Ce faci în iulie? Eşti cumva în concediu si planuiesti sa te arzi pe vreo
plaja exotica, ca sa uiti ca tot anul te ingropi in hartii, situatii si
rapoarte? Am o recomandare pentru tine! Poate vrei sa inveti sa duci o viata frumoasa tot anul, nu doar doua
saptamani amarate care, fie vorba intre noi, nici macar nu vor fi atat de
formidabile pe cat te astepti, ba chiar s-ar putea transforma intr-un cosmar
daca stai la soare la ore nepotrivite, practici turismul sexual si uiti de
prezervativ sau te inteapa un scorpion, musca tete, cainele comunitar si mai
stiu eu ce alte vietuitoare zburatoare, taratoare sau doar agatatoare.
Vrei? Calule, mananci ovaz? Hihi! Atunci grabeste-te sa te inscrii, pana pe
15 iunie, la cursul ABC in extenso, organizat de domnul Seramis Sas, un
psiholog care, cel putin ultima data cand l-am vazut si testat, isi pastrase
creativitatea si expresivitatea, in ciuda expunerii la ideile mielinizate din
neurostiinte si la o perspectiva filosofica pe care, din fericire, nu a
adoptat-o din fotoliu, ci din parcul in care a inceput sa alerge, intelegand
rolul (i-o fi explicat si lui cineva) activitatii fizice (flotari, anyone? 10? 15? care da mai multe?) in pastrarea unui creier pe cat posibil sanatos (la cap?). Ai
toata increderea in acuratetea informatiilor ce iti vor fi prezentate la curs!
Tanarul de care iti vorbesc a avut profesori buni; daca ii citesti articolele
este imposibil sa nu observi fascinatia pe care a exercitat-o asupra sa o anume
Judith Harris, spaima tuturor psihologilor care se agata inca, sub efectul
biasului perseverarii intr-o credinta, de convingerea ca parintii ar putea
schimba sau modela personalitatea copiilor; da, loialitatea, devotamentul,
adoratia, uniunea mistica a tanarului nostru cu aceasta personalitate
revolutionara sar practic din monitor si te lovesc in frunte, facandu-te sa te
intrebi, daca semeni cu mine, cum ar fi copilasii acestor doua interesante exemplare ale speciei Homo Sapiens Sapiens
Sapiens (copii adoptati, tanti e deja la menopauza- o nedreptate a naturii ce
le discrimineaza pe femele, in timp ce masculii se pot reproduce, bine mersi,
pana la varste cand nu vor mai sti exact unde trebuie bagat organul datator de
orgasme, motiv pentru care ar face bine sa se asigure din tinerete ca vor avea
in preajma o partenera ceva mai tanara).
Mi-ar fi placut si mie sa ma inscriu, insa cochetez cu ideea (da, ai aici o
sublima sublimare) de a-mi lua talpasita in geanta si cortul in rucsac, pe
spinare, in directia unui varf de munte, inalt, abrupt, ascutit si neaparat!
pustiu. Da, plec in munti! Nu mai vreau sa aud de nimeni. Iar domnul Seramis a
avut o contributie la aceasta situatie regretabila. Observ o moda noua in
randul psihologilor romani in viata, nu stiu de unde li se trage, dar pluteste
o atmosfera tare funesta, mortifera, escatalogica chiar, in blogosfera
psihologica mioritica (aha! resemnarea in fata unui sfarsit ineluctabil).
Ultimul articol al impricinatului se numeste „Cadavre in propria casa?” si
crede-ma ca de cand l-am citit m-am contaminat si eu: cand trec prin unele
camere am impresia (baudelairiana?) ca pute a hoit intrat in putrefactie si
mancat de viermi! Nu stiu daca sa chem sanepidul sau popa cu botezul. Mai mult,
si articolele mele s-au infestat cu trimiteri morbide (nu, nu erau asa de la
inceput, a existat o vreme cand eram inocenta, pura, naiva, idealista- intr-o
viata anterioara), ceea ce ma face sa cred ca exista la ora actuala o meme sinistra foarte puternica, interactiva, pe care vreau
sa o combat, retragandu-ma pentru o vreme din arena sociala, supusa la
puternice presiuni evolutioniste. Ma mai
gandesc insa daca nu cumva il voi bantui, pe acelasi personaj cu pretentii de
taumaturg, la worksopul condus de el in cadrul Zilelor Experentiale intitulat
–cum altfel?- „Casa bantuita”!!!
Ingrozitor! Cumplit! Catastrofal! Cum sa traiesc printre atatea fantome,
schelete, cadavre? Ce, nu e mare lucru? Albert Ellis, te vad! Te pregatesti sa
imi tii lectia aia, „cum sa fii fericit, imperturbabil si stapan pe tine”, ce
prespupune si ca „situatiile exceptional de rele nu sunt ingrozitoare, oribile
sau cumplite decat atunci cand dumneavoastra insiva le definiti asa”. Ha!
Stiam, am vazut de curand pe facebook un citat sau poate o secventa de film (nu
mai retin) ce spunea foarte clar ca „the
only unbearable thing is that nothing is unbearable”. Insa „ingrozitor”
poate fi doar o figura retorica. O hiperbola. Nu curba excentrica din
geometrie, ci ornamentul stilistic prin care sporesc forta articolelor mele
(„cumplit” trece prin amygdala si trezeste reactii de spaima, iar aceasta este
un puternic motivator, mai ceva ca bucuria, de exemplu). Sa stii ca retorica
realizeaza lucruri absolut minunate cand este folosita de unele creioane mai
sprintare decat al meu (l-am ascutit, i-am schimbat mina, l-am luat si in gura,
nu am obtinut nimic, nicio scriitura magica sau automata, doar m-a facut sa
zambesc cam suspect, dupa doua-trei minute de stat cu el intre dinti). Dar
scriu si eu in continuare, fara pathos, insa cu siguranta cu…bathos!
Of, dar pana in iunie mai sunt doua saptamani. Ce fac intre timp? Renunt la
psihologie si ma intorc spasita, ca o veritabila (naturala) fiica risipitoare,
la prima mea alma mater, limbile
(straine) si literatura. Adica citesc! Romane, piese de teatru, orice mai putin
poezie, nu am gena lirismului in sange, cred ca a suferit o eroare de
transcript. O prietena s-a prins repede de noul meu hobby si mi-a trimis piesa
lui Igor Bauersima, despre doi ticniti care hotarasc sa se sinucida impreuna
(cred ca se plictiseau!). Am citit-o luni, la cafeaua de dimineata, pe
principiul intuitiv ca ziua buna se cunoaste de la primele ore. Imi place sa-mi
incep zilele in forta, ce-i drept! (Clocky,
Clocky, where the (in?) Hell are you hiding?!) Si asa am descoperit doua
cursuri pasionante pe coursera, pe care m-am gandit sa ti le recomand si tie
(deja am un recrut la unul dintre ele, mi-a confirmat ca ii place; later edit: s-a inscris si la al doilea acum!): „The Fiction of Relationship” si „Fantasy and Science Fiction: The Human Mind,
our Modern World ”:
Bineinteles, doar daca vei avea timp! Aud ca la ABC in extenso vei primi si o bibliografie cu cele mai noi studii din domeniu.
Am sperat ca
lecturile asociate cursurilor ma vor
transporta intr-o lume feerica, salvandu-ma de promiscuitate si ridicandu-ma
din mlastina si nisipurile miscatoare, inghititoare de diverse parti anatomice
ale corpurilor omenesti vii sau (cele mai multe) moarte. Succesul actiunilor
mele s-a dovedit insa cel putin mitigé, ca
sa ma exprim pe limba abatelui Prévost.
Povestile fratilor Grimm incep, intr-adevar,
cu “a fost odata ca niciodata”, dar sfarsesc, unele, cu “and they all died
in the end” (saptamanile viitoare urmeaza “Dracula” si “Frankenstein”!). Iar
“Manon Lescaut” este despre o curva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu