duminică, 13 aprilie 2014

We'll always have (verde de) Paris

Ce-ai prefera? Un salariu de 2000 de euro într-o companie unde salariul mediu este 2500 sau 1500 într-una în care salariul mediu este 1000? Majoritatea studiilor spun că vei opta pentru a doua variantă. De ce ai alege să iei mai puţin bani? Pentru că nu-ţi convine ca cei din grup să câştige mai mult. Se declanşează un mecanism extrem de puternic, cel al comparaţiei sociale. Este posibil să fie hardwired, din moment ce apare de la vârste destul de fragede. Starea ta de bine şi satisfacţia faţă de viaţă sunt influenţate de comparaţiile pe care (aproape) inevitabil le faci. Poate că tu erai foarte mulţumit de maşina ta Volkswagen Passat. Până când curţile vecinilor s-au umplu miraculos cu…brazde de flori! Glumesc, cu Audi. Dintr-odată parcă maşina ta nu mai demarează la fel de rapid, nu mai ai nici loc suficient…pe scurt, te trezeşti la bancă solicitând un împrumut pe 5-10 ani să îţi iei şi tu ceva mai competitiv. După doi ani vecinii îşi cumpără Toyota, tu mai faci un drum la bancă, moment în care îţi scoţi casa la licitaţie şi te gândeşti serios că dacă vine încă o criză s-ar putea să dormi anii următori în maşină. Sigur, o soluţie ar fi să te compari cu cei care au doar un Matiz ca să te simţi ceva mai bine. Cum era proverbul? Decât codaş la oraş mai bine-n satul tău fruntaş.

Cel mai bine ar fi să eviţi capcana cu totul şi să te compari doar cu tine însuţi. WOW! Aşa-i că sună extraordinar? Dar este şi mereu adevărat? Sau depinde şi aici de ce fel de comparaţii faci? Să presupunem că vine criza şi pierzi casa şi Toyota. Acum stai într-o garsonieră şi te duci la job pe bicicletă. Ia zi, cum te raportezi la amintirea fostelor tale posesiuni (nu că ai fi fost posedat!)? Alt scenariu: ai supravieţuit unui accident grav, acum eşti complet recuperat. Există două posibilităţi: apreciezi mai mult fiecare moment, de parcă ţi s-ar fi dat o nouă şansă la viaţă sau, dimpotrivă, trăieşti într-o anxietate perpetuă deoarece brusc lumea nu ţi se mai pare un loc sigur şi confruntarea cu mortalitatea ţi-a spulberat iluziile pozitive în care trăiai bine mersi până atunci.

Acesta este un articol despre amintiri. Nu neapărat despre memorie, deşi cu greu mă abţin să nu-ţi amintesc de ficţiunile pe care ea le construieşte (da, creează „realităţi” mai degrabă decât le înregisrează). Ţi-am mai povestit sau am o amintire falsă? Dar despre rosy retrospection am vorbit? Sigur că da, pe vremurile bune! Şi cum era distincţia între sinele care experimentează şi cel care rememorează? Oh dear! Nu mai reţin cine vorbea despre asta! Probabil nu mi-a plăcut cartea respectivului pentru că la sfârşit o fi zis el ceva ce a stricat tot…a, deci era legat de peak-end rule.

Dincolo de biasuri, între amintiri (poveşti!) şi starea ta de bine există oareşce corelaţii. Sonia Lyubomirsky s-a gândit să studieze cum se raportează oamenii la amintirile frumoase şi urâte şi cât de fericiţi sunt atunci când fac asta. A observat două moduri diferite şi două efecte: the endowment effect (să-i spunem efectul de capital) şi the contrast effect (efectul contrastului).

De exemplu, endowment înseamnă că ai un depozit de amintiri relevante pentru tine, la care te întorci frecvent fie pentru a le savura (dimensiunea trecut pozitiv din teoria lui Zimbardo) fie, dacă eşti mai masochist, pentru a pune sare pe rană sau, în cauza celor traumatizante, pentru că nu le poţi stăpâni. Îţi aminteşti cu plăcere primii paşi ai copilului tău şi cu groază atacul armat căruia i-ai supravieţuit ca prin minune. Oamenii mai fericiţi în general au un capital de amintiri preponderent frumoase la care revin cu plăcere, iar asta le potenţează starea de bine din prezent, pentru că emoţiile pozitive, chiar şi retrăite, generează la rândul lor o spirală ascendentă de alte emoţii pozitive (teoria broaden-and-build a Barbarei…Ehrenreich…ups! mă înşeală memoria? în fine, tot o barbară!). Cei mai trişti din ADN (set-point scăzut) sunt tentaţi (îşi vâră coada o nucleotidă  mai grumpy) să-şi bage nasul tocmai în oala cu amintiri urâte, acelea fiind pentru ei mai uşor de accesat şi de retrăit, cu consecinţe asupra fericirii din prezent uşor de imaginat.

În cazul efectului de contrast, se ia o amintire urâtă şi se compară cu situaţia (mai bună) din prezent. În general oamenii vor aprecia mai mult ceea ce au acum pentru că îşi schimbă puţin perspectiva asupra lucrurilor bune cu care între timp se obişnuiseră până la punctul de a nici nu le mai observa. Era o vreme când săptămâna de lucru şi de şcoală era de şase zile. Nu te simţi ceva mai norocos că astăzi te-ai putut bucura de o sâmbătă liberă acum că îţi aduci aminte de vremurile când weekendul era înjumătăţit? Dar dacă iei o amintire superbă şi o contrastezi cu prezentul? Aici lucrurile se complică. Povestea de dragoste de o vară (care ai fi dorit să dureze o viaţă) cu tipa aia senzaţională care te-a părăsit fără prea multe explicaţii? Prima iubire, după care parcă nu ai mai simţit niciodată ceva la fel de intens? Şi în relaţiile ce se păstrează există acest efect: ţi-a reproşat vreodată partenera ta că nu mai eşti la fel de tandru şi de atent ca la început? Când compari o amintire foarte frumoasă cu un prezent ceva mai modest riscul este ca starea de bine să scadă.

Ca să sintetizăm rezultatele cred că un tabel ne-ar fi de folos:


Amintiri frumoase
Amintiri urâte
endowment
Happy (1)
Sad (2)
contrast
Sad (3)
Happy (4)

Pe scurt, eşti mai fericit dacă te raportezi la amintirile frumoase ca la un depozit din care să-ţi alimentezi starea de bine retrăind plăcerea pe care ai simţit-o cândva, evitând însă să faci comparaţii ce nu sunt în favoarea situaţiei prezente. Cât despre amintirile urâte, cel mai bine ar fi să procedezi exact invers: compară-le cu prezentul pentru a savura ceea ce ai acum, dar fereşte-te să retrăieşti emoţiile negative asociate cu momentele respective.

Dacă observi la tine un fel de pattern disfuncţional de a le contrasta pe cele frumoase şi a le retrăi pe cele urâte, provocându-ţi mai mult rău, data viitoare când se întâmplă opreşte-te şi încearcă să adopţi cealaltă modalitate. Alea jacta est, nu poţi schimba trecutul, însă felul în care ţi-l aminteşti poate schimba nivelul fericirii tale din prezent.

Să-ţi mai spun ceva? Nu mai am chef! Mi-am amintit o chestie şi m-am enervat. O fi din cadranul 2 sau 3? Mă duc la culcare să mai uit…

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19803589



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu