Pe la începutul anilor 1970, un tânăr pe nume William era student la
psihologie, la o universitate din Statele-Unite. Vacanţa de vară dintre anii 2
şi 3 şi-a petrecut-o făcând voluntariat într-o tabără pentru copiii
defavorizaţi.
Era prima zi, abia sosise şi era nerăbdător să-i cunoască pe cei mici.
Primul contact cu ei a fost unul nu tocmai încurajator. Se plimba pe curte,
când a auzit nişte ţipete. Astfel l-a cunoscut pe micul Tommy, băieţelul de
şapte ani care avea să-i scoată poate primii peri albi din viaţa lui (acum are mai mulţi, îi încadrează chelia). Tommy era întins
pe jos, iar deasupra lui alţi doi băieţi îl ţineau imobilizat şi îi administrau
pumni după pumni. William a oprit bătaia şi l-a trimis pe Tommy la infirmerie.
Era însă numai începutul.
Directorul taberei i-a mărturisit lui William că Tommy era copilul problemă
din grup şi că nimeni nu reuşea să înţeleagă comportamentul acestuia. L-a rugat
chiar, ştiind că studia psihologia, să încerce să găsească el o explicaţie. Tommy părea hotărât să-i
întoarcă pe toţi împotriva sa: nu asculta de supraveghetori, îi tachina pe
ceilalţi copii şi profita de orice ocazie să intre în încurcături şi să fie
certat, pedepsit sau bătut. În tabără se mai afla un băiat agresiv, Louis Cel
Nebun, pe care toţi copiii învăţaseră că era cel mai bine pentru ei să îl
evite, altfel o încasau. Toţi copiii, mai puţin…Tommy. Acesta nu doar că nu se
ferea de el ci dimpotrivă. „Era atras de el ca de un magnet” remarcă William,
perplex, şi insuficient de pregătit încât să înţeleagă ce îl determina pe acest
copil să caute constant compania (şi bătaia) lui Louis cel Nebun.
Cele trei luni petrecute acolo nu au fost de ajuns pentru ca William să-i
ofere directorului explicaţia dorită. Însă comportamentul lui Tommy l-a
„fascinat” şi, nişte ani mai târziu, când lucra la disertaţia de masterat în
psihologie socială, avea să-şi amintească experienţa acelei veri. Tommy de fapt
nu era o anomalie sau un caz izolat, iar tendinţa lui este una pe care o avem
toţii în anumite circumstanţe, doar că pentru majoritatea ea nu devine
disfuncţională.
Subiectul lucrării de absolvire a fost ulterior transformat într-o teorie
foarte cunoscută căreia William (şi mai cum?) i-a consacrat decenii de
cercetare (încă predă la Universitatea din Texas). Dacă ai studiat psihologia,
poate ştii la ce teorie mă refer.
P. Van Lang, A.
Kruglanski, & E.T. Higgins (Eds.) Handbook
of Theories of Social Psychology.
Swann, self verification theory.
RăspundețiȘtergereExact! Felicitari, Eduard!
Ștergere