joi, 25 decembrie 2014

WOOP(S)! A venit Mosul!

Ai primit cadouri de la Moş? Doar dacă ai fost cuminte. Ba nu, dacă ai fost optimist şi ai gândit pozitiv. Probabil în ultimele două-trei zile te-ai holbat îndelung la brăduţ şi ai vizualizat sub el un cadou pe care ţi-l doreai foarte tare. Gândurile acestea s-au materializat subit azi-noapte şi de dimineaţă…surpriză! darul era acolo, atras de mindsetul tău pozitiv. Sau nu aşa s-au derulat evenimentele?

Cred că nu mai este nevoie să-ţi amintesc că fantaziile şi tehnica vizualizării rezultatului dorit nu te apropie de scop, ci dimpotrivă, te poate depărta de el. De ce? Pentru că te relaxezi, te păcăleşti singur că deja ai obţinut ce îţi doreai şi se instalează inclusiv la nivel fiziologic o stare demotivantă, aproape de letargie, pentru că sistemul dopaminergic interpretează visurile tale frumoase drept o recompensă deja primită. În loc să te mobilizezi, te complaci. Rămâi în stadiul de fantezie.

Cu toate acestea, este chiar indicat să ai fantezii. Mă contrazic? Tocmai am spus că îţi faci mai mult rău decât bine, după care te-am îndemnat să visezi cu ochii deschişi. Ştii de ce, nu? Ideea e simplă: dacă te opreşti la stadiul 1 (fantezia) vi fi mai demotivat decât dacă nu te-ai fi angajat deloc în acest proces. Gândirea pozitivă îţi este atunci mai degrabă un adversar. Dacă însă mai întâi îţi imaginezi în detaliu ceea ce-ţi doreşti să realizezi, apoi treci la nişte stadii superioare…fanteziile vor acţiona invers, în favoarea ta.

Care sunt următoarele stadii? Gabriele Oettingen a cercetat de ani buni subiectul şi anul acesta a publicat o carte pe care îţi poţi arunca şi tu un ochi…sau, sigur, îţi poţi imagina că o citeşti în timp ce stai pe facebook, sau chiar că deja ai citit-o, pentru dacă ai ajuns să citeşti articolul meu vei avea probabil impresia că teoria ţi se pare foarte cunoscută şi nu mai e nevoie să o aprofundezi (iluzia falsei învăţări).

Tehnica testată de Emanuelle (woops! A fost o capcană să văd dacă ai reţinut numele corect!) este cea a contrastării mentale, urmate de planificare. Mai întâi, pune-ţi o dorinţă! De exemplu:

W(ish): Până în iunie 2015 îmi doresc să slăbesc 10 kilograme.

O(outcome) Acum chiar te invit să-ţi imaginezi cum va fi să ai greutatea dorită. Cum arăţi? Cum vin hainele pe tine? Cum te simţi mai uşor cu atâtea kilograme? Mai rămâi câteva minute în această stare foarte plăcută şi vezi cum ar arăta o zi din viaţa ta în iunie 2015, când eşti mai slab(ă), mai fit, poate chiar mai sănătos sau sănătoasă.

O(bstacle): Am ajuns la partea mai realistă, mai dificilă, dar totodată mai importantă şi absolut necesară pentru ca dorinţa să se realizeze. Gândeşte-te ce te-ar putea împiedica să slăbeşti. Care sunt obstacolele? Dedică şi acestei porţiuni un timp relativ egal celui petrecut în fantezii plăcute. Poate nu vei avea timp să-ţi prepari mâncarea acasă şi la job vei comanda iarăşi fast-food? Sau iar vei fi tentat(ă) să iei cu asalt frigiderul la 10 noaptea după ce toată ziua ai mâncat cum ţi-ai propus? (Este foarte posibil, mai ales că seara deja eşti extenuat în urma altor decizii ce ţi-au solicitat auto-controlul – ştii teoria ego-depletion). Sau îţi vei face un abonament la sală, dar după două-trei săptămâni de entuziasm vei abandona din nou proiectul şi iar nu vei face mişcare. Cu cât identifici mai precis obstacolele, cu atât îţi creşti şi şansele de reuşită, pentru că poţi trece la:

P(lanning), sau implementarea dorinţelor şi scopurilor. Ai descoperi dificultăţile, e timpul să-ţi faci un plan ce cuprinde anumite strategii, chiar de tipul Dacă obstacolul X, atunci acţiunea Y. Dacă mi se face foame noaptea, o să am în frigider doar legume, fructe şi carne slabă. Dacă nu am timp să îmi iau pachet, voi comanda doar o salată cu pui sau cu ton, nici măcar nu arunc un ochi pe pliantul cu pizza.

Tehnica WOOP are în spate numeroase studii ştiinţifice. De exemplu, citez din rezultatele obţinute până acum:

WOOP i-a ajutat pe pacienţii suferind de durere cronică să fie mai activi fizic trei luni după reabilitare.
WOOP a redus absenteismul şcolar la copiii din medii defavorizate.
Prin WOOP subiecţii au făcut de două ori mai multă mişcare pe o perioadă de patru luni şi au consumat cu 30% mai multe legume timp de doi ani.
WOOP a redus frecvenţa unor comportamente disfuncţionale în cuplu (partenerii care verificau telefoanele iubitelor) şi a crescut angajamentul în relaţiile amoroase.
WOOP i-a ajutat pe elevii de liceu să facă cu 60% mai mult efort în vederea testelor standardizate.


Şi multe altele, le găseşti în carte sau, pe unele dintre ele, aici.

Poţi folosi singur tehnica, nu ai nevoie de un terapeut (mai ales dacă ai un loc al controlului intern) şi este uşor de aplicat, cu condiţia să respecţi toţi paşii prezentaţi. Ştiu că vei fi tentat să treci repede peste unele etape, dar o faci cum s-ar zice pe riscul tău. Chiar aşa, poţi adăuga la obstacol: dacă voi avea tendinţa să sar direct la implementare fără să fac exerciţiul de imaginaţie şi vizualizare care mi se pare inutil voi reciti articolele ştiinţifice în care se specifică clar aşa: subiecţii care s-au limitat la planuri, oricât de riguroase şi bine realizate, au obţinut rezultate mai slabe decât cei care au respectat întocmai instrucţiunile contrastării mentale (dorinţă, fantezii detaliate, obstacole imaginate, abia pe urmă planificare).

Mai o veste bună: există şi o aplicaţie pentru telefonul mobil, pe care o poţi descărca gratuit. Se numeşte chiar aşa, WHOOP şi te ghidează pas cu pas, doar că nu este atât de smart încât să viseze şi să acţioneze în locul tău.

Îmi imaginez că Moş Crăciun a apelat la aplicaţia WOOP pentru a duce la bun sfârşit sarcina de a oferi cadouri tuturor într-o singură noapte. Şi-a pus o dorinţă, a vizualizat o planetă întreagă ce se bucură de daruri, apoi a luat în calcul obstacolele. Şi-a dat seama că este tehnic imposibil ca în câteva ore să treacă prin fiecare casă. Cum să rezolve această problemă? I-a venit atunci o idee genială:

Pentru că lipsa de timp m-ar împiedica să distribui cadouri, îi voi convinge pe oameni să facă treaba mea! Îi deleg pe ei să cumpere şi să împartă daruri celor dragi. Eu între timp mă joc pe aplicaţiile din telefon şi stau comod pe canapea.


Zis şi făcut, nu-i aşa? Te-ai ocupat tu să faci cadouri de Crăciun. Moşul ăsta e băiat deştept! Cred că ştie efectul Tom Sawyer din psihologia motivaţiei, pe care l-a perfecţionat cum nu se poate mai ingenios. Dacă Tom reuşea să-i convingă pe copiii de pe o uliţă a satului că vopsitul unui gard este cea mai fun şi trendy modalitate de a-ţi petrece duminica, Moşul a mobilizat întregul mapamond! Milioane de oameni aleargă după cadouri pentru a face o bucurie copiilor, iar Moş Crăciun îşi asumă apoi toate meritele. Sigur, cheltui bani şi timp, dar este o plăcere neasemuită să faci toate astea…în numele lui.


PS: tu să nu foloseşti aplicaţia la fel, da? Fără dorinţe şi obstacole pe care să le împlinească sau să le depăşească altcineva în locul tău! Deşi, până la urmă, şi a cere ajutorul este o dovadă de înţelepciune, important e însă când şi pentru ce este potrivit să îl ceri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu