Despre comunicarea "defectuoasă", un pic altfel

Încă o pastilă plină de opioide, din ciclul „Ce dracu fac măi oamenii fericiţi de sunt atât de fericiţi?!” Se eliberează în această noapte şi fără reţetă, iar ca efecte secundare te poţi aştepta la îmbunătăţirea relaţiilor cu persoanele semnificative; dacă apar astfel de manifestări neaşteptate adresează-te de urgenţă avocatului şi retrage acţiunea de divorţ. În caz de supradoză sună la serviciu şi anunţă că nu poţi veni câteva zile pentru că ai febră (musculară) şi eşti ţintuit la pat (de soţie – ce e între paranteze doar gândeşti, nu-i spui şefului, deci e o minciună prin omisiune).

Oamenii fericiţi vorbesc mult. Mult şi bine. Uneori doar mult. Nu mă pot abţine să nu îl citez pe Beckett, care astăzi (sau ieri, dacă mă uit la ceas) a împlinit 108 ani (e drept, de vreo 25 se află într-o stare de conştiinţă uşor modificată):

VLADIMIR: What do they say?

ESTRAGON: They talk about their lives.

VLADIMIR: To have lived is not enough for them.

ESTRAGON: They have to talk about it.

Nu, nu, nu sunt (doar) ironică. Chiar au ciudatul obicei să-şi împărtăşească unii altora tot felul de întâmplări, ba mai aşteaptă chiar şi o reacţie! Dacă ai fost vreodată la o consiliere de cuplu, tu şi partenera aţi fost întrebaţi cum comunicaţi. Dar ia spune-mi, pe ce s-a pus accentul? Aşa-i că pe conflict, pe ceartă şi pe neînţelegeri? Pe negativ…iar când aţi ieşit de acolo poate v-aţi întrebat oare de ce sunteţi amândoi morocănoşi. Este o abordare clasică şi hai să nu-i spunem greşită, dar în mod sigur incompletă, tributară biasului negativităţii şi credinţei că „bad is stronger than good”. Ce se omite? Tocmai faptul că într-o relaţie o comunicare eficientă nu înseamnă doar gestionarea conflictelor şi descifrarea emoţiilor din spatelor replicilor acide. O mare parte din conversaţiile unui cuplu sunt în esenţă pozitive. Şi cumva tocmai pentru că sunt pozitive sunt ignorate în terapie, unde se presupune că ajungi ca să repari ceea ce nu merge. Dar de ce să nu privim lucrurile şi altfel? În terapie ajungi şi ca să remarci ceea ce merge şi, poate cel mai important, ca să găseşti modalităţi prin care ceea ce merge binişor să meargă foarte bine. În definitiv, emoţiile pozitive sunt cele care îi menţin pe parteneri împreună, nu? Iar de despărţit se despart nu doar când există certuri şi emoţii negative (fireşti şi ele în viaţă), ci (mai ales) când nu mai există bucuria şi plăcerea de a fi împreună.

Dacă te întreb acum ce înseamnă să fii suportiv sau să-ţi sprijini emoţional partenera şi să o asculţi la ce te gândeşti? Ce-ţi trece chiar în acest moment prin cap? Stai să mă uit eu pe-acolo…gata, am găsit: Să fiu alături de ea când are o problemă, să o înţeleg când este supărată, să am un umăr pregătit când îi vine să plângă, să am răbdare când îmi povesteşte cu cine s-a certat, să o iau în serios când îşi face o mulţime de griji…Am citit bine? Dacă ea vine într-o seară acasă plângând iar tu eşti un partener good enough sunt sigură că-l laşi naibii de meci şi te duci să o întrebi ce s-a întâmplat, sincer preocupat şi dornic să o ajuţi cumva. Am nimerit iar? Spune-mi dacă este aşa, dar te rog fă-o într-un fel activ-constructiv.

A fi alături de cineva presupune să fii prezent lângă acea persoană şi când ea este fericită, entuziasmată, bucuroasă şi plină de energie. Prietenul la nevoie se cunoaşte, dar nu ştiu de ce acea nevoie ar fi înţeleasă doar ca necaz. Ai la fel de mare nevoie să împărtăşeşti cu cei dragi bucuriile şi realizările, visele şi proiectele şi ai nevoie ca ei să reacţioneze într-un mod adecvat. Ce înseamnă adecvat? Să-i vezi că se bucură pentru şi împreună cu tine, că sunt curioşi să afle detalii, că sunt interesaţi de lucrurile pozitive care ţi s-au întâmplat şi că contează şi pentru ei experienţele (unele majore, altele ce pot fi numite mici plăceri) care ţi-au adus ţie zâmbetul pe buze, eventual să-i vezi şi pe ei zâmbind şi devenind ceva mai bine dispuşi).

Să schimbăm scenariul (de viaţă?)! Soţia ta vine acasă nu plângând ci radiind de fericire. (Te abţii să o întrebi „De unde vii, dragă, la ora asta aşa de satisfăcută?). Te anunţă că a obţinut o promovare. Există patru tipuri de răspunsuri pe care le poţi da, dintre care numai unul este indicat dacă vrei să aveţi o relaţie nu doar good enough, ci împlinitoare.

Răspunsul  pasiv-constructiv: Bravo! (şi te uiţi în continuare la meci, abia dacă i-ai aruncat şi ei o privire, când era jocul întrerupt câteva secunde.)

Răspunsul  activ-distructiv: Da? Şi crezi că eşti pregătită să-ţi asumi atâtea responsabilităţi? Asta înseamnă că vei veni şi mai târziu? Ia mai gândeşte-te! Ştii că ajungi mereu obosită şi te doare capul! În plus, nici nu prea se merită, firma mai are un pic şi intră în faliment  (eşti încruntat, iritat, ai o voce aspră şi o mănânci din priviri…cu fulgi cu tot)  Dacă te anunţă că e însărcinată o mostră sublimă de răspuns activ-distructiv ar fi: Cee? Cum naiba? Nu ai fost atentă? Auzi, dar sigur e al meu?

Răspunsul pasiv-distructiv: Mamă, ce arbitru cretin! Era 11 metri clar! Adu-mi şi mie o bere din frigider! (spui tu după două minute, cu ochii lipiţi de televizor)

Răspunsul activ-constructiv!!!: Iubito, este minunat! Ştiu cât de mult ţi-ai dorit asta şi eram convins că vei reuşi! Cum a fost, cine te-a anunţat? Povesteşte-mi tot! Hai să sărbătorim! Ce ţi-ar plăcea să facem ca să marcăm momentul? (ai închis televizorul, ai luat-o în braţe, se citeşte pe faţa ta cât de bucuros eşti).

Cuplurile fericite sunt cele în care partenerii reacţionează on a regluar basis activ-constructiv atunci când celălalt le împărtăşeşte o realizare sau le comunică o veste bună. Activ înseamnă recunoaşterea evenimentului, atenţia către celălalt, dorinţa de afla detalii şi un limbaj nonverbal care transmite afecţiune, interes, entuziasm împărtăşit, încântare şi bucurie. Răspunsul constructiv este cel prin care validezi experienţa pozitivă a partenerului felicitându-l, exprimându-ţi aprecierea faţă de el şi arătându-te încrezător în viitor. Din această combinaţie rezultă acea reacţie adecvată prin care eşti alături de partenera ta la nevoie, amplifici emoţiile pozitive deja prezente şi consolidezi, în fiecare zi (pentru că dacă eşti atent vei găsi zilnic motive), relaţia de cuplu.

Oamenii fericiţi deci răspund la veşti bune cam ca în exemplul prezentat. Mulţi o fac în mod spontan, iar relaţiile lor se caracterizează printr-un nivel de satisfacţie ridicat. Alţii însă răspund într-unul din celelalte trei moduri şi există un mare risc  ca, neexperimentând plenar bucuria şi blocând ocaziile de a-ţi manifesta fericirea, parteneriatul lor să se degradeze treptat. Unii ajung la terapeut. Acolo, dacă au norocul de a scăpa de întrebările despre copilărie, pot învăţa diverse procedee ca acesta (testat deja aici şi aici) prin care relaţia lor să devină mai fericită, nu doar mai puţin nefericită. Iar asta este, îmi imaginez şi eu, o veste bună.