Ce m-a facut sa ma razgandesc. Si alte subiecte incidentale

El: Te-ai gandit mult? Ce-a fost in capul tau?

Eu (facand pe proasta, sabie cu doua taisuri: lumea fie va crede ca te prefaci si cand esti doar proasta sau te va crede proasta tot timpul, pana vei ajunge sa te crezi si tu): Cum adica? Daca  esti curios ia un topor, deschide-l si vezi daca gasesti ceva pe acolo. 

El: Acum faci pe proasta! E nedrept sa iti parolezi blogul si sa restrictionezi accesul cititorilor tai.

Eu: A zis cineva ca traim intr-o lume dreapta?

El: Acum nu stiu sigur daca doar faci pe proasta, desi mi-as dori sa fie asa.

Eu: Nu, acum faceam pe desteapta. Just-world fallacy

EL: Da, Lerner, stiu. Dar tot faci pe proasta. Sau pe iresponsabila. Stii ce am vrut sa spun. Nu te poti folosi de just-world fallacy ca sa sugerezi ca nici macar nu mai are rost sa incercam sa fim corecti. OK, nu exista nicio forta karmica ce se se ingrijeste ca fiecare sa primeasca ceea ce merita. Nu mereu cand semeni vant culegi furtuna, iar roata nu se intoarce pentru a restabili echilibrul divin. Sau cel putin roata nu se intoarce singura. Dar oamenii o pot intoarce. Daca te urci in masina si astepti sa porneasca din proprie initiativa si sa te duca la mama naibii, pardon! la Constanta sunt sanse mari ca maine dimineata sa vezi rasaritul soarelui printre blocuri si nu deasupra marii. Rotile nu se intorc singure, dar tu poti sa le faci sa mearga bagand cheia in contact si apasand pe pedale. Sigur, poti avea ghinion: s-a stricat masina desi e nou nouta (nici nu vreau sa ma gandesc cat a costat) sau un idiot a parcat asa de meserias incat a reusit sa te blocheze. Tu niciodata nu ai fi facut asa ceva. Ar trebui cumva ca de acum incolo sa procedezi la fel? Bineinteles ca nu. O nedreptate viitoare nu repara nedreptatea care ti s-a facut tie, dimpotriva, declanseaza un lung sir de actiuni nedrepte pe care tu insa, daca ai avea intelepciunea sa spargi acest cerc vicios, le-ai fi putut evita. Fara sa astepti nimic in schimb si perfect constienta de faptul ca lumea nu se va sinchisi prea tare de ce ai facut tu. Vorbesti de just world fallacy? Pai atunci sa iti povestesc si eu despre the naturalistic fallacy. Realitatea este indiferenta. Rezulta de aici ca trebuie ca tu sa fii indiferenta? Realitatea nu are awareness, nu este constienta. Este incapabila sa adopte un fel de meta-pozitie, adica sa se priveasca pe ea insasi si sa isi evalueze „faptele”, sa se gandeasca daca ceea ce a facut este bine sau rau. Insa tu esti. Sau cel putin ar trebui sa fii, am dubii uneori. Pentru ca nu inteleg de ce ai lua o asemenea decizie prosteasca.

Eu: Ma bucur ca mi-ai spus toate astea. Stii foarte bine ca stramb din nas de fiecare data cand cineva incearca sa extraga un „trebuie” dintr-un „este” si totusi nu ai ocolit subiectul, ci m-ai confruntat. Nu e momentul sa dezvolt tema asta, poate in articolul viitor. Da, trecerea de la domeniul factual, descriptiv la cel normativ mi se pare in acelasi timp inevitabila (suntem construiti astfel incat sa o facem, gandim deci reflectam asupra actiunilor noastre si le judecam), de cele mai multe ori necesara (desi nu logic necesara!), dar si artificiala subiectiva si relativa, mai ales cand incerci sa o justifici prin ratiune sau gandire critica (pentru ca si ceea ce numim ratiune este un instrument imperfect si subiectiv, dependent de fiziologia lobilor tai frontali, de cultura in care traiesti si, mai larg, de paradigma sau paradigmele actuale, ca moduri de gandire sprijinite pe un anumit ansamblu de informatii despre lume acceptate intr-o epoca specifica- Kuhn). Iti place sa crezi ca in urma unui proces personal de reflectie te poti elibera de influentele sociale, culturale si chiar paradigmatice si da, poti. Dar numai intr-o anumita masura; felul in care tu gandesti este ancorat prea profund in paradigma pentru ca tu sa reusesti sa te situezi comoplet in afara ei; la fel cum studiul constiintei din interior, prin introspectie, nu poate sa surprinda toate aspectele constiintei. Daca nu esti psihopat ai si anumite intuitii ce te impiedica sa produci suferinta altor fiinte din apropiere. Cand vezi pe cineva chinuind un animal (cal, caine, om, whatever) automat vei simti mila fata de victima si dezgust, oroare fata de agresor. Asta nu inseamna, totusi, ca actul de a chinui un animal este apriori bun sau rau. Este un fapt din realitate. A ii smulge unghiile lui B. O actiune obiectiva, masurabila (cate unghii? Cu ce ustensila? La ce viteza? etc). Din punct de vedere obiectiv exista un numar limitat de informatii pe care le poti prezenta despre aceasta felie de realitate. Odata ce ai pronuntat insa cuvinte precum „oribil”, „incorect” sau „malefic” ai parasit domeniul descriptiv, obiectiv si te-ai mutat in subiectivitate. Ai evaluat situatia in raport cu intuitiile, valorile sau credintele tale. Nu inseamna ca nu ai dreptul sa faci asta. Din fericire (tocmai m-am dus si eu in normativ), cam 99% din populatie au aceeasi intuitie ca si tine in cazul descris mai sus (iar 1% sunt psihopati, daca Jean Decety a calculat bine). Un caz usor, de altfel; in alte circumstante intuitiile noastre vor fi mult mai variate. Insa raman mereu subiective. Nu cred ca exista ceva in realitate care sa ne permita absolutizarea propriilor intuitii, evaluari sau valori. Pe de alta parte, valorile si principiile noastre sunt o parte importanta a identitatii. Asa ca nu ne vom limita doar la a ne ghida noi, personal, dupa ele, ci vom incerca, convinsi de bunele noastre intentii si de efectele pozitive pe care implementarea si difuzarea valorilor si idelilor noastre le vor avea asupra societatii, sa le ridicam la rangul unor adevaruri general valabile. Este de cele mai multe ori bine (hihi) ca se intampla asa: imagineaza-ti ce ar fi insemnat ca nimeni sa nu creada cu toata fiinta ca femeile trebuie sa aiba drepturi egale cu barbatii sau ca nicio fiinta umana (hmm…dar animalele?), indiferent de culoara pielii, nu trebuie sa fie sclav. Daca ar fi considerat aceste idealuri relative si subiective nu ar fi avut motivatia de a actiona, de a initia actiunile necesare pentru ca femeile si negrii (care este termenul political-correct?) sa nu mai fie tratati ca niste membrii ai unor specii inferioare. Pentru noi acum egalitatea tuturor oamenilor este un fapt obiectiv si uitam ca nu a fost intotdeauna asa deoarece ne este foarte greu sa intelegem cum ar fi putut vreodata oamenii crede altceva. Ce va fi peste 500 de ani? Ai auzit de Great ape personhood? Cum ti se pare ideea ca primatele (ba si delfinii, conform altor organizatii si studii) sa aiba aceleasi drepturi ca si oameni si sa fie considerate “persoane non-umane”? Poate esti de acord. Dar daca ai fi pus in situatia de a alege chiar acum intre a salva viata unui delfin si a unui om ai sta pe ganduri?Ai da cu banul? Poate ca peste 500 de ani noi vom fi considerati niste brute pentru ca nu recunosteam drepturile primatelor (si nu ma refer la uciderea lor, pentru asta si acum putem fi considerati asa, ba chiar suntem), iar ideea ca gorila nu ar fi egalul nostru va parea atunci la fel de ridicola cum ni se pare noua acum convingerea strabunicilor nostri ca femeile nu au ce cauta la vot. Facem asadar judecati morale in interiorul paradigmei in care ne aflam la un moment dat. Si le extrapolam. Cu diverse consecinte, uneori bune, alteori proaste. Proaste atunci cand linia este foarte greu de trasat. Pentru ca noi o trasam, iar a fi constienti de asta ne-ar ajuta si sa facem cat mai putine abuzuri cu puterea pe care o avem noi, oamenii, de a stabili si de a decide ceea ce e bine si rau. Daca am trasa-o numai pentru noi orice dezbatere ar fi inutila, responsabilitatea ai avea-o doar pentru propria persoana. Insa de multe ori  trasam linia si in vietile celorlalti, votand, de exemplu, o lege prin care religia sa fie studiata in scoli, comercializarea tigarilor sa fie interzisa, prostitutia sa fie legalizata, piata de organe libera si multe, foarte multe altele. Cum luam aceste decizii? Si cum sunt ele influentate de  credinta noastra ca  exista sau nu in realitate niste criterii obiective ce le justifica la modul (aproape) absolut? 

El: Eu am vrut doar sa iti spun ca nu inteleg de ce vrei sa iti parolezi blogul. Ce rost a avut poliloghia asta?

Eu: Sincer, nici eu nu stiu. Dar ma cunosti, nu fi asa de surprins! M-a furat peisajul ideilor. Hai sa revenim la subiect. Tu mi-ai spus ca nu e corect sa il parolez. Eu cred ca e corect. Nu e o toana cu care m-am trezit duminica dimineata, poate am creat aceasta impresie. Am si argumente. Cei care vor sa citeasca in continuare blogul au avut posibilitatea sa isi manifeste intentia si sa faca ceva in acest sens. Nu e atat de greu sa raspunzi la cateva intrebari. Mai mult, cei care mi-au scris au adaugat ca testul li s-a parut interesant si util.

El: Si, de curiozitate, cate raspunsuri ai primit?

Eu: Doua excelente si unul sub orice critica.

El: Adica vei avea doar doi cititori? Ce faci acolo,un triunghi virtual? Credeam ca iti plac mai degraba spiralele si cercurile vicioase.

Eu: Haha! Asta e. Pur si simplu nu m-as simti confortabil stiind ca respectivul m-ar citi, asa ca nu ii voi trimite parola celui de-al treilea. I-am scris de altfel un mail prin care i-am explicat decizia mea.

El: Bine, dar ceilalti, care nu au apucat sa vada examenul sau potentialii cititori din viitor, care nu stiu inca de blogul tau? Ar putea gasi acolo informatii ce i-ar ajuta, insa tu le refuzi din start aceasta optiune. In loc sa scrii lucruri utile si sa le pui la dispozitia cat mai multor oameni, tu ce faci? Impiedici cunoasterea, evolutia ascendenta…

Eu, rautacioasa: Pe scara lui Penrose. Scuza-ma! Nu, eu m-am gandit la altceva. Unele dintre articolele mele sunt mai greu de digerat, iar cineva mi-a scris chiar ca sunt oribile, dar nu se poate abtine sa ma citeasca. Si atunci am gasit aceasta masura, ca un fel de contract al lui Ulise pentru cei care nu vor de fapt sa ma citeasca dar au dezvoltat un fel de dependenta nociva fata de blogul meu.

El: Dependenta nociva? Exista si benefica?

Eu: Hm…buna intrebare. Cum definim dependenta? Esti dependent de o activitate care iti face foarte multa placere si care iti este, in acelasi timp utila? Ai putea trai si fara sa citesti sau fara sa faci sport, dar ai simti ca ai pierdut ceva valoros, nu? In aceste cazuri ar putea fi vorba de o dependenta benefica. Insa daca iti place sa fumezi dar stii ca nu este sanatos sau daca nu rezonezi cu mai nimic din ce scriu si te enervezi de fiecare data cand ajungi aici dar tot revii, atunci esti intr-o stare de dependenta care iti face rau. Iar eu ti-am propus aceasta metoda prin care nu vei mai avea posibilitatea de a continua un comportament pe care il consideri daunator.

El: Nu sunt sigur ca am inteles. Dar intr-un cuplu cum e? Sunt partenerii dependenti unul de celalalt?

Eu: Sunt dependenti in sensul negativ daca stau impreuna din interes (bani, sex, teama de singuratate, statut, copii, orice nu are legatura cu bucuria de a fi impreuna) sau daca resimt iubirea fata de partener ca pe un sentiment ce le face viata mai grea in loc de mai frumoasa. In aceste cazuri nici macar nu cred ca este cazul sa vorbim despre iubire (adevarata). Nu ii inteleg pe cei care spun ca se indragostesc de persoanene nepotrivite. Probabil confunda iubirea cu atractia fizica sau cu altceva. E adevarat ca nu alegem constient pe cine iubim, se intampla undeva in afara vointei noastre si nu stim de ce simtim acele lucruri pentru o anumita persoana si nu pentru altele. Insa nu exista dragoste daca nu il apreciezi pe cel pe care il iubesti. Poate ca nu ii aprobi toate actiunile, aveti multe opinii diferite si te enerveaza de multe ori dar este o persoana speciala, pe care vrei sa o cunosti (si iti place in mare parte ce descoperi), ale carei credinte nu le dispretuiesti, langa care te simti fericit si cu care ai o relatie ce simti ca iti imbogateste viata. Cand spui „o iubesc pe X desi nu merita/ nu este persoana pe care as fi dorit sa o am alaturi/ ma face sa sufar/ imi face viata amara/ este o nemernica” nu o iubesti de fapt pe X. M-ai provocat! Tu si des Grieux. Voi scrie un articol separat despre iubire. Am terminat de citit „Manon Lescaut” si m-a iritat personajul asta care s-a plans tot romanul ca iubirea pentru o femeie frumoasa dar usoara (iar altceva nu prea aflam despre Manon, caci des Grieux vorbeste doar despre el) i-a distrus viata, ca a fost o pasiune mai presus de el, care l-a dus la pierzanie. Nu stiu ce a fost, dar pentru mine iubirea inseamna altceva. Nu m-as simti iubita de cineva care sufera pentru ca ma iubeste si nici eu nu as iubi pe cineva despre care as avea o parere proasta.

El: Pai ia scrie! Un articol despre iubire, mai pasionant decat filosofia si logica.

Ea: Despre asta scriu mai frumos poetii. Iubirea se simte, cand incerci sa o descrii iti dai seama ca nu poti, ca ti-a scapat printre cuvinte, iar propozitiile au prea putina legatura cu sentimentul.

El: Esti la fel de hotarata sa pui parola? Poate ai avut doar niste zile proaste.

Eu: …..

El: Ia zi, te-ar putea face ceva sa te razgandesti?

Eu: Cred ca da.

El: Ce? Fac orice!

Eu: O pizza si o bere.

El: Iti bati joc de mine acum?

Eu: Nu. Vorbesc serios.

El: Nu vad logica.

Eu: Nu fi atat de mirat. Stii ca judecatorii dau sentinte mai usoare dupa pauza de masa? Iar inainte, cand le este foame, sunt sanse mari sa respinga cererile prezentate. http://www.psmag.com/legal-affairs/judges-decisions-more-lenient-after-lunch-30179/

El: Acum iar faci pe proasta, nu?

Eu. Nu ... Asa ti se pare?