marți, 15 aprilie 2014

(Wo)man's search for meaning

Ieri am petrecut câteva ore foarte plăcute alături de un băieţel adorabil (m-a aşteptat cu o „floare sălbatică”, dar nu pentru asta spun că e adorabil) şi de mămica lui pe care mă abţin să ţi-o descriu din motive evidente, de natură evoluţionistă (ştiu că gentlemen prefer blondes…nu neapărat că ea ar fi blondă (sunt mucles!), nici că tu ai fi în mod necesar un gentleman). Nu am simţit cum a trecut timpul. Eram în stare de flow. Doar ne-am jucat. Imaginează-ţi două tipe trecute de prima copilărie (conform buletinului avem peste 14 ani) pe covor în patru labe (hei! ştiu la ce te gândeşti şi te rog să-ţi ceri scuze imediat! prietenei mele doar, că eu una mă gândeam la acelaşi lucru ca şi tine). Ce făceam? O maşină de pompieri din Lego. Şi când trecusem şi noi de jumătate ne trezim cu copilul peste noi că ne fură jucăria. În secunda următoare cine se repezea să i-o smulgă din mână (Dă-ne maşina că nu e gata şi o strici!) Ei, cum cine? Eu! Mama lui nu ar fi fost în stare de aşa ceva, doar pregăteşte chiar acum nişte ateliere de comunicare nonviolentă cu copiii, la care, dacă ai şi tu asemenea creaturi prin curte, nu ar strica să dai o fugă.

Odată experienţa consumată (ei, cum ce experienţă?!) a urmat etapa de analiză (interioară) şi procesare a ceea ce s-a întâmplat (deformaţie profesională, nu ţi-ai dori să mă prinzi în plin proces). Cum mă feresc cât pot de interpretări şi săpat în puţul gândirii inconştiente după motive transcendentale, am accesat mental baza de date cu studiile de specialitate consultate în ultimul timp. Şi căutarea mi-a evidenţiat un cuvânt-cheie: lego! De aici, pe firul asociaţiilor libere, am ajuns la Dan Ariely şi articolul său.

Ariely a lucrat într-o équipe-à-trois de cercetători. Au mai racolat nişte voluntari (the more the merrier?) şi le-au dat o cutie cu 40 de piese lego să asambleze un robot, urmând să primească 2 dolari. După ce terminau aveau de ales între a se opri şi a mai construi încă unul, identic, pentru 1,89 dolari. Şi tot aşa, până la un maxim de 20 de roboţei, ultimul fiind recompensat cu doi cenţi. Participanţii au fost împărţiţi însă în două condiţii experimentale: o parte din ei, cum asamblau o figurină cum venea un experimentator şi o demonta, iar ei primeau piesele să o ia de la capăt, dacă mai doreau (condiţia sisifică). Ceilalţi, pe măsură ce construiau îşi aşezau capodoperele pe măsuţă şi se apucau de următoarea (condiţia plină de sens). La sfârşit s-au contabilizat recolta de roboţi şi sumele de bani câştigate. Subiecţii care s-au putut bucura de priveliştea rezultatelor muncii lor au construit în medie 10.6 figurine şi au plecat acasă cu 14.40 dolari. Cei ale căror produse au fost distruse sub ochii lor s-au oprit după 7.2 roboţi şi au câştigat în medie 11.52 dolari.

Ce putem deduce de aici? Că recompensele financiare nu sunt suficiente pentru a-i motiva pe oameni să lucreze mai mult. Mai este nevoie ca ei să perceapă un minim de sens în ceea ce fac. Poate chiar să existe un produs finit, pe care l-au construit de la zero şi de care se pot bucura, având un fel de relaţie mai personală cu rezultatul muncii (mai vezi şi IKEA effect). Marx s-a folosit de altfel de acest argument în teoria sa, când a afirmat că oamenii sunt alienaţi în momentul în care nu deţin controlul asupra produselor pe care le-au creat şi devin nişte rotiţe dintr-un angrenaj mecanic ce nu le oferă aproape nicio satisfacţie. Diviziunea muncii poate spori eficienţa, dar cu preţul diminuării sensului. Iar în lipsa unui cât de mic sentiment al sensului, ca în experimentul prezentat, însăşi eficienţa este compromisă, prin anihilarea motivaţiei.

Probabil că citeşti acest articol de la birou. Sper că nu te-am întrerupt totuşi de la produs. Eşti plătit ca să prestezi, nu ca să meditezi asupra sensului. Mai târziu te vei duce să-ţi iei copilul de la şcoală. Dacă te întreabă de ce trebuie să reţină mecanic pagini întregi de informaţii prezentate insipid şi fără legături evidente cu realitatea lui, nu te enerva prea tare…încă nu s-a dumirit cum stă treaba cu societatea, dar cu siguranţă nu-i va mai lua mult până va afla şi va înceta să te mai asalteze cu întrebări incomode.

Îţi vine să-mi ştergi articolul şi să uiţi că l-ai citit? Şi mie! De fapt, cred că mă apuc de altceva: iau nişte bucăţele şi construiesc, de la cap la coadă, un copil! Din lego, că acolo vine la pachet cu instrucţiuni precise,  posibilitate de returnare şi poate certificat de garanţie sau service inclus.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu