Cuţitul care aduce fericirea

Să ne întoarcem la studiile despre fericire! Aşa, că tot am citit adineauri articolul lui Andrei Pleşu în care se declară „temeinic nefericit, mereu şi parcă din ce în ce mai nefericit”. Hmm…poate îi sugerez acum ceva ce i-ar mai schimba starea…măcar pentru 12 luni.

Dacă te întrebi de ce sar de la un subiect la altul în articole…unul dintre motive este aplicarea unei tehnici de învăţare numită interleaved practice. Se pare că pentru o învăţare eficientă şi mai ales durabilă este de preferat să alternezi şi variezi temele şi exerciţiile, să laşi ceva timp între perioadele de studiu, să te opreşti înainte să simţi că stăpâneşti complet subiectul şi să treci la ceva nou, urmând să revii altădată, de exemplu ziua următoare (somnul consolidează amintirile în hipocamp). Asta încerc şi eu să fac pentru mine, iar tu, dacă mă citeşti constant, „suferi” practic acelaşi tratament. Interesant este că tehnica, a cărei eficienţă este confirmată de numeroase studii, nu este deloc îndrăgită de cei care învaţă. De ce? În primul rând pentru că intuiţia îi păcăleşte cum că e mai bine să înveţi şi să repeţi ceva dintr-un foc, până simţi că ştii bine şi abia apoi să abordezi ceva diferit. În al doilea rând, pentru că este frustrant şi ceva mai dificil să reiei după o zi-două informaţiile din urmă. Hai să-ţi spun ceva! Aceste dificultăţi favorizează de fapt procesul de învăţare tocmai pentru că formează reactualizarea informaţiilor, retragerea lor repetată din memoria de lungă durată. Cu cât mai des eşti nevoit să le reactualizezi, cu atât mai accesibile devin ele pentru viitor. Imaginează-ţi o bibliotecă plină de cărţi pe care le-ai citit cândva. Pe unele le-ai mai răsfoit din când în când, pe altele le-ai lăsat neatinse şi pline de praf. Din care îţi vei aminti mai multe lucruri? Robert Bjork vorbeşte despre „dificultăţi dezirabile”: acele momente suficient de frustrante încât să favorizeze învăţarea, dar nu atât de frustrante încât să o împiedice. Pentru că tot vorbeam de mindset, persistenţa când întâlneşti greutăţi, credinţa că dacă depui efort vei reuşi să le depăşeşti şi folosirea erorilor drept ocazii de învăţare te ajută să nu abandonezi şi să faci faţă provocărilor inerente. Până şi anumite dificultăţi perceptuale facilitează reţinerea şi înţelegerea unui text: de exemplu, un font ciudat sau nişte litere mai mici. Ce simpatic eşti când te holbezi aşa la mine!

După cum probabil îţi aminteşti, săptămâna trecută citeam Stability of happiness. Ţi-am spus atunci şi ţie câteva concluzii desprinse din sutele de studii (meta şi psih)analizate de autori, unele dintre ele nuanţând tabloul creat de celebra cercetare a lui Brickman, altele atrăgând atenţia asupra dificultăţilor conceptuale şi metodologice de a măsura şi studia „fericirea”. Nu ţi-am spus însă tot. Ne adaptăm în general la evenimentele pozitive de viaţă, mai ales dacă nu facem eforturi deliberate de a contracara această tendinţă prin practicarea recunoştinţei sau prin căutarea activă a unor elementelor de noutate (de exemplu, în cazul cuplului, diversificarea activităţilor comune).

No discrete event has definitely been shown to improve satisfaction, although cosmetic surgery is a candidate.

Îţi imaginezi că întâlnind această frază am devenit pe loc curioasă şi m-am dus repede la sursa citată: Well-BeingFrom the Knife? Psychological Effects of Aesthetic Surgery.

Vrei să îl citeşti şi tu dar constaţi că e disponibil numai cu plată? Poţi considera asta o dificultate dezirabilă.

Autorii au constatat că cei care au suferit o operaţie estetică chirurgicală erau, după un an, mai fericiţi decât înainte şi decât  grupul de comparaţie format din persoane care încă nu urmaseră procedura.

  

Given mixed findings in past research and the hedonic tread­mill effect, whereby levels of life satisfaction typically begin returning to trait levels within a year of a major life event (Brickman & Campbell, 1971; Diener et al., 2006), long-term (1-year) changes in self-esteem, quality of life, well-being, and psychopathology were expected to be small.

Overall, it appears that aesthetic surgery can indeed have positive effects in multiple domains, helping patients to feel better about a specific feature and meet their goals regarding that feature, more generally increasing feelings of general well-being, life quality, and attractiveness and decreasing anxiety and dysmorphia while having a smaller impact on less directly related psychopathology, such as depression and social phobia. Perhaps surprising, given the hedonic treadmill effect in other domains, whereby major life events tend to have relatively short-term effects on happiness, the positive outcomes for aesthetic surgery appear to be stable, at least over the course of 1 year. Although research has shown that many to most major life changes produce effects than can be powerful but ultimately do not last, because set-level well-being tends to return to an individual’s norm within a year (Brickman & Campbell, 1971; Diener et al., 2006), it may be that embodied changes via aesthetic surgery can produce more permanent psychological change than more temporary or malleable life events, such as relationship changes, relocations, and so on.

Sunt curioasă dacă se va menţine această creştere a stării de bine şi în anii următori. Ar fi interesant de asemenea să se compare schimbările survenite în urma operaţiei estetice cu cele obţinute (sau nu) prin şedinţe de psihoterapie sau, glumesc acum, prin lectura unei cărţi motivaţionale ce te îndeamnă să gândeşti pozitiv şi să-ţi repeţi întruna „sunt frumos/ frumoasă şi sexy”, „nasul meu este perfect aşa cum e”, „pielea mea e întinsă şi elastică”.

Am putea vorbi la nesfârşit despre aspectele etice; operaţia estetică întăreşte anumite stereotipii despre frumuseţe şi poate fi considerată dovadă de superficialitate, respingerea imperfecţiunilor fireşti, incapacitatea de a te accepta pe deplin sau chiar presiune socială şi avantaj competitiv neloial pentru că nu oricine îşi permite să apeleze la asemenea soluţii; cam aceleaşi lucruri le-ai putea spune însă şi despre un ruj. În plus, în acest univers frumuseţea fizică îţi oferă într-adevăr numeroase avantaje, adică oamenii atrăgători sunt evaluaţi şi trataţi semnificativ diferit (în bine) faţă de cei mai puţin norocoşi – vezi aici.

Nu aş spune că operaţia estetică este singura cauză a creşterii fericirii, ci mai degrabă triggerul declanşator al unei cascade efecte pozitive. Dacă erai nemulţumit de nasul tău şi încă din copilărie ai fost complexat de aspectul fizic, probabil că multe aspecte ale vieţii tale au fost afectate. Odată remediată situaţia, stima de sine a crescut, la fel şi aşteptările ce-ţi modelau interacţiunile cu cei din jur. Ai prins mai mult curaj în relaţiile sociale, te-ai prezentat mai încrezător şi la interviuri, ai început fiecare zi experimentând emoţii pozitive atunci când te-ai privit în oglindă. Ţi-ai modificat credinţele în baza unui feedback al realităţii – nasul tău chiar arată acum mai bine, nu este doar un refren fals pe care încercai în zadar să ţi-l repeţi în timp ce te lua groaza când te ciocneai de imaginea reflectată în vreo vitrină. Toate aceste modificări s-au întărit reciproc prin bucle de feed-back (credinţe, emoţii, comportamente) ce au dus la o calitate a vieţii mai bună şi, în ansamblu, la ceva mai multă fericire.

Cred (sunt optimistă) că cascade de efecte pozitive se pot observa sau provoca în numeroase alte situaţii pornind de la schimbarea unor circumstanţe defavorabile atât la nivel individual cât şi la nivel social. Există de exemplu un decalaj clar între şansele cu care pornesc în viaţă (şi la şcoală) copiii proveniţi din familii foarte sărace faţă de cei măcar din clasa mijlocie. Reducerea pe cât posibil (nu vorbeşte nimeni de eliminare) a diferenţelor economice ar putea fi un obiectiv social dezirabil; la fel şi măsurile publice ce contribuie la o calitate superioară a vieţii.

Voiam să-ţi mai povestesc câte ceva, dar ar fi mai înţelept să mă duc să-mi fac somnul de frumuseţe… nu de alta, dar chiar aş prefera să nu ajung la cuţit(e).