sâmbătă, 22 noiembrie 2014

it-chαa sau rít-yaa?

Vreau să-ţi aduci aminte un  episod în care ai simţit invidie şi să descrii pe scurt experienţa, în 2-3 propoziţii.

Gata? Nu mă păcăleşti, ştiu că nu ai făcut-o! Te mai las două minute. Dacă ţi-e lene să scrii, e suficient să te gândeşti şi să identifici un moment relevant.

Bun! Acum te rog să apreciezi pe o scală de la 1 (deloc) la 5 (foarte mult) cât de mult se potrivesc următoarele afirmaţii cu experienţa ta a invidiei şi cu atitudinea faţă de persoana pe care ai invidiat-o:

Îl plăceam pe cel pe care l-am invidiat.
M-am simţit inspirat de acea persoană.
M-am străduit mai mult să-mi realizez obiectivele.
Experienţa a fost frustrantă.
Îmi doream să-l rănesc pe celălalt.
Speram ca celălalt să eşueze cumva.
Situaţia mi s-a părut nedreaptă.

Un pic de matematică? Adună scorurile de la primii trei itemi şi ridică suma la puterea a patra. Fă la fel şi cu punctajele ultimilor trei itemi. Care rezultat este mai mare? (Da, doar din sadism te-am pus să faci o operaţie suplimentară complet inutilă). Afirmaţia din mijloc nu se pune, dar presupun că i-ai dat cel puţin un scor de trei, altfel mă tem că ori nu ai fost sincer, ori că ceea ce ai simţit tu nu era invidie.

Dacă ţi-a dat mai mult prima dată, ai experimentat o invidie benignă. Al doilea punctaj, dacă e mai mare, semnalează o invidie malignă.. Au, desigur, câte ceva în comun: ambele sunt frustrante şi neplăcute (deşi nu în aceeaşi măsură) şi apar când cineva are ceva (un lucru, o calitate fizică, un talent, o trăsătură de persnonalitate, o virtute…) ce tu nu ai, dar ţi-ai dori să ai. Cu toate acestea, sunt două emoţii diferite, atât prin conţinutul experenţial (fenomenologic) cât şi prin gândurile şi comportamentele pe care le generează.

În română avem un singur cuvânt pentru invidia benignă şi cea malignă. La fel şi în engleză, spaniolă sau italiană. Ţi-a plăcut lecţia de germană de zilele trecute? E timpul să trecem la nişte limbi mai exotice: olandeză, polonă şi tailandeză. Toate cele trei au termeni distincţi pentru cele două feluri de invidie. Invidia benignă se numeşte benijden (olandeză), zazdrość (polonă) şi it-chαa (tailandeză). Cea malignă este afgunst, zawiść, respectiv rít-yaa. Sună bine, nu? Păcat că nu te văd cum îţi ţuguieşti buzele ca să le pronunţi!

Niels van de Ven s-a întrebat dacă diferenţele de nuanţă din limbile ce au termeni diferiţi se păstrează şi în experienţa subiectivă a nativilor din ţările unde există un singur cuvânt. Ca să se lămurească, a condus o serie de experimente în Olanda, Spania şi Statele Unite. Structura lor este cea pe care ţi-am propus-o şi ţie când te-am invitat să-ţi aduci aminte o situaţie când ai fost invidios. Nu ştiu ce ai ales tu, dar participanţii din SUA şi Spania au descris experienţe atât din sfera invidiei benigne, cât şi din sfera invidiei maligne (operaţionalizate conform caracteristicilor surprinse de cuvintele specifice existente în olandeză). Ceea ce înseamnă că şi ei simt cele două emoţii diferite, deşi echivalentul lor lexical este unul singur, identic.

Invidia malignă se asociază cu ostilitatea. Ţi-ai dori ce are vecinul, nu ai, suferi din cauza asta…prin urmare nu-l simpatizezi pe vecin şi îţi doreşti să nu mai aibă nici el. Ca să reluăm discuţia cu the neighbour’s ass, te enervează măgarul sau capra vecinului, te irită şi vecinul, te bucuri când capra se îmbolnăveşte, în unele cazuri ai fi chiar în stare să-i dai o mână de ajutor (un pumn între corniţe). Ceea ce te roade este că vecinul este un gospodar mai bun decât tine. Ţi-ai dori să-l aduci pe el la nivelul tău. Cum nu îl placi, nu eşti dispus  să cooperezi cu el sau să realizaţi ceva împreună.

Invidia benignă este însă altceva. Suferi că nu ai o capră la fel de sănătoasă şi arătoasă, dar îl placi pe vecin, îţi place şi capra lui, nu ai vrea să păţească ceva, dimpotrivă. Aici te roade că tu nu eşti un gospodar la fel de iscusit precum vecinul. Observi diferenţa? În acest caz îţi doreşti să ajungi tu la nivelul lui, nu să îl cobori pe el. Seamănă cu admiraţia, e drept, însă nu este exact acelaşi lucru pentru că, spre deosebire de admiraţie, invidia, fie ea şi benignă, este o emoţie nu tocmai plăcută din punct de vedere hedonic şi presupune comparaţie socială directă, aducerea în prim-plan a sentimentului tău de inferioritate, plus o cantitate semnificativă de frustrare. Această frustrare poate fi însă una înalt motivatoare:  vrei să ai grijă de capra ta la fel de bine ca vecinul, aşa că te uiţi la el cum procedează şi observi ce face bine ca să înveţi şi tu. Persoana invidiată devine astfel un model, o sursă de inspiraţie. Cooperezi cu ea. Competiţia este emulaţie. Invidia benignă te ajută în final să obţii şi tu ceea ce îţi doreşti şi încă nu ai. Este un câştig chiar şi pentru comunitate, pentru că astfel satul are şanse mari să fie populat de mai mulţi oameni gospodari şi mai mulţi măgari superbi. Invidia benignă corelează mai puţin cu shadenfreude şi mai mult cu creşterea nivelului de aspiraţie şi cu disponibilitatea de a investi eforturi în vederea atingerii unor scopuri.



Când stigmatizăm invidia neglijăm de cele mai multe ori acest potenţial al ei de a genera schimbări pozitive. Da, potenţialul se află cel mai des în invidia benignă. Dar nu numai! Chiar şi cea malignă este oportună câteodată! Îţi dai seama când, sau ţi se pare că prea complic lucrurile? Ia gândeşte-te...sau reciteşte itemii de la început.

O formă aparte a invidiei maligne este cea declanşată de percepţia injustiţiei sau nedreptăţii. Percepţia asta poate fi înşelătoare ce-i drept, sau self-serving, adică e mai confortabil să crezi că vecinul nu merită capra decât că tu nu eşti în stare să ai o capră ca a lui. Uneori însă percepţia este legitimă. Să zicem că l-ai văzut pe vecin furând nutreţ pentru capră din alte curţi sau bătându-şi animalul în fiecare zi. În acest caz este firesc să îţi doreşti să-i fie luată capra sau să fie oprit din subtilizat alimente pentru ea. La un nivel mai abstract, invidia malignă te motivează să lupţi împotriva unui context (social sau politic) nedrept, în care un grup, castă sau o clasă şi-a arogat tot felul de privilegii nemeritate. De exemplu, dacă la conducerea unui stat ajunge un regim dictatorial ce taie şi spânzură după bunul său plac, cei oprimaţi au dreptul, chiar datoria, ca, impulsionaţi (şi) de invidia malignă, să încerce să le retragă prerogativele nedrepte, abuzive.

Per ansamblu însă, mai multă invidie benignă şi mai puţină invidie malignă ar fi atât în folosul individului, cât şi al grupului. Important e să le distingi şi să le canalizezi într-o direcţie constructivă, în funcţie de situaţie şi de miză. Eventual şi să atenuezi sentimentele împovorătoare de riwérama, adică meta-emoţia generată adesea de invidie. Ce înseamnă riwérama?  Întreabă-l pe un indian din tribul mexican Rarámuri şi vezi dacă te lămureşte! Asta dacă prinzi pe vreunul, li s-a dus faima de superalergători, întrucât parcurg mai bine de 100 de km zilnic ca să vâneze. Eşti invidios? Antrenează-te şi tu :P)










3 comentarii:

  1. Buna. Imi pregatesc lucrarea de licenta despre comportamentul prosocial si nevrotism, poti sa-mi sugerezi niste titluri de carti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant subiect. Vad ca exista o dizertatie din 2013, poate te ajuta: http://search.proquest.com/pqcentral/docview/1522270395

      Ștergere