Legende urbane (unele dintre ele, sângeroase)

Dacă tot rămăsesem la subiectul „şcoală”, hai să vorbim despre cele mai eficiente metode de învăţare şi despre mitologiile din jurul lor ( am văzut şi un film interesant, de ziua actorului principal, însă îţi recomand să nu te uiţi chiar acum, ci să aştepţi o aliniere a planetelor ceva mai favorabilă, deoarece acest film, în conjucţie cu ploaia, poate cauza S.A.D.)

O meta-analiză publicată anul trecut de John Dunlosky şi alţii, sintetizează rezultatele a sute de studii şi pezintă o revizie a zece dintre cele mai cunoscute tehnici de învăţare, cu avantajele şi dezavantajele fiecăreia. La sfârşit le împarte în metode cu eficienţă scăzută, moderată şi înaltă.

Cu care preferi să încep? Cu cele mai utile, că parcă aşa e mai constructiv. Sunt două: învăţarea treptată şi verificarea cunoştinţelor.

Verificarea cunoştinţelor (practice testing) presupune rezolvarea unor exerciţii după ce ai învăţat un capitol din manual, chiar crearea lor dacă nu există materiale relevante. Poţi face acest lucru acasă, ca o tehnică de învăţare pe cont propriu, în absenţa presiunii evaluării şi fără motivaţa extrinsecă a obţinerii unei note bune. Prin această metodă devii conştient de ce ai învăţat într-adevăr, ce ai înţeles greşit şi care sunt aspectele asupra cărora, conform feed back-ului obţinut, este necesar să insişti.

Învăţarea treptată (distributed practice) înseamnă împărţirea materiei în bucăţele mai mici. Adică în loc să înfluleci toată informaţia în noaptea de dinaintea unui examen savurezi azi un aperitiv, mâine o salată de idei, poimâine un desert bio…şi astfel cunoştinţele vor avea timp să se aşeze şi să fie asimilate corespunzător, nu expulzate la prima ieşire…la tablă (posibil să păţeşti şi aşa ceva dacă suferi de sindromul intestinului iritabil). Deşi este ştiut (sau nu?) că învăţatul cu o noapte înainte nu se finalizează cu o reţinere a informaţiei pe termen lung, studenţii nu învaţă din greşeli de la un examen la altul, aşa că în sesiune se pregătesc tot cu un quickie (one-night stand), iar după o săptămână se miră că nu mai ştiu nici numele autorului cu care şi-au petrecut noaptea, ca să nu mai vorbim de alte detalii. Într-un fel este de înţeles: interesul este împuşcarea notei (gata cu analogiile!), nu ceea ce se va întâmpla pe termen lung. Dacă totuşi vrei să rămâi cu ceva din experienţă, încearcă această tehnică, ai numai de câştigat, câtă vreme timpul pierdut oricum e acelaşi. Ai nevoie de 180 de minute să înveţi teoriile memoriei? În loc să stai pe scaun trei ore în şir stai numai jumătate de oră pe zi, timp de…calculează tu! Este şi mai puţin obositor, reţii şi mult mai bine. În plus, poţi combina aceste două metode, cele  mai eficiente la momentul actual: mâine dedici 10 minute din cele 30 testării cunoştinţelor pe care le-ai învăţat ieri.

Richard Nisbett, un nene preocupat de cum luăm decizii (sau cum le raţionalizăm mai degrabă) povestea, într-un interviu de acordat pentru cursul Think, cum se pregăteşte el pentru seminarii: cu câteva zile înainte se aşează într-un fotoliu şi se gândeşte 5-10 minute la ideile principale pe care ar dori să le transmită. După asta se ia cu alte treburi, încrezător că vor prelua alţii activitatea începută. Care alţii? Sclavii din inconştient, adică neuronii interconectaţi ce prelucrează informaţiile fără să te mai deranjeze pe tine, urmând să-ţi servească pe tavă diverse asociaţii şi idei noi, alea despre care spui „nu ştiu cum şi de unde mi-au venit”. Nice, isn’t it? They just pop out of your (?) mind. Bine, nu ştiu cât te va ajuta dacă ai de dat un examen unde contează doar cât ai reţinut dintr-un curs pdf, dar ţi-ar putea fi folos când vrei să scrii un eseu sau ai un proiect de cercetare de dezvoltat. Recunosc că şi eu procedez la fel de multe ori când îmi propun să scriu ceva. Aştept. O zi, două, trei, o săptămână...Iar acum am găsit şi un motiv să o fac în continuare, sub pretextul că nu e vorba de lene, ci de o tehnică de învăţare (ai grijă: o fi Nisbett cine este, dar dovada asta este anecdotică şi trebuie tratată ca atare, cel puţin până când reuşeşte să vină cu un studiu exact pe problematica respectivă, chiar dacă despre inconştient a scris deja). Apropo, aşa zisele tehnici de învăţare în somn sunt doar poveşti de adormit mai repede, deşi s-a făcut din ele o adevărată afacere, iar pe Amazon găseşti o grămadă de CD-uri ce-ţi promit că vei învăţa o limbă străină dacă laşi caseta să meargă toată noaptea şi tu îţi faci între timp somnul de frumuseţe. Oricât ar fi de tentant (cred şi eu că ţi-ai dori să fie atât de simplu!), abţine-te să investeşti în metode-minune şi lasă patul să îşi îndeplinească funcţiile pentru care a fost construit (da, sunt în plină fixitate funcţională şi prea puţin receptivă la idei noi).

În afara celor două metode cu eficienţă înaltă, mai există trei cu o utilitate moderată: întrebări eloborative (elaborative interrogation: încercarea de a găsi explicaţii pentru faptele prezentate, prin formularea unor întrebări), explicaţii auto-generate (self-explanation: clarificarea paşilor din rezolvarea de probleme şi felului în care noile informaţii se leagă de cele anterioare) şi învăţarea mixtă (interleaved practice: alternezi tipurile de exerciţii: în loc să faci un calup de înmulţiri şi apoi unul de împărţiri faci 2-3 înmulţiri, apoi 2-3 împărţiri şi tot aşa).

Ne-au rămas metodele cele mai puţin eficiente, pe care nu m-aş mai obosi să le menţionez dacă nu ar fi, din păcate, şi cele mai des întâlnite (pentru că sunt ceva mai simple şi nu prea ne place să facem efort): sumarizarea (rezumatele), cuvintele cheie, construirea unor imagini mentale care să sprijine textul, recitirea şi sublinierea. Recitirea şi sublinirea, da! Te rog să mai citeşti odată! Le foloseşti şi tu? Sigur că da, toţi o facem. Şi poţi continua, dar e bine să ştii cel puţin că nu sunt suficiente. Mai mult decât atât, sunt periculoase uneori pentru că creează o falsă impresie de învăţare. După ce ai subliniat diverse concepte sau paragrafe întregi, atunci când reciteşti ţi se vor părea familiare informaţiile, ceea ce te face să crezi că vei fi şi în stare să le reproduci mâine la examen. Iar mâine...surpriză! Parcă era ceva subliniat cu roşu pe pagina din dreapta...dar dracu mai ştie ce şi uite că nu vrea să-şi bage coada să te ajute!

Dacă ştii câte ceva despre hachiţele memoriei, asemenea rezultate nu te surprind. Să zicem că ţi se citeşte o listă de cuvinte pe care trebuie să le reţii. Încercăm chiar acum cu un exerciţiu împrumutat din experimentele clasice? Înţepătură, aţă, sânge, seringă, doză, vaccin, ureche, ascuţit, goblen, penicilină, albină, durere, fund, vată. Acum nu te mai uita la ele şi încearcă să le reproduci din memorie. Aşa-i că a apărut din neant cuvântul ac? Nu, nu era pe lista iniţială! Da, îţi aminteşti prost! Puteai să juri că era acolo? Ţi se întâmplă poate şi când înveţi: erai sigur că Jung era pe lista celor mai influenţi psihologi ai tuturor timpurilor, dar ghinion! când ai spus aşa ceva la un interviu de admitere, cei de la Harvard sau Stanford te-au sfătuit cu căldură să-ţi continui totuşi studiile pe plaiurile lui Zlate & comp. Nu veni cu o grilă psihanalitică pentru că drăcuşorul de pe umărul drept mă va pune să-ţi mai înfig un ac, iar cel de pe umărul stâng (da, sunt plină de draci!) îmi va şopti să încerc cu două-trei odată. Stai să mănânc o ciocolată ca să mă calmez! (Un studiu de ultimă oră corelează glicemia scăzută cu agresivitatea- cică subiecţii deprivaţi de glucoză s-au răzbunat ciuruind cu ace nişte păpuşi woodoo, iar eu n-aş vrea să fac aşa ceva în săptămâna mare!)

Ah, dar mai putem înţepa măcar un mit. Trăieşti cu impresia că mărimea clasei de elevi influenţează eficienţa procesului educativ? Într-o clasă cu mai puţini elevi copilul tău va primi mai multă atenţie şi va învăţa mai bine. Şi eu credeam asta. Până mai ieri, când, tot la cursul Think, am aflat că there is quite a bit of evidence, actually, enough evidence from meta-analysis after meta-analysis, and it turns out that the relationship between class size and student achievement really is really small. In fact, it's almost nonsignificant

in many cases.

Nu-ţi vine să crezi? Nici mie, iniţial, aşa că am deschis şi cartea cu cele 50 de mituri din psihologie. Unde ce citesc?

Fiction: Small class sizes consistently promote better student achievement.

Fact: The association between class size and achievement is mixed and inconsistent, altough small class size may exert positive effects among poorly performing children.

Copilul tău nu se încadrează la „poorly performing” (ştiu, e peste medie, normal!), deci ar trebui ca acum, că ştii asta, să renunţi la ficţiunile în care credeai şi să te adaptezi cognitiv la noile informaţii, adică să nu-ţi mai pese de mărimea clasei în care îl înscrii. Că nu ştiai până azi este scuzabil, dar să ştii şi să ignori datele...şi asta e omenesc. (încearcă să-i demolezi unui psihanalist credinţa că visele sunt calea regală spre inconştient şi spune-mi şi mie cum a reacţionat! te-a contrazis, doar toată viaţa şi-a fundamentat demersul terapeutic pe astfel de supoziţii şi acum vii tu să-i distrugi munca investită cu sens întocmai ca experimentatorul care distrugea roboţii din lego în faţa participanţilor - experimentul pe care ţi l-am povestit data trecută). Pe de altă parte, poate că într-un mediu de învăţare ceva mai non-formal mărimea grupului o avea vreo influenţă şi ar fi de dorit o oarecare omogenitate la nivel de aptitudini, abilităţi, motivaţie...Iar profesorul şi-ar putea adapta stilul de predare la stilul de învăţare preferat de fiecare elev în parte (glumesc! chestia asta este un alt mit! forget it!).

Mai voiam să-ţi spun ceva! Dar m-am lovit adineauri la cap şi am uitat! Nu, nu, te rog, dacă mă vezi pe stradă să nu-mi aplici o lovitură în moalele capului, din compasiune. Mulţumesc pentru bunele intenţii, dar nu aşa îmi va reveni memoria! Ţin să fac această precizare întrucât sondajele spun că între 38% şi 46% dintre americani şi canadieni chiar cred că după ce te-ai lovit la cap e bine să-ţi mai dai una ca să-ţi revii. Dacă nu mă crezi şi încerci totuşi asta acasă mă ofer să vin să consemnez rezultatele şi, eventual, să replicăm experimentul.