Stam singur in cavou...si era vant

Esti ocupat rau? Ma ajuti la matematica? Cum, nu ai timp? Ca de obicei...Bine... s-a inventat calculatorul, sa stii, apelez la el. 2 753 impartit la 365  egal 7,54. Adica sapte oameni si jumatate (sectiune transversala). Bun. 489 impartit la 365 egal un om si o treime (deloc sfanta). 2 163 per 365 ne da 5,92, deci sase oameni fara vreo trei degete sau cu un ochi scos. Anul trecut s-au sinucis zilnic (in medie) 7.54 oameni (adica in zilele mai „bune” si-au pus capat zilelor, in special prin spanzurare, 8-9 perosoane, pe cand in cele mai sarace sau doar mai insorite numai 5-6 au facut pasul decisiv spre intalnirea, definitiva si definitorie, cu Sfantul Petru). La trei zile au fost ucisi cam patru oameni. Iar sase vieti sunt curmate in fiecare zi in accidente rutiere (asa e cand se intoarce roata...ah! mai exista pedeapsa aia draguta cu tragerea pe roata sau „rota fragendos” de la fragezire?).

Lasand la o parte accidentele (si inca nu le-am pus la socoteala pe cele generate de (ne)siguranta muncii, caramizi cazute fara parasuta in cap(ul tau) daca te plimbi prin centrul vechi, turturi de gheata infipte in scalp, atacuri fatale ale cainilor maidanezi, moartea prin traznet ca reglare de conturi divine, inec in valea plangerii sau cu un os de peste/ sambure de piersica, ingerarea de ciupercute generatoare de halucinatii eterne, deces in incendiu ca preludiu la flacarile iadului, moarte in casa liftului, langa soba, mancat de urs, iintepat de albina sau de musca tzetze, intoxicat cu furnici rosii, alunecat in baie etc.), 40 de oameni mor zilnic de infarct, multi dintre ei fara sa se fi stiut bolnavi de ceva. Si mai am in fata niste statistici care imi arata mortalitatea in cazul cancerului. Numai ca aici se impute treaba- sunt niste cifre ce indica incidenta la 100. 000 de locuitori. Cum naiba fac sa calculez cati oameni mor in fiecare zi de cancer? Of, tocmai cand ma laudam ca nu esti de neinlocuit si ca tot ce ai putea tu sa (imi) faci poate fi preluat cu usurinta si de un aparat/ obiect/ inventie tehnica, tehnologica sau stiintifica. Marturisesc (iar) ca nu imi plac calculele si ca mereu m-au plictisit teribil, dispozitie personala ce a avut consecinte dramatice in viata mea- repetatul unor clase de cateva ori (am pierdut sirul, am o viziune personala asupra conceptului de „numar”), corijente de care am scapat doar prin spaga sau troc cu carne vie, excluderea de la numeroase actitivati sociale ce presupuneau cunostinte elementare de aritmetica si cate si mai cate situatii poate nu chiar mortifere dar in mod sigur mortifiante.

Aceesta nu este un articol generat de descarcarile electrice (cati volti?) si macabre ale unor neuroni scapati de sub controlul centrului de comanda situat in aria patratului din capul meu pe care, bineinteles, nu am fost in stare sa o calculez niciodata. Am, ca intotdeauna, motive serioase sa il scriu. Stii ca e zi de doliu national, nu? Pentru cei 18 morti produsi de accidentul din Muntenegru. Un fapt regretabil, de altfel, daca tinem neaparat sa il evaluam si nu ne limitam la a-l constata. Dar cu ce sunt ei mai spectaculosi decat cei calculati mai devreme? Sa fie moartea prin prabusirea cu autocarul in prapastie (si nu ma refer la acel vertij descris de filosofii existentialisti) mai sexy decat cea prin strangulare cu funia de gat? Poate imi scapa mie (in haul sau putul gandirii) valentele eroice, sublime sau arhetipale ale acestui fapt divers din realitatea cotidiana? Aa....scuze! Avem o morala, un talc profund al acestei intamplari neintamplate chiar in fiecare zi. Providenta vrea sa ne spuna ca nu e adevarat ca murim si ne nastem singuri- nu e o greseala ordinea, se intampla alternativ, ciclic, prin reincarnare. La fel cum unde-s doi puterea creste, unde-s mai mult morti televizorul te pandeste si toata tara te jeleste. Ajungi celebru cat ai zice peste (somn! vesnic!). Iar moartea nu mai e un act intim intre tine si nimicnicie, ci o petrecere colectiva, o experienta ce transcede granitele eului, un fel de sex in grup in care membrele se amesteca intre ele pana cand nu mai stii al cui e piciorul ala de dupa gatul tau si e nevoie de teste genetice pentru reconstituirea cadavrelor (ups, le-am amestecat si eu- cuvintele, ideile, cadavrele...ce impletire licentioasa a licentelor poetice numite Eros si Tanathos)

Ce mecanisme psihologice explica reactia noastra disproportionata la astfel de incidente? Vrei sa vorbim despre asta? Din (ne)fericire simt acum din plin efectele disolutiei responsabilitatii (dar si un pic de social loafing), intrucat deja au scris altii pe aceeasi tema, in timp ce eu eram ingropata nu in flori, ci in calculele de mai sus. (Vezi si efectele contagiunii informatiinale) Cica ar fi o imagine foarte vie a unor foste persoane acum foarte moarte. Adevarata pomana cereasca pentru jurnalisti, care, fara sa il fi citit pe Kahneman, Gilbert, Wilson & comp., au capatat o intelegere intuitiva a ceea ce capteaza atentia creierului uman.

Sorina ne incanta cu un articol ( http://www.veste-buna.ro/cpr/) despre eroarea sistematica a durabilitatii. Adica ce e val ca valul trece (stii prea bine: “de te-ndeamna, de te cheama/ tu ramai la toate rece”). Daca ai trecut de prima adolescenta probabil ca intelegi si accepti ca, desi nu pare, ceea ce simti azi nu vei mai simti peste cinci, zece, cincizeci de ani. Sau cel putin nu cu aceeasi intensitate. Ca doar nu te-a blestemat careva (ti-am zis sa te feresti de sanziene si de cosanzene)! Este un lucru bun, nu? Acum, in cat timp revii la normalitatea ta afectiva depinde si de anumite trasaturi de personalitate cum ar fi rezilienta (destul de heritabila, sorry!). In orice caz, daca cineva se apuca sa iti povesteasca, intr-un elan exhibitionist, histrionic sau doar disperat, chinurile sufletesti pe care le experimenteaza in prezent, macar prefa-te si tu interesat, chiar daca prin cap ti se deruleaza, pe repede-inainte (in timp), experimentele cu rezultate semnificativ statistice obtinute de deja pomenitii (ante-mortem) psihologi. Nu sunt convinsa ca ar consola-o (de obicei fetele sunt alea isterice, cica de la uter li se trage – ups, ce verb sugestiv in acest context) aforismele de tipul „trece pana cand te mariti”, nici ca ar consimti, plina (hm) de entuziasm la cererea ta de...a-i masura hipocampul (se pare ca e mai mic la persoanele ce sufera de tulburari ale dispozitiei sau chiar lipseste cu desavarsire, fiind inlocuit cu un calut de mare verde). Si nu uita ca deciziile (bune sau proaste) le luam in prezent, de foarte multe ori influentati de starea de spirit (buna sau proasta) tot din prezent. Te las deci sa citesti vestea buna pe care ti-o urseste, intr-un savuros, Sorina. Ai grija, predictiile ei sigur se vor indeplini candva.

Era sa uit! Daca universul este pus pe sotii, pe pacaleli, aiurit sau doar mahmur si ti-l scoate in cale pe Adrian (http://www.adrian-nuta.ro/ramolismentul-pe-care-mi-l-doresc-dar-nu-l-voi-avea/), nu intra in panica cand vei auzi o intrebare originala, pe care cu siguranta nu ti-a mai pus-o (alt cuvant urat!) nimeni inainte: “Crezi ca este posibil ca ultima decizie majora de viata pe care ai luat-o sa fi fost distorsionata de iluzia focalizarii?” Nu-l lua si tu prea in serios si spune-i ca, posibil sau imposibil, preferi sa traiesti asa cum poti, de pe o zi pe alta, ba mai naiv, ba mai (co)incidental, uneori colateral, uimit de o petala de floare sau de ciripitul unei pasari care incearca sa iti transmita indicibilul si prea putin impresionat de statistica, numere sau cifre (moment in care Adrian te va avertiza, probabil, ca la un moment dat vei ingrosa si tu statisticile, ajungand o cifra sau..un numar).

Iar acum un moment de reculegere (sau de meditatie unificatoare, daca esti ateu sau agnostic)! E, cum pentru cine??!