Speaking words of wisdom...

Imaginează-ţi că ai dat un examen foarte greu şi important şi acum aştepţi rezultatul. Într-una dintre variante afli că l-ai luat. În cealaltă că l-ai picat şi îl mai poţi da odată abia anul următor. În aceeaşi zi ţi se face o ofertă foarte atrăgătoare: să petreci o săptămână în Haiti la un preţ extrem de mic. Singura condiţie este să te hotărăşti astăzi. Ce decizi?

Peste jumătate dintre subiecţii lui Tvesky şi Shafir au ales să profite de ofertă, atât cei care au promovat examenul, cât şi cei care nu au obţinut o notă de trecere.

Acum imaginează-ţi că ai dat examenul dar încă nu ştii rezultatele. Nu există posibilitatea unei contestaţii. Ca şi în primul scenariu, dacă l-ai picat îl mai poţi da la anul. Primeşti aceeaşi ofertă şi trebuie să te hotărăşti pe loc. Pleci în excursie?

În această condiţie experimentală, mai puţin de o treime dintre participanţi au optat pentru călătorie.

Din punctul de vedere al agentului economic raţional, decizia este ilogică în termeni de utilitate. Violează principiul lucrului sigur (the sure-thing principle, Savage), conform căruia dacă preferi x (călătoria) în loc de y (să stai acasă) în orice stare a lumii (şi când ai luat şi când ai picat examenul), preferinţa ar trebui să fie stabilă şi când nu ştii starea lumii. Ce mai contează informaţia câtă vreme ai fi decis să pleci indiferent de rezultat? Ai luat examenul, decizi să pleci. L-ai picat, tot pleci. Şi totuşi, când nu ştii dacă l-ai luat sau nu…nu mai pleci. 

Acesta este efectul disjuncţiei, a cărui explicaţie psihologică nu este foarte clară, dar pentru care există diverse ipoteze.

În condiţii de incertitudine a unui eveniment oamenii pot lua o decizie diferită de cea pe care ar fi luat-o indiferent de rezultatul respectivului eveniment. Sau poate e mai potrivit să spunem că nu mai pot decide. Se blochează. Rămân imobilizaţi în incertitudine. Este o paralizie a deciziilor: deşi vacanţa nu are legătură cu examenul şi în mod normal ar pleca oricum, nesiguranţa îi împiedică să se hotărască. Tvesky şi Shafir spun că efectul disjuncţiei apare din cauza faptului că motivele nu sunt clare. Nu ştii cum să-ţi reprezinţi excursia. Dacă ai picat examenul, o călătorie în Haiti ar fi o consolare, un lucru ce te-ar face să te simţi mai bine. Dacă ai promovat, excursia este un premiu, o recompensă. Însă când nu ştii rezultatul nu ştii nici ce interpretare să-i dai excursiei, prin urmare preferi să nu te mai duci.

Incertitudinea este o stare aversivă ce te motivează să cauţi informaţii prin care să o reduci. Mintea ta este ocupată. Focalizată pe stimul. Câteodată ai posibilitatea să rezolvi incertitudinea prin căutare activă. Vrei să ştii scorul la meciul de ieri, cauţi pe internet şi te-ai liniştit. Te obsedează o problemă de matematică, te chinui până-i dai de cap sau apelezi la cineva mai priceput. Te uiţi la un film poliţist pentru că ştii că la sfârşit vei afla cine e criminalul. Însă nu mereu este în puterea ta (sau în controlul tău) să-ţi reduci incertitudinea. Uneori eşti nevoit pur şi simplu să aştepţi. Afişarea rezultatelor la un examen este o asemenea situaţie („s-au afişat, măi, notele alea?” este un refren bine cunoscut al sesiunilor). Iar această nesiguranţă îţi poate afecta nişte decizii care altfel nu ar fi fost deloc influenţate de evenimentul aşteptat. De ce? Pentru că nu te poţi gândi la altceva. Nu te poţi bucura de excursia în Hawai câtă vreme nu ştii dacă ai promovat sau nu examenul. Culmea, te-ai putea bucura ştiind că nu l-ai luat, dar nu neştiind dacă l-ai luat!

Într-un alt experiment subiecţii au participat la o loterie improvizată şi au tras un loz, după care au primit nişte probleme de matematică. Jumătate l-au răzuit înainte să se apuce de treabă, celorlalţi li s-a spus că abia la sfârşit pot afla dacă au câştigat ceva. Cei din această condiţie a incertitudinii s-au concentrat mult mai slab pe sarcină şi au rezolvat mai puţine probleme. Katherine L. Milkman atribuie efectul disjuncţiei slăbirii auto-cotrolului şi apariţiei epuizării eului. 

Când aştepţi o veste importantă resursele tale afective, cognitive şi motivaţionale sunt mobilizate aproape exclusiv în acea direcţie. Ţi-e greu să te abţii de la dulciuri, să înveţi ceva nou sau chiar şi să dormi când te gândeşti că poate a doua zi vei primi rezultatele la analize/ examen/ interviu. În perioada crizei economice din SUA, când incertitudinea financiară era maximă, au explodat vânzările de...bomboane. Chiar aşa, ce alte industrii crezi că sunt prospere când e criză? Cumva cea cosmetică?

Starea ta subiectivă de bine este de asemenea afectată de incertitudine…în rău! Mai ţii minte cercetarea cu cei care şi-au făcut testele genetice pentru boala Huntington? După un an cei mai nefericiţi subiecţi nu au fost cei care au aflat că au moştenit gena ce declanşează boala…ci cei cărora li s-a comunicat că rezultatele nu sunt concludente.

Să zicem însă că ai citit acest articol şi acum eşti prevenit asupra efectul ui disjuncţiei. Ajungi în situaţia prezentată şi alegi varianta raţională de a pleca în Haiti pentru că înţelegi logic că decizia ta nu ar trebui să fie afectată de incertitudine. Crezi că te va ajuta la ceva? Nu! Sau nu foarte mult, câtă vreme ajungi acolo, dar MINTEA ta este tot la examen. „Oare l-oi fi luat?”. Degeaba eşti fizic pe plajă, nu te bucuri de ceea ce ţi se întâmplă când gândurile tale sunt în altă parte. Nici măcar nu te ajută la nimic, nu o să-i trimiţi profesorului energii pozitive ca să-i influenţezi nota pe care ţi-o dă.

La fel, degeaba te duci la întâlnire cu tipa pe care ai cunoscut-o ieri în club dacă te-ai despărţit acum două luni de fosta şi încă te întrebi dacă sunt şanse să vă împăcaţi.

Este nevoie deci de altceva. Poate de o capacitate crescută de a trăi în prezent, de a fi una cu experienţa din acel moment. Câteodată se produce spontan. Alteori e necesar un antrenament al atenţiei astfel încât să dispară mare parte din gândurile neproductive legate de ceva din trecut sau din viitor care nu se află sub controlul tău şi care nu face decât să te împiedice să fii prezent în viaţa ta de acum. Când reducerea incertitudinii nu depinde de acţiunile tale singurul lucru pe care îl poţi face este să ai grijă de mintea ta, să nu o laşi să se hrănească cu otravă, cu gânduri repetitive, obsesive şi scoase din context.

Este extraordinar să reuşeşti măcar din când în când asta. Sunt acele momente de graţie sau de libertate când simţi că nu te poate afecta nici un gând despărţit de experienţa directă. Şi mai că îţi vine să fredonezi, precum Beatles:

Let it be, just let it be…