Ravens. De tot felul, mai putin matrici

Nu stiu ce cauti tu prin zona, dar, daca tot esti aici, hai sa incercam un alt joc. Cel cu parolatul blogului a functionat, chiar am fost luata in serios, spre surprinderea mea, care nu am vrut decat sa gasesc un pretext de a-ti testa cunostintele, sa stiu si eu pe ce teme sa insist in continuare (sper ca nu ai luat-o personal si tu!). Insa in noaptea asta e un joc pe viata si pe moarte, inspirat, probabil, si de un film exceptional (de pervers- nu, nu e porno) despre „two people brought together, equally matched, having the courage and the talents to make of life a continuing charade of bright fancies, happy invention, to face out its emptiness and its terrors by playing”.

In jocul asta esti un curcan. Unul destul de sceptic, de altfel. Azi dimineata la ora 9 eu am venit si ti-am adus mancare, dar tu nu ai incredere in mine din prima zi (pai ce, nu esti o curca beata aflata la prima intalnire, nu?). Nu conteaza, maine revin. Of, nimic nu te entuziasmeaza pe pamantul asta, te uiti la mine ca la felul 14 de mancare, parc-as fi tarate de grau modificate genetic. Dupa cateva luni in care ma prezint zilnic cu mancarica parca-parca esti si tu mai relaxat si incepi sa cotcodacesti cand ma apropii. Jumatate de an mai tarziu imi dai voie chiar sa pun mana pe tine. Si povestea asta ar fi putut continua daca nu ar fi existat in calendar ziua recunostintei. Este ora 9 si vin la tine. Cu zambetul pe buze! Acum esti sigur ca sunt acolo sa te hranesc, ca in fiecare dimineata. Pe baza experientelor repetate din trecut, ai concluzionat ca sunt si eu un curcan (ai observat ca am margele rosii ca tine) a carei functie este sa iti serveasca tie micul dejun la pat. Nici macar nu observi cutitul- pardon, injectia letala, ma omoara astia de la Uniunea Europeana! O ora mai tarziu stomacul iti este plin, dar nu asa cum era in diminetile anterioare, iar tu dansezi o hora sau o sarba la rotisorul din cuptor si reciti poeziile scrise de Sylvia Plath, caci neuronii din oglinda te fac sa empatizezi puternic cu suferintele ei…arzatoare.  Dupa aia te mananc. Cu fulgi cu tot. Game over.

Si acum fii te rog atent, trebuie sa intelegi cum ai ajuns in aceasta situatie pe care mi-a sugerat-o vechiul noastru amiuc, Bertrand Russell. Inaintea lui David Hume formulase eterna problema a inductiei. Ce motive avem sa prespunem ca viitorul va semana cu trecutul, ca regularitatile pe care le-am observat pana acum se vor repeta si maine? Argumentul ca inductia a functionat in trecut nu este valid: el nu ne spune nimic despre viitor, ci presupune ceea ce ce trebuie demonstrat, fiind deci un rationament circular, o eroare de logica ce se numeste petitio principii. Adica maine va rasari soarele pentru ca pana acum a rasarit si soarele rasare in fiecare zi. „Este imposibil ca orice argument decurgand din experienta sa dovedeasca asemanarea trecutului cu viitorul, pentru ca toate aceste argumente se fondeaza pe presupunerea acestei asemanari”.

Nu inseamna insa ca trebuie sa eliminam inductia din viata noastra (cat dramatism, nu?). Nici daca am vrea nu am putea. Daca ai observat ca de fiecare data cand o atingi pe prietena ta pe spate gestul tau  declanseaza o serie de actiuni din partea ei recompensatoare pentru tine este firesc ca si data viitoare sa te astepti sa se intample la fel. Ba chiar, cel putin in astfel de cazuri, inductia pare a fi mai potrivita decat un rationament deductiv de tipul „Toate femeile se excita daca le atingi pe sani. Prietena ta este femeie. Prin urmare, prietena ta se excita daca o atingi pe sani”. Acum ca ti-am atras atentia, hai sa lasam trivialitatile si sa ne gandim la ce se intampla in stiinta. Ai auzit de Erwin Chargaff? In 1947, el a descoperit, in probele de ADN pe care le-a studiat, provenite din numai opt tipuri de organisme, anumite reguli referitoare la relatia dintre cantitatile celor patru baze azotate pe care le stii foarte bine. „Regulile lui Chargaff”, obtinuite prin inductie, au constituit unul dintre punctele de plecare ale descoperirii structurii de dublu helix a ADN-ului, pentru care James Watson, Francis Crick si  Maurice Wilkins au primit, in 1962, premiul Nobel.

Problema inductiei in stiinta a fost tratata anterior lui Karl Propper (indiciu pentru cum a fost partial rezolvata, nu cred ca voi reveni asupra lui azi din motive ce tin de adenozina) prin prisma urmatoarelor intrebari: cate cazuri este nevoie sa observi inainte de a trage o concluzie generala? Ce anume trebuie sa observi pentru ca inductia sa permita generalizari?

Iti vine sa crezi ca o camasa alba poate confirma ipoteza „Toti corbii sunt negri.”? Stiu, pare aberant, te gandesti ca am scris acest articol intr-o stare modificata de constiinta, ca nu am inteles nimic din filosofia stiintei sau ca iti testez tie, inductiv, vigilenta. Te asigur ca sunt (inca) treaza, pe tine nu te pun niciodata la incercare si am citit cu atentie...paradoxul lui Hempel, caci despre el este vorba. Conform principiului echivalentei logice, afirmatia A „Toti corbii sunt negri” este logic echivalenta cu afirmatia B „Nu exista corbi care nu sunt negri” si cu C „Toate obiectele non-negre sunt non-corbi”. Deoarece niciun corb nu este non-negru, atunci toate lucrurile non-negre trebuie cel putin sa nu fie corbi. Astfel, observarea unei camasi albe ne permite sa concluzionam, consistent cu principiile logicii formale, ca toti corbii sunt negri. Putem investiga culoarea corbilor stand acasa, in fata sifonierului sau admirand felul in care se aseaza o camasa alba pe un exemplar al speciei umane, fara sa mai fie necesar sa ne uitam la o pasare. Cum ramane insa cu testarea si confirmarea ipotezelor stiintifice? Cum demonstrez ca toti macii sunt rosii? Cautand trandafiri galben? Sau umbland dupa maci albi? Si daca nu gasesc maci albi inseamna ca nu exista? Dar daca gasesc totusi un mac alb pot sa spun despre el ca nu e mac si ca face parte dintr-o alta specie? Poate e un mac extraterestru...Doar am vazut atat de multi maci rosii! Plus ca dupa ce ai vazut numai maci rosii e posibil nici sa nu mai vezi un mac alb, sa nu il percepi pur si simplu chiar daca se afla sub nasul tau (deorece creierul crede ca nu exista).

Te las sa te descurci singur cu simpaticele zburatoare, despre care poetii spun ca au pliscul lung si rau-prevestitor, eu una nu mai pot medita la paradoxuri in acest miez de noapte crancen. Insa si maine e o zi, ma gandesc eu, aplicand, curcaneste, principiul inductiei. Vedem atunci ce mai deducem/ inducem/ seducem. Ups, am vrut sa spun abducem. Greseala din care poti deduce ca imi este somn si ca mi-as induce o stare de REM.