Ce-ai prefera? Un salariu de 2000 de euro într-o companie unde
salariul mediu este 2500 sau 1500 într-una în care salariul mediu este 1000? Majoritatea
studiilor spun că vei opta pentru a doua variantă. De ce ai alege să iei mai
puţin bani? Pentru că nu-ţi convine ca cei din grup să câştige mai mult. Se
declanşează un mecanism extrem de puternic, cel al comparaţiei sociale. Este posibil să fie hardwired, din moment ce apare de la vârste destul de fragede. Starea
ta de bine şi satisfacţia faţă de viaţă sunt influenţate de comparaţiile pe
care (aproape) inevitabil le faci. Poate că tu erai foarte mulţumit de maşina
ta Volkswagen Passat. Până când curţile vecinilor s-au umplu miraculos
cu…brazde de flori! Glumesc, cu Audi. Dintr-odată parcă maşina ta nu mai demarează
la fel de rapid, nu mai ai nici loc suficient…pe scurt, te trezeşti la bancă
solicitând un împrumut pe 5-10 ani să îţi iei şi tu ceva mai competitiv. După
doi ani vecinii îşi cumpără Toyota, tu mai faci un drum la bancă, moment în
care îţi scoţi casa la licitaţie şi te gândeşti serios că dacă vine încă o
criză s-ar putea să dormi anii următori în maşină. Sigur, o soluţie ar fi să te
compari cu cei care au doar un Matiz ca să te simţi ceva mai bine. Cum era
proverbul? Decât codaş la oraş mai bine-n satul tău fruntaş.
Cel mai bine ar fi să eviţi capcana cu totul şi să te compari doar cu tine
însuţi. WOW! Aşa-i că sună extraordinar? Dar este şi mereu adevărat? Sau
depinde şi aici de ce fel de comparaţii faci? Să presupunem că vine criza şi
pierzi casa şi Toyota. Acum stai într-o garsonieră şi te duci la job pe
bicicletă. Ia zi, cum te raportezi la amintirea fostelor tale posesiuni (nu că
ai fi fost posedat!)? Alt scenariu: ai supravieţuit unui accident grav, acum
eşti complet recuperat. Există două posibilităţi: apreciezi mai mult fiecare
moment, de parcă ţi s-ar fi dat o nouă şansă la viaţă sau, dimpotrivă, trăieşti
într-o anxietate perpetuă deoarece brusc lumea nu ţi se mai pare un loc sigur
şi confruntarea cu mortalitatea ţi-a spulberat iluziile pozitive în care trăiai
bine mersi până atunci.
Acesta este un articol despre amintiri.
Nu neapărat despre memorie, deşi cu greu mă abţin să nu-ţi amintesc de
ficţiunile pe care ea le construieşte (da, creează „realităţi” mai degrabă
decât le înregisrează). Ţi-am mai povestit sau am o amintire falsă? Dar despre rosy retrospection am vorbit? Sigur că
da, pe vremurile bune! Şi cum era distincţia între sinele care experimentează
şi cel care rememorează? Oh dear! Nu
mai reţin cine vorbea despre asta! Probabil nu mi-a plăcut cartea respectivului
pentru că la sfârşit o fi zis el ceva ce a stricat tot…a, deci era legat de peak-end rule.
Dincolo de biasuri, între amintiri (poveşti!) şi starea ta de bine există
oareşce corelaţii. Sonia Lyubomirsky s-a gândit să studieze cum se raportează
oamenii la amintirile frumoase şi urâte şi cât de fericiţi sunt atunci când fac
asta. A observat două moduri diferite şi două efecte: the endowment effect (să-i spunem efectul de capital) şi
the contrast effect (efectul contrastului).
De exemplu, endowment înseamnă că
ai un depozit de amintiri relevante pentru tine, la care te întorci frecvent fie
pentru a le savura (dimensiunea trecut pozitiv din teoria lui Zimbardo) fie,
dacă eşti mai masochist, pentru a pune sare pe rană sau, în cauza celor
traumatizante, pentru că nu le poţi stăpâni. Îţi aminteşti cu plăcere primii
paşi ai copilului tău şi cu groază atacul armat căruia i-ai supravieţuit ca
prin minune. Oamenii mai fericiţi în general au un capital de amintiri
preponderent frumoase la care revin cu plăcere, iar asta le potenţează starea
de bine din prezent, pentru că emoţiile pozitive, chiar şi retrăite, generează
la rândul lor o spirală ascendentă de alte emoţii pozitive (teoria
broaden-and-build a Barbarei…Ehrenreich…ups! mă înşeală memoria? în fine, tot o
barbară!). Cei mai trişti din ADN (set-point
scăzut) sunt tentaţi (îşi vâră coada o nucleotidă mai grumpy)
să-şi bage nasul tocmai în oala cu amintiri urâte, acelea fiind pentru ei mai
uşor de accesat şi de retrăit, cu consecinţe asupra fericirii din prezent uşor
de imaginat.
În cazul efectului de contrast,
se ia o amintire urâtă şi se compară cu situaţia (mai bună) din prezent. În
general oamenii vor aprecia mai mult ceea ce au acum pentru că îşi schimbă
puţin perspectiva asupra lucrurilor bune cu care între timp se obişnuiseră până
la punctul de a nici nu le mai observa. Era o vreme când săptămâna de lucru şi
de şcoală era de şase zile. Nu te simţi ceva mai norocos că astăzi te-ai putut
bucura de o sâmbătă liberă acum că îţi aduci aminte de vremurile când weekendul
era înjumătăţit? Dar dacă iei o amintire superbă şi o contrastezi cu prezentul?
Aici lucrurile se complică. Povestea de dragoste de o vară (care ai fi dorit să
dureze o viaţă) cu tipa aia senzaţională care te-a părăsit fără prea multe
explicaţii? Prima iubire, după care parcă nu ai mai simţit niciodată ceva la
fel de intens? Şi în relaţiile ce se păstrează există acest efect: ţi-a
reproşat vreodată partenera ta că nu mai eşti la fel de tandru şi de atent ca
la început? Când compari o amintire foarte frumoasă cu un prezent ceva mai
modest riscul este ca starea de bine să scadă.
Ca să sintetizăm rezultatele cred că un tabel ne-ar fi de folos:
|
Amintiri frumoase
|
Amintiri urâte
|
endowment
|
Happy (1)
|
Sad (2)
|
contrast
|
Sad (3)
|
Happy (4)
|
Pe scurt, eşti mai fericit dacă te raportezi la amintirile frumoase ca la
un depozit din care să-ţi alimentezi starea de bine retrăind plăcerea pe care
ai simţit-o cândva, evitând însă să faci comparaţii ce nu sunt în favoarea
situaţiei prezente. Cât despre amintirile urâte, cel mai bine ar fi să
procedezi exact invers: compară-le cu prezentul pentru a savura ceea ce ai
acum, dar fereşte-te să retrăieşti emoţiile negative asociate cu momentele
respective.
Dacă observi la tine un fel de pattern disfuncţional de a le contrasta pe
cele frumoase şi a le retrăi pe cele urâte, provocându-ţi mai mult rău, data
viitoare când se întâmplă opreşte-te şi încearcă să adopţi cealaltă modalitate.
Alea jacta est, nu poţi schimba
trecutul, însă felul în care ţi-l aminteşti poate schimba nivelul fericirii
tale din prezent.
Să-ţi mai spun ceva? Nu mai am chef! Mi-am amintit o chestie şi m-am
enervat. O fi din cadranul 2 sau 3? Mă duc la culcare să mai uit…
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19803589
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu