vineri, 4 aprilie 2014

Sealed (with a kiss?)

Dacă nu ai aterizat aici întâmplător (sau forţat? vezi să nu te loveşti prea tare!), probabil ai mai auzit până acum de embodied cognition sau emoţie întrupată. Mintea nu este acea substanţă diferită de corp pe care încearcă dualiştii să ne-o vâre pe gât sau prin glanda pineală; dimpotrivă, toate procesele ce ţin de cogniţie şi emoţie sunt generate de anumite fenomene fiziologice din…corp. O anumită stare a organismului tău, configuraţia lui unică din acest moment, are corelate la nivelul percepţiilor, emoţiilor, gândurilor şi comportamentelor tale. Stările respective sunt într-o continuă schimbare, la fel şi conţinuturile mentale, într-o interdependenţă ce duce la bucle de feed-back pe care le experimentezi pe ambele dimensiuni. Există numeroase studii care au arătat cum mici acţiuni corporale foarte concrete se reflectă în schimbări la nivelul emoţiei şi percepţiei. O postură fizică impunătoare, adoptată intenţionat, la cererea experimentatorului, se traduce într-un sentiment de putere şi dominanţă, apoi în alte schimbări fiziologice, cum ar fi scăderea concentraţiei de cortizol şi creşterea testosteronului. Îmbrăţişările şi atingerile stimulează producerea de oxitocină şi favorizează încrederea şi apropierea emoţională de partener, copil, prieteni, căţel, pisică sau mai ştiu eu ce îţi place ţie să strângi în braţe (În opinia lui Paul Zak, pe care poate l-ai văzut pe TED, opt îmbrăţişări pe zi reprezintă doza optimă; dar nu trebuie să-l crezi pe cuvânt, ci vezi ce funcţionează în cazul tău, mai ales că există şi voci mai rezervate în ceea ce priveşte efectele oxitocinei, probabil supra-dimensionate în prezent).  Un review accesibil şi cuprinzător al cercetărilor pe emobided cognition găseşti în cartea lui Richard Wisemen.


Un rol asemănător îl au şi metaforele conceptuale. Limbajul pe care îl foloseşti pentru a-ţi reprezenta anumite concepte şi experienţe are un rol activ în configurarea atitudinilor şi formarea unor noi percepţii. Şi nu numai metaforele generate spontan de tine, ci chiar şi cele la care eşti expus, după cum ne arată un experiment tulburător condus de Paul Thibodeau şi Lera Boroditsky de la Universitatea Stanford. Subiecţii au citit un articol despre criminalitatea dintr-o localitate din Statele Unite şi apoi li s-a cerut să propună soluţii pentru scăderea acestui fenomen. Textele erau identice sub aspectul faptelor prezentate şi datelor statistice, singura diferenţă fiind că foloseau metafore diferite: unele prezentau crima ca pe „un animal sălbatic ce dă târcoale în împrejurimile oraşului”, iar cealaltă jumătate ca pe „un virus ce infestează populaţia”. Manipulare subtilă a textului, dar diferenţă suficientă pentru a structura diferit percepţia participanţilor asupra întregii problematici (identice, repet!). Astfel, 75% dintre cei care au citit textul cu animalul sălbatic au propus soluţii precum pedepse mai aspre, construirea de noi închisori şi întărirea sistemului juridic şi numai 25% s-au gândit la reforme sociale în domeniul educaţiei, economiei sau sănătăţii. Altfel au stat lucrurile cu cei expuşi la metafora crimei ca virus: procentul celor ce au optat pentru măsuri sociale a crescut la 44%. Desigur, toţi au crezut că aleg pe baza faptelor prezentate şi nici prin cap nu le-a trecut că ar fi putut fi manipulaţi prin nişte metafore aparent nevinovate.

Plecând de la studiile despre embodied cognition şi metafore conceptuale, îţi propun o tehnică simplă (deja testată experimental de alţii) prin care te poţi detaşa de emoţiile negative cauzate de o experienţă din trecut. Să închizi acea experienţă. Fizic şi psihic. Ia o foaie de hârtie şi scrie ceva ce încă te deranjează: o acţiune pe care o regreţi, o dorinţă pe care nu ţi-ai putut-o îndeplini, un incident supărător, poate chiar ceva neplăcut ce ţi-a spus sau scris altcineva; la fel de bine poate fi şi un obiect care îţi aminteşte de respectivele situaţii. Ia un plic, introdu hârtia sau obiectul şi sigilează-l. Închide-l cât poţi tu de bine, lipeşte-l cu ce vrei, poţi folosi şi lichidul secretat de glandele salivare ca să-ţi umezeşti buzele şi degetele, te descurci tu. E închis? Bun. Acum…nu, nu îl trimiţi nimănui, Doamne Fereşte! Îl arunci! La gunoi. La container chiar, nu în găleata din bucătărie. Un singur amendament: vezi să nu nimereşti sub preş! (este o diferenţă de care ar fi bine să fii conştient).


La ce mă aştept? Păi sigur ai înţeles deja unde bat (pardon, unde mângâi :P): acţiunea de a închide respectivul plic te poate ajuta, măcar temporar, să nu te mai întorci la respectiva experienţă şi să obţii ceea ce în psihologie se numeşte cognitive closure. Implicit, şi emoţiile negative asociate se vor diminua. Multă baftă! (Sau, cum se mai spune, break a leg!)

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20622143

Un comentariu:

  1. Bună,

    Tehnica descrisă de tine îmi aduce aminte de ceea ce spunea cunoscutul actor de arte marţiale, Bruce Lee, care are şi o carte interesantă "The Way of the Intercepting Fist", şi anume: cînd îl supăra ceva, scria pe hârtie problema respectivă şi apoi o ardea (sau ceva similar, sper să nu mă înşele memoria prea mult :-)). Ştii ceva? A venit primăvara! Şi chiar aveam nevoie de hârtie pentru aprins focul la grătar (de, sunt de modă veche).

    Numai de bine!

    Laur

    RăspundețiȘtergere