Ieri am petrecut câteva ore foarte plăcute alături de un băieţel adorabil
(m-a aşteptat cu o „floare sălbatică”, dar nu pentru asta spun că e adorabil)
şi de mămica lui pe care mă abţin să ţi-o descriu din motive evidente, de
natură evoluţionistă (ştiu că gentlemen
prefer blondes…nu neapărat că ea ar fi blondă (sunt mucles!), nici că tu ai
fi în mod necesar un gentleman). Nu
am simţit cum a trecut timpul. Eram în stare de flow. Doar ne-am jucat. Imaginează-ţi două tipe trecute de prima
copilărie (conform buletinului avem peste 14 ani) pe covor în patru labe (hei! ştiu la ce te
gândeşti şi te rog să-ţi ceri scuze imediat! prietenei mele doar, că eu una mă
gândeam la acelaşi lucru ca şi tine). Ce făceam? O maşină de pompieri din Lego.
Şi când trecusem şi noi de jumătate ne trezim cu copilul peste noi că ne fură
jucăria. În secunda următoare cine se repezea să i-o smulgă din mână (Dă-ne maşina că nu e gata şi o strici!)
Ei, cum cine? Eu! Mama lui nu ar fi fost în stare de aşa ceva, doar pregăteşte
chiar acum nişte ateliere de comunicare nonviolentă cu copiii, la care, dacă ai
şi tu asemenea creaturi prin curte, nu ar strica să dai o fugă.
Odată experienţa consumată (ei, cum ce experienţă?!) a urmat etapa de
analiză (interioară) şi procesare a ceea ce s-a întâmplat (deformaţie
profesională, nu ţi-ai dori să mă prinzi în plin proces). Cum mă feresc cât pot
de interpretări şi săpat în puţul gândirii inconştiente după motive
transcendentale, am accesat mental baza de date cu studiile de specialitate
consultate în ultimul timp. Şi căutarea mi-a evidenţiat un cuvânt-cheie: lego!
De aici, pe firul asociaţiilor libere, am ajuns la Dan Ariely şi articolul său.
Ariely a lucrat într-o équipe-à-trois de cercetători. Au mai racolat nişte
voluntari (the more the merrier?) şi
le-au dat o cutie cu 40 de piese lego să asambleze un robot, urmând să
primească 2 dolari. După ce terminau aveau de ales între a se opri şi a mai
construi încă unul, identic, pentru 1,89 dolari. Şi tot aşa, până la un maxim
de 20 de roboţei, ultimul fiind recompensat cu doi cenţi. Participanţii au fost
împărţiţi însă în două condiţii experimentale: o parte din ei, cum asamblau o
figurină cum venea un experimentator şi o demonta, iar ei primeau piesele să o
ia de la capăt, dacă mai doreau (condiţia sisifică). Ceilalţi, pe măsură ce
construiau îşi aşezau capodoperele pe măsuţă şi se apucau de următoarea
(condiţia plină de sens). La sfârşit s-au contabilizat recolta de roboţi şi
sumele de bani câştigate. Subiecţii care s-au putut bucura de priveliştea
rezultatelor muncii lor au construit în medie 10.6 figurine şi au plecat acasă
cu 14.40 dolari. Cei ale căror produse au fost distruse sub ochii lor s-au
oprit după 7.2 roboţi şi au câştigat în medie 11.52 dolari.
Ce putem deduce de aici? Că recompensele financiare nu sunt suficiente
pentru a-i motiva pe oameni să lucreze mai mult. Mai este nevoie ca ei să
perceapă un minim de sens în ceea ce
fac. Poate chiar să existe un produs finit, pe care l-au construit de la zero
şi de care se pot bucura, având un fel de relaţie mai personală cu rezultatul
muncii (mai vezi şi IKEA effect). Marx s-a folosit de altfel de acest
argument în teoria sa, când a afirmat că oamenii sunt alienaţi în momentul în
care nu deţin controlul asupra produselor pe care le-au creat şi devin nişte
rotiţe dintr-un angrenaj mecanic ce nu le oferă aproape nicio satisfacţie. Diviziunea
muncii poate spori eficienţa, dar cu preţul diminuării sensului. Iar în lipsa
unui cât de mic sentiment al sensului, ca în experimentul prezentat, însăşi
eficienţa este compromisă, prin anihilarea motivaţiei.
Probabil că citeşti acest articol de la birou. Sper că nu te-am întrerupt
totuşi de la produs. Eşti plătit ca să prestezi, nu ca să meditezi asupra
sensului. Mai târziu te vei duce să-ţi iei copilul de la şcoală. Dacă te
întreabă de ce trebuie să reţină mecanic
pagini întregi de informaţii prezentate insipid şi fără legături evidente cu
realitatea lui, nu te enerva prea tare…încă nu s-a dumirit cum stă treaba cu societatea, dar cu siguranţă nu-i va mai lua mult până va afla şi va înceta să
te mai asalteze cu întrebări incomode.
Îţi vine să-mi ştergi articolul şi să uiţi că l-ai citit? Şi mie! De fapt,
cred că mă apuc de altceva: iau nişte bucăţele şi construiesc, de la cap la
coadă, un copil! Din lego, că acolo vine la pachet cu instrucţiuni precise, posibilitate de returnare şi poate certificat de garanţie sau service
inclus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu