Aseara m-am intalnit cu un
prieten foarte drag. Mi-a spus o poveste care m-a intristat. Prietena lui a
fost diagnosticata recent cu tulburare bipolara si s-a despartit de el. Ea i-a
spus ca nu boala este motivul, ci pur si simplu nu il mai iubeste. El mi-a spus
ca nu are incotro decat sa ii respecte decizia si, mai mult, sa o creada cand
i-a spus urmatoarele lucruri:
-
Vreau sa ne
despartim. Maine plec. Nu iti spun unde ma duc si te rog sa nu ma cauti.
Decizia mea este definitiva, nimic din ce mi-ai putea spune nu ma poate face sa
ma razgandesc.
-
Fii serioasa!
Spui asta din cauza diagnosticului primit. O sa trecem si pe asta, va fi bine,
vei vedea. Te iubesc la fel mult.
-
Nu. Spun asta
pentru ca nu te mai iubesc. Mai mult, m-am indragostit de altcineva. Oricum, e
prea putin important de ce. Vreau sa plec si asta voi face. Imi pare rau.
-
Nu te cred!
Ma iubesti, stiu ca ma iubesti. Te gandesti ca imi va fi mie greu sa traiesc cu
tine din cauza tulburararii tale bipolare sau cum dracu’ i-au zis doctorii aia.
-
Nu, nu e asta
motivul. Dar, in definitiv, de ce ai face-o? Iti dai seama ca voi lua tot
timpul medicamente? Ca voi avea momente cand nu ma voi putea ridica din pat din
cauza depresiei si tu te vei simti neputincios si iritat si trist? Vei ramane
cu mine din daotorie, dar in sinea ta iti vei dori sa pleci, sa nu ma mai vezi,
sa scapi de cosmarul care va deveni viata ta langa mine.
-
Te rog sa
taci! Esti nedreapta, nu pot sa te ascult cum faci intruna supozitii despre cum
ma voi simti eu, ce voi gandi si ce imi voi dori in secret. Daca te consoleaza
cu ceva, iti pot promite ca iti voi spune mereu ce gandesc si ce simt. In
momentul cand voi sta cu tine din datorie tu vei sti si atunci, doar atunci,
vei putea sa iei o asemenea decizie.
-
Dar tu nu
vezi ca asta se va intampla? Boala ma va schimba ireversibil. Eu nu voi mai fi
persoana pe care o iubesti acum. Iti este greu sa te proiectezi in viitor si sa
vezi ce vei simti in acel moment. Crezi ca totul va fi ca azi, insa nu are cum
sa fie asa.
-
Da, cred ca
te voi iubi la fel de mult.
-
Te inseli.
-
Care dintre
noi se inseala? Poate ca viitorul este imprevizibil si peste zece ani nu te voi
mai iubi. Asta nu am de unde sa stiu eu, dar nici tu. Insa ti-am spus „cred ca
te voi iubi la fel de mult” si nu ma insel deloc, este un lucru pe care in
acest moment eu il cred cu toata puterea. Nu e adevarat ca vei fi o alta
persoana. Vei fi tot tu, cea pe care o iubesc!
-
Daca maine am
un accident si raman desfigurata voi fi aceeasi persoana si ma vei iubi la fel, vrei sa spui tu?
-
Bineinteles
ca da!
-
Daca as fi fost deja desfigurata cand m-ai cunoscut crezi tu ca te-ai mai fi indragostit de
mine?
-
E foarte
posibil!
-
Ce sa zici si
tu! Sau daca boala mea se declansa mai devreme si ma vedeai prima data in plin
episod maniacal…nu, dragul meu, atunci nu m-ai mai fi iubit.
-
Sunt doar
presupuneri. Nu asa s-au intamplat lucrurile. Acum insa, odata ce te iubesc,
dragostea mea nu va scadea nici daca ramai desfigurata, nici daca iti vei
petrece o luna in pat din cauza depresiei. Vad insa ca nu ma crezi si nu stiu
cum as putea sa te fac sa intelegi. Ma doare ca te-ai gandit macar sa ma
parasesti. Sunt furios! Mi-ai transmis ca nu ai pic de incredere in mine si iti
inchipui ca stii tu ce este cel mai bine pentru mine in aceasta situatie. Nu ma
asculti, nu ma crezi, nu vrei sa te opresti si sa fii atenta la ce simt. Te
crezi indreptatita sa iei aceasta decizie in ceea ce priveste relatia noastra
de una singura si o faci de la inaltimea unor idei si supozitii care chipurile
iti sunt accesibile numai tie. Imi iei dreptul de a hotari pentru mine, refuzi
orice comunicare si in acest moment eu nu ma mai simt partenerul tau pentru ca
ai avut grija ca din aceasta relatie sa lipseasca orice urma de egalitate sau
reciprocitate.
As putea sa fac acelasi lucru, sa stii. Ce ar
fi sa iti spun eu acum ca esti intr-un episod depresiv si ca dezechilibrul de
serotonina te face sa percepi lucrurile distorsionat? Ti-ar placea, draga mea? Deficit de neurotransmitatori, atat si nimic mai mult! Da, aproape
ca nu ai discernamant, deci nu pot lua in serios ideile tale absurde din seara
asa. Asteptam sa iti revii si discutam peste vreo trei saptamani. Cum ar fi ca
tu sa vrei din cauza depresiei sa te sinucizi si eu sa ma uit la tine cum o
faci? Sau sa fii intr-un episod maniacal si sa te las sa iti asumi tot felul de
riscuri ce ti-ar pune sanatatea in pericol? Nici nu ma intereseaza ce mai ai de
adaugat, lucrurile sunt clare: iti este greu sa gandesti limpede, doar ti se
pare ca nu ma mai iubesti, in acest moment este de preferat sa nu hotaram
nimic.
Cum suna asta, draga mea? Plauzibil, poate chiar perfect justificat! Dar
nu, refuz sa iti vorbesc si sa te tratez astfel. Inteleg ca esti bolnava, as incerca din rasputeri sa te impiedic sa faci
orice gest necugetat, dar iti acord in continuare toata libertatea in iubire.
Sa ma opun ar insemna sa te consider incapabila de a iubi sau de a-ti da seama
ca nu mai iubesti. Si, daca as ajunge sa gandesc asa, probabil in acel moment
nu te-as mai iubi nici eu la fel, pentru ca nu pot sa iubesc, ca partenera de
cuplu, o persoana lipsita de discernamant. Sau te-as iubi in continuare, dar
relatia ar fi total schimbata, iar acum nu se pune problema de asa ceva. Daca
imi spui ca nu mai simti nimic pentru mine te voi lasa sa pleci, deoarece nu
cred si nici nu vreau sa cred ca stiu mai bine decat tine ce simti si ce iti
doresti. Tot ce sper insa este ca si tu sa gandesti la fel si, daca ma iubesti,
sa ai incredere ca stiu ce vreau, ce fac si, mai ales, ce simt.
-
Ti-am spus
mai devreme ca te parasesc pentru ca nu te mai iubesc. Problema ta daca nu vrei
sa accepti si cauti acum alte justificari. Decizia mea nu are legatura cu
diagnosticul primit. Poate cu timpul vei intelege ca s-a nimerit sa fie cea mai
buna solutie, cu atat mai mult cu cat eram bolnava. Crede-ma ca nu mai simt
nimic pentru tine si in aceste conditii este firesc ca aceasta hotarare sa fie
unilaterala. Ma indoiesc, oricum, ca ai prefera sa fiu aici, langa tine, din
mila. Este tot ce am avut sa iti spun. Imi voi strange lucrurile si maine voi
pleca. Inca odata, as aprecia daca am evita niste drame inutile. Nu ma cauta,
nu incerca sa reiei legatura cu mine! Ti-am spus adevarul. Daca insa nu poti
suporta ideea ca nu te mai iubesc esti liber sa iti creezi orice scenariu care
sa te ajute sa treci mai usor peste despartirea noastra. Este prea dureros
pentru tine sa ma vezi ca plec si nu am nici un regret? Bine, foloseste-te de
boala si agata-te de iluzia ca eu de fapt te iubesc si plec ca sa te protejez.
Insa, cum bine ai observat, daca as fi fost in stare de asa ceva, cu siguranta
nu ar mai fi fost vorba de iubire sau, cel putin, nu de acea iubire de care
aveai tu nevoie. Cred, ca si tine, ca atunci cand iubesti nu il poti parasi pe
cel care te iubeste la randul lui. Stiu ca ma iubesti. Nu sunt atat de aroganta
incat sa imi inchipui ca este cazul sa iau decizii in numele tau. Mai mult
decat atat, stiu ca, iubindu-ma, ai fi mai fericit sa fiu in continuare langa
tine decat sa plec. Oricum ai incerca sa intelegi, vei realiza ca exista o
singura explicatie: ne-am despartit pentru ca eu nu te iubeam. Sau nu te iubeam
indeajuns. Nici nu mai conteaza. Ma poti impiedica sa plec?
-
Nu. Inteleg.
Asta e dorinta ta. Nu pot face nimic sa te opresc. Nici nu vreau sa te opresc
daca iti este mai bine sa pleci. Peaca! Voi incerca sa nu te caut.
Nu prea am avut ce sa ii
spun prietenului meu. L-am ascultat, i-am facut un ceai, am incercat sa ma pun
si in locul ei atunci cand el m-a intrebat daca eu cred ca ea i-a spus
adevarul. Nu am de unde sa stiu asta, dar am fost de
acord cu el ca nu poate decat sa aiba incredere in
ea ca a fost sincera. Poate sunt partinitoare, e prietenul meu si ma doare cand
il vad ca sufera. Iar mai mult decat atat nu m-a dus capul sa fac pentru el. Tu
insa cum ai fi procedat in aceasta situatie? In situatia ei? Sau in locul lui? Dar
intr-al meu? Zi mersi ca nu esti! Dar poate ai fost sau vei fi candva…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu