Acum câţiva ani m-am reîntâlnit întâmplător cu învăţătoarea mea, într-o
vizită la nişte prieteni de familie. Mi-a mărturisit că i-a luat ceva timp să
se obişnuiască cu mine :D pentru că o deruta atitudinea mea: nu putea să-şi dea
seama dacă eram sau nu atentă în clasă! Păream absentă, la câteva universuri
distanţă, cu toate astea, dacă mă întreba ceva, răspundeam corect (spre
surprinderea şi cred că şi dezamăgirea ei – nu mă prindea în flagrant delict de
neatenţie).
Mi-am adus aminte de asta citind despre reţeaua de default şi activitatea
cerebrală atunci când nu eşti focalizat total pe o sarcină. Contrar unor
aşteptări, în unele situaţii o atenţie să-i spunem mai difuză poate chiar îmbunătăţi performanţa.
Aveai cumva obiceiul ca în timpul orelor să mâzgăleşti pe marginile
caietelor sau manualelor, umplându-le cu tot felul de linii, puncte, forme
geometrice sau chiar desene ceva mai elaborate?
Majoritatea elevilor au făcut
asta măcar din când în când. Unii nu şi-au pierdut practica nici mai târziu,
aşa că îi vezi desenând chiar în timpul şedinţelor de la muncă. Pe ascuns,
evident! De ce pe ascuns? Pentru că şefii nu privesc cu ochi buni capodoperele realizate
de angajaţi în timp ce se discută planul de buget…sau de concedieri. La şcoală,
profesorii sancţionează şi ei ceea ce consideră o lipsă de concentrare dar, mai
ales, de respect, aşa că elevii se lasă treptat de mâzgălit şi se forţează să
dea impresia că sunt numai ochi şi urechi la discursul de la catedră.
Şi totuşi, mâzgălitul este comun şi la Casa Albă, probabil şi la Cotroceni.
Cel puţin 26 dintre cei 44 de preşedinţi americani făceau asta. E drept,
probabil nu le cerea nimeni socoteală! Vrei să vezi cum arată o coală a lui
Clinton (când nu era Monica pe sub biroul oval)
Sau te interesează mai mult desenul lui Coolidge (da, ăla cu cocoşii care
se întreţin mereu cu o găină diferită)?
Jackie Andrade, cercetător britanic :P, a vrut să vadă dacă într-adevăr
mâzgălitul (doodling) are efecte negative asupra reţinerii informaţiilor.
40 de participanţi au ascultat un mesaj telefonic înregistrat în care era vorba
despre o petrecere, iar sarcina lor era să noteze numele invitaţilor ce urmau
să vină. Se menţionau în total 8 nume, iar discursul era monoton, plictisitor. Jumătate dintre ei au fost îndemnaţi ca în timp ce ascultă să mâzgălească orice
pe foaia de hârtie pe care luau notiţe. Ceilalţi nu au făcut decât să audieze
mesajul şi să scrie ce li s-a cerut. Mai târziu au fost întrebaţi toţi dacă îşi
mai amintesc numele respective. Care crezi că au ţinut minte mai multe? Da, cei
care mâzgăliseră pe foaie au reţinut cu 29% mai multe informaţii decât
ceilalţi.
Cum se explică acest efect paradoxal? Nu se ştie exact, dar se pot avansa
diverse ipoteze. Cel mai probabil mâzgăleala, care nu solicită decât un minim
efort cognitiv, te ajută să îţi menţii un nivel decent de excitaţie nervoasă
sau corticală (autonomous arousal),
ceea ce combate plictiseala. Îţi permite să rămâi atent şi la mesajul auditiv
şi este o alternativă mai bună la visarea cu ochii deschişi, care necesită mai
multă implicare şi conduce la mutarea completă a atenţiei de la sarcina principală.
Doodling poate reprezenta şi o procesare mai profundă şi
mai activă a informaţiei, în special când există o legătură între materialul la
care eşti expus şi desenele pe care le realizezi. Poate ţi se predă o lecţie de
anatomie şi, în timp ce notezi elementele principale, mai faci şi câte un desen
pe margine, inspirat de imaginile ce-ţi apar automat în creier. Antrenând mai multe
arii cerebrale, doodling permite realizarea unor conexiuni neaşteptate şi
integrarea informaţiilor în reţele diferite, mai uşor de accesat ulterior.
Există şi cărţi de „doodle”, în care copiii pot completa un desen după
bunul lor plac sau răspunzând la anumite întrebări date de autori:
Conform altor studii, o intervenţie educativă ce foloseşte ca instrument
cărţile de doodles stimulează creativitatea copiilor şi gândirea divergentă
încă de la vârste foarte mici (4-6 ani).
Nu mă aştept însă ca învăţătorii şi profesorii să devină îngăduitori sau
chiar încurajatori faţă de elevii care desenează sau mâzgălesc la ora lor, nici
măcar dacă citesc aceste cercetări. Or fi învăţarea, reţinerea informaţiilor
şi creativitatea lucruri bune, dar parcă tot mai recompensatoare este senzaţia
aia că ăştia mici îţi sorb cuvintele de pe buze şi nu mişcă deloc când deschizi
tu gura.
În plus, dacă nu au umor, ar putea fi deprimant pentru învăţători să le dea elevilor o
carte cu desene precum ăsta (luat din studiul de mai sus):
Nu ştiu de ce, dar intuiesc că la sfârşitul orei ar putea face o
expoziţie cu planşele realizate de ei. Oare ce ar atârna acolo în cârlig? Cumva
silueta educatorului/ învăţătorului în diverse ipostaze: cu coarne, cu coadă,
atârnând de picior, de cravată, uns cu miere şi năpădit de albine? Orice
sugestie e bine venită, apreciez creativitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu