Articol despre psihologia clinica

Pentru ca am fost intrebata pe unde imi mai fac veacul si ce invart de cand am terminat-o cu facultatea, simt ca trebuie sa iti spun si tie ca am dezvoltat un test ce diagnosticheaza, cu o acuratete de 98%, toate problemele psihice si tulburarile de personalitate actualmente in vigoare, conform DSM-ului V ce va aparea in 2013 si te rog sa nu imi vorbesti de anacronisme ca ma voi infuria pe tine acum doua milioane de ani intr-o viata anterioara de care imi voi aminti maine prin inductie hipnotica sau magnetism animal(ic). Am testat deja validitatea de construct si sunt in plin proces de etalonare si standardizare, doar fidelitatii nu ii dau deloc de cap (pentru ca trag mata de coada), iar ruminatiile pe tema consistentei interne imi genereaza niste migrene insuportabile (Freud, ce tot susotesti? simbolizare? Conversie originara sau conversi originali? Reeditezi Studii asupra isteriei? Ah, la belle indifference…sau poate doar epilepsie neidentificata, precum in cazul Anei O.) Desi nu trece zi fara sa muncesc la test macar cateva minute (ghici cate?), pana voi reusi sa-mi exhib scula (pardon, instrumentul!!) in fata respectabilei comisiei de la COPSI va mai curge ceva apa pe sub podurile Tamisei cea veşnic-schimbătoare (borderline? Tulburari disociative? Cum adica nu este niciodata aceeasi, eu auzisem ca apa are memorie, chiar ma intrebam daca retine tot  7 +/- 2 unitati si daca poate fi imbunatatita pentru a beneficia noi, homeopatic, de aceste proprietati naucitoare).  Fii pe faza! In curand il voi publica in exclusivitate aici si te voi ruga sa participi ca voluntar, numai dupa ce vei semna consimtamantul informat si doar daca imi promiti ca nu ma vei presa sa iti fac un debriefing elaborat deoarece nu am timp de poliloghii si nici nu am certificat de libera practica sa te pot ajuta mai departe, oricat de mult mi-as dori, fiind empatica, grijulie si altruista. Asa ca dupa ce te voi informa, cu delicatete si diplomatie, ca suferi de tricotilomanie sau de orthorexie nervosa iti voi trimite cateva materiale despre respectiva tulburare, ba chiar iti comand si un meniu de la MacDonalds ca sa nu imi reprosezi ca vorbesc din carti- stau langa tine pana-ti aluneca pe esofag ultimul quark de hamburger, ai inteles,  pisoias?

Si uite asa, de cand incerc sa sistematizez nebunia si sa o fac sa para mai previzibila, deci mai controlabila, mi-am descoperit o noua vocatie, cea de flâneur. Nuu, nu are nimic de-a face cu viata boema interbelica din Montmartre sau de la Capsa; nici cu acel intraductibil cuvant din rusa, „toska”, pe care Nabokov a incercat sa il reformuleze in engleza ("No single word in English renders all the shades of toska. At its deepest and most painful, it is a sensation of great spiritual anguish, often without any specific cause. At less morbid levels it is a dull ache of the soul, a longing with nothing to long for, a sick pining, a vague restlessness, mental throes, yearning. In particular cases it may be the desire for somebody of something specific, nostalgia, love-sickness. At the lowest level it grades into ennui, boredom.”); nu este oblomovism resemnat, nici bovarism filistin, nici spleen existential asezonat cu flori de rau si de mucigai, nimic din aceste dispozitii aflate la limita dintre normal si patologic si pe care, cu un strop de auto-disciplina, ai putea reusi chiar si tu, un mic Pygmalion inspaimantat de pigmei, sa le impingi afara din constiinta, sperand (in mod justificat) ca ceea ce nu se vede nu exista si nu te poate atinge.

Eu colind strazile cu un stupid-pix si un smart-carnetel in mana si observ oamenii, adica ma dedau activitatii de- enjoy!- „colectare a datelor despre diferite comportamente, relatii, obiecte etc pe baza ghidului de observatie, presupunand observarea comportamentelor in desfasurarea lor naturala, fara a le schimba conditiile”. Trag cu urechea la conversatiile dintre trecatori. Daca nu ma grabesc nicaieri ii si urmaresc, ma agat de un firav fir ariadnic si pasesc fara scrupule prin labirintul strazilor si al sinapselor lor scurtcircuitate, unde excitatia se transmite fara mediator, prin niste jonctiuni GAP intre citoplasmele a doua celule. Fill in the gaps, nu vreau sa vorbesc despre doctrina neuronala in seara asta. Da, ii urmaresc si ii observ sub acoperire pentru ca experimentele din psihologia sociala sunt preferatele mele, cu conditia sa respecte valorile fundamentale ale fiintei umane, cum ar fi dreptul la intimitate si la autonomie. De ce credeai ca am facut facultatea de psihologie, printre altele (motive, nu facultati)? Sunt extrem de atenta la micile irationalitati, automatisme, prejudecati, biasuri, generalizari, certitudini si orgolii cu care isi umplu oamenii existenta insignifianta, imbuibandu-se pantagruelic cu bullshituri pentru a le inculca apoi, intr-o suverana multumire de sine, copiilor lor, la mega-oferta (din pacate deloc in editie limitata) cu dumnezei si alti balauri in stare sa descopere piatra filozofala si sa colecteze fluidele si secretiile divine in cabalisticul Graal.

Notez constiincioasa orice deviatie de la comportamentele normale si dezirabile pentru ca stiu ca traim intr-o lume absurda si indiferenta, iar acest lucru este destul de angoasant in sine, fara sa mai avem nevoie si de tulburari psihice ce conduc iremediabil la comportamente cu risc. Daca inchidem ochii si toleram orice parascovenie universul devine si mai imprevizibil sau de-a dreptul amenintator si ostil. Nu este in interesul nostru evolutionist sa ne abatem de la norma, numai cei mai adaptati indivizi supravietuiesc si reusesc sa isi transmita genele altor recipiente inocente, alimentate de iluzia liberului-arbitru. Ai vrea ca mama copilului tau sa fie animata de idei delirante erotomane si sa nu se multumeasca nicicum cu pensia alimentara pe care esti dispus sa o acorzi micutului tau? Sau sa ai la munca un coleg ciclotimic care ba iti aduce aminte din cinci in cinci minute ca intr-o zi o sa mori si nu te vei trezi nicaieri ba iti vorbeste despre cat de minunat este faptul ca traiesti in conditiile in care o simpla migrena de-a stra-stra-stra-stra-strabunicii in noaptea conceptiei stra-stra-stra-strabunicului (cel biologic, nu birocratic) ti-ar fi dat foc pe vecie la valiza!?

Am insa si vesti bune: DSM V este si mai stufos decat taticul sau (care s-a cuplat cu Biblia sau cu Kamasutra?) si trebuie sa construim repede spitale pentru ca anticipez o inmultire a bolilor psihice pe cap de locuitor. Pana aici de acord cu mine, nu?  Ii inchidem pe toti, desi Michel Foucault ar spune ca institutionalizarea alienatilor si a altor marginali prin sistemul carceral nu are nicio justificare intrinseca (excentricitatea, spune el, este de multe ori creativa si benefica) si este mai degraba un instrument prin care statul isi consolideaza puterea si autoritatea. Cum? Prin disciplina, adica printr-un set de tactici ce vizeaza uniformizarea si care produce, arbitrar, un sistem concepte, idei si relatii dezirabile pentru clasele aflate la putere. Mi-ar face o deosebita placere sa vorbesc cu tine despre Foucault si Panopticonul preluat de el de la Jeremy Bentham, insa trebuie sa imi ajustez asteptarile ne-rezonabile la realitatea actuala deoarece inferez (cu fierul incins) ca nu ai timp de confidente si corespondente fiind incatusat in propriile silogisme ne-cioraniene, pe culmile discopatiei cauzate de incovenientul de a te fi ridicat brusc de pe scaun, dar lipsit de amaraciunea distimicului filosof care avea, pesemne, si ceva tulburari de identitate sexuala, din moment ce afirma, cu nonsalanta, ca se simte „ca o prostituată într-o lume fără trotuare”. Nu-i nimic, si eu am curatenie de facut si haine de spalat pentru ca maine e duminica si nu se cade sa auda vecinii zgomotul masinii de spalat.

Daca DSM V sau macar IV ar fi existat la inceputul secolului trecut lumea ar fi fost scutita de manifestarile deconcertante ale unor lunatici fistichii precum André Breton, Louis Aragon, Miró,  Yves Tanguy, Salvador Dalí, Luis Buñuel, sau Salvador Dali. Ciudatii astia au mai influentat apoi si pe altii care s-au apucat sa scrie piese absude despre o servitoare al carei adevarat nume este Sherlock Holmes sau despre un sfarsit de partida cu patru personaje care se tarasc prin viata ca printr-o mlastina din care nici macar flori de mucegai nu se mai itesc. Autori pe care mamele lor i-au scapat in cap cand erau mici, dintr-un act ratat (din pacate!) perfect justificabil daca monstrii astia or fi inceput sa-si proclame revolta existentiala de cand si-au deschis gurita spurcata si stirba. Nu exagerez deloc, cred ca faima de care unii dintre ei inca se bucura se datoreaza exclusiv unei forme de teribilism asumate de niste asa-zisi rebeli si nonconformisti, studenti ai inutilei facultati de limbi si literaturi straine si care prezinta (o voi demonstra cu chestionarul meu!) in cel mai bun caz niste trasaturi accentuate de tip histrionic, anti-social sau narcisic iar, in cel mai rau caz, psihoza maniacala si o destructurare profunda a elementelor constitutive ale personalitatii (dezvolta dimensiuni suplimentare in fata carora Big Five o ia la sanatoasa, pe sapte carari). In 1924, André Breton publica „Primul manifest al suprarealismului” si defineste noul curent drept- sa vezi dracia dracului!-  ”automatism psihic pur prin care se exprima, fie verbal ori în scris, sau în altă modalitate, adevarata functie a gandului. Gand dictat în absenta oricarui control dictat de ratiune, si în afara tuturor preocuparilor morale si estetice”. Tristan Tzara, reprezentantul dadaismului, merge insa si mai departe si face din curentul sau forta exploziva iconoclasta ce pulverizeaza toate edificiile rationale si valorile sociale sau morale. „Eu distrug sertarele creierului si pe cele ale organizarii sociale: sa demoralizăm pretutindeni, sa aruncam mana cerului in infern si ochii infernului în cer, sa restabilim roata fecunda a circului universal (…). Fiecare om sa strige: avem o mare opera destructiva, negativa de realizat. (…) Fara scop, fara plan, fara organizare: nebunia neinfranata, descompunerea”.  Deh, daca si el recunoaste I rest my case! Ba nu, trebuie sa intocmesc fisa de obervatie. Scriitorii suprarealisti folosesc procedeul numit „dictare automata”, adica inconstienta (?!), ceea ce ma face sa cred ca exaltarea lor era dovada fatisa a unor pseudohalucinatiilor auditive, adica auzeau voci exhortative in cap. Textele suprarealiste sunt un amestec incoerent de vocabule aruncate acolo pe criterii formale, asonante si nu consonante, o salata de cuvinte dezintegrate ce anuleaza legatura semnificat-semnificant si nu se refera decat la ele insele, intr-un joc al oglinzilor ce se oglindesc pe sine insele si arunca in aer conventiile literare si postulatele ratiunii practice. Suprarealismul si dadaismul sunt pentru limbaj (literar, pictural, cinematografic etc.) ceea ce fizica cuantica este astazi pentru fizica newtoniana, numita astfel dupa numele unui nesuferit care nu a inteles ca particulele ce ma compun pe mine realizeaza niste super-pozitii extraordinare si pot fi de fapt atat aici cat si in alta parte (salutari din Bucuresti catre Amsterdam! Hei, voi treceti imediat inapoi, iar ati plecat fara voia mea! Sau te pomenesti ca voi, spre deosebire de mine, aveti chiar si liber arbitru?) Nu trebuie sa uitam ca tulburarile de limbaj sunt strans legate de cele ale gandirii si se intalnesc adesea in schizofrenie si in suprarealism: ecolalie, fuga de idei, mentism Chaslin (leit scriitura automata!), verbigeratie, saracie ideatica, tahifemie, paralogism (un cuvant normal, dar utilizat in sens diferit de cel uzual), abuzul sacaitor de neologisme, incomprehensibilele elipse sintactice, glosolaliile si manierisme parazitare.

Daca tot nu ti-e clar ca suntem in plin registru orwellian, iti mai spun ca in anul 1917 pictorul Marcel Duchamp a semnat cu numele “R. Mutt” un pisoar scarnav pe care l-a intitulat “Fantana” şi l-a prezentat ca opera de arta, prada, probabil, unor halucinatii vizuale avand in spate mecanismul de sublimare. Dar inca nu ai auzit nimic! In decembrie 2004 scabroasa lucrare a fost aleasa de catre 500 de renumiti critici de arta cea mai influenta opera de arta a secolului al-XX-lea. Curat murdar, n’est-ce pas, mon bonhomme? Psihoza colectiva, idei delirante contagioase, brainwashing, sa ne spuna Stephen Macknick cum a fost posibil asa ceva. Daca ai ghinionul intr-o seara de a nu putea urmari meciul Steaua-Dinamo pentru ca partenera ta vrea sa vada Nora pentru mama (si tu esti un tip simpatic, stii ca mai rau faci daca i te opui) iti sugerez sa te infiintezi la Bulandra, unde se joaca “Arta”, o piesa de teatru cam inepta, despre un ins intr-o ureche (ca Van Gogh, da!) care a platit 35 de mii de euro pentru un tablou alb. E o idiotenie, desigur, insa am vazut eu ca merg acolo multe fete singure, probabil ca nu puteau vedea Mama pentru nora din cauza unor parteneri fascinati de meciul Dinamo-Steaua (si ele sunt fete diplomate si cuminti, stiu ca mai rau fac daca nu ii lasa sa isi descarce in mod simbolic pornirile agresive).

Dar despre ce era articolul meu? Asa, zi, dicteaza mai rar, te rog! Scuze, am scris intai de mana si acum am rugat pe cineva sa imi dicteze, ca sa mearga treaba mai repede si sa nu imi petrec toata noaptea de sambata batand la calculator. Dar ea credea ca el uitase ca ea i-a spus odata ca…bai, ce naiba? ai incurcat foile! Stai asa ca asta imi dicteaza automat dintr-o retroversiune proasta efectuata cu google translate! Gata! Articolul asta era despre boli psihice si lucruri ciudate pe care le oamenii le fac cu limba cand nu au toti boii acasa si toate tiglele pe casa. De multe ori, un limbaj destructurat indica un inconstient dezordonat din care evadeaza ca de la zoo tot felul de dihanii ce abia asteapta sa ajunga in constient pentru a devora subiectul si a demonta structura arhitectonica atent construita de acesta. Susan Sontag spunea, de exemplu, ca pentru ea scrisul este un act de furie lipsit de consecintele pe care le-ar antrena agresivitatea in viata reala si ca a scrie este ca si cum ar lovi pe cineva. Eu ce sa mai inteleg de aici? Sa fie scrisul o forma de a-ti manifesta pornirile exhibitioniste sau sado-masochiste, folosindu-te de cuvinte drept biciuri sfichiuitoare ce nu lasa urme sangerii pe epiderma? Este discursul la fel de necrutator ca un mecanism sofisticat de tortura ce smulge foita dupa foita din ambalajul stratificat al unui eu fabricat dupa toate normele in vigoare? Sa fie intr-adevar limbajul un act, dupa cum a intuit John Austin, unul dintre fondatorii pragmaticii si autorul lucrarii „How to do things with words” (1962)? Poate voi incerca candva pe propria piele, intr-un experiment stiintific dublu orb (da, da, legati la ochi!) care va masura reactia electro-dermala la cuvinte fierbinti precum….Nu pot sa iti spun, deja mi s-a atras subtil atentia ca discursul meu (nu asta, doamne fereste!) este ultra-imbibat in alcool si hiper-saturat (niciodata cu diacritice!) de sex.

Aventurile mele suprarealiste si dadaiste (cand il scap pe „nu” din brate) mi l-au scos in cale si pe Arthur Cravan, un poet-pugilist-actor-whatever-he-wanted, care si-a asumat o panoplie impresionanta de roluri si identitati pe parcursul vietii sale aparent scurte, pentru ca la 31 de ani a plecat cu barca si nu s-a mai intors. Unii spun ca ar fi murit, altii ca a inscenat totul, eu m-am intalnit cu el, dupa cum spuneam, insa nu stiu sigur daca era el sau sotia lui, poeta modernista Mina Loy; sau poate era Fabian Lloyd, adevaratul nume, am uitat sa precizez, al lui Arthur Cravan. (Din motive lesne de inteles, eu am preferat sa il numesc Arthur, pe cand Mina Loy il striga in pat Fabian Lloyd). Ca sa finalizam actul nostru de limbaj in aceeasi nota patologica ti-am pregatit si o poezie de-a individului, o excelenta simptomatologie a ceea ce numim astazi tulburare de identitate disociativa:

“I would like to be in Vienna and Calcutta,

Catch every train and every boat

Lay every woman and gorge myself on every dish.

Man of fashion, chemist, whore, drunk, musician, labourer, painter, acrobat,

actor;

Old man, child, crook, hooligan, angel and rake; millionaire, bourgeois, cactus,

giraffe, or crow;

Coward, hero, negro, monkey, Don Juan, pimp, lord, peasant, hunter,

industrialist,

Flora and fauna:

I am all things, all men and all animals!

What next?

Assume a distinguished air,

Manage to leave behind perhaps

My fatal plurality!”

Inspaimantator! Si totusi, tu ai simtit vreodata ca esti mai mult decat iti dai voie sa arati pentru ca te-ai invatat sa te pliezi pe imaginea altora despre cum ar trebui sa fii tu? Ai avut curajul sa fii in toate felurile macar langa o persoana din viata ta? Da, chiar infruntand riscul ca ea sa plece. Cu ce te incalzeste ca ea a ramas langa un “tine” incomplet si ingrozit ca va fi in cele din urma demascat? Si de ce iti pasa daca pleaca sau nu de vreme ce nu ai avut incredere in ea ca va ramane acolo,  fermecata de fiecare dintre ipostazele tale?

Ai spus ceva? Eu iti completez foaia de internare, sa stii!

Domnul Simth si doamna Smith

Afara din piesa au navalit

Pentru ca Ionesco era beat

Cand in teatru i-a-ncuiat.

Cantareata cheala si-a pus peruca

Ca sa poata sa se-ascunda.

Si cei trei s-au furisat

Direct la Sigmund Freud in pat.

Homo naturaliter animal sociale.