Hei, tu! Treci incoace! Mintenas, mai repejor! Ce-ai
facut, mai puslama? Pai frumos iti sade, maica, sa intri la mine pe blog, sa
stai doar o secunda si sa iesi in viteza, expediindu-ma cu un simplu click pe
butonul din dreapta sus? Ce ardea, bre, de n-ai putut sa ramai macar doua
minute? Ti s-au incins creierii? Iti luase foc casa, camasa, cocoasa, carcasa
sau craiasa? Vezi c-acum te alerg cu coasa! Si doar stim amandoi (shared knowdelge) ca pe gsp.ro ai
petrecut nu mai putin de 4 minute si 23 de secunde, masurate dupa pulsul meu. Am asteptat
rabdatoare sa te lamuresti cu nenea Becali ca pe urma sa ma citesti si pe mine
si cand colo tu ce faci, om rau si fara suflet? Pleci si ma lasi cu ochii-n
soare (mai erau si radiatii!), cu inima cat un purice speriat de Grumpy Cat
(mai sa fac cardiomiopatie Takotsubo)
si cu buza mai umflata decat a ta acum dupa sanii Angelinei Jolie! Bad boy, bad boy! Da’ ce crezi mataluta, ca la mine intri si iesi intr-o
veselie, cand ti se scoala nivelul de norepinefrina? Da’ chiar mereu trebuie sa
fie numai cum vrei tu? Eu sunt pe internet de florile marului, ca sa musti tu
din pomul cunoasterii fara nicio consecinta, crezi ca nu va veni si ziua in care
sa iti dau vant din paradis? Tu esti motivul pentru care universul a explodat,
a facut bing-bang de draci si acum se pregateste, ingrozit, impulsiv si
compulsiv, de cea de-a treizecea sa apocalipsa! Zdrang! Na, ai primit un ou in
freza! E de prepelita, sa nu te doara prea tare; ce sexy esti cu genele lipite
de galbenus, asa arati si dimineata? Gal-gal, Gal-gal! Asta era otetul, ti l-am
varsat in cap! E balsamic, mai putin acru decat tine! Buun. Stii ceva? N-ai
decat sa zburzi in voie pe toate site-urile care te tenteaza, sa zabovesti cat
vrei acolo unde gasesti cele mai interesante povesti. Hai, lasa-ma pe mine! A,
da’ mai stai un pic! Trebuie sa citesti articolul asta!
Sper ca nu te-ai lasat pacalit
de aceste disfemisme! Era, cum altfel, o introducere originala intr-un articol
despre…politete! Insa nu eticheta sociala ne priveste pe noi acum,
ladies and gentlemen! Nu ma intereseaza cu ce cutit sau ferastrau iti tai
mancarea din farfurie, nici daca respecti sau nu “regula gheisei” si ma doare-n
cot daca iti asezi radiusul, ulna si humerusul pe masa. Ma preocupa in schimb
psiholingvistica, semiotica, dramaturgia sociala si pragmatica. Modelul
politetii sociale a fost dezvoltat de Pamela Brown si Stephen Levinson,
care au studiat regulile si strategiile ce sustin interactiunile verbale. O interactiune
verbala nu este doar un schimb de informatii ce sunt downloadate pe canal cuatic
dintr-o constiinta intr-alta sau din lobul meu intr-al tau, ci si o continua
nogociere a relatiei dintre noi. Cand vorbesc cu tine fac mai mult decat sa iti
imbogatesc bagajul de cunostinte faptice despre lume, viata si univers. De cele
mai multe ori efectuez un act de vorbire (Austin- speech act theory), adica un enunt verbal insotit de o forta
ilocutionara si perlocutionara prin care intentionez nu doar sa
spun, ci si sa fac ceva: sa promit, sa te amenint, sa te laud, sa te
jignesc, sa imi cer scuze, sa iti multumesc, sa iti marturisesc ceva, sa te
avertizez, sa te felicit, sa te conving sau sa te induc in eroare. Adica
modific intr-un fel realitatea si provoc in tine anumite reactii: un
raspuns de tipul flight or fright daca te amenint, o eliberare de dopamina daca
te laud, o activare a amygdalei daca te injur sau daca iti fac o confesiune
(nu?). Cunoscand forta pe care o au cuvintele mele, sunt responsabila pentru
felul in care comunic si folosesc, fara sa imi dau seama, o multitudine de
tactici (hm…) prin care sa obtin efectele dorite.
Aceste efecte dorite depasesc
de multe ori principiul cooperarii si
maximele conversationale enuntate de Grice, in celebrul sau studiu
“Logica si conversatie” din 1975: adu-ti contributia la discurs atat cat este
necesar, atunci cand este oportun, in directia stabilita, scurt si la obiect;
spune adevarul, fii clar, evita ambiguitatea si obscuritatea, fii ordonat.
Incalcarea maximelor conversationale se datoreaza unor implicaturi (ceea
ce se subintelege fara a fi enuntat explicit) de natura conventionala (asteptarile
create de unele cuvinte precum “dar”, “deci”, “totusi” ) sau conversationala
(in functie de context, “Esti fenomenal”
poate insemna “esti genial” sau “esti un mare idiot”).
Strategiile folosite de noi
atunci cand ne conversam constituie un joc social. Unul dintre cei mai
influenti sociologi ai secolului XX, Erwing Goffman, a nascocit niste concepte
interesante: dramaturgie sociala, interactionism simbolic, ritualuri,
linii de conduita si figuratie (facework). Pe scurt, suntem toti pe o scena unde ne jucam rolurile
sociale si ne supunem anumitor prescriptii stabilite la nivel comunitar, dar interiorizate si practicate la nivel
individual. Daca esti soldat esti constrans de rolul tau sa pui mana pe arma si
sa iti aperi tara; uneori, rolurile pot genera conflicte si tensiuni: daca esti
un soldat care are si copii acasa, e posibil sa te gandesti de doua ori inainte
de a pleca in misiune si de a risca sa iti lasi progeniturile fara tata. Conflictul
de roluri poate lua si forma data de Higgins in teoria discrepantelor
dintre euri: diferentele dintre eul actual si eul ideal (cel care ai
vrea sa fii) te predispun la depresie, in timp ce discordanta dintre eul actual
si eul impus (the ought self- rolul social, cel care crezi ca trebuie sa
fii, cel care ti se cere sa devii) conduce la anxietate si frica.
In rolurile in care intram inevitabil
interactionam cu alti actori (sociali) si atunci, la fel de inevitabil (sau ineluctabil,
ca sa nu ma repet :P), vom incerca sa ne prezentam in cea mai avantajoasa lumina
posibila. Vrem sa dam bine pe scena. Sa controlam impresia pe car le-o facem
celorlalti. Adica sa nu ne pierdem fata. Sa ne-o salvam.
Fata
este conceptul cheie in dramaturgia sociala a lui Goffman si in teoria politetii
a lui Brwon & Levinson. Ea reprezinta o imagine a eului valorizata
pozitiv la nivel social, pe care tu o revendici in interactiunile cu ceilalti.
Mai mult decat atat, fata este investita emotional si iti pastrezi
fata atunci cand linia de conduita pe care o urmezi indica o imagine de
sine consistenta, bazata pe feedback-ul altor actori si afisata intr-un mod
repetat, constant, predictibil. Ca sa iti menajezi fata desfasori o activitate
de figuratie, adica te spargi in figuri si faci pe dracu-n patru pentru a-ti
apara imaginea, fie evitand riscurile
(strategii preventive, defensive), fie prin actiuni reparatorii, cand deja
ai luat un pumn in bot. Pentru ca esti un agent rational, de fiecare data cand
spui ceva despre tine iei in calcul si felul in care imaginea ta va fi afectata
de cele scoase pe gura. Pe de alta parte, pentru ca ai si tu unicitatea ta (sau
hihi idiosincraziile tale), vei prezenta
si laturi ale personalitatii tale care nu sunt tocmai trasaturi inalt
dezirabile la nivel social. Insa nu o vei face oricand sau in fata oricui. Mai
mult, vei folosi uneori strategii paradoxale, precum cele auto-handicapante
(cand iti gasesti anticipat scuze si chiar obstacole ce pot explica un viitor
esec), prin care iti vei mentine fata si stima de sine. Managementul impresiei
si autoprezentarea sunt, in conceptia lui Goffman, conditii esentiale
ale interactiunii si reglementeaza intregul joc social.
Insa nu ai o singura fata. Brown
si Levinson spun ca ai doua. (Fie vorba intre noi, eu deja am pierdut sirul
numarandu-ti tie fetele, dar nu-i nimic, nu ma iau acum la harta cu ei, ca sa-mi pierd fata!). O fata
pozitiva- stima de sine, imaginea valorizata din punct de vedere social,
personalitatea ta vizibila si consistenta. Si o fata negativa- teritoriul
tau privat, libertatea de miscare, calitatea de a fi liber de constrangeri
externe.
Interesant este insa ca nu esti
preocupat doar de fetele tale atunci cand interactionezi cu alti actori. Aplici
apoape mereu principiul cooperarii, in sensul ca iti doresti ca ceea ce spui sa
nu produca efecte negative asupra fetelor interlocutorului. Aici apare
politetea. Tu vorbesti cu mine si esti constient de potentialul conflict
inerent oricarui act de limbaj. Simplul fapt ca imi adresezi cuvantul constituie
o amenintare la adresa fetei mele negative- poate nu am chef de vorba si ma
deranjezi. Daca ma mai si intrebi ceva deja exagerezi cu incalcarea
teritoriului: nu numai ca imi incarci memoria de lucru cu o informatie pe care
nu ti-am cerut-o, dar prin formularea unei interogatii ma obligi sa si raspund.
Drept urmare, vei folosi instinctiv niste strategii ale politetii care
sa minimizeze riscurile de a ma supara (daca ma vezi incruntata, aceste
strategii vor fi mai puternice; la fel daca tu nu ai incredere in tine sau daca
intre noi exista o relatie inegala din punct de vedere social sau ca raporturi
de putere). De exemplu, vei folosi urmatoarele tipuri de exprimare: “Scuza-ma
ca te deranjez, l-ai vazut pe Ion?”; “Ai putea cumva sa imi spui unde este
bufetul?”; “Se intampla sa stii de ce este Ana suparata?”.
Ai inteles, Cavaler al Tristei
Figuri? Stiam eu ca esti fenomenal! Pentru siguranta, repet! Orice act de
limbaj este un act de amenintare la adresa fetei interlocutorului. A face threatening act (FTA). Amenintarea
este mai mare sau mai mica in functie de variabilele deja mentionate sau de
tipul de act performat. Atunci cand imi dai un sfat (mai ales nesolicitat)
sugerezi implicit ca stii mai bine decat mine ce ar trebui eu sa fac. Cu toate
acestea, amenintarea este mai mica decat in cazul in care imi ceri ceva, ma
critici sau ma ameninti. Daca imi faci un compliment imi valorizezi fata
pozitiva, dar imi ameninti fata negativa, mai ales daca am motive sa cred ca
astepti ceva in schimb sau daca eu ma voi simti obligata sa iti intorc gestul
sau sa ma port in continuare in
concordanta cu trasatura recunoscuta de complimentul tau. O sa fii surprins
insa cand iti voi spune ca si declaratia
aia de dragoste pe care ai vrea sa mi-o faci mi-ar ameninta fata negativa (
teritoriul) si ar constitui, astfel, un act intruziv, “o violare a granitelor”
(vrei o sursa? Nu stii de unde am citat? Uite de aici: http://theses.univ-lyon3.fr/documents/getpart.php?id=lyon3.2003.chanteloube_i&part=267370).
Exista patru macro-strategii in
teoria politetii discursive: afirmatiile
directe, lipsite de ambiguitate („bald on-record”- mai frecvente in
relatiile foarte apropiate), politetea
pozitiva sau simpatia (incerci sa reduci riscurile la adresa fetei pozitive
a interlocutorului efectuand adeseaun FFA- face
flattering act), politetea negativa
sau deferenta (nu vrei sa ii lezezi fata negativa) si folosirea unui limbaj indirect, aluziv („off record”,
sugerezi ceva, fara sa ii ceri interlocutorului sa te ia in serios). Aceste
macro-strategii cuprind majoritatea tehinicilor pe care le utilizezi si tu in
fiecare zi in interactiunile verbale: apelul la solidaritate („prietene, dai o
bere?”), folosirea pluralului de includere („hai sa aflam impreuna”), a discursului
impersonal („ar fi bine sa se ajuga la o intelegere”), recurgerea la aluzii („stai
bine acolo?” ), la litota („Va, je ne te hais point” –„Nu te urasc eu, lasa!”,
ii spune Ximena lui Don Rodrigo, in „Cidul” lui Corneille) sau la hiperbole („ti-am
spus de o mie de ori sa duci gunoiul”), apelul la ironie („Ia te uita ce grabit
ai devenit”), la generalizari („Toate femeile sunt iertatoare”) sau la
intrebari retorice („Ai fost acolo ca sa ma contrazici?”).
Sunt cam obosita si nu tocmai intr-o dispozitie stralucita; m-as opri aici
daca nu mi-ar parea rau sa te las in ignoranta (analizeaza, te rog,
strategiile!). Treaca de la mine, o sa amintesc si contributia lui Steven Pinker la teoria politetii
discursive si la analiza limbajului indirect. Nu pentru ca nu as avea incredere
ca poti citi si singur cartea „The stuff
of thought” (stiu
ca esti inteligent), ci pentru ca vreau sa ma dau mare ca si eu am citit-o (in
fine, doar capitolul „Games people play” si trei articole de-ale lui despre
discursul indirect). In spirit evolutionist, Pinker ne aminteste (da, te
includ, poate te motivez) ca la baza relatiilor noastre nu se afla doar cooperarea
idilica descrisa de Grice, ci si conflictul
de interese si dorinta de a ne (creez impresia de solidaritate) maximiza
profitul, avantajele. Teoria locutorului
strategic (theory of strategic
speaker) exprima strategia pe care o vei folosi atunci cand nu stii daca
interlocutorul tau este de partea ta, dispus sa coopereze sau dimpotriva, daca
nu cumva iti este potrivnic. In conditii de incertitudine te vei exprima
intr-un mod care sa iti permita sa retractezi ceea ce ai spus, in cazul in care
celalalt se demonstreaza a fi necooperant. Te vei asigura deci ca afirmatiile
tale au ceea ce Pinker numeste „plausible
deniability”, adica iti permit un fel de desmintire plauzibila. Vei recurge
deci la aluzii, apropo-uri, exprimari indirecte
(innuendos), prin care ii
comunici partenerului de discutie intentia ta reala (vrei ca el sa inteleaga),
avand grija in acelasi timp sa nu spui nimic direct care sa te incrimineze in eventualitatea
in care celalalt este ostil.
Exemplul clasic oferit de Pinker este incercarea
de a da mita pentru a scapa de suspendarea permisului. Te-a prins politaiul
traversand pe rosu. Ai doua variante: sa nu incerci sa il mituiesti sau sa il
intrebi direct cat vrea ca sa nu iti ia permisul. In primul caz rezultatul e
clar: ramai fara carnet; in cel de-al doilea sunt doua posibilitati: daca nenea
este corupt (imposibil la noi in tara) scapi cu basmaua curata (o porti ca
protectie solara, ti-a dat-o bunica), insa daca tipul e corect ai pus-o! nu
numai ca ramai fara carnet dar vei fi si arestat pentru dare de mita. Probabil
ca nu te vei risca deci sa ii faci aceasta propunere in termeni expliciti. Dar
uite ca limba romana iti ofera o a treia posibilitate binecuvantata: ii vei
arunca un apropo! De exemplu, „Am putea sa ne intelegem si altfel?”. Daca este
de acord scapi iar, cu basma cu tot; daca nu, iti ia carnetul, insa nu te va
aresta, neavand suficiente dovezi ca ai incercat sa il mituesti. Fa un efort de
gandire si compara cele trei variante. Care iti mareste sansele de a obtine un
rezultat pozitiv? Cea din urma, evident!
E adevarat ca nu prea ne mai situam
acum in sfera politetii, ci mai degraba in arena conflictelor sociale. Tu vrei
sa obtii un avantaj pe calea cea mai sigura. Limbajul indirect este aici o
actiune egoista ce serveste propriilor interese. Faci cumva asta si in viata
particulara? Cu prietenii? Cu partenera? Cu o tipa pe care incerci sa o agati?
Un alt exemplu clasic dat de Pinker este fraza „Would you like to come up and see may etchings?”, echivalenta cu autohtona
„Nu urci sa bem o cafea?”. Nu stii daca va accepta sau nu, dar te pui la
adapost in cazul unui refuz („hai mai ca glumeam”). Nu iti asumi complet
invitatia, iti calculezi (inconstient, but
still...) sansele de a ajunge la rezultatul dorit. Hm, nu-mi place de Pinky
asta, nu are strop de romantism...Auzi, tu negocierea
relatiilor...se crede la piata, ne vinde noua castraveti? Asa-i trebuie lui
Steve daca se ia dupa antropologul Alan
Fiske, cel care a realizat o tipologie a relatiilor umane in functie de
criteriul evolutionist al distributiei resurselor intr-o diada: relatii de dominare, de comunalitate, de
reciprocitate sau egalitate (tit-for-tat) si monetare, in economia de
piata. Comportamentele permise intr-o categorie nu sunt potrivite si in alta.
Poti sa iei o maslina din farfuria sotiei (relatie de comunalitate), dar ma
indoiesc ca te vei risca sa o subtilizezi de pe platoul...directorului general
al companiei pentru care lucrezi. Cum ierarhiile nu sunt totusi fixe si de nedepasit,
vei incerca sa iti renegociezi pozitia pentru a transforma, de exemplu, o relatie
de dominare intr-una de egalitate sau chiar de comunalitate. Insa nu vrei sa
risti sa fii pus la locul tau intr-o maniera brutala, asa ca vei incerca acea
negociere intr-o maniera indirecta, atent la reactia partenerului din diada.
Pinker mai spune cateva lucruri hazlii,
cum ar fi ca limbajul direct face trecerea de la o cunoastere impartasita la
nivel individual (A stie ca x si B stie ca x) la o cunoastere comuna sau
reciproca (A stie ca B stie ca x si B stie ca A stie ca x). Shared individual knowledge versus common knowledge). Te-ai schimbat la
fata! E complicat, nu? Eu una ma declar invinsa de asemenea subtilitati. Era
ceva cu trecerea de la o relatie de prietenie la una amoroasa. Daca ii bati un
apropo, fie el si transparent („Te-am visat azi noapte, dar nu pot sa iti spun
ce faceam”) tipa va sti ce vrei de la ea; daca accepta, bravo tie, norocosule! dispari
ca ma enervezi! Daca refuza, ea se poate comporta in continuare de parca nu ar
fi inteles aluzia, iar tu nu vei sti sigur ca ea stie ca tu stii ca te-a refuzat.
Mentineti in acest fel fictiunea unei relatii de prietenie. Nu acelasi lucru se
intampla daca tu i-ai spus verde-n fata (negativa sau pozitiva) ca vrei sa fie
iubita ta; nu va mai puteti preface ca s-a inteles gresit, ea stie ca tu stii
ca nu te place si ca te-a refuzat, iar tu stii ca ea stie ca o placi si mai
stii si ca ea stie ca tu stii ca ea nu te place. Rolul crucial al limbajului indirect
este, spune Pinker, sa ii mentina pe locutor si pe interlocutor in afara cunoasterii comune, acordand
ambelor parti libertatea de a trata propunerea si raspunsul in feluri
convenabile intereselor personale, chiar daca ele nu sunt in acord cu
realitatea. Limbajul direct iti permite insa testarea realitatii si asumarea consecintelor (You can’t take it back...). Poate ca nu sunt cele mai placute
consecinte, dar macar reprezinta un raspuns
inteligent si adaptat la circumstante. Sau tu preferi o fictiune calduta in
care sa iti pastrezi intacte iluziile la care nu esti pregatit sa renunti, deci
nu risti sa iti fie spulberate, de exemplu cerandu-i celuilalt un feed-back direct
si onest?
Ia zi, te-am convins sa citesti cartea
lui Pinker? O am eu, vino sa ti-o dau daca vrei. Hai, macar cateva pagini citeste si tu, din condescendenta! Ce metode directe sau indirecte sa mai incerc pentru
a te scoate din deja proverbiala-ti adiaforie? Mi-am epuizat repertoriul de
roluri, e goala si panoplia de nudge-uri, psihologia inversa nu a mers, nici
stimulii subliminali, nici calea centrala catre persuasiune, nici
restructurarea cognitiva, mi-ai refuzat pana si terapia prin surogat- adica eu
sa citesc cartile si tu sa beneficiezi de
un scurt rezumat, pe acest blog. Nici asta nu ai avut rabdare sa citesti! Ai intrat
doua secunde si ai plecat! Numai foot-in-the door nu am incercat. Oare foot-in-mouth technique ar tine? Dar uite, iti promit (act de limbaj) ca ma las pagubasa. Pai
ce sa mai fac? Sa iti arat un videoclip Disney educativ, cu personaje care il
citesc si inteleg pe Pinker? Renunt! Nu inainte de o ultima tentativa
disperata! Uite, ti-am facut un desen, poate intelegi: http://www.youtube.com/watch?v=3-son3EJTrU
PS: Nici nu am apucat sa postez
articolul ca mi-a si atras cineva atentia asupra unui aspect care, in mod
inexplicabil, dar cu siguranta regretabil, mi-a scapat pana acum. Auzi la mine,
vorbesc despre politete, retorica si pragmatica, dar comit eu insami o mare nedreptate:
incorectitudine politica! Curata impolitete! Ups, asa e! Gata, accept observatia si ma adaptez realitatii,
incercand sa remediez greseala. De maine, articolele mele vor fi adresate unui „tu”
de sex feminin. In cazul in care esti un barbat cu acte si boase in regula,
sper ca nu vei resimti un vag sentiment de dezamagire- in fond, doar nu credeai
ca ti se cuvine vreun tratament preferential din partea mea?! Si, ca sa nu ma
intelegi gresit, ma grabesc sa te asigur de totala mea impartialitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu