Stephen Jay Gould. Presupun că numele acestui biolog evoluţionist,
palenontologist şi popularizator al ştiinţei nu îţi este necunoscut, deşi
constat acum că nu i s-au tradus cărţile în limba română. „The Mismeasure of Man”
(1981) este creditată de The Modern Library ca fiind una dintre cele mai bune 25 de cărţi de non-ficţiune din toate
timpurile. Este o critică a determinismului biologic şi a „rasismului
ştiinţific”. De asemenea, Gould a fost printre primii care a atras atenţia
asupra unor biasuri ale cercetătorilor care
le influenţează activitatea ştiinţifică chiar în procesul de recoltare, sistematizare
şi analiză a datelor. Credinţele oamenilor de ştiinţă le orbesc judecata
ştiinţifică într-o asemenea măsură încât „manipularea
inconştientă a datelor poate fi
considerată o normă ştiinţifică”. O declaraţie foarte dură, reiterată în
următorii termeni:
Unconscious or dimly perceived
finagling is probably endemic in science, since scientists are human beings
rooted in cultural contexts, not automatons directed toward external truth.
Da, oamenii de ştiinţă sunt şi ei
oameni cu credinţele lor, multe dintre ele provenite din patrimoniul cultural
al epocii sau grupului social de provenienţă.
Dacă de Gould ai auzit, poate nu
acelaşi lucru poţi spune despre Samuel
George Morton, medic şi cercetător acum uitat, dar care s-a bucurat de o
reputaţie excelentă în prima jumătate a secolului al-XIX-lea. Prestigiul lui
s-a datorat în special rigorii metodei
ştiinţifice pe care a folosit-o într-o epocă în care ştiinţa era mai
degrabă speculativă.
Ne aflăm în era pre-Darwin, când
o dezbatere aprinsă era cea între monogenişti şi poligenişti. Nicio legătură cu
genele =)), doar cu geneza! A creat Dumnezeu toţi oamenii dintr-un foc, sau i-a
făcut pe rând şi de aceea avem mai multe rase? Morton era poligenist şi a
încercat să strângă dovezi în sprijinul ipotezei sale. Ipoteză absolut
aiuritoare pentru cititorul de astăzi, dar în contextul epocii să zicem că avea
sens.
Ca să arate diferenţele majore
dintre rase, Morton a adunat multe schelete în dulapul său. Cranii, mai precis. Aproape 1000 de cranii (eşantion reprezentativ?
:P) de prin toate colţurile lumii. Ce a făcut cu ele? Le-a studiat foarte atent
şi le-a măsurat conştiincios pentru a vedea capacitatea craniană a caucazienilor,
indienilor, afro-americanilor (:P) şi altor specii
lăsate de Dumnezeu pe acest pământ. Rezultatele au fost prezentate în 1839,
în tratatul Crania Americana: conform
măsurătorilor lui Morton, caucazienii au cel mai mare creier (1 426 cm cubi), indienii sunt undeva pe la mijloc (1 344), în
timp ce negrii sunt mai puţin dotaţi la capul de sus (justiţia divină
a compensat alte avantaje - nu, nu le-am măsurat eu :P), cu o medie de 1 278 cc.
Ce înseamnă asta? Nu mare lucru, dacă ne gândim la dimensiunile creierului unei balene, dar pentru Morton era o dovadă a diferenţelor a superiorităţii caucazienilor. Asemenea concluzii sunt oricum biasate, dar pe Gould şi pe noi ne interesează metoda folosită de el. Cât despre ce poţi face cu 1000-1500 cc de creier...rasele canine studiază intens funcţiile noastre cerebrale:
Morton a fost considerat un
obiectivist al timpurilor sale, apreciat de contemporani pentru modul în
care a strâns dovezi şi a colectat şi măsurat craniile prezentate. Gould însă a
fost mai sceptic, drept pentru care s-a apucat să analizeze notele lui Morton,
toate prezentate foarte clar şi lăsate pentru posteritate de cercetătorul care,
constată şi Gould, nu avea nimic de ascuns.
Gould ajunge la altă concluzie: ideile preconcepute şi
rasiste şi-au pus amprenta asupra măsurătorilor lui Morton, care a falsificat
datele…fără să vrea. Într-un articol publicat în Science (1978) şi
ulterior într-un capitol din cartea The
Mismeasure of Man, Gould arată că:
In short, and to put it
bluntly, Morton's summaries are a patchwork of fudging and finagling in the clear interest of controlling a
priori convictions. Yet—and this
is the most intriguing aspect of the case—I find no evidence of
conscious fraud; indeed, had Morton been a conscious fudger, he would not have published his data
so openly. Liars, if discovered, are excommunicated; scientists declare that their profession has properly
policed itself, and they return to
work, mythology unimpaired, and objectively vindicated. The prevalence of unconscious finagling, on the other hand, suggests a general conclusion about the social context of
science. For if scientists can
be honestly self-deluded to Morton's extent, then prior
prejudice may
be found anywhere, even in the basics of measuring bones and toting sums.
Morton made no attempt to cover his tracks and
I must presume that he was unaware he had left them. He explained all his
procedures and published all his raw data. All I can discern is an a priori conviction about racial
ranking so powerful that it directed his tabulations along preestablished
lines. Yet Morton was widely hailed as
the objectivist of his age, the man who
would rescue
American science from the mire of unsupported speculation.
Grea lovitură pentru ştiinţele sociale, unde,
afirmă Gould, tratamentul biasat al datelor nici măcar nu este o excepţie, ci o
regulă.
Poveste însă merge mai departe…ca vântul din Vama
Veche sau ca răspunsurile lui Bob Dylan (the
answer, my friend, is blowing in the wind…): în 2011, o echipă de cercetători de la Stanford , Princeton şi
ale universităţi, condusă de Jason Lewis, a reluat întreaga controversă şi a
făcut ceea ce Gould nu realizase, anume a
măsurat din nou jumătate din craniile colecţionate de Morton.
Concluzia lor: într-adevăr, datele au fost manipulate! Doar că nu de Morton, ci de Gould!
Morton, deşi biasat în convingeri, nu
a falsificat în nici un fel dovezile, măsurătorile lui au fost corecte şi
prezentate neselectiv. Biasul inconştient amintit de Gould
a existat într-adevăr şi a influenţat judecata ştiinţifică, la fel cum a
existat şi influenţa convingerilor apriori...ale lui însuşi. Gould şi-a dorit
foarte tare ca Morton să se fi înşelat şi să fi fost biasat…probabil atât de
tare încât s-a păcălit pe sine însuşi. Of course, no evidence of conscious fraud has been found!
Hm…asta dacă nu cumva s-a înşelat totuşi Jason
Lewis, după cum sugerează, în 2014, Michael Weisberg.
Acesta a fost un articol despre obiectivitate (ştiinţifică), imparţialitate sau echidistanţă. Îl poţi citi ca o continuare
(logică?) a articolului de ieri. Cine are dreptate? Morton? Gould? Lewis?
Weisberg? Toţi au folosit metoda ştiinţifică =)) Are we all kidding ourselves? Dumnezeu ştie! Sau poate nici el
nu-şi mai aduce aminte (memoria e înşelătoare) dacă, atunci când a creat omul,
l-a înzestrat sau nu şi cu (super)puterea de a fi obiectiv. Cineva ar trebui să
reia măsurătorile divine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu