Vreau să-ţi aduci aminte un episod
în care ai simţit invidie şi să
descrii pe scurt experienţa, în 2-3 propoziţii.
Gata? Nu mă păcăleşti, ştiu că nu ai făcut-o! Te mai las două minute. Dacă
ţi-e lene să scrii, e suficient să te gândeşti şi să identifici un moment
relevant.
Bun! Acum te rog să apreciezi pe o scală de la 1 (deloc) la 5 (foarte mult)
cât de mult se potrivesc următoarele afirmaţii cu experienţa ta a invidiei şi
cu atitudinea faţă de persoana pe care ai invidiat-o:
Îl plăceam pe cel pe care l-am
invidiat.
M-am simţit inspirat de acea
persoană.
M-am străduit mai mult să-mi
realizez obiectivele.
Experienţa a fost frustrantă.
Îmi doream să-l rănesc pe celălalt.
Speram ca celălalt să eşueze cumva.
Situaţia mi s-a părut nedreaptă.
Un pic de matematică? Adună scorurile de la primii trei itemi şi ridică
suma la puterea a patra. Fă la fel şi cu punctajele ultimilor trei itemi. Care
rezultat este mai mare? (Da, doar din sadism te-am pus să faci o operaţie
suplimentară complet inutilă). Afirmaţia din mijloc nu se pune, dar presupun că
i-ai dat cel puţin un scor de trei, altfel mă tem că ori nu ai fost sincer, ori
că ceea ce ai simţit tu nu era invidie.
Dacă ţi-a dat mai mult prima dată, ai experimentat o invidie benignă. Al doilea punctaj, dacă e mai mare, semnalează o invidie malignă.. Au, desigur, câte ceva
în comun: ambele sunt frustrante şi neplăcute (deşi nu în aceeaşi măsură) şi
apar când cineva are ceva (un lucru,
o calitate fizică, un talent, o trăsătură de persnonalitate, o virtute…) ce tu
nu ai, dar ţi-ai dori să ai. Cu toate acestea, sunt două emoţii diferite, atât prin conţinutul experenţial (fenomenologic) cât şi prin gândurile şi
comportamentele pe care le generează.
În română avem un singur cuvânt pentru invidia benignă şi cea malignă. La fel
şi în engleză, spaniolă sau italiană. Ţi-a plăcut lecţia de germană de zilele
trecute? E timpul să trecem la nişte limbi mai exotice: olandeză, polonă şi
tailandeză. Toate cele trei au termeni distincţi pentru cele două feluri de
invidie. Invidia benignă se numeşte benijden
(olandeză), zazdrość (polonă) şi it-chαa (tailandeză). Cea malignă este afgunst, zawiść, respectiv rít-yaa.
Sună bine, nu? Păcat că nu te văd cum îţi ţuguieşti buzele ca să le pronunţi!
Niels van de Ven s-a întrebat dacă diferenţele de nuanţă din limbile ce au
termeni diferiţi se păstrează şi în experienţa subiectivă a nativilor din ţările unde există un singur cuvânt. Ca să se lămurească, a condus o serie de experimente în Olanda, Spania şi Statele Unite. Structura lor este cea pe care
ţi-am propus-o şi ţie când te-am invitat să-ţi aduci aminte o situaţie când ai
fost invidios. Nu ştiu ce ai ales tu, dar participanţii din SUA şi Spania au
descris experienţe atât din sfera invidiei benigne, cât şi din sfera invidiei
maligne (operaţionalizate conform caracteristicilor surprinse de cuvintele specifice
existente în olandeză). Ceea ce înseamnă că şi ei simt cele două emoţii
diferite, deşi echivalentul lor lexical este unul singur, identic.
Invidia malignă se asociază cu ostilitatea.
Ţi-ai dori ce are vecinul, nu ai, suferi din cauza asta…prin urmare nu-l
simpatizezi pe vecin şi îţi doreşti să nu mai aibă nici el. Ca să reluăm
discuţia cu the neighbour’s ass, te
enervează măgarul sau capra vecinului, te irită şi vecinul, te bucuri când
capra se îmbolnăveşte, în unele cazuri ai fi chiar în stare să-i dai o mână de
ajutor (un pumn între corniţe). Ceea ce te roade este că vecinul este un gospodar mai bun decât tine. Ţi-ai dori să-l aduci pe el la nivelul tău. Cum nu îl placi,
nu eşti dispus să cooperezi cu el sau să
realizaţi ceva împreună.
Invidia benignă este însă altceva. Suferi că nu ai o capră la fel de
sănătoasă şi arătoasă, dar îl placi pe vecin, îţi place şi capra lui, nu ai
vrea să păţească ceva, dimpotrivă. Aici te roade că tu nu eşti un gospodar la fel de iscusit precum vecinul. Observi
diferenţa? În acest caz îţi doreşti să ajungi tu la nivelul lui, nu să îl cobori pe el. Seamănă cu admiraţia, e
drept, însă nu este exact acelaşi lucru pentru că, spre deosebire de admiraţie,
invidia, fie ea şi benignă, este o emoţie nu tocmai plăcută din punct de vedere
hedonic şi presupune comparaţie socială directă, aducerea în prim-plan a
sentimentului tău de inferioritate, plus o cantitate semnificativă de
frustrare. Această frustrare poate fi însă una înalt motivatoare: vrei să ai
grijă de capra ta la fel de bine ca vecinul, aşa că te uiţi la el cum
procedează şi observi ce face bine ca să înveţi şi tu. Persoana invidiată
devine astfel un model, o sursă de inspiraţie. Cooperezi cu ea. Competiţia este
emulaţie. Invidia benignă te ajută
în final să obţii şi tu ceea ce îţi doreşti şi încă nu ai. Este un câştig chiar
şi pentru comunitate, pentru că astfel satul are şanse mari să fie populat de
mai mulţi oameni gospodari şi mai mulţi măgari superbi. Invidia
benignă corelează mai puţin cu shadenfreude
şi mai mult cu creşterea nivelului de aspiraţie şi cu disponibilitatea de a
investi eforturi în vederea atingerii unor scopuri.
Când stigmatizăm invidia neglijăm de cele mai multe ori acest potenţial al
ei de a genera schimbări pozitive. Da, potenţialul se află cel mai des în
invidia benignă. Dar nu numai! Chiar şi cea malignă este oportună câteodată!
Îţi dai seama când, sau ţi se pare că prea complic lucrurile? Ia gândeşte-te...sau reciteşte itemii de la început.
O formă aparte a
invidiei maligne este cea declanşată de percepţia injustiţiei sau nedreptăţii. Percepţia
asta poate fi înşelătoare ce-i drept, sau self-serving,
adică e mai confortabil să crezi că vecinul nu merită capra decât că tu nu eşti în
stare să ai o capră ca a lui. Uneori însă percepţia este legitimă. Să zicem că
l-ai văzut pe vecin furând nutreţ pentru capră din alte curţi sau bătându-şi
animalul în fiecare zi. În acest caz este firesc să îţi doreşti să-i fie luată
capra sau să fie oprit din subtilizat alimente pentru ea. La un nivel mai
abstract, invidia malignă te motivează să lupţi împotriva unui context (social
sau politic) nedrept, în care un grup, castă sau o clasă şi-a arogat tot felul
de privilegii nemeritate. De exemplu, dacă la conducerea unui stat ajunge un
regim dictatorial ce taie şi spânzură după bunul său plac, cei oprimaţi au dreptul,
chiar datoria, ca, impulsionaţi (şi) de invidia malignă, să încerce să le
retragă prerogativele nedrepte, abuzive.
Per ansamblu însă, mai multă invidie benignă şi mai puţină invidie malignă
ar fi atât în folosul individului, cât şi al grupului. Important e să le
distingi şi să le canalizezi într-o direcţie constructivă, în funcţie de
situaţie şi de miză. Eventual şi să atenuezi sentimentele împovorătoare de riwérama,
adică meta-emoţia generată adesea de invidie. Ce înseamnă riwérama? Întreabă-l pe un indian
din tribul mexican Rarámuri şi vezi dacă te lămureşte! Asta dacă prinzi pe vreunul, li s-a dus faima de
superalergători, întrucât parcurg mai bine de 100 de km zilnic ca să vâneze. Eşti
invidios? Antrenează-te şi tu :P)
Buna. Imi pregatesc lucrarea de licenta despre comportamentul prosocial si nevrotism, poti sa-mi sugerezi niste titluri de carti?
RăspundețiȘtergereInteresant subiect. Vad ca exista o dizertatie din 2013, poate te ajuta: http://search.proquest.com/pqcentral/docview/1522270395
ȘtergereMultumesc mult
RăspundețiȘtergere