Deseară compania ta organizează o petrecere de Moş Nicolae şi tu ai fost
desemnat să cânţi o melodie în faţa celor 100 şi ceva de angajaţi însoţiţi de
parteneri şi copii. Ai emoţii, pulsul ţi-a luat-o razna doar la acest gând…ce
mai, eşti foarte anxios şi nu ştii
cum să faci să te simţi ceva mai bine şi să reuşeşti să treci şi peste acest
moment stânjenitor. Ce sfat ţi-ai da
ţie însuţi?
a) Încearcă să te relaxezi şi să te calmezi!
b) Găseşte pe cineva dispus să cânte în locul tău sau anunţă-i pe toţi că
te-ai îmbolnăvit subit de gripă!
c) Încearcă să fii entuziasmat şi nerăbdător în loc de anxios!
Dacă eşti asemenea celor 90% dintre respondenţii lui Alison Wood Brooks, ai
ales prima variantă, adică sfatul de a te calma!
Nu cred totuşi că eşti ca ei, ci eşti mai special, printre cei 10%, doar nu degeaba te interesează psihologia
şi citeşti blogul meu. Ai citit articolul de ieri şi probabil ai înţeles
că stresul nu este sănătos, prin urmare
este mai bine să-l eviţi, chiar cu riscul unei minciuni, până la urmă
nevinovate. Ai optat deci pentru varianta b) Şi te-ai înşelat!
Glumesc, tocmai pentru că m-ai mai citit te aşteptai la o capcană (feeling anxious now?) şi ai dat răspunsul corect: încearcă să fii entuziasmat (excited) în
loc de anxios. Eşti nerăbdător să afli de ce şi care
sunt consecinţele?
Stresul (moderat) devine nociv în special când îl interpretezi tu negativ,
când te simţi stresat în situaţii
când altcineva se declară mai degrabă provocat, stimulat sau energizat (vezi şi TED-ul lui Kelly McGonigal). Relaţia ta cu stările interne şi cu situaţia
declanşatoare pare a fi mai importantă decât starea în sine sau sursa de stres.
Ce-ar fi deci dacă te-ai raporta diferit
la emoţie, ai reinterpreta-o şi i-ai da o valenţă pozitivă? În loc de anxietatea ce te cuprinde când
trebuie să ţii un discurs sau să participi la karaoke, hai mai bine să vorbim
despre entuziasm sau excitement (nu am o traducere mai
potrivită, iar termenul în engleză este mult mai sugestiv).
La nivel fiziologic, cele două
emoţii sunt foarte asemănătoare şi indicatorul cel mai important este pulsul
crescut. Îţi bate inima mai repede, poate ai şi câţiva fluturi prin stomac,
transpiri abundent, eşti agitat, te duci cam des la toaletă…you know! Eşti într-o stare de excitaţie
(high arousal)! Pe lângă componenta fiziologică, mai este şi una cognitivă, cea
care te determină să dai un nume emoţiei. Când anumite senzaţii sunt
asemănătoare, discriminarea emoţiilor este un proces mediat de interpretarea
cognitivă, adesea automată. În general te-ai obişnuit să numeşti anxietate
agitaţia ce pune stăpânire pe tine în situaţii precum cele de mai sus, iar concluzia că
eşti anxios poate fi ea însăşi anxiogenă, mai ales dacă terapia prin acceptare si angajament nu este pe placul tău şi ai
tendinţa să eviţi disconfortul sau să crezi că nu-i poţi face faţă. Din
fericire, ai de ales! Nu tolerezi anxietatea? Fair enough, dar pun pariu (sunt excited) că tolerezi măcar entuziasmul.
De ce ar mai bine să reconfigurezi anxietatea drept entuziasm în loc să
încerci să te calmezi sau relaxezi? În primul rând, pentru că este mai uşor.
Calmul este o stare de excitaţie joasă (low
arousal), în care pulsul este scăzut, deci organismul tău are nişte
reacţii specifice, diferite de cele experimentate în situaţii de (eu?)stres. Nu
ai control asuprea bătăilor inimii tale. Dacă ea bate mai tare, este complicat
să ignori acest fapt şi să te prefaci că eşti de fapt calm sau să „încerci” să
te calmezi, poţi obţine chiar efectul contrar. Da, există anumite tehnici de
respiraţie prin care ai putea reuşi şi la care poţi apela dacă ai un anumit
antrenament, însă în general este dificil să-ţi controlezi sau schimbi
nivelul de excitaţie. Iar dacă pulsul tău continuă să fie ridicat, cum naiba
să-ţi repeţi că eşti de fapt calm? Nu te crede nimeni, nici chiar tu! Încearcă
în schimb să modifici nu intensitatea, ci valenţa
emoţiei, alegând una congruentă
sub aspect de excitaţie nervoasă, dar diferită ca interpretare subiectivă. Când
eşti entuziasmat, pulsul rămâne crescut, fluturii se agită încă în stomac, dar
tu nu eşti înspăimântat, ci nerăbdător şi dornic să vorbeşti în public, să
prezinţi un număr de stand-up comedy sau să cânţi ceva în faţa colegilor.
În al
doilea rând, performanţa ta va avea mai mult de câştigat dacă eşti entuziasmat
decât dacă eşti…calm! Calmul este potrivit în situaţii diferite de cele care ar
avea mai degrabă nevoie de…energie.
Anxietatea poate paraliza energia sau duce la o energie sterilă, calmul o elimină total din ecuaţie,
entuziasmul însă o susţine şi o canalizează în direcţia urmărită de tine. Excitaţia
este bună, utilă, atunci când ţii un
discurs sau eşti la un concurs de dans. Iar dacă anxietatea e interpretată
drept entuziasm ai un dublu avantaj. Ai o excitaţie
pozitivă, atât energia ce-ţi susţine proiectul, cât şi emoţie pozitivă care
te motivează să te îndrepţi spre sarcină,
nu să o eviţi (ca în cazul anxietăţii). You
can have your cake and eat it. Eşti într-un mindset de oportunitate,
nu de ameninţare.
În experimentele conduse la Alison Brooks de la Harvard Businees School,
subiecţii instruiţi să-şi spună „I am excited” sau să încerce să fie
entuziasmaţi au rostit un discurs mai persuasiv şi au interpretat mai corect o
melodie faţă de cei care şi-au spus că sunt calmi/ trişti/ furioşi sau care nu
au primit nicio instrucţiune. Găseşti studiul pe internet, în caz că nu ţi-am
liniştit eu deja nerăbdarea, povestindu-ţi esenţialul. Nu strică să-l citeşti
în întregime, iar dacă te plictiseşti…interpretează plictiseala asta drept relaxare,
deci o stare plăcută de care te poţi chiar bucura.
Se apropie momentul petrecerii de deseară. Ai ales melodia? Îmi dai voie
să-ţi sugerez eu una?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu