Greseli la inceputul unei terapii

Nu stiu daca ai observat, dar, in timp ce eu citesc cele mai noi studii din neurostiinte, plec la Roma, imi dezvolt inteligenta logico-matematica si ma chinui, printre picaturi (de alcool), sa te invat si pe tine cum sa citesti printre raduri si riduri un articol, respectiv un client, in jurul meu au loc tot felul de coincidente care nu merita mentionate, iar persoanelor foarte apropiate li se intampla lucruri dramatice, probabil pentru ca nu si-au antrenat suficient functiile executive. Ultima care m-a contactat este Elena, o cunostinta veche- am copilarit practic impreuna, deoarece parintii nostri erau nedespartiti si nu am avut incotro decat sa imi impart mereu jucariile cu ea, desi e capricioasa, imprevizibila si, sa nu ne ferim de cuvinte, proasta de bubuie. Nu am mai vorbit cu ea de ceva timp pentru ca a facut o prostie monumentala de pe urma careia am avut si eu de suferit si pe care sa-mi bag picioarele pe (dupa) gat daca am avut cum sa o impiedic sau sa o repar! Ee, nu ma intreba ce mi-a facut zevzeca, nu-ti spun! E un secret intre mine, ea (tembela!) si Polichinelle. Dar se pare ca un spirit rational tot vegheaza! A dat de dracu’, hihi! M-a sunat si mi-am dat seama, analizandu-i timbrul vocii, ca nu sta bine cu serotonina, sigur prezinta ceva diformitati grotesti si la nivelul cortexului cingulat anterior sau a insulei (lui Gaunilo). Sper insa sa nu treaca de la ideatie suicidara la tendinta (comportamentala), pentru ca atata ii trebuie, o impachetez intr-o camasa de forta si ii aplic socuri electrice de nu va mai sti cine a scris „Dragoste in vremea holerei" sau la cati volti au ajuns subiectii din experimentul lui Milgram (tu mai stii, nu?).

Acum sa ne inchipuim, prin procedeul reductio ad absurdum, ca ma trezesc cu nebuna la usa si incepem acest dialog desprins dintr-un cosmar a la Oscar Wilde.

Ea, Elena: - Salut! Aoleu, dar ce pute asa la tine in casa?

Eu, Andreea: - Buna! S-o fi cacat vaca!

-         Vaca?

-    Da, e in dormitorul mare. Am scris pe blog despre ea.

-  Iiii! Un gandac! Inca unul! Ce e cocina asta? Colcaie de gandaci!

-  Da, am scris si despre asta. Claire Castillon e de vina, cu insectele ei. Sau poate ai baut tu prea mult si ai acum niste halucinatii zoopsice.

-      Ai cumparat insecticid, ai facut curat?

-      Nu.

-     Ce astepti?

-     Sa plece!

-      Cum ii suporti?

-  Simplu. Principiul as if, descoperit de William James si reevaluat acum de alti psihologi, mai rigurosi stiintific. Ma comport de parca acesti gandaci nu ar exista.

-    Poftim? Cum reusesti? Te uiti impasibila cum isi fac plimbarea de dimineata pe periuta ta de dinti, imparti cu ei, altruista, prajiturile din farfurie, iar noaptea, cand se urca pe tine, visezi ca te pipaie de fapt antrenorul de la cubul ala exclusivist de fitness?

-         Cam asa ceva. Ba chiar i-am reincadrat putin. Acesti gandaci sunt ocazia perfecta de a exersa apatheia, o minunata stare de spirit promovata de filosofii stoici, pe care mi-am pierdut speranta ca vei avea si tu vreodata maturitatea de a o imbratisa, spiritual vorbind!

-         Mie imi miroase mai degraba a negare. Pe langa mirosul de vaca!

-         Negare? Nicidecum! Eu sunt constienta ca acei gandaci sunt reali, insa aleg sa ii ignor!

-         Wow! Inteleapta decizie, sper ca iti asumi si responsabilitatea unei infectii bacteriene! Auzi, dar se intampla cumva sa-i igonori si pe oameni, din cand in cand?

-         Sigur ca da! De ce sa-mi pierd vremea? Ii pot ignora atat de mult incat ajung si ei sa se indoiasca ca exista!

-         Da, de fapt am vazut cum te-ai purtat cu mine! La fel faci si cu unele parti din tine, asa-i?

-         Scuza-ma, nu am auzit intrebarea! Nu te obosi sa repeti, risti sa dispari complet din campul meu vizual si energetic. Hai sa vorbim despre tine. Iarta-ma ca iti spun, dar arati jalnic! Elena, esti cumva deprimata? Incerci sentimente de inutilitate si neajutorare? O lipsa de placere in viata ta actuala? Energie scazutta? Vad ca nu, te agiti ca un leu in cusca! Ar fi o idee buna sa faci mai multa miscare!

-         Pai fac, nu vezi ca de cand am venit nu am stat jos o secunda?

-         Da, miscare browniana haotica, nu la asta ma refeream. Stiu ca iti lipseste orice bruma de auto-disciplina, asa ca ai nevoie de un abonament la sala, de reguli draconice, de exercitii desfasurate dupa un orar fix si conduse de un zbir insensibil la maimutarelile tale! Endorfinele eliberate te vor ajuta sa iesi din acest regretabil episod depresiv, spre care, daca iti mai aduci tu aminte, am prevazut ca te indreptai! De ce crezi ca ti-am spus sa stai dracului in banca ta si sa nu intri prin efractie in banci straine ca te prinde guardul si jar mananci!? Jar ai vrut, jar ai gasit, doar ca nu unde visai tu! O sa te ajut si de data asta, ca sunt psiholog si trebuie sa am scor inalt la agreabilitate. Incearca si tu principiul as if! Zambeste, chiar daca nu ai de ce! Stai dreapta si priveste in sus! Imbraca-te intr-o rochie rosie, machiaza-te si te vei simti brusc ceva mai vesela!

-         Si sa tin cateva minute un creion in gura, cum de ai uitat sa amintesti de strategema asta? Multumesc, dar toate trucurile tale nu ma vor face sa imi fie mai putin dor de el!

-         Sigur, te crezi prea profunda sa reactionezi la tehnici simple si sa iei in calcul astfel de detalii anodine!

-         Nu, doar ca tu te crezi prea cerebrala sa te cobori la nivelul meu!

-         Spune-mi ce simti!

-         Nice try! Daca vrei, lasa-ma sa scriu pe blogul tau!

-         Haha! Doar la a doua intrupare pe lumea asta a lui Breton si Tzara! Atunci mai pui tu mana pe stiloul meu. Stii ca mi se face rau fizic numai la gandul de a reciti stupizeniile alea pe care le-ai scris probabil sub influenta celui mai puternic drog din lumea asta?

-         Aha, stupizenii! Dar tu faci pe psiholoaga empatica acum si ma sfatuiesti sa ma uit in sus! Dreapta sau stanga? Ce ma fac, ca tot pe el il vad si acolo? Cand nu imi mai ajung amintirile ma apuc sa il visez! Imi imaginez insa ca te pregatesti sa ma arunci sub dusul rece! Apropo, mai esti suparata pe mine? Ultima data mi-ai spus ca nu mai exist in ochii tai si ca nu stii cine sunt!

-         Elena, la inceput am vrut sa dispari de pe fata pamantului! Si eu cu tine, doar ai avut grija sa ma tarasti in dramoleta aia ne-moreniana, ieftina, bulevardiera si ignobila! Am incercat si sa uit, sa imi creez false amintiri in care cosmarul acela nu s-a intamplat! M-am dus la un maestru priceput in arta hipnozei, dar mi-a zis ca la mine in cap e unul mai puternic decat el si ca nu am decat sa-l expulzez singura daca ma tin lobii frontali! Normal ca nu se punea problema sa te omor. Dimpotriva, ma uit acum la tine si mi-e teama sa nu te imbolnavesti, stii doar ca nu as suporta sa ti se intample ceva rau. Chiar vreau sa iti spun ceva: am reconfigurat situatia, te-am inteles si pe tine, ti-am gasit circumstante atenuante si am citit cateva studii despre puterea contextului asupra comportamentului uman. Ba chiar am inceput, paradoxal, sa te admir! In orice caz, te-am iertat. Mi-am dat seama ca am fost nedreapta si ca eram singura persoana care te-ar fi putut sprijini in acele momente. Daca nu este prea tarziu, sper sa imi permiti sa o fac acum. Promit ca nu te mai judec, doar incerc, alaturi de tine, sa gasesc o solutie. Care sa fie si pe placul tau. Sunt convinsa ca noi doua putem face lucruri uimitoare impreuna, cu conditia sa negociem mai bine rolurile pe care le-am putea juca fiecare.

-         Ptii, sa nu te deochi! Andreea, hai sa nu ne imbatam cu apa chioara si sa ne imaginam ca putem deveni brusc cele mai bune prietene! Ca de obicei, ma subestimezi! Normal ca ai tot interesul sa nu ma imbolnavesc, as putea chiar sa iti explic bunavointa in cuvintele tale, imprumutate din psihologia evolutionista! Relax, m-am obisnuit sa am singura grija de mine, ca de fiecare data cand faceam ceea ce tu numesti o „prostie” si tu ma trimiteai la colt sa ma invat minte! Auzi, ai „reconfigurat” situatia, m-ai iertat, vrei sa ma ajuti! Imi spui sa exersez un zambet fals, insa te asigur ca as fi zambit mai des si mai mult daca nu ai fi stat de fiecare data cu coasa in coasta mea, tu cu zambetul ala sarcastic si cu privirea ta dispretuitoare! Ma intrebi de ce refuz acum sa vorbesc cu tine, ai devenit curioasa ce simt si de ce sunt trista. Dar DSM-ul ala pe care il tot rasfoiesti in timp ce, chipurile, vorbesti cu mine nu te va ajuta sa imi dai replica potrivita. Ti se face rau fizic numai la gandul de a reciti cuvintele mele? Ei bine, Andreea, mie mi se face rau numai cand ma gandesc ca ai fi in stare sa imi raspunzi cu un citat din prietenul tau, Andrew Trees! Sau ca, dupa ce iti mai spun cateva „prostii” de-ale mele, imi dai sa citesc o carte de-a tipei aleia pe care o plac si eu din cauza unui-te citez acum- name-letter effect! Si chiar am citit-o, desi nu ma credeai in stare, nu m-ai creditat niciodata cu mai mult de doi-trei neuroni! Dar hai ca iti spun si unde este buba: desi am inteles si retinut o groaza de informatii si de teorii, nu am gasit o singura fraza acolo care sa ma ajute acum sa imi „reconfigurez” sentimentele. Ba, suprema blasfemie, nici macar nu sunt sigura ca vreau! Asa ca iti multumesc pentru bunele intentii, sunt convinsa, la randul meu, ca pe viitor avem sanse sa construim cate ceva impreuna, dar momentan as prefera sa ma lasi in pace. Stiu si eu sa citesc. Ai grija sa nu iti strici ochii!

Nostima fata, nu? Trebuie sa recunosc insa, m-a cam decumpanit. Daca Elena are dreptate?

 Ia sa vedem daca esti perspicace si ai inteles relevanta acestei noi fabule educative. In momentul in care in cabinetul tau intra un client exaltat si macinat de sentimente puternice si intense, ar fi o greseala sa il consideri rezonabil si sa te apuci sa ii explici stiintific mecanismele ce stau la baza comportamentului sau disfunctional. Va avea impresia ca ii minimalizezi fabuloasele trairi interioare si e posibil chiar sa devina agresiv. S-a dus naibii relatia terapeutica, aia care tine loc de tehnici si metode. Clientul tau este tulburat, nu gandeste limpede si da doi bani pe cartile tale. Nu este capabil de gandire critica! Nici de rationamente inductive! Insa noi suntem! Tocmai din acest motiv, este necesar sa intram in jocul lui si sa-l ascultam cu rabdare, rezistand impulsului de a-i servi o portie de neurostiinte, la felul principal, si o motivatie evolutionista, la desert. Sa nu spui ca nu te-am avertizat! Nu veni la mine cu ochiul vanat daca ai incasat o carte in scafarlie!