E tarziu, probabil ti-e somn. Vrei sa iti spun o poveste de adormit copiii,
sa visezi frumos? Sau preferi altceva, un cantec de leagan, de sirena, de
lebada? Este un fragment din Alice. Ti-am spus ca m-am inscris la cursurile
alea de literatura, asa ca pret de zece-unsprezece saptamani (daca nu le las
balta intre timp, stii ca nu sunt harnica) vei fi supus la doze infinite(zimale)
de aluzii literare (la pet), a caror deglutitie nu face rau nimanui, ba chiar
hraneste fluturii din stomac.
Alice, careia ii crescuse gatul dupa excentricele sale experiente culinare,
se intalneste cu un porumbel care este convins ca vede un sarpe:
„Dar eu nu sunt sarpe, ti-am mai spus” zise Alice „Sunt… Sunt…”.
„Ei, ce esti?” spuse Porumbelul „Vad ca incerci sa inventezi ceva!”.
„Sunt… Sunt o fetita spuse Alice cam indoindu-se si ea vazand ce de schimbari
suferise în acea zi.
„Gogonata poveste, n-am ce zice” raspunse Porumbelul pe un ton dispretuitor
„Am mai vazut fetite la viata mea dar n-am mai vazut nici una cu un asemenea gat!
Nu, nu! Tu esti sarpe şi nu-ti foloseste la nimic sa negi. Banuiesc c-o sa-mi
spui ca nici nu sti ce gust au ouale!”.
„Cu siguranta stiu ce gust au ouale” zise Alice care era un copil care
spunea intotdeauna adevarul „dar, sti, fetitele manancă aproape la fel de multe
ouă ca si serpii”.
„Nu cred” spuse Porumbelul „dar, daca
e asa, atunci sunt tot un fel de serpi; e tot ce pot sa zic.”.
Asta era o idee atat de noua pentru Alice incat ramase tacuta un minut sau
două, timp care i-a dat Porumbelului ocazia sa adauge:
„Cauti oua, stiu asta foarte bine. Si
ce mai conteaza pentru mine dacă esti fetita sau sarpe?”
Ce face porumbelul aici este o greseala de logica formala, pornind de la un rationament de tipul modus ponens:
Daca fetitele mananca oua, ele sunt un fel de serpi. (Daca p, atunci q).
Alice (care este o fetita) mananca oua. (p)
In concluzie, Alice este un fel de sarpe. (q)
(Ignora, te rog, simbolistica oua-sarpe-fete sau vei avea cosmaruri
populate de omlete).
Argumentul ar fi fost valid daca ambele premise ar fi fost adevarate. Alice
manaca oua (fierte tari). Insa nu toate fetele care mananca oua sunt serpi. Nu
este ca in proverbul nostru, „ce se naste din pisica soareci mananca”.
Exista insa si o alta interpretare a concluziei porumbelului, care
recunoaste, deschis, ca pentru el e totuna daca Alice e sarpe sau fetita, atata
vreme cat mananca oua, deci e un pericol pentru el si genele lui. Am putea
spune ca nu conteaza ce esti si cum esti, ci ce faci. Ce faci din perspectiva
celui care te priveste, desigur. Pentru un porumbel Alice este un fel de sarpe
ce-i manaca ouale, pentru iepure menajera care trebuie sa-i aduca evantaiul de
acasa, pentru regina o jucatoare de cricket si asa mai departe. Astfel de
rationamente sau de simplificari sunt mult mai prezente decat crezi. Pentru un
copil, mami este chestia aia care ii da sa pape si il sterge la fund cand se
uda. Tati este, un pic mai tarziu, ala care il duce cu masina sau in carca la
gradinita. Doamna invatatoare este o tanti care il scoate la tabla si ii scade
nota la purtare daca nu asculta. Colega de banca este fata care il lasa sa
copieze la lucrare. Vanzatoarea de la chiosc este o doamna care ii da chipsuri
si cola. Iubita este fata care il cheama la ea acasa cand sunt parintii plecati
(iar parintii fetei devin acum babacii din cauza carora nu pot ei face sex de
care ori si-ar dori). Sotia este una care se ocupa de casa si ii face copii.
Copiii sunt cei care vor avea grija de el la batranete. Dumnezeu este un tip
de treaba care va avea grija de el dupa ce moare. Toate aceste personaje vor
juca anumite roluri in viata lui, din perspectiva scopurilor personale. Deci ce
sunt ceilalti daca gandim precum porumbelul? Niste instrumente. Un fel de obiecte, a caror utilitate („la ce mi-ar servi?”, „ce ar putea sa faca in favoarea
mea sau impotriva mea?”) o ai mereu in vedere. Niste persoane reificate.
Ti se intampla si tie sa te raportezi astfel la cei din jur? Nu imi spune
ca nu, nu te cred, iar tu nu esti aici ca sa ma contrazici, da? Cum e la locul
de munca? Seful e cel care iti da sarcini, subordonatii cei carora le pasezi
sarcinile de la sef, femeia de serviciu este una care da cu aspiratorul de
dimineata, portarul e un nene care iti deschide usa de dimineata. Acestea sunt
printre primele informatii care iti vin in cap despre ei. Daca te-as intreba
cine e tipa aia care raspunde la telefon in biroul de langa tine mi-ai raspunde
„Secretara” si nu „Alina, o fata care asculta jazz si are acasa un hamster si
doua pisici”. Iar daca i-ai cere sa iti aduca o cafea si ea ar spune, in
maniera lui Bartleby, „As prefera sa nu”, ai fi foarte contrariat de
insolita insolenta a angajatei tale. Alina, secretara, este acolo ca sa iti
aduca tie cafele. Odata ajuns acasa, te vei enerva probabil daca o vei intreba
ceva pe aia mica ceva si ea nu iti va raspunde. Nu este politicos ca cei mici
sa isi ignore parintii. Iar daca sotia nu are nici in seara asta chef de sex s-ar putea sa-i
auda urechile ceva de genul „cum, esti sotia mea!” (in unele tari violul
conjugal nici acum nu este considerat un viol, din cauza unui astfel de
rationament, iar in trecut exista „doctrina lordului Hale”, o prevedere legala
care permitea sotului astfel de acte fara nici un risc de a fi judecat).
Ce se afla in spatele acestor reactii ale tale fata de oamenii care isi
indeplinesc sau nu functia pe care le-ai alocat-o? Asteptarile, fireste! Daca sunt confirmate ti se pare firesc si omul devine si mai reificat decat era deja; in schimb, daca sunt violate, te
simti dezamagit, nedreptatit, revoltat, furios sau macar un pic surprins. Ca
tine acum, in cazul in care te asteptai ca acest articol sa fie despre iubire. I would prefer not to! Altadata.
Urmatoare postare are si ea legatura cu asteptarile, fiind despre inductie (in timp ce argumentul
porumbelului, cu care am inceput, este un tip de rationament deductiv). Cat
despre de articolul promis, astept si eu sa-mi vina inspiratia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu