Despre sprijin...real, perceput, chiar şi invizibil

Unul dintre avantajele reţelelor sociale de orice fel şi al relaţiilor bune cu cei din jur este sprijinul (emoţional, material, informaţional)…sau suportul pe care oamenii şi-l oferă unii altora. De acord până aici? Presupun că da. E posibil însă să te gândeşti la acest sprijin dintr-o perspectivă limitată, sau chiar ca intuiţia să te înşele în privinţa unor aspecte.

Unele studii arată că există beneficii semnificative pentru sănătatea ta psihologică şi fizică în special când oferi suport şi mai puţin când îl primeşti. De exemplu, 1532 de persoane căsătorite cu vârste de peste 65 de ani au fost monitorizate timp de cinci ani. S-a constatat o mortalitate redusă la cei care ofereau des sprijin instrumental prietenilor, rudelor, vecinilor şi cunoştinţelor şi sprijin emoţional partenerilor de viaţă. Surprinzător, nu s-a semnalat o corelaţie între primirea sprijinului şi mortalitatea redusă, chiar şi controlându-se variabile precum starea de sănătate mai bună a celor care oferă versus cei care primesc. Un alt studiu ajunge la o concluzie asemănătoare: cel puţin 14 ore pe săptămână petrecute îngrijind de partener/ă prezic o scăderea mortalităţii în rândul persoanelor de peste 70 de ani.

Un prim lucru ce merită deci punctat este că sprijinul social (emoţional şi instrumental) conferă avantaje importante…mai ales pentru celui care îl oferă.

Ce se întâmplă cu cei care îl primesc? E mai complicat…sau e o chestiune de percepţie.

Sprijinul perceput pare a fi mai important decât sprijinul efectiv. Uneori sprijinul efectiv nu doar că nu are efecte pozitive, ci poate fi chiar nociv. Ceea ce contează într-adevăr este credinţa ta că dispui de „resurse sociale” la care poţi apela în caz de nevoie. Te simţi mai bine doar ştiind că ele există, în timp ce dacă apelezi la ele poţi experimenta o stare neplăcută, ca atunci când „ai cheltuit” acele resurse şi acum ai un capital social ceva mai redus. În afara acestei perspective cvasi-economice (Suzanne Segerstrom) mai sunt şi alte motive pentru care sprijinul perceput este, culmea, mai eficient decât cel real. Cel efectiv nu este mereu exact cel de care ai avea nevoie, ceea ce te poate dezamăgi sau frustra. Poate aştepţi de la iubita ta să-ţi ia nişte medicamente de la farmacie când te doare capul, în schimb ea insistă să te „vindece” cu nişte comprese naturiste. În aceste condiţii mai bine nu-i propui de la bun început, te duci singur să-ţi iei ce crezi că te-ar ajuta şi îţi păstrezi în acelaşi timp credinţa că ea este alături de tine (şi într-un fel chiar este, vrea să-ţi fie bine, doar că vedeţi lucrurile diferit). 

O altă explicaţie (şi cea cu care tind să rezonez cel mai mult) este că sprijinul efectiv, mai ales dacă este sistematic, poate submina sentimentul de auto-eficacitate şi credinţa că poţi depăşi situaţiile dificile prin care treci. De asemenea, ţi se aminteşte că ceva este în neregulă cu tine: eşti neputincios, bolnav, deprimat, uşor handicapat sau sărac cu duhul, desprins de realitate, aerian, incapabil, neîndemânatic, vai de mama ta…ai mereu nevoie de ajutor. Supra-protejarea are consecinţe negative. Dacă eşti răcit şi partenera îţi aduce absolut totul la nas şi se oferă chiar să te ţină de braţ când te duci la baie ca nu cumva să cazi pe hol…predicţia mea este că te vei simţi mai rău în loc de mai bine. În plus, nimănui nu-i place să fie sau să devină o povară pentru alţii, iar starea de dependenţă accentuată este una chinuitoare foarte probabil în primul rând pentru cel dependent.

Interesant este că cei care cred că beneficiază de cel mai mult sprijin sunt şi cei care îl vor cere cel mai rar, iar asta are, cum am spus, un efect benefic asupra lor. Aşteptările pozitive, credinţa că cineva este alături de tine constituie o resursă mai valoroasă decât ajutorul propriu-zis. Sigur că aceste credinţe sunt mediate de experienţele anterioare (inclusiv un ataşament securizant în copilărie) şi de unele variabile individuale, printre care optimismul este poate cel mai important. Invers, o ostilitate crescută sau nevrotismul accentuat distorsionează percepţiile în mod negativ şi, orice ar face cei dragi pentru tine, nu ţi se va părea suficient şi vei trăi cu impresia că eşti singur şi lipsit de suport. La fel, focalizarea excesivă pe momentele când nu ai fost sprijinit deşi aveai nevoie te face să uiţi toate situaţiile, probabil mult mai numeroase în realitate, când ai primit suportul necesar. Aşteptări pozitive nu înseamnă aşteptări nerealiste! De exemplu, se poate întâmpla să îţi doreşti sprijinul unei anumite persoane care este cât se poate de indiferentă faţă de nevoile sau dorinţele tale. Riscul este să fii atât de afectat de lipsa suportului din partea ei încât să nu mai percepi că în jurul tău sunt mulţi alţi oameni dornici să te susţină şi, prin urmare, să nu apreciezi corect sprijinul de care eşti înconjurat. Este ca şi cum ai muri de sete încercând să scoţi cu găleata apa dintr-o fântâna secată în timp ce doi paşi la dreapta ta este una plină, pe care însă nu o vezi.

Am vorbit mai demult despre un experiment în care subiecţii ce priveau poza partenerului resimţeau mai puţină durere când stăteau cu braţul în apă foarte rece decât cei care nu se bucurau de nici un fel de sprijin. Mai mult, efectul era comparabil cu cel obţinut când partenerul era prezent şi îl ţinea de mână pe participant.

În situaţii stresante iarăşi poate fi suficient să te gândeşti la o persoană dragă pe care o simţi aproape de tine pentru ca stresul să fie redus. O echipă de psihologi de la Universitatea Utah au testat această ipoteză măsurând tensiunea şi pulsul subiecţilor înainte şi după ce au fost puşi să ţină un mic discurs ce era chipurile înregistrat şi evaluat. Unora dintre ei li s-a cerut înainte de asta să se gândească la persoana cea mai apropiată (emoţional) şi să răspundă în scris la patru întrebări:

Ce apreciezi cel mai mult la această persoană?

Ce apreciază cel mai mult ea la tine?

Cum anume te sprijină sau te ajută?

Cum te simţi când o revezi după mai multe ore sau zile?

Cei din această condiţie experimentală (cu excepţia celor caracterizaţi de ostilitate înaltă) erau la sfârşitul experimentului mai puţin stresaţi decât ceilalţi sau cel puţin asta indică valorile mai mici ale pulsului şi ale tensiunii (sistolică şi diastolică).  Şi da, nu făcuseră decât să se gândească…

Sprijinul perceput seamănă cu efectul placebo sau cu încrederea că ai un înger păzitor care veghează asupra ta. Cei care spun o rugăciune se vor simţi ceva mai liniştiţi şi încrezători că lucrurile se vor îndrepta. Nu este nevoie ca îngerul să le răspundă, ci doar să simtă ei că există  acolo ceva sau cineva care să le insufle speranţă. Poate „îngerul” nici nu există în realitate. Sau, parcă te aud, „îngerul” există, sprijinul lui este real…doar că este invizibil. Îţi explic imediat.

Niall Bolger este prim-autorul unui articol publicat în Journal of Personality and Social Psychology:

Invisible support and adjustment to Stress.

Cercetătorii au recrutat 68 de cupluri în care unul dintre parteneri urma să susţină un examen foarte dificil de primire în barou. Au fost instruiţi să ţină un jurnal în care să noteze zilnic în ce măsură s-au simţit ajutaţi de consort sau consoartă şi cât de stresaţi şi deprimaţi au fost în ziua respectivă; la rândul lor, iubiţii şi iubitele lor au răspuns zilnic la întrebarea „cât de mult ţi-ai liniştit, consolat şi sprijinit partenerul astăzi?

În urma analizei tuturor răspunsurilor a reieşit un fapt interesant, oarecum surprinzător: sprijinul invizibil a fost cel mai benefic pentru avocaţii stresaţi de examen. Ce-o mai fi şi asta? cred că te întrebi. Ei bine, cel mai mic nivel de anxietate şi depresie era resimţit în zilele când subiecţii declarau că NU au fost sprijiniţi în mod special, dar când partenerii, în propriul jurnal, notaseră contrariul, că îi susţinuseră.

De ce această diferenţă de percepţie şi cum se explică efectele pozitive? Am văzut deja că sprijinul efectiv are anumite costuri la nivelul imaginii de sine şi auto-eficacităţii pentru că-ţi atrage atenţia asupra faptului că ai nevoie de ajutor, deci probabil ai ceva probleme şi nu te poţi descurca singur. Un sprijin invizibil este cel care ţi se oferă, dar pe care tu nu-l percepi ca atare, prin urmare nu-l codifici drept ajutor şi astfel te bucuri de consecinţele pozitive fără a plăti şi costurile menţionate. Ajungi să crezi că de fapt nici nu aveai nevoie de nimic, te simţeai bine pur şi simplu, ceea ce nu exclude sprijinul perceput despre care am vorbit mai sus: sprijinul invizibil se poate suprapune cu cel perceput, în sensul că tu poţi considera că celălalt te-ar fi ajutat dacă era cazul, însă nu a fost nevoie. Ironic însă, chiar te-a sprijinit, dar nu ai sesizat şi tocmai datorită faptului că nu ai sesizat acest suport a fost şi mai eficient. Cum poate cineva să te ajute fără ca tu să ştii? Păi nu e deloc greu până la urmă, e suficient să o facă discret, neostentativ, firesc, de parcă nu ar face nimic special. În loc de „dragă, te văd îngrijorat, vrei să vorbim despre examen?” poate doar a strecurat o încurajare, ţi-a pus câteva întrebări pe un ton natural şi în acelaşi timp afectuos, a făcut câteva glume să detensioneze atmosfera sau a preluat câteva din sarcinile tale ca să-ţi dea timp de învăţat, dar fără ca tu să realizezi („deja am făcut eu piaţa, m-am trezit mai devreme pentru că nu aveam somn şi trebuia să fac ceva”).

Ce poţi reţine deci despre sprijinul social din acest articol?

1. Suportul perceput sau ipotetic este mai benefic decât cel efectiv. Dacă eşti optimist şi te aştepţi să fii sprijinit sunt şanse mari să te simţi mai bine doar datorită acestor expectaţii şi nici să nu fii tentat să apelezi la ajutor. După cum am văzut, efectul sprijinului perceput este adesea superior celui efectiv, care se asociază cu costuri.

2. Există dovezi în sprijinul ipotezei că cei care oferă sprijin au mai multe avantaje şi sunt mai sănătoşi decât cei care îl primesc.

Aceste două constatări ne conduc însă într-o situaţie paradoxală: nu cumva când ajuţi pe cineva îi faci mai mult rău lui iar adevăratul beneficiar eşti tu? Pentru a ieşi din această situaţie poate că:

3. Uneori este de preferat să oferi suport invizibil, adică să-l ajuţi pe celălalt fără ca el să-şi dea seama că este ajutat.

PS: Nu te văd, dar mulţumesc că eşti aici şi ai citit articolul până la capăt!