Through the Looking-Glass

De dimineata am primit un e-mail de la Elena (numele e usor schimbat), prietena mea din copilarie despre care am mai vorbit aici (e o persoana importanta pentru mine, motiv pentru care o pomenesc des). Intre timp s-a apucat si ea de psihologie (se ia dupa mine copila asta) si mi-a spus, cu o candoare ce m-a facut sa rad, urmatoarele lucruri: „Andreea, vreau sa vad cum se face terapia. Grupurile de dezvoltare nu imi sunt de ajuns, nici orele de analiza personala. Vreau sa privesc dinafara cum un terapeut, ajutat de o buna intuitie si fler, conduce sedinta si interactioneaza cu clientii. Crezi ca ar fi posibil sa asist la o asemenea intalnire? Ma poti ajuta? Vrei?”

Am avut o zi grea (o problema operativa ce tinea de siguranta nationala m-a silit sa raman peste program la munca cand tocmai ma pregateam sa plec intr-un week-end romantic la Sinaia- s-a dus dracului, noroc ca nu-mi doream foarte tare sa ajung acolo) si abia acum apuc sa ii raspund Elenei. Sa nu te surprinda limbajul meu- desi suntem foarte diferite tin mult la ea si intre noi exista o intimitate ce ne permite sa ne spunem orice, fara menajamente sau false pudori:

„Bai tampito, du-te, fato si te culca la loc si cand iti revii atunci sa mai deschizi gura in fata mea!”

Te-am pacalit! Intimitatea nu inseamna chiar asta, ok? Reiau:

„Preaiubita mea prietena, mailul tau mi-a prilejuit un moment de incantare ce mi-a adus trei lacrimi in ochiul stang. Cu inima plina de dor, de bucurie si de nerabdare…”

Te-am pacalit iar  (shame on you!) Da, stiu cam am plagiat subiectul de la bac, dar m-a fascinat cerinta de a explica virgula dintre dor si bucurie- motive stilistice, evident. Nu, Elena nu e iubita mea (mai degraba mi-a fost rivala in cateva situatii cand ieseam impreuna si baietii mai copilarosi aveau ochi doar pentru ea), deci nu ma pot adresa ei cu asemenea emfaza. Gata, urmeaza versiunea reala (sort of…):

„Draga Elena, in primul rand ma surprinde optiunea ta de a deveni psihoterapeut. Nu pe bune? Stii ca eu ti-am spus mereu adevarul si m-ai urat cateodata ca te-am adus cu picioarele inapoi pe pamant, dar din moment ce tot la mine te intorci si nu m-ai parasit definitiv nu pot decat sa deduc ca am si eu un cuvant de spus in tarasenia asta. Imi dau seama ce te face sa te indrepti spre aceasta profesie: idei prevalente de cel putin doua feluri si niste fantezii romantice ce reies din sintagma ta „un terapeut cu intuitie buna si fler”. Ar fi bine sa stii ca terapia nu (mai) inseamna astazi interpretari si idei intuitive generate mai degraba de experienta ta decat din cea a clientului. Nici discutarea timp de trei ani a relatiei cu tata, dupa care, in urmatorii cinci, daca mai traiesc cei doi, a legaturii cu mama. A avea fler inseamna mai degraba a fi atent si prezent in relatie, dispus sa-ti reorganizezi permanent informatiile si ipotezele in baza feed-backului oferit de client, fara a-ti inchipui ca ai ghicit de la prima sedinta realitatea interioara a acestuia. Nu stiu cine dracu’ te-a impins spre o asemenea decizie, dar mai ai timp sa te razgandesti. (Daca nu cumva platesti vreo datorie transgenerationala- aha! Era sa musti momeala, mai bine te faci scriitoare de fantasy). Iti voi povesti la o cafea si cercetarile de astazi privind efectele psihoterapiei - mi-e teama ca ai impresia ca ai putea genera schimbari majore in viata unor oameni. Eu una am asteptari (aspiratii) mai modeste. Nu ma hazardez in nicio situatoe, stii ca nu as face niciodata nebuniile pe care tu pari a le cauta cu lumanari si lumini astrale. Ca sa nu mai bat campii, iti voi raspunde la intrebare.

Nu poti asista la sedintele de terapie individuala din motive ce tin de etica profesionala si de codul deontologic. Clientul nu s-ar simti confortabil, iar relatia terapeutica ar risca sa fie compromisa. In unele tari este posibil ca studentii in formare sa urmareasca orele in spatele unui perete de sticla transparent doar pentru ei. Clientii isi dau acordul de princiu la inceput, insa de cele mai multe ori ei nu stiu cand vor fi vazuti, ci doar ca exista posibilitatea ca anumite sedinte sa fie urmarite si de stagiari, in conditiile respectarii confidentialitatii, fireste. Acolo ai avea asadar posibilitatea sa asculti, dar si sa surprinzi relatia terapeutului cu clientul sau elementele non-verbale ale comunicarii: postura, mimica, gesticulatia, contactul vizual, implicarea (concentrat pe client sau pe modelul covorului?), contactul fizic, modul de a incepe si de a incheia (dupa cat timp?) sedinta.

In Romania nu stiu sa fie posibil acest lucru. Tot ce pot sa iti recomand este sa fii atenta in jurul tau, la interactiunile dintre oameni, la discutiile lor. Sa observi. Nu neaparat persoane cunoscute. Poti face acest exercitiu oriunde: la munca, pe strada, in magazin, in parc, la mall, la teatru, in club. „Inregistreaza” mici scene dintre parteneri, prieteni, colegi, parinti si copii, angajati si angajatori. Joaca-te: pe baza detaliilor observate emite niste ipoteze, gandeste-te ce alte reactii ar fi putut avea persoanele implicate, ce emotii transmiteau expresiile lor faciale, daca s-au facut sau nu intelese, cum se simteau in relatie; daca nu-i auzi ci doar ii vezi, imagineaza-ti niste replici posibile, in acord cu limbajul lor non-verbal.

Ai grija insa! Nu cumva sa te folosesti de sugestia mea ca sa iti bagi nasul in vietile altora sau sa iti urmaresti propriile interese. Observarea interactiunilor dintre oameni sau curiozitatile tale legate de cum functioneaza mintea nu iti dau voie de exemplu sa iei la verificat telefonul partenerului sau sa iti urmaresti colegul de serviciu cand acesta se indreapta linistit spre casa. Evita de asemnenea sa te pui in situatii ciudate, riscante, dubioase, penibile sau patetice: fara urcat in copaci, ascultat pe la usi, ascuns sub masa, in dulap, in lac, in lanul cu urzici!

Stiu ca nu este tocmai raspunsul pe care ti-ai fi dorit sa il primesti cand mi-ai scris de dimineata, dar va trebui sa te multumesti cu el. Vei invata sa fii un bun terapeut prin experienta. Profesionala, dar si personala! Cum sunt relatiile tale cu cei din jur? Esti o buna ascultatoare? Te poti „pune in pielea” unor persoane dintre cele mai diferite (cum se va intampla in cabinet) sau, dimpotriva, iti este greu sa intri in rezonanta cu oameni ce nu iti sunt asemanatori? Te cauta prietenii, colegii, rudele si cunostintele atunci cand simt nevoia de a vorbi cu cineva? Iar intre timp citeste carti si articole de psihologie sociala, clinica, cognitiva, chiar neurostiinte. Ah! Ia in calcul si varianta de a o lasa balta!”

Asta i-am scris Elenei, ti se pare ca am fost cam dura la sfarsit? Trebuia, altfel ma contamina si pe mine cu iluziile ei. Ajungeam sa ma inscriu la reiki sau terapii florale (in gradina botanica).