Ultimul articol din morbida treime viermuind de organe vandute, donate,
amputate sau doar eviscerate! Dupa asta imi bag mintile (lobii parentali, occidentali
si atemporali, corpul colosal, migdala si nucile, Cerberul, pedunculul
foucaultian, nucleul codat, putamadre, bulbul rahitic, fornicarea cerebrala plus
cativa gandaci- hai odata cu insecticidul ala!) in cutia craniana (penetrare
realizata prin seringa cu care imi injectez si heroina in vena radiata) si trec
la eroii greci, inspirata (bine ca nu aspirata- trasa pe nas) de un intrepid
cititor cam infidel din fire (deh! genele), care m-a intrebat cum sa nu pice (e
obsedat de legile fizicii) in mrejele unor fiiinte aproape nepamantene, cel mai
probabil diabolice, adica perseverente si rezistente pana si la focul de pe
rugul ce le era (pre)destinat.
Ai si tu un copil? Doi? Trei? Zece? O suta cincizeci (l-ai citit gresit pe
Dunbar)? Du-i la Antipa, la renumita si mult hulita expozitie The Human Body.
Daca nu sunt cuminti, spune-le ca ii lasi acolo, ca donatie sacrificiala intru imbunarea zeului Fabulinus. Acum
m-am intors si eu! Dupa ce termin articolul ma voi adanci in contemplarea
foarte profunda a unui pancreas cancerizat pe care l-am sutit din muzeu (l-am
ascuns in sutien), memento mori ce ma va catapulta pe culmile extazului (sau
agoniei?) clipei prezente. Erau mai multe tumori apetisante, insa mi-a fost
teama sa nu ma prinda paznicul care oricum –nu stiu de ce! – ma cam luase in
vizor si nu m-a slabit o secunda din stransoarea ochilor sai. Am incercat sa
sustrag un plaman necrozat, dar era intr-o stare atat de deplorabila (de la
tigari) incat mi s-a faramitat in geanta si s-a ales praful stelar de el, tare
mi-e teama insa ca ma voi juca in viitor cu al tau- daca fumezi si nu
intentionezi sa te lasi.
Mi-a placut! Nevoia mea de cunoastere a fost satisfacuta, la fel si cea de
autenticitate. Am admirat indelung un corp uman cu venele, arterele,
capilarele, ba chiar si inima la vedere.
„Sublima transparenta!” mi-am spus usor enigmatic si am pasit in alta incapere
(ventriculara), unde am fost invitata sa joc poker pe dezbracate de alte
corpuri cuprinse, post mortem, de patima jocurilor de noroc. M-am oferit sa le
tratez dependenta cu un numar infinit de sedinte terapeutice, in aeternum, dar m-au refuzat elegant,
spunandu-mi ca se multumesc cu dama de pica si Regina de Inima Rosie, cam hidrocefalica
in versiunea lui Tim Burton. (Of, cand si cum am ajuns eu aici, ratacita
printre cadavrele din Tara Minunilor? Asa-mi trebuie daca am desenat o scorbura
uriasa pe trunchiul arborelui si am cazut apoi in ea, luandu-ma dupa Iepurele
Alb, scapat nemancat la masa de Paste si cu ouale intregi, rosii de la stanjeneala
si fierte tari, la focul mic).
So? Iti iei prichindelul de manuta impanata cu carnita si grasime si ii
arati forma esentializata a corpului uman, lipsit de podoabe efemere si redus
la transcendentala sa goliciune. Ti-e cumva teama ca nu vei sti ce sa-i
raspunzi cand va ingaima, cu vocea putin sugrumata de emotie, „Tati, asa aratam
noi pe dinauntru?” Normal ca ii spui adevarul. Daca nu te crede abtine-te
totusi de la a-i face o demonstratie pe viu („Hai sa iti arate tata ce minunatii are puiu’ mic pe
sub pielea de pe burtica”)
Nu ii ascunde copilului realitate, sub pretext ca e prea mic si nu
intelege! Lumea nu este dreapta (vorbim altadata despre teoria echitatii
sociale si redistribuirea veniturilor- presimt ca vor iesi scantei, lucru
mecanic sau proces alchimic prea putin prielnic conservarii cadavrelor de azi,
fie ele si plastinate, adica pline de silicoane sensibile la incendii). Moartea
exista, la fel si vertebrele lombare sau astrocitomul (tradus, in termenii lui
Descartes, ca o tulburare fatala sau cancer al chakrei numarul sapte, Sahashara).
Nu spune nimeni sa devii morbid si sa ii permiti sa se joace cu lopatica si
galetusa la groapa de nisip din cimitir! („Tati, tati, uite inca o falanga”)
Stiu, preferi jocul la ladita cu nisip (sandplay
therapy), unde copilul se vindeca (prin remisie spontana) de orice trauma
capatata (cadou transgenerational) pe filonul psihozei jungiene colective.
Desi, cand creste, poate invata mai usor sa faca operatii matematice (scaderi)
mentale, printr-un joc in aer liber, ce imbina utilul cu placutul. Iti dezvalui
un truc pedagogic infailibil: il scoti la o plimbare prin cimitir, unde se va
opri smerit in fata crucilor si va onora memoria venerabililor locuitori ai
cartierului rezidential Bellu, coroborand datele cioplite in piatra si determinand
astfel (viitor cercetator, ce mai!) varsta la care acestia si-au parasit
pacatoasele trupuri atinse de tot felul de glioame si sarcoame karmice. Ai sa razi,
dar la mine a functionat! Daca stau sa ma gandesc bine, a fost unul dintre
rarele momente cand efectuarea de calcule in cap a corelat cu eliberarea (tot
acolo) a unei cantitati suspecte de dopamina, printr-un mecanism biologic elementar,
dar nu mai putin misterios si imposibil de controlat; degetele de la o mana imi
ajung deci sa numar (metoda primitiva de data asta) circumstantele in care mi-a
placut sa jonglez cu cifre multiple, ba chiar as putea sa amputez linistita
vreo doua-trei dintre ele.
Hai sa recapitulam (apropo, am observat ca metodele mele de imbunatatire a
memoriei au inceput sa dea cateva roade, fapt ce nu a putut decat sa-mi
provoace multiple si intense
satisfactii, atat in hipotalamus, cat si in nucleus accumbens- parole de fMRI!).
Sfatul meu (subliminal) este sa nu iti (mai) minti copilul! Nici sotia, nici
amantele- se poate trai intr-o deplina armonie universala! Ai apucat sa ii povestesti
despre Mos Craciun care se da cu saniuta prin vazduh? Too bad! Ce va gandi cand va afla ca l-ai fraierit? „Tati minte.
Mos Craciun nu exista. Tati nu este de incredere. Nu il mai cred pe tati. O sa
ma indoiesc de fiecare cuvant pe care mi-l va mai spune. Dar el nu va sti asta,
nu are rost, l-as face sa sufere. Insa eu voi verifica totul, de unul singur.”
De fapt, stii ce? Poate ca ii vei face astfel un serviciu, orientandu-l de mic
spre gandirea critica si stiintifica. Poate, sa nu uitam de heritabilitatea
relativ inalta a curiozitatii (majoritatea copiilor sunt mintiti in acest mod,
dar putini dintre ei vor gandi asa). Copilul tau deci se transforma acum
intr-un mic sceptic, obligat fiind sa distinga permament intre: ce este
adevarat din ce spune tati, ce nu este adevarat, dar tati il minte ca ar fi, ce
nu este adevarat dar tati nu stie nici el ca e fals. Este o mare diferenta
intre cele doua neadevaruri. Nu ii spune lucruri in care nu crezi. Probabil ca minciuna ta
nu ii va afecta personalitatea a la longue, dar cu siguranta
cineva sau ceva va avea de suferit. Cine? Relatia voastra!
E momentul sa ma intorc de pe taramul mortilor in lumea reala, acolo unde
ma asteapta un palarier (nebun, cum altfel?) dornic sa imi explice, la un ceai,
teoriile lui cam bizare si flexibile legate de temporalitate. Ia sa vedem,
reuseste sa imi omoare timpul? Down the
rabbit hole...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu