Într-una din serile trecute am luat o pauză de la lecturile de economie comportamentală şi am ieşit în
oraş la o cafea. Cu un prieten care m-a antrenat într-o conversaţie
inteligentă. Mult prea inteligentă
după gustul meu! Nu te grăbi cu interpretările! Îmi plac persoanele
inteligente...cu două condiţii: să nu
fie simultan de sex masculin şi în
imediata mea apropiere. Da, aş fi preferat ca interlocutorul meu (a cărui
inteligenţă deja o măsurasem anterior) să se prostească brusc şi să bălmăjească
platitudini în timp ce eu îl priveam binevoitoare şi mai sorbeam câte o gură de
cafea. Ar fi fost un indiciu că mă
găseşte atrăgătoare.
Interacting With Women Can Impair Men’s Cognitive Functioning. Este titlul unui articol din 2009 publicat
în Journal of Experimental Social
Psychology. Unul dintre autori povesteşte cum i-a venit ideea să testeze
ipoteza de mai sus. Cu ceva ani în urmă a păţit-o pe pielea lui -adică pe propriul cortex prefrontal: se conversa cu
o tânără pe care încerca să o impresioneze şi când aceasta l-a întrebat unde
locuieşte a rămas mut, constatând cu groază că nu este în stare să-şi
amintească adresa, nici măcar numele străzii. Cu siguranţă a fost o experienţă
jenantă, dar măcar i-a dat ideea unui nou subiect de cercetare: a chemat 40 de
subiecţi de sex masculin în laborator, le-a administrat o sarcină cognitivă (2 back, dacă ştii la ce mă refer), apoi
i-a trimis cică într-o pauză, unde fiecare a fost preluat de un complice, fie
de sex masculin fie de sex feminin. Au purtat o scurtă discuţie cu aceştia,
după care au revenit în laborator şi au reluat sarcina cognitivă. A, cei care
au interacţionat cu femei au mai răspuns la două întrebări suplimentare: cât de
atrăgătoarea li s-a părut persoana din pauză şi dacă au încercat (ei,
subiecţii) să-i facă acesteia o impresie cât mai bună.
După cum ai dedus deja (dacă nu te-ai zăpăcit între timp), participanţii ce
nimeriseră pe „mâna” complicilor de sex feminin au scrântit-o rău de tot (nu mâna): au obţinut rezultate semnificativ mai proaste în partea a doua a
sarcinii cognitive. Efectul a fost şi mai puternic când femeia cu
care interacţionaseră fusese percepută drept (foarte) atragătoare. Explicaţia ar fi
că, aflaţi lângă o femeie frumoasă, bărbaţii îşi irosesc resursele cognitive
(limitate! :P) pe strategii de auto-prezentare, astfel încât le rămâne prea
puţină memorie de lucru disponibilă
pentru o sarcină de tip n back, nu tocmai recompensatoare şi relevantă în momentul respectiv.
Certainly, leaving a favorable impression on an
opposite-sex partner may not always be easy. Impression management requires
careful monitoring and modifying of one’s own behavior to optimize the overall
impression an individual wants to make on the interaction partner, making it an
effortful and cognitively demanding endeavor. In line with the self-regulatory
resource model, which states that cognitive control (for exerting self
regulation) relies on a limited resource, they demonstrated that attempts in
self-presentation subsequently led to impaired self-regulation.
Înţelegi acum
de ce am fost uşor descumpănită de inteligenţa rămasă intactă a partenerului
meu de discuţii. Despre ce mi-a vorbit? Despre copii! Iar tragi concluzii
pripite, unde-ţi este sistemul 2, cel însărcinat cu raţionamente? M-a
întrebat dacă am auzit de o posibilă explicaţie biologică în sprijinul teoriei
(foarte controversate de altfel, nu subscriu la ea!!) conform căreia primul copil ar fi mai
inteligent decât următorul/
următorii. Cică pe motiv de acid docosahexaenoic (DHA, un anumit
tip de omega 3), foarte important în sarcină, deoarece contribuie
la dezvoltarea creierului copilului. Corpul femeii are depozite de DHA în anumite
părţi ale sale...în special pe şolduri şi pe coapse, nu şi în grăsimea de pe
abdomen. Acel vestit raport talie-şolduri (ideal mai mic de 0,7) ar fi un indiciu de fertilitate, iar bărbaţii
preferă instictiv o parteneră slabă (BMI în jur de 20), dar cu forme, adică
silueta tip clepsidră, cu talia cât mai subţire şi ceva ţesut adipos distribuit
strategic în locurile deja amintite. Rezervoarele de DHA se refac încet, aşa că
în cazul unei a doua sarcini este posibil ca fătul să beneficieze de mai puţine
resurse (le-a halit frăţiorul mai mare) şi să nu atingă acelaşi nivel de
dezvoltare cognitivă precum primul.
Sinceră să fiu,
nu am apucat să mă documentez temeinic pe acest subiect, deocamdată ia-o ca pe
o teorie pur speculativă (mi-am somat totuşi interlocutorul să-mi dea şi o sursă). Am fost mult prea preocupată să încerc să pătrund în mintea lui şi să
înţeleg de ce a adus vorba, atât de coerent pe deasupra, tocmai despre waist-hip-ratio. (Se pare că un WHR scăzut corelează pozitiv şi cu abilităţile de mind-reading).
Doar nu era un apropo subtil că nu aş avea suficient acid DHA pentru ca el
să-şi piardă minţile şi teoriile? Pentru că pot fi subiectivă şi indulgentă cu
mine când mă uit în oglindă, am cotrobăit prin toată casa după un centimetru cu
care să mă măsor. Nu am găsit decât o riglă! Las’ că mă răzbun eu! Data
viitoare când mă mai invită cineva în oraş o voi strecura şi pe ea în
poşetă! (În caz că te gândeşti acum la ce cred eu...felicitări! înseamnă că te-ai prostit
de tot la cap!).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu