delicatese chinezesti home-delivered de la Muzeul Antipa (au
fost bune? Te-ai lins pe degete? Sau abia daca ti-au ajuns pe o masea
subnutritii aia?).
Potrivit stirii respective, “2013 este cel mai bun an al transplantului
romanesc în toată istoria transplantului nostru, asta datorită numărului mare
de donatori care au fost de la începutul an”; “România conduce în topul
transplanturilor din Europa, având un record de 60 de donatori în primele patru
luni din 2013, când au fost realizate 120 de transplanturi de rinichi şi 53 de
ficat”.
Jur ca nu am stiut nimic! Nu, nu
am nicio legatura cu fenomenele mentionate si nu inteleg cum poate sa iti
treaca prin cap ca cei 120 de rinichi si 53 de ficati au fost prelevati de catre
mine, direct (with my bare hands) sau
indirect (prin strategii subtile de influentare). Nicidecum! A fost vorba de un
proiect national finantat din fonduri europene si intitulat...S.P.E.R.
Nuuuu......Nu SPER unde fac eu formarea in psihoterapie! Nu Societatea de Psihoterapie Experentiala Romana!
Crede-ma, nu suntem o organizatie sub acoperire care se ocupa cu restructurarea
organelor disfunctionale sau unificarea partilor corporale intr-o maniera
holistica, transpersonala. Nici nu luam de la bogati cate un rinichi ca sa-l redistribuim
saracilor, in spirit (hihi ) rawlsian. Nu reparam traume transgenerationale si
nu credem ca un ficatel poate fi considerat un dar karmnic. Suntem o asociatie
respectabila, orientata inspre integrarea informatiilor stiintifice, tehnicilor
corporale si variatelor modalitati de expresie ale fiintei umane. Celalalt
S.P.E.R. este un proiect al fundatiei “Dan Setlacec” si vine de la “Specializare
pentru performanta, eficacitate; raspuns in domeniul transplantului de organe”.
Ti-am spus ca abia in dimineata asta am aflat? Daca vrei, putem gasi si cateva
explicatii post-hoc: inconstientul meu stia de dinainte, toate aceste
informatii erau de fapt inmagazinate intr-un modul mental la care nu aveam
acces constient. Nu este o ipoteza implauzibila, daca ar fi sa ii credem
pe Gerd Gigerenzer (“Gut Feelings: The
Intelligence of the Unconscious”) si Timothy Wilson (“Strangers to ourselves”).
Sunt niste higher-order computations care au loc automat, prin sistemul 1
descris de Kahneman. Nu esti atent cand mergi, nu? Ia incearca sa te
concentrezi pe felul in care aduci un picior in fata celuilalt! Ai cazut rau?
La fel se intampla uneori si cu procesarea informatiilor. Apare de multe ori
fara sa vrei. Fara sa stii de ce sau cum. Ai o idee, un insight. Daca te chinui
sa il explici, cel mai probabil il vei denatura. Nu stii de unde stii ceva sau
stii ceva inainte sa stii ca stii (si intre timp te comporti de parca ai sti ca
sti, gasindu-ti insa, constient, alte motive pentru comportamentele respective- clar, nu?).
Nu e nimic mistic sau supranatural, dar te inteleg daca iti bate inima mai tare
si simti o oarecare anxietate cand te confrunti cu asa ceva.
Ai un nou client, aflat intr-o mare dificultate. Are doua oferte de munca,
ambele foarte tentante. Comparabile sub aspectul avantajelor. Nu stie ce sa
aleaga. Ce il sfatuiesti sa faca? O analiza SWOT? Un tabel cu plusuri si
minusuri? Intinde-i o moneda si spune-i sa dea cu banul! Sa ne intelegem, nu
sunt beata! Nici nu sugerez ca nu conteaza ce alegi (desi exista o teorie si in
acest sens) sau ca asemenea decizii trebuie lasate la cheremul hazardului sau
al destinului. In momentul in care banul ala se rasuceste in aer, clientul tau
va sti. Adica va realiza ceea ce stia deja: in ce directie se indreapta
preferintele sale reale; va exista atunci o clipa in care il va strafulgera o
gand precum “Da Doamne sa nu fie cap” sau “Hai sa fie pajura”. Pe urma puteti
discuta tot restul sedintei.
Nu stiu de ce, dar simt asa o nostalgie fata de anii de facultate, de
examene si de lucrari! A, din solidaritate fata de o prietena care lucreaza de
zor la lucrarea de licenta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu