Dragoste în vremea lui David Buss şi Martie Haselton

Te iubesc…cele două cuvinte care au inflamat din cele mai vechi timpuri imaginaţia poeţilor şi îndrăgostiţilor. E timpul însă să aplicăm nişte pastiluţe de psihologie evoluţionistă cu efecte anti-inflamatoare. De exemplu, un studiu despre cine spune primul te iubesc într-o relaţie, ce se află în spatele declaraţiei şi cum este primită ea în funcţie de sexul partenerului şi de momentul în care este făcută. Deja te-am avertizat că nu urmează un articol romantic. Dacă îţi colcăie stomacul cu fluturi pune-te cu burta pe un atlas sau o enciclopedie ilustrată…poate vor afla şi ei, cu această ocazie, că se trag din omidă.

Mai întâi însă câte ceva despre teoria managementului erorilor, eleborată de David Buss şi Martie Haselton. Ea explică de ce, în condiţii de incertitudine, deciziile noastre sunt influenţate de biasuri şi euristici ce s-au perpetuat de la o generaţie la alta nu pentru că oamenii sunt iraţionali, ci pentru că sunt raţionali într-un sens mai profund (deep rationality), adică pentru că astfel de „erori” s-au dovedit cumva mai degrabă adaptative şi utile, în ciuda aparentei lor lipse de logică.

Strămoşii noştri mergeau mult pe jos, într-un mediu în care întâlneau în calea lor ba crengi şi beţe căzute din copaci, ba şerpi veninoşi a căror muşcătură le-ar fi fost fatală. Felul în care interpretau, de la o distanţă confortabilă, stimulul potenţial periculos făcea de multe ori diferenţa dintre moarte şi viaţă. De multe ori se înşelau. Însă nu toate greşelile au aceleaşi consecinţe, iar evoluţia nu este interesată ca tu să ai o imagine corectă asupra realităţii şi să afli mereu adevărul, ci ideea este să percepi realitatea în moduri utile, care să servească scopurilor de reproducere şi supravieţuire. Dacă credinţele tale se potrivesc cu starea de fapt a lucrurilor, toate bune şi frumoase, eşti şi în siguranţă, ai şi o percepţie adecvată (în sensul de adevărată) asupra mediului. Dar când credinţele tale sunt false? Sunt două tipuri de erori pe care le poţi face, asimetrice sub raport de costuri-beneficii: să crezi că e un şarpe când de fapt este un băţ (eroarea de tipul 1) şi să crezi că este un băţ când e ditamai şarpele (eroarea de tipul II). Înţelegi ce înseamnă o greşeală de tipul II sau predispoziţia de a comite astfel de erori? Da, mori! Şi odată cu tine mor şi genele care te predispuneau către asemenea imprudenţe. În schimb, genele ceva mai chibzuite, ale celor care vedeau şerpi chiar şi unde nu erau decât beţe, ele s-au transmis mai departe. În lipsa acestui mecanism adaptativ probabil că noi nu am fi trăit acum şi alte animale mai mult sau mai puţin Sapiens s-ar fi chinuit în acest moment să ne explice dispariţia. Am supravieţuit într-un fel tocmai pentru că au fost selectate erorile cele mai puţin costisitoare, adică şi datorită acelor sute (poate) de biasuri, uneori incomplet înţelese de cei care se opresc la o singură ramură a psihologiei, cum ar fi psihologia comportamentală sau cognitivă. Selecţia naturală, deşi lipsită de conştiinţă sau meta-cogniţie mi se pare, din acest motiv, dotată cu o înţelepciune paradoxală, sau chiar, dacă îţi spune ceva termenul, într-o stare de wu wei pentru care, la nivel individual, am avea ceva motive să o invidiem.

Ca să fie mai clară teroria managementului erorilor:

		CREDINŢĂ
		Şarpe prezent	Şarpe absent
Stare de fapt	Şarpe prezent	Detecţie corectă, te-ai ferit de el	Fals negativ, eroare de tipul II, costuri mari, consecinţe: moartea, trebuie evitată cu preţul unor erori mai puţin costisitoare
	Şarpe absent	Fals pozitiv, alarmă falsă, costuri mici, consecinţe: o mică sperietură şi doi paşi în spate, de preferat faţă de eroarea cealaltă	Respingere corectă a ipotezei că ar fi un şarpe

În afară de supravieţuire, celălalt scop evoluţionist, mai important chiar decât primul, este reproducerea. Ca să te reproduci trebuie să-ţi găseşti un partener dispus să întreţină relaţii sexuale cu tine.  Şi aici poţi face greşeli. Şi aici, unele greşeli sunt mai costisitoare, iar altele mai inofensive. Ce intervine în plus însă sunt diferenţele între sexe, deoarece investiţia nu este identică pentru mascul şi femelă (vezi şi teoria investiţiei parentale; ah, prin femelă şi mascul mă refer, desigur, la membrii speciei din care şi tu faci parte). Masculul este interesat în primul rând de fructificarea oricărei ocazii de reproducere, eventual cu resurse minime din partea lui. Dacă s-ar putea pe parcursul vieţii să însămânţeze 4-5000 de femei şi să nu participe la creşterea niciunui plod, cu atât mai bine pentru el: probabil că nu vor supravieţui decât vreo 200-300 fără contribuţia lui, dar 200-300 este totuşi o cifră onorabilă. Pentru femelă însă lucrurile sunt mai complicate, chiar mai dureroase. În primul rând, nici vorbă să poată avea 4-5000 de copii. Sarcina durează nouă luni, este riscantă (poate muri) şi rar va da naştere, într-o viaţă, la mai mult de…să zicem 20 de copii. 20 în comparaţie cu 4-5000 pe care îi poate „genera” un bărbat cu un apetit sexual nici măcar exagerat, doar lăsat liber să se împerecheze conform interesului personal (bine, mai trebuie şi să-şi elimine rivalii ce doresc şi ei acelaşi lucru, dar asta e altă poveste, a riscurilor asumate când reproducerea este mai importantă, evoluţionist, decât supravieţuirea). Numai că interesul personal al masculului se loveşte de interesul femelei. Femela vrea câţiva copii care să supravieţuiască, iar pentru asta are nevoie de implicarea masculului şi de resursele lui. Prin urmare, ea va alege cu mare grijă şi precauţie masculul cu care să se împerecheze, căutând la acesta semnale de angajament.

Resursa femelei este ovulul, adică sexul. Resursa masculului este angajamentul (implicarea, sprijinul oferit în creşterea progeniturii). Bun venit pe piaţa fascinantă a sexului! Unde există cerere şi ofertă, costuri şi beneficii şi, din nou, erori de judecată cu consecinţe mai grave sau mai uşoare. Cea mai costisitoare eroare pentru un mascul este să nu prindă semnalele de disponibilitate sexuală a femelei, deci să rateze oportunitatea de reproducere. O greşeală mai inofensivă este să supraliciteze aceste semnale, adică să interpreteze un zâmbet drept o invitaţie la sex. Se poate trezi cu nişte cuvinte aspre (Măgarule! Perversule!) iar, în cel mai rău caz, cu o palmă (dacă femela are mai mult testosteoron) sau, în lumea modernă, cu o acuzaţie de hărţuire sexuală. În orice caz, este mult mai avantajos să perceapă indiciile de disponibilitate sexuală nu în mod corect, ci într-un mod exagerat. Şi aşa apare la bărbaţi ceea ce se numeşte biasul supra-estimării disponibilităţiii sexuale, o eroare, selectată evoluţionist pentru a-l proteja de cealaltă, cu mult mai costisitoare:

		CREDINŢĂ BĂRBATULUI
		Interes sexual prezent	Interes sexual absent
Stare de fapt	Interes sexual al femelei prezent	Detecţie corectă :) spermatozoizi fericiţi, berze cu copii în cioc	Fals negativ, costuri mari, consecinţe: nema sex, nema urmaşi, ocazie pierdută, berze cu copilaşi scăpaţi din cioc
	Interes sexual al femelei absent	Fals pozitiv, alarmă falsă, biasul supraestimării interesului sexual, costuri mici, consecinţe: spermatozoizi puşi la locul lor, berze în stand-by, nişte timp pierdut, dar cine ştie…poate vor fi convinse pana la urma	Respingere corectă: nu mereu adaptativ pentru că,  cu un pic de insistenţă interesul ar putea fi trezit; berze ignorate

Şi o reprezentare mai plastică a supraestimării şansei de a ajunge în patul ei:

Dacă în interesul bărbatului este să valorifice orice posibilitate de sex şi să fie un pic biasat spre supra-licitarea semnalelor primite, ce este oare în interesul femelei? Să se asigure că masculul este dispus nu doar la sex, ci şi la angajament (plecat după hrană pentru pui). Care sunt greşelile posibile? Să detecteze semnale de angajament în pripă, să-şi ofere ovulul unui mascul ce doar pare dispus să se implice, să rămână cu ochii-n soare şi cu burta mare, iar apoi, dacă supravieţuieşte sarcinii, să dea naştere unui copil pe care nu îl poate hrăni singură. Dar dacă este foarte choosy şi aproape paranoică? Poate că va ignora nişte masculi ce erau într-adevăr dispuşi către angajament, dar nu este atât de grav, vin alţii şi cel care o va convinge, în ciuda precauţiei ei obişnuite, probabil chiar este şi mult mai dedicat decât cei respinşi anterior. Aşa s-a selectat, la femele, un fel de bias al scepticismului, tradus printr-o subestimare a semnalelor de angajament transmise de mascul:

		CREDINŢĂ FEMEII
		Angajament prezent	Angajament absent
Stare de fapt	Angajament al bărbatului prezent	Detecţie corectă J ovul fericit, copii care au ce mânca	Fals negativ, subestimarea angajamentului, costuri mici, consecinţe: ovul în stand-by, a respins un partener ce s-ar fi dovedit serios, dar îşi permite să aleagă, cererea fiind mare
	Angajament al bărbatului absent	Fals pozitiv, costuri mare, consecinţe posibil dezastruoase: ovul irosit, copil cu şanse mici de supravieţuire, reputaţie compromisă	Respingere corectă: femela refuză în mod justificat să-şi ofere ovulul unui mascul neserios

Sunt ceva mai limpezi acum fluctuaţiile şi mecanismele de pe piaţa sexului? Bărbaţii vin la pachet cu supraestimarea interesul sexual al femeilor, o adaptare ce le permite să nu rateze ocazii de reproducere. Femeile vin şi ele la pachet cu subestimarea disponibilităţii masculilor de a se implica într-o relaţie pe termen lung, adaptare ce le fereşte de eventuale relaţii sexuale cu parteneri neserioşi care le-ar părăsi odată experienţa consumată.

Vei spune poate că în prezent nivelul de dezvoltare atins de societăţile occidentale face ca multe dintre aceste calcule inconştiente ale genelor să devină inutile. În fond, există numeroase metode de contracepţie prin care am căpătat control pe mecanismul reproducerii şi ne putem bucura în tihnă de avantajele unei partide de sex recreativ fără grija unor consecinţe nedorite. În caz de dubii privind paternitatea (să zicem că partenera ta, in hot state, a uitat de contracepţie când te-a înşelat), există şi teste ADN care o pot deconspira. Mai mult decât atât, numeroşi oameni amână întemeierea unei familii sau chiar decid să nu se căsătorească niciodată şi să nu aibă copii. Şi ambii sunt in prezent capabili să-şi câştige singuri existenţa fără să depindă de resursele materiale ale celuilalt. Corect! Dar mecanismele alea arhaice din creier nu vor fi anihilate din atâta lucru, doar deghizate şi altfel raţionalizate. Chiar şi într-un cuplu în care partenerii au hotărât că nu vor urmaşi, el va valoriza automat mai mult fidelitatea sexuală a partenerei, iar ea se va teme în special de infidelitatea emoţională. De asemenea, tu o vei percepe în continuare pe colega îmbrăcată până-n gât ca pe o potenţială parteneră, în timp ce cea care vine în fustă scurtă…e deja o curvă. Iar după prima întâlnire partenera ta va fi prea puţin încântată dacă o întrebi „la mine sau la tine?”, chiar şi în condiţiile în care îşi doreşte în sinea ei acelaşi lucru şi are în geantă pastilele care o protejează de sarcini neplanificate şi de costurile alegerii unui partener neserios. Vrei să te răzbuni? Spune-i teoria asta şi acuz-o că gândeşte ca o femeie din epoca de piatră. Sigur, te-ai lins pe bot de orice favor sexual, dar măcar n-ai picat în plasa ipocriziei sexualo-sociale.  

În aceste condiţii ale economiei de sex, Joshua Ackerman şi Vladas Griskevicius au ticluit nişte studii prin care au surprins negocierile complicate din spatele dulcii şi sublimei declaraţii de dragoste „Te iubesc”. Cine crezi tu că spune primul asta într-o relaţie, el sau ea? Dacă eşti precum majoritatea subiecţilor, vei răspunde: Ea, femeia! Cum a fost însă în relaţia ta actuală? Dacă eşti bărbat, sunt şanse mari ca tu să fi spus primul. De ce? Pentru a-ţi semnala angajamentul şi dorinţa de implicare, înainte chiar de a ajunge la prima experienţă sexuală. Te iubesc s-ar traduce pentru tine în Te plac foarte mult şi vreau o relaţie de durată, nu doar o aventură sexuală. Se va bucura să audă asta? Într-un fel, da! Pe de altă parte, te va crede? Nu neapărat, pentru că acum intervine acel scepticism selectat de gene ce o face să nu ia foarte tare în serios astfel de declaraţii. Din cauza tendinţei de a subestima angajamentul partenerului ea poate înţelege astfel Îţi spun vorbe frumoase ca să te conving să te culci cu mine. Dacă însă declaraţia este reiterată şi după ce actul sexual a avut loc, scepticismul ei se va diminua, văzând că interesul declarat înainte este în continuare susţinut şi nu s-a evaporat odată ce gratificaţia a fost atinsă.

Cum interpretează bărbatul un Te iubesc spus de femeie? Înainte de sex, este văzut ca o promisiune de sex. Sunt dispusă să avem o relaţie sexuală. Ceea ce nu poate decât să-l bucure, indiferent de nivelul de angajament pe care el este dispus să şi-l asume. Tocmai pentru că astfel de cuvinte îi creează anumite aşteptări, un bărbat va fi cel puţin deconcertat, ba chiar frustrat sau chiar furios în momentul în care partenera sa, care i-a mărturisit iubirea, refuză totuşi, zile, săptămâni sau luni întregi să se lase sărutată, atinsă, penetrată. Se simte minţit, înşelat, dus cu zăhărelul, amăgit. Cum mă iubeşti dacă sari ca arsă când încerc să te iau în braţe? Mai bine spune-mi în faţă că nu mă placi şi încheiem bâlciul! Dar un te iubesc spus de ea după sex? Aici depinde într-adevăr de nivelul lui de implicare în relaţie. Dacă nu este interesat de un parteneriat stabil, nu va aprecia prea tare, interpretând declaraţia ca pe o tentativă de a-l prinde la înghesuială, de a-i forţa mâna. Dacă are sentimente profunde pentru cea cu care şi-a petrecut noaptea va fi în culmea fericirii să audă asta (simţindu-se totodată validat în rolul de iubit) şi va repeta, la rândul său, aceste cuvinte, ca un fel de reînnoire a angajamentului (primul te iubesc este, dacă vrei, expirat) după ce a trecut poate un prim moment de cumpănă din relaţie.

Ca o concluzie: dacă eşti bărbat, spune-i că o iubeşti, dacă asta simţi, dar nu te simţi jignit de se arată circumspectă. Iar după ce se întâmplă şi actul sexual, spune-i din nou, ca să-i linişteşti dubiile şi să prelungeşti oarecum valabilitatea unei declaraţii iniţiale care putea fi falsă sau adevărată. Dacă eşti femeie şi îţi doreşti să intri în cuplu cu un bărbat de care te simţi nu doar atrasă ci de-a dreptul îndrăgostită (iar un eventual abandon s-ar traduce în costuri emoţionale mari) de preferat ar fi să aştepţi să-ţi mărturisească el primul iubirea şi angajamentul şi să-ţi păstrezi o oarecare rezervă care se va diminua în funcţie de comportamentul lui nu doar de înainte, ci şi de după. Dacă îi spui tu prima că îl iubeşti înţelege te rog că el acum aşteaptă să-i arăţi asta şi prin intimitate fizică, deci poate ar fi mai bine să nu i-o spui dacă nu eşti pregătită pentru aşa ceva. În fine, dacă vreţi amândoi doar o relaţie sexuală mai lăsaţi jocurile, trăim într-un mediu în care costurile şi riscurile sunt minime, deci vă puteţi permite să exploraţi sexualitatea în condiţii de siguranţă, eventual şi fără a apela la mecanismele arhaice ce le-au servit, e adevărat, strămoşilor. Pentru asta este necesar însă să le cunoşti şi, mai ales, să le recunoşti în tine însuţi.

Ca să închei pe o notă ceva mai optimistă (deşi senzaţia este amestecată după vestea de aseară), cuvintele de iubire, la nivel manifest ( netraduse în limbajul genelor, cum am făcut eu în acest articol), sunt o modalitate de a-ţi exprima sentimentele pentru cel de lângă tine şi calea spre o relaţie împlinită, frumoasă, poate chiar minunată. Calea regală? Da, mai ales dacă sunt însoţite şi de alte gesturi mărunte, precum cele amintite mai jos de Gabriel Garcia Marquez, decedat ieri:

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât, dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut, şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, ia-ți timp să le spui “îmi pare rău”, “iartă-mă”, “te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.

 http://psycnet.apa.org/psycinfo/2011-02569-001/

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10653507