Câteva mituri despre Narcis

Îţi plac miturile? De exemplu, mitul lui Narcis? Sau poate miturile din jurul personalităţii narcisice?

Poate ai auzit sau citit ideea că în spatele armurii de siguranţă de sine exacerbată, narcisicul are o personalitate fragilă, o stimă de sine scăzută şi este în realitate măcinat de insecurităţi pe care le ascunde sau supra-compensează prin credinţe aproape delirante de grandoare, importanţă exagerată, superioritate, fantezii de succes şi putere.

Vreau să ştii că datele nu susţin această ipoteză, de altfel foarte vehiculată şi prezentă în mentalul colectiv. Narcisicul NU este nesigur, fragil sau slab, nici în aparenţă, nici în esenţă. Da, părerea sa despre sine nu este conformă realităţii, dar nici vorbă despre vreun complex de inferioritate pe care chipurile încearcă să şi-l camufleze. El este convins de superioritatea sa şi de calităţile speciale, ieşite din comun pe care le posedă. Au existat unele studii care concluzionau că ar fi o discrepanţă între stima lor de sine implicită şi cea explicită, însă o metaanaliză ulterioară a infirmat ipoteza. Cel mai plauzibil este deci că stima de sine foarte înaltă a narcisicului este exact aşa cum pare a fi…foarte înaltă.

Te rog să nu înţelegi de aici că orice persoană cu stimă de sine înaltă este automat şi narcisistă!!! Un alt mit din psihologie se referă la relaţia dintre stima de sine şi agresivitate. Contrar opiniei populare, o stimă de sine scăzută NU conduce la comportamente violente şi  agresive. Dimpotrivă, aceasta se asociază mai degrabă cu un comportament submisiv. Nici stima de sine înaltă nu corelează cu agresivitatea, însă aici putem nuanţa puţin. Oamenii cu o stimă de sine înaltă sunt în general mai puţin înclinaţi spre agresivitate. Cu o excepţie sau o sub-categorie: narcisicii. Aceştia devin repede agresivi în anumite situaţii şi faţă de anumite persoane. Care? Cele care îi contrazic, îi evaluează negativ, le pun la îndoială competenţele, părerile, acţiunile.

Narcisicii nu sunt neapărat mai agresivi decât restul populaţiei, sau nu într-o manieră nediscriminată. Reacţionează însă mult mai violent când egotismul lor este ameninţat. Nu suportă să primească un feedback negativ, pentru că sunt foarte ataşaţi emoţional de părerile exacerbat de pozitive pe care le au despre sine. Să le atragi atenţia că exagerează este ca şi cum ai încerca sa convingi un psihotic că vocea pe care el chiar o aude nu este reală. Tentativa ta va fi exact frecţie la picior de lemn şi te poţi aştepta la reacţii ostile, ele având sens în contextul în care narcisicul se consideră îndreptăţit să se enerveze când cineva contestă evidenţa…evidenţa lor, desigur, adică superioritatea lor, absolut de necontestat.

Un alt mit este că narcisicul va fi obligatoriu un inadaptat, iar viaţa sa socială şi chiar profesională este profund afectată. Ei bine, nu obligatoriu! Este adevărat că relaţiile sociale au de suferit, pentru că narcisicul are o empatie scăzută, este manipulator, abuziv şi nu pune mare preţ pe cei din jur, decât în măsura în care aceştia îi alimentează ego-ul şi îl înconjoară cu admiraţia de care se simte îndreptăţit să beneficieze. Pe de altă parte, narcisismul este un continuum, iar fraza de mai sus îi caracterizează îndeosebi pe cei aflaţi la extremă. Alţii, care deviază mai puţin de la medie, îşi pot controla cât de cât tendinţele şi uneori au relaţii satisfăcătoare cu cei din jur, mai ales dacă înlocuiesc empatia cu inteligenţa emoţională (e discutabil dacă empatia este fundamentală în inteligenţa emoţională) sau măcar cu teoria minţii. Ca să nu mai spun că, mai ales pe termen scurt, narcisicul poate fi o companie foarte plăcută în societate, este seducător, carismatic, antrenant, plin de vervă, sufletul unei petreceri sau adunări.

Cât despre viaţa profesională, narcisiştii sunt poate mai motivaţi decât oricine altcineva să reuşească, să aibă succes, să-şi realizeze obiectivele, să se impună şi să se afirme. Sunt foarte ambiţioşi, perseverenţi şi dedicaţi scopurilor lor. Aici îi ajută sentimentele de grandoare şi superioritate, motivându-i să meargă înainte (chiar călcând peste cadavre), să nu se lase intimidaţi de eşecuri şi practic să nu considere nimic ca fiind imposibil pentru ei. Sunt de neoprit atunci când îşi propun ceva, parţial şi datorită unei inhibiţii reduse a comportamentelor care altora li s-ar părea problematice. Nu se încurcă cu reguli, norme sociale sau emoţiile altora (pe care nu au scrupule să le rănească) deoarece ei sunt speciali, deasupra unor astfel de mizilicuri ce-i împiedică doar pe oamenii comuni să-şi urmeze ţelurile şi pasiunile. Baumeister a constatat că narcisicul experimentează mai puţine conflicte interne între dorinţe contrarii şi este mai înclinat să materializeze sau să pună în practică ideile extravagante care îi sunt dragi. Pentru el, faptul că îşi doreşte ceva este suficient ca să acţioneze, în timp ce altul ar lua în calcul mai mulţi factori, inclusiv de natură interpersonală. Dezinhibiţia are însă şi consecinţe pozitive (poate voi aborda subiectul într-un alt articol), iar una dintre ele este performanţa înaltă. Un narcisic ambiţios poate contribui la bunăstarea comunităţii şi, mai ales în situaţii de criză, este un leader eficient pentru că ia decizii rapid şi funcţionează bine sub presiune. Nu degeaba sunt supra-reprezentaţi la nivel înalt: politicieni, CEO-s şi, dacă te uiţi în istorie, generali de armată, conducători de stat, ba chiar şi artişti renumiţi (vezi tabloul Metamorfozele lui Narcis realizat de Dali, excentricul pictor suprarealist). Deşi e greu de crezut, un narcisic este capabil şi de comportamente prosociale ce ţin de acordarea ajutorului, uneori chiar într-o măsură mai mare decât ceilalţi, şi în special când există un public care să observe şi să fie impresionat de faptele lor de vitejie.

În concluzie, sper să ai o imagine mai realistă despre personalitatea narcisică, care, ca orice structură de personalitate, presupune avantaje şi dezavantaje. În plus, există destulă variabilitate în orice categorie, aşa că nu vei întâlni doi narcisişti identici. Dacă interacţionezi în mod frecvent cu un narcisic învaţă pur şi simplu să te bucuri de aspectele plăcute şi să le eviţi sau să te pui la adăpost de cele neplăcute. Nu le lua personal! Păstrează-ţi nişte aşteptări realiste, astfel încât să ştii de ce sunt capabili şi de ce nu sunt capabili.

În general, te poţi deci aştepta la ambiţie, putere de muncă, persuasiune, carismă, curaj, independenţă, asertivitate, dominanţă şi abilităţi de conducere peste medie. Nu e cazul însă să speri la (prea mult/ă) empatie, onestitate, fairplay, raţionalitate (sau mai bine spus realism), modestie, recunoştinţă, „umanitate” sau profunzime în relaţii. Nici să încerci tu să-i schimbi, mai ales că lor le este foarte bine aşa! Sunt fericiţi, iar cine susţine altceva se auto-iluzionează şi întreţine încă un mit, strâns legat de cel al fragilităţii şi nesiguranţei narcisicului. Pe de altă parte, am putea spune că au nevoie de aceste credinţe impregnate de grandomanie pentru a fi fericiţi. După cum scria Ovidiu în Metamorfoze, când mama lui Narcis l-a întrebat pe Tiresias dacă fiul ei va avea o viaţă lungă şi împlinită, profetul i-a răspuns:

„Da, va avea o viaţă lungă, cu condiţia să nu se cunoască niciodată”.