Ţi-era dor de nişte metafore şi embodied cognition? Ţi-am pregătit
câteva studii, dar nu ştiu dacă să le condimentez cu sare (în bucate) sau
piper. Preferi usturoi? De ce, ca să te fereşti de impactul lor? Oricum vor ustura! Şi să fie calde sau reci?
Anumite feluri de mâncare se servesc mai degrabă reci, nu?
Ce-ar fi ca în timp ce citeşti articolul ăsta să porţi în spate un rucsac
foarte greu? Poate ghiozdanul copilului? Da, chiar mi-ar plăcea tare mult să
încerci, nu de alta, dar am contribui şi noi la psihologia ştiinţifică nu doar
prin popularizarea ei, ci şi prin replicarea unor experimente. Hai, nu durează decât
câteva minute! Acum adu-ţi aminte de un lucru urât pe care l-ai făcut şi pentru
care te simţi vinovat. Poate ţi-ai înşelat partenera? L-ai minţit pe un prieten
că ai treabă ca să nu-l ajuţi când te-a rugat să faci ceva pentru el? L-ai cam
smucit pe cel mic când nu a vrut să se ducă să se spele pe dinţi? Te-ai folosit
de nişte pile ca să obţii un contract? Vrei să scrii câteva rânduri despre asta?
Cât de vinovat te simţi acum? Crezi că rucsacul din spate are vreun efect
asupra intensităţii emoţiei tale?
Oarecum surprinzător, da! O simplă manipulare a unui stimul din mediu poate
influenţa experienţa subiectivă a vinovăţiei. Într-un experiment, subiecţii au
avut în spate fie un rucsac uşor, fie unul mai greu, timp în care li s-a cerut
să povestească în scris, ca şi tine, o situaţie când s-au simţit vinovaţi. De
ce te-am plasat în condiţia cu ghiozdanul greu? Nu sunt sadică, dimpotrivă, din
ceea ce am citit am dedus că este posibil ca după acest experiment să iei unele
decizii sănătoase, deşi discutabile şi la pachet cu altele, mai dureroase. Cei împovăraţi cu rucsacul greu s-au simţit
mai vinovaţi decât cei ceilalţi. Erau practic cocoşaţi de rucsac, dar şi de
vină.
În mentalul colectiv, vina este o povară, o greutate pe care o porţi după
tine şi pe care o simţi în spate, pe umeri sau chiar pe inimă. Ai inima grea, ceva te apasă, conştiinţa îţi este
încărcată, ţi-ai dori ca cineva să-ţi
ia greutatea de pe umeri. Când există o congruenţă între emoţia subiectivă
şi senzaţiile corporale provocate chiar şi de un element din mediu fără
legătură cu sursa vinovăţiei (rucsacul), sentimentul
este amplificat de aceste conexiuni inconştiente, derivate din markerii
somatici.
Acum, dacă ar fi să alegi între o gustare sănătoasă şi o pungă de chipsuri, ce ai prefera? Participanţii care se simţeau mai vinovaţi au ales într-o
proporţie mai mare să ronţăie dintr-un măr proaspăt decât dintr-un cartof sărat
şi deshidratat. Comportamentul se poate interpreta fie ca o tentativă de a se
simţi mai bine şi a-şi ridica stima de sine printr-o alegere înţeleaptă
(satisfacţia de a mânca sănătos), fie ca o formă de auto-pedepsire (mă simt
vinovat, nu merit să mănânc ceva gustos). Dacă vrei să creşti şansele ca în
pauza mare copilul să aleagă un fruct în loc de o prăjitură, oare ai putea,
când pleacă spre şcoală cărând după el fatidicul ghiozdan, să-i aminteşti, în
treacăt, că s-a purtat cam urât aseară cu surioara mai mică? Nu încerca aşa ceva, te
rog, în primul rând este imoral (şi te vei simţi vinovat), în al doilea rând
este probabil şi ineficient, auto-controlul (susţinut de cortexul prefontal) nefiind chiar atât de dezvoltat la vârste mici.
Coroborând aceste rezultate cu cele ale unui alt studiu, s-ar putea să mai
fie o explicaţie pentru care, dacă te simţi vinovat, vei mânca mai puţin. Ca
substrat avem tot percepţia de greutate. Corporală,
de această dată. Martin Bay şi Ramona Bobocel (s-a cărat de la noi din ţară, o găseşti în Canada) au indus unor participanţi sentimente
de vinovăţie, invitându-i să-şi amintească un comportament lipsit de etică,
apoi le-a cerut să aprecieze cum îşi simt corpul: la fel ca de obicei, mai uşor
sau mai greu decât în mod normal. Într-adevăr, cei vinovaţi, spre deosebire de
alte grupuri care-şi amintiseră o întâmplare neutră, au raportat o percepţie modificată
a greutăţii corporale. Într-un experiment ulterior, tot ei au estimat şi că
le-ar fi mai dificil să ducă nişte cumpărături cuiva aflat la un etaj superior
sau să ajute pe cineva să se mute, lucru normal pentru că am văzut că se
simţeau mai grei şi mai puţini capabili de efort fizic.
O serie de alte experimente tot din domeniul embodied cognition au explorat felurile în care subiecţii încearcă
să atenueze sentimentul de vină, să-şi uşureze conştiinţa sau să...îşi spele păcatele. Ţi-ai murdărit mâinile angajându-te în acţiuni care nu-ţi fac
cinste? O soluţie este uneori pur şi simplu să te speli pe mâini. Ai rănit pe
cineva prin vorbele tale? S-ar putea să fii tentat să te speli mai des pe dinţi
sau să foloseşti aţă dentară şi apă de gură. Aşa au procedat în laborator
participanţii care, după ce şi-au amintit o faptă rea, având de ales între un
stilou şi un produs antiseptic drept compensaţie că au luat parte la
experiment, au preferat mai degrabă săpunul sau pasta de dinţi. Interesant este
că spălatul pe mâini chiar reduce
compensator sentimentul de vină, ceea ce nu este tocmai cel mai potrivit lucru
pe care l-ai putea face, ţinând cont că există alternative precum îndreptarea
greşelii sau angajarea în acţiuni prosociale. Tot în laborator, cei care s-au
spălat pe mâini au fost mai puţini dispuşi să ajute un alt participant într-o
sarcină, spre deosebire de cei cărora li se indusese vina, dar care nu se
spălaseră pe mâini şi au fost mai dornici să-şi ofere ajutorul.
În sfârşit, s-a testat şi ipoteza conform căreia vinovăţia se asociază cu
comportemente de auto-pedepsire sau ce ceea ce Daniel Ariely numeşte (preluând
termenul de la Freud), „masochism
moral”. Mai ţii minte experimentele cu şocuri termice şi găleţi de apă
foarte caldă sau foarte rece? Dacă ţi s-a activat sentimentul de vină probabil
vei sta cu braţul în apă mai mult decât colegii tăi care nu se simt vinovaţi.
De asemenea, te va şi durea mai tare, dar această percepţie acută a durerii nu
te va face să scoţi mâna mai repede, ci dimpotrivă. Deşi nu o faci conştient
(subiecţii au spus că nu le-a trecut aşa ceva prin cap), prelungeşti experienţa
dureroasă pentru că o meriţi sau
pentru că astfel poate îţi vei ispăşi
păcatele.
Unii o fac chiar şi conştient pentru că multe dintre practicile
religioase încurajează şi recomandă chiar penitenţele
(câteva mătănii, anyone? fac bine la
coloana vertebrală!). Mai interesant este însă când habar n-ai de ce o faci şi
nici măcar nu-ţi dai seama că ai comportamente de auto-flagelare motivate de atenuarea
vinei sau dde dorinţa de purificare morală prin suferinţă. Ca să vezi ce inventivi sunt psihologii când este
vorba de torturat oameni nevinovaţi
(pe care-i fac să se simtă vinovaţi), pe lângă şocurile termice s-au folosit şi
şocurile electrice, tocmai pentru a controla eventualul efect al acţiunii de
spălare sau curăţire, ce ar fi putut explica de unul singur disponibilitatea
subiecţilor de a sta mai mult timp cu mâna în apă. Nu este vorba însă numai de
dezinfectare: în sarcina ce presupunea auto-administrarea de şocuri electrice inculpaţii şi-au produs singuri fiori
încărcaţi cu mai mulţi volţi, dezvăluindu-şi tendinţele spre auto-pedepsire şi
masochism moral.
Ia uite, a trecut ora prânzului! Ai mâncat ceva sau te simţi greoi, cu
burta plină? Ia totuşi o furculiţă şi înfige-o puţin în priză...pardon, pardon,
într-o salată de crudităţi! Nu uita
să te speli pe mâini înainte! Cu apă fiartă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu