Articol despre psihologia educatiei

M-am intors de la Roma! Cat pe ce sa nu pot intra in casa! In fata usii ma astepta un morman (am zis morman, nu mormant!!) de cadouri, dintre cele mai excentrice! Se pare, totusi, ca blogul meu este citit. Multi dintre cei mentionati in articolele mele s-au simitit onorati si, in virtutea teoriei altruismului reciproc, s-au gandit ca ar fi dragut sa imi ofere ceva in schimb. Cum m-au gasit este un mister pe care nu pot sa-l penetrez, desi imi place la nebunie sa strivesc corola de minuni a lumii si sa o impart in corolare, axiome, teoreme si argumente condimentate, ca sa nu mai fie atat de seci, cu siroaie de  alcool, sex si excremente. Daca tot esti aici si ai descoperit beneficiile sistemului de e-learning, mult mai putin angoasant decat lectiile particulare, iti livrez un nou curs de psihologie, intr-un format original, ca de obicei, pentru ca stiu ca te plictisesti repede.

In primul rand, am primit o vaca! De la Bruce Hood, care imi transmite ca e un talisman ce imi va purta noroc si, pe deasupra, rezolva si problema laptelui de cafea. Am inghesuit-o intr-o camera si din cand in cand ii arunc cate ceva de mancare, atunci cand imi aduc aminte. Nimic nu zice, mititica! Doar ma priveste cu ochii aia mari si umezi. Ma dezarmeaza cand o vad atat blanda. Bine, fie, ii aduc si o galeata de apa. I-o vars in cap! Glumeam, i-o dau sa bea, nu suna la protectia animalelor! Apropo, daca ai probleme cu apetitul sexual te poti programa sa te opereze doctorul John Brinkley: iti implanteaza in scrot niste gonade de taur sau de tap, nu mai stiu, dar scrie in carte. Tot Hood mi-a mai trimis si un tricou care i-a apartinut lui Ted Bundy, via insa Paul Rozin. M-am imbracat cu el si am plecat la munca. Dupa ce termin articolul dau o tura prin cartier. Sper ca nu ma intalnesc cu Robert Redford sau cu Micky Mouse, desi principiul piagetian „out of sight out of mind” a fost infirmat de o multime de studii, dintre care il amintesc, intr-o doara, pe cel al lui R. Baillargeon, “Object Permanence in Five-Month-Old Infants”.

Remus Cernea, incantat de admiratia pe care i-o port, s-a gandit sa apese pe butoanele mele sensibile pentru a-si asigura mai multi alegatori. Mi-a trimis deci ultimul CD inregistrat de Lacrimosa si un buchet de flori insotit de un biletel parfumat ce contine cateva versuri dintr-o superba melodie a formatiei The Cure:

This wonder never leaves

The time will never come to say good-bye

This tide never turns, you said

This night never falls again

These flowers will never die

I-am multumit frumos si i-am intors favoarea, laconic, cu alte versuri, din acelasi text:

This tide always turns, I said

This night always falls again

And these flowers will always die!

A facut o confuzie dragutul de Remus, stii care? Atractia dintre oameni se sedimenteaza mai putin in baza unor preferinte comune cat....ghicesti? Da, ne asociem cu cei care urasc aceleasi lucruri ca si noi. Ti se pare, nu este vorba de negativity bias aici. Daca nonconformistul meu deputat mi-ar fi spus ca o detesta pe Lady Gaga poate cine stie, m-as fi indragostit un pic asa de el...

Pinky (scuze, Steven!) mi-a propus un job. A fost placut impresionat de faptul ca o tanara din Europa de Est manifesta atata interes pentru psihologia evolutionista si mi-a propus sa il insotesc in deplasarile sale la diverse conferinte. Pentru a ma ocupa de chestiuni administrative, cum ar fi sa fac copii la xerox. Numai dupa lucrarile lui, ca el e ala desteptu' aici. I-am spulberat iluziile, anuntandu-l ca nu fac cinste stereotipurilor culturale despre femeile din Balcani. Si nici dimensiunilor ideale, selectate in scopuri evolutive. Da, faimoasa waist-to-hip ratio...

Kahneman, in schimb, mi-a trimis doar o scrisoare, fara cadou, pentru ca e zgarcit. Bine, el nu-si recunoaste avaritia, asa ca tot inventeaza auto-justificari sofisticate, cum ar fi teoria aversiunii fata de pierdere. Self-deception, normal, dar trebuie sa remarci ca face o adevarata arta din rationalizare! Mi-a spus ca prea am inceput sa cred ca tot ce zboara se mananca si ca atata psihologie evolutionista o sa-mi stea candva in gat! Cica sa fiu mai discriminativa, pentru ca Pinker, Dunbar si altii ca ei sunt de multe ori victimele unor corelatii iluzorii. Si, pentru ca ii sunt simpatica, imi recomanda sa ma feresc de conjunction fallacy, adica sa nu mai pun atatea conditii omului pe care il iubesc. Imposibil sa gasesc pe cineva care sa fie si atractiv si inteligent si inalt si cu simtul umorului si -culmea cumilor!- indragostit (de mine)!

Am primit si cea dintai cerere in casatorie. De fapt, s-ar parea ca deja sunt casatorita. Sau cel putin asa pretinde John Austin, care mi-a scris pe mail ca „I, Ion, take you, Andreea, to be my wedded wife”. E nu mai spune!! Acum eu inteleg ca el  a fost casatorit cu teoria actelor de limbaj si isi inchipuie ca poate face orice numai si numai plimbandu-si limba prin propria gura, in chipuri neasteptate, ce-i drept, dar...cineva ar trebui sa il invete si how to do things without words, but with...nu stiu, cu neuronii? Nu, nu cred ca asta am vrut sa spun! Dar ce lucruri? Eh, alea pe care ti le tot imaginezi...

Cel mai emotionant cadou l-am primit de la Leonard Cohen: poezia (nu cantecul!) „A thousand kisses deep”, care, fa-te ca nu citesti chestia asta, am senzatia ca mi-a stors si vreo doua lacrimi. Insa il banuiesc de Alzheimer pe tataie. Sau perioada lui mai mistica a lasat urme adanci. Mi-a spus ca si-a facut testamentul si ca imi lasa (asta da act de limbaj!) corpul lui sa fac ce vreau cu el!!! O Doamne dumnezeule si maicuta care m-ai facut, na ca m-am pricopsit si cu un cadavru la usa. Mie imi place cand se pune asa total la dispozitia mea, dar as fi preferat sa o faca cat este inca in viata. In fine, i-am raspuns si eu, sec (nu am talentul lui, ce sa fac?) If it be your will....Nu ai deslusit substratul pedagogico-psihologic al acestui paragraf? Sper ca daca studiezi psihologia cuplului ai invatat si despre parafilii. Care crezi ca este motivatia inconstienta din spatele necrofiliei? Dar scopul ei adaptativ?

Apropo de comportamente deviante, poftim si o mostra de tulburare de personalitate. O mai tii minte pe Claire Castillon? Aia cu insectele! Si cu testicule! De cand cu povestirea ei m-am trezit cu gandaci in bucatarie. Noroc ca nu petrec prea mult timp acolo! Mi-a trimis o scrisoare si un borcan. Redau un fragment, sa te ajute la studiul de caz: „Vorbesti despre limita dintre realitate si fictiune, insa esti departe de a intelege tot. Ai crezut ca povestirea mea „Am spus una!” era doar o alegorie sau, cel mult, o exorcizare. Te-ai inselat. Era reala! Chiar mi-am aruncat copilul pe geam si apoi am scris despre asta, manipuland asteptarile cititorilor. Lucrurile ascunse cel mai bine sunt cele aflate chiar sub nasul tau. Nimeni nu s-ar fi gandit ca as fi putut sa-mi recunosc crima cu atata dezinvoltura. Tu vrei mereu dovezi, in schimb. Uita-te in borcan!”. M-am uitat in borcan: o inima! Dupa dimensiune, pare a fi a unei fetite in varsta de trei ani. Pe eticheta scrie „Fais gaffe a ton coeur!”. Bun, astept o diagnoza si un plan de interventie. Pentru Claire, mai! Cum adica pentru mine?

Eric Berne s-a simtit ofensat de comentariile mele dispretuitoare si a incercat sa initieze o comunicare insa iar a dat-o-n bara!. A vrut sa imi sugereze mie ca el e OK si eu nu sunt OK. M-a luat cu tranzactii incrucisate si m-am enervat ingrozitor. Nu stia insa ca sunt mai directa si merg drept la tinta. I-am spus verde in fata ca sufera de scenarita cronica si ca daca nu intra repede in rolul de copil adaptat cu mine nu mai are ce discuta. Nici macar nu a epuizat lista de scenarii posibile. Na inca unul de la mine: Eu sunt OK, tu esti OK, dar universul nu este OK. OK, pisoias? Hai acum la  mama ta cea hranitoare si iubitoare sa iti dea un stroke!

O mare surpriza a venit din partea lui Helen Fisher! Mi-a oferit un cort! Daca m-am dat de gol cand am spus ca there’s some one camping in my head...L-am instalat frumos in camera unde am pus si cadoul de la Bruce. Adica l-am trimis la coada vacii. Numai ca nesuferitul nu vrea si pace! E tot in capul meu, face plimbari prin cortex, talamus, cerebel, cateodata si prin trunchi. Cel mai mult ii place in amygdala. Si are un comportament cam limbic. E betiv, m-a intoxicat cu atata dopamina. Nici nu mai stiu daca acum vorbesc eu sau el. Ptii, ce-i cu propozitiile astea scurte? Mi-am pierdut eleganta stilului si toate rudimentele de retorica. Tocmai cand ma laudase Helen: i-a placut articolul meu despre procrastinare, a ajutat-o sa predea un articol in timp util. Ma intreaba daca nu cumva eram la ovulatie cand l-am conceput, pentru ca exista niste studii despre abilitatile verbale ale femeilor. Ele sunt oricum peste cele ale barbatilor (exceptiile- the outliers- nu afecteaza media statistica pentru ca mai intai eliminam valorile extreme); dar in acea perioada a lunii depasesc orice asteptari, conferind femelei extraverte si vorbarete un avantaj reproductiv si transmitand semnale (cues) masculilor din vecinatate. Inca doua concepte de retinut de la Helen Fisher: copulatory gaze si grooming talk!

Intr-un registru mai sentimental, tanarul Werther a pierdut orice masura si imi scrie ca nu poate trai fara mine. Prezinta ideatie suicidara si toate simptomele asociate cu dragostea romantica. A facut o fixatie, este ruminativ si incapabil sa gandeasca cu sistemul 2. Plus ca merge din eroare in eroare, mecanismul trial and error fiind probabil mult prea prozaic pentru un sine atat de exaltat. Am recunoscut o greseala frecventa pe care o fac tinerii astia visători la inceputul unei relatii. Fara sa ma intrebe macar daca nu sufar cumva de acrofobie, copchilul m-a ridicat pe un piedestal si acum se uita in sus la mine fara sa observe ca i-am pus o scara la dispozitie. Partea proasta este insa ca urmeaza sa dea cu mine de pamant si mie nu imi place sa cad decat daca ma arunc singura. Ce sa fac? Nu vreau sa se omoare, suntem clarvazatori si stim deja ca acest gest iresponsabil va declansa un val de sinucideri la indigo- oamenii sunt conformisti si lipsiti de originalitate pana si cand isi iau viata! Cum sa il conving sa ne intalnim undeva pe la mijloc, nici pe piedestal dar nici in mlastina? Problem-solving, here I come! Ii voi propune sa ne facem o casuta intr-un copac; vom sta acolo amandoi pana se satura de mine si vrea inapoi. Asa, ca in cartea lui Italo Calvino, „Baronul din copaci”. Ce, credeai ca am fost degeaba la Roma?

Tot o scrisoare mi-a trimis si Roland Barthes, vrand sa-mi multumeasca pentru cuvintele mele frumoase la adresa postmodernistilor. Ingrijorat ca incep sa vad lumea printr-o pereche de ochelari roz (biasul optimismului! vezi Tali Sharot) sterpeliti din cutia milei, Roland imi recita un pasaj din cartea sa, „Fragmente dintr-un discurs indragostit” despre...ochelarii negri:

„Sa ne inchipuim, deci, ca am plans, din cauza cine stie carui incident de care celalalt nici macar nu si-a dat seama (a plange face parte din indeletnicirile normale ale trupului indragostit) si ca, pentru ca sa nu se vada nimic, imi acopar ochii inlacrimati cu ochelari negri (ce frumos exemplu de negare: a-ti acoperi ochii pentru a nu fi vazut). Intentia acestui gest este calculata: vreau sa pastrez avantajul moral al stoicismului, al „demnitatii”, dar, in acelasi timp, in mod contradictoriu, provoc dulcea intrebare („Dar ce se-ntampla cu tine?); vreau sa fiu in chiar aceeasi clipa copil si adult. Si pentru aceasta, joc, risc: caci intotdeauna este posibil ca celalalt sa nu intrebe nimic despre acesti neobisnuiti ochelari negri si sa nu vada, din pacate, in aceasta nici un semn”.

Si multe, multe alte cadouri fantasmagorice, inclusiv un curcubeu demistificat de la Richard Dawkins si o pisica pe jumatate decedata, atinsa de rigor mortis, de la un fizician al carui sadism nu poate decat sa ma oripileze. Noroc cu declaratia de dragoste primita de la Gabriel Liiceanu, pe care nici macar nu l-am mentionat pana acum pentru ca despre lucrurile cu adevarat importante nu am stiut niciodata sa vorbesc. As vrea sa ii trimit si eu o scrisoare, insa nu mi-a lasat nicio adresa, probabil ii este frica de intalnirea cu o necunoscuta. Se intampla cumva sa stii tu unde il gasesc?

Consider ca ti-am oferit si astazi o mica portie de psihologie sau food-for thought . Prevad ca metodele mele revolutionare vor face senzatie si vor ocupa un loc aparte in noua generatie a manualelor de pedagogie (americane). Cred in potentialul de auto-actualizare al fiintei umane. Cu putin ajutor din exterior, fireste! Si ma inscriu pe filiera non-directiva a lui Carl Rogers, empaticul si autenticul dascal si psihoterapeut. Promovez, asa cum pot si eu, invatamantul centrat, umilitor de obsesiv, pe elev. Adica pe tine.