Ascultă de aproapele tău ca de tine însuţi

După ce am dat o tură cu maşina experienţei prin Infern (Beatrice din zilele noastre se îmbracă la Prada şi are permis de conducere), ne întoarcem, atraşi de forţa gravitaţiei, pe pământ…chiar aici, foarte aproape. La Bloc!

Rămăsese că voi detalia ultimul sfat referitor la cum să-ţi foloseşti banii (şi resursele de timp şi energie) astfel încât să extragi un maxim de fericire posibil. Daniel Gilbert, un psiholog pe care-l îndrăgesc în mod deosebit pentru că mă invită periodic în câte-o călătorie în timp (affective forecasting) vine cu un răspuns contraintuitiv, pe care presimt că din păcate vei rezista să-l iei în seamă şi să-l aplici în viaţa ta: Înainte să cumperi sau să încerci ceva nou, Întreabă-l pe vecin!

Parcă te văd cum te încrunţi (foarte rău! forţează-te chiar acum să zâmbeşti dacă vrei să-ţi induci o stare de bine) şi-mi spui: Ce treabă am eu cu pensionarii care joacă table pe băncuţe, şi pentru care şahul a devenit în ultimii ani un "sport" prea dificil? Dar cu babele curioase ascunse după perdea sau după copaci ce-mi urmăresc fiecare mişcare când intru şi ies din casă?

Ai în comun mai multe decât crezi! Dacă un extraterestru ar avea ocazia să studieze comportamentul unui singur Homo Sapiens ar putea, spune Gilbert, să înţeleagă foarte multe despre rasa umană şi să facă predicţii relativ bune despre cum acţionează marea majoritate în situaţiile cotidiene. Ştiu că tu te crezi mai complex şi „mai unic” decât ceilalţi, dar te asigur că un marţian sau un psiholog social te-ar privi cum priveşti tu o furnică într-un muşuroi. (Simt nişte energii negative în acest moment, le atribui tehnologiei extraterestre pentru că am impresia, în delirul meu de grandoare, că blogul e interceptat de un marţian care căuta informaţii despre natura umană şi a găsit în articolele mele o sursă nepreţuită; nu-i nimic, îl mai păcălesc din când în când, trimiţându-l pe câte o pistă falsă, la derută).

Articolul care mi-a atras atenţia se numeşte The Surprising Power of Neighbourly Advice şi a apărut în 2009 în Science. Mi-a plăcut de la primele rânduri pentru că-l citează pe La Rochefoucauld, un fin observator al muşuroiului de oameni din secolul a-XVII-lea:

Before we set our hearts too much upon anything, let us examine how happy those are who already possess it.

Nu am găsit traducerea în română a maximei respective, dar uite încă una, tot a lui, care surprinde şi ea esenţa articolului lui Gilbert: Cel mai bun mod de a te păcăli singur este să te crezi mai şmecher decât ceilalţi.

Când încerci să anticipezi cât de fericit vei fi după ce vei cumpăra un produs sau vei încerca o anumită experienţă primul impuls este să simulezi mental situaţia în cauză. Pentru asta apelezi la cât mai multe informaţii despre obiect sau eveniment. Ce marcă este telefonul? Cât ţine bateria? Ce cameră are? Ce memorie? Ce înălţime greutate are tipa de pe site-ul de întâlniri? Crezi că detaliile astea te ajută cel mai mult să-ţi dai seama acum cât de mulţumit vei fi cu alegerea ta în viitor. Normal că ajută, dar nu atât cât îţi imaginezi. De fapt, se pare că mai utile ţi-ar fi informaţiile de surogat, bazate pe experienţa similară a celor care au fost în situaţia respectivă, mai ales dacă şi te asemeni foarte mult cu ei (iar proximitatea spaţială şi similaritatea au ceva în comun, aşa că cine se aseamănă se adună, uneori chiar fără să-şi propună să se adune – ţi-ai studiat vecinii înainte să te muţi? too bad!).

Nişte studente de la Harvard au fost invitate să ia parte la un experiment. La început li s-a cerut să aprecieze câtă plăcere le va face un episod de speed-dating cu un bărbat despre care au aflat fie 1) aspecte biografice şi fizice (un rezumat şi o fotografie), fie 2) cât de bine s-a simţit în compania lui o altă colegă, recrutată anterior. Cum era de aşteptat, majoritatea au apreciat că vor face predicţii mai bune în baza pozelor şi informaţiilor despre partener şi că prea puţin le va fi de folos evaluarea făcută de altcineva. Întâlnirea a avut loc şi rezultatul a fost surprinzător: părerea pe care fetele şi-au făcut-o despre cel cu care au interacţionat a corelat mult mai mult cu informaţia de tip surogat (părerea colegei) decât cu cea anticipată de ele pe baza pozei şi biografiei. Erorile de previziune afectivă au fost reduse în proporţie de 50% atunci când s-a folosit criteriul opiniei unei alte persoane în loc de criteriul informaţiilor disponibile.

În concluzie, (i) people can more accurately predict their affective reactions to a future event when they know how a neighbor in their social network reacted to the event than when they know about the event itself and (ii) people do not believe this.

Mai mult, sfatul e valabil inclusiv în situaţii pe care le considerăm intuitiv ca fiind foarte subiective şi personale – de exemplu, alegerea unui partener. "Most Westeners would reject the notion outright that someone else would pick your marital partner more accurately than you can. It's not clear to me that's true," Gilbert says, conceding that in the case of marriage, the only person who could really help you predict the suitability of a life partner is someone who's already been married to that person too. (de aici)

Încă nu mă crezi? Previzibil, nu? Asta şi era a doua constatare a studiului, că nu vei crede, deci vei face predicţii ineficiente care vor determina unele alegeri mai puţin înţelepte, deci un nivel al fericirii mai scăzut.

Eu măcar te-am prevenit de capcană. În continuare rămâne la latitudinea ta (şi longitudinea?) dacă vei bate la uşa vecinilor ca să-i întrebi ce grădiniţe bune sunt în apropiere, dacă au încercat noile produse de la supermarketul din apropiere sau pur şi simplu ce film interesant au văzut aseară (eu m-am uitat ieri la The Master, dar nu-ţi spun dacă mi-a plăcut decât dacă mă întrebi). Ah, în caz că ai reţineri să ceri un sfat, poţi reciti un articol mai vechi.

PS: Îmi dau seama că ajungem la o dilemă etică...cum rămâne cu capra vecinului…sau cu soţia lui? Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău, ne porunceşte Doamne-Doamne, uitând că mai politicos ar fi să se limiteze la recomandări. Dar dacă este o vorbă de o căpriţă (din zodiac?) drăgălaşă foc ca cea de aici?

Ce, crezi că tu nu te-ai putea îndrăgosti de o capră? Edward Albee te-ar contrazice, iar vecinul Marcel Iureş a fost senzaţional în rolul protagonistului piesei "Capra sau cine e Sylvia?".

Lăsând gluma la o parte, de preferat ar fi să nu râvneşti la soţia vecinului…nu mai bine râvneşti tu la vecina aia singură?