Desene, deloc proiective

Acum câţiva ani m-am reîntâlnit întâmplător cu învăţătoarea mea, într-o vizită la nişte prieteni de familie. Mi-a mărturisit că i-a luat ceva timp să se obişnuiască cu mine :D pentru că o deruta atitudinea mea: nu putea să-şi dea seama dacă eram sau nu atentă în clasă! Păream absentă, la câteva universuri distanţă, cu toate astea, dacă mă întreba ceva, răspundeam corect (spre surprinderea şi cred că şi dezamăgirea ei – nu mă prindea în flagrant delict de neatenţie).

Mi-am adus aminte de asta citind despre reţeaua de default şi activitatea cerebrală atunci când nu eşti focalizat total pe o sarcină. Contrar unor aşteptări, în unele situaţii o atenţie să-i spunem mai difuză poate chiar îmbunătăţi  performanţa.

Aveai cumva obiceiul ca în timpul orelor să mâzgăleşti pe marginile caietelor sau manualelor, umplându-le cu tot felul de linii, puncte, forme geometrice sau chiar desene ceva mai elaborate?

Majoritatea elevilor au făcut asta măcar din când în când. Unii nu şi-au pierdut practica nici mai târziu, aşa că îi vezi desenând chiar în timpul şedinţelor de la muncă. Pe ascuns, evident! De ce pe ascuns? Pentru că şefii nu privesc cu ochi buni capodoperele realizate de angajaţi în timp ce se discută planul de buget…sau de concedieri. La şcoală, profesorii sancţionează şi ei ceea ce consideră o lipsă de concentrare dar, mai ales, de respect, aşa că elevii se lasă treptat de mâzgălit şi se forţează să dea impresia că sunt numai ochi şi urechi la discursul de la catedră.

Şi totuşi, mâzgălitul este comun şi la Casa Albă, probabil şi la Cotroceni. Cel puţin 26 dintre cei 44 de preşedinţi americani făceau asta. E drept, probabil nu le cerea nimeni socoteală! Vrei să vezi cum arată o coală a lui Clinton (când nu era Monica pe sub biroul oval)

Sau te interesează mai mult desenul lui Coolidge (da, ăla cu cocoşii care se întreţin mereu cu o găină diferită)?

Jackie Andrade, cercetător britanic :P, a vrut să vadă dacă într-adevăr mâzgălitul (doodling) are efecte negative asupra reţinerii informaţiilor. 40 de participanţi au ascultat un mesaj telefonic înregistrat în care era vorba despre o petrecere, iar sarcina lor era să noteze numele invitaţilor ce urmau să vină. Se menţionau în total 8 nume, iar discursul era monoton, plictisitor. Jumătate dintre ei au fost îndemnaţi ca în timp ce ascultă să mâzgălească orice pe foaia de hârtie pe care luau notiţe. Ceilalţi nu au făcut decât să audieze mesajul şi să scrie ce li s-a cerut. Mai târziu au fost întrebaţi toţi dacă îşi mai amintesc numele respective. Care crezi că au ţinut minte mai multe? Da, cei care mâzgăliseră pe foaie au reţinut cu 29% mai multe informaţii decât ceilalţi.

Cum se explică acest efect paradoxal? Nu se ştie exact, dar se pot avansa diverse ipoteze. Cel mai probabil mâzgăleala, care nu solicită decât un minim efort cognitiv, te ajută să îţi menţii un nivel decent de excitaţie nervoasă sau corticală (autonomous arousal), ceea ce combate plictiseala. Îţi permite să rămâi atent şi la mesajul auditiv şi este o alternativă mai bună la visarea cu ochii deschişi, care necesită mai multă implicare şi conduce la mutarea completă a atenţiei de la sarcina principală.

Doodling poate reprezenta şi o procesare mai profundă şi mai activă a informaţiei, în special când există o legătură între materialul la care eşti expus şi desenele pe care le realizezi. Poate ţi se predă o lecţie de anatomie şi, în timp ce notezi elementele principale, mai faci şi câte un desen pe margine, inspirat de imaginile ce-ţi apar automat în creier. Antrenând mai multe arii cerebrale, doodling permite realizarea unor conexiuni neaşteptate şi integrarea informaţiilor în reţele diferite, mai uşor de accesat ulterior.

Există şi cărţi de „doodle”, în care copiii pot completa un desen după bunul lor plac sau răspunzând la anumite întrebări date de autori:

Conform altor studii, o intervenţie educativă ce foloseşte ca instrument cărţile de doodles stimulează creativitatea copiilor şi gândirea divergentă încă de la vârste foarte mici (4-6 ani).

Nu mă aştept însă ca învăţătorii şi profesorii să devină îngăduitori sau chiar încurajatori faţă de elevii care desenează sau mâzgălesc la ora lor, nici măcar dacă citesc aceste cercetări. Or fi învăţarea, reţinerea informaţiilor şi creativitatea lucruri bune, dar parcă tot mai recompensatoare este senzaţia aia că ăştia mici îţi sorb cuvintele de pe buze şi nu mişcă deloc când deschizi tu gura. 

În plus, dacă nu au umor, ar putea fi deprimant pentru învăţători să le dea elevilor o carte cu desene precum ăsta (luat din studiul de mai sus):

Nu ştiu de ce, dar intuiesc că la sfârşitul orei ar putea face o expoziţie cu planşele realizate de ei. Oare ce ar atârna acolo în cârlig? Cumva silueta educatorului/ învăţătorului în diverse ipostaze: cu coarne, cu coadă, atârnând de picior, de cravată, uns cu miere şi năpădit de albine? Orice sugestie e bine venită, apreciez creativitatea.