Articol despre psihologia clinica 2

Am revenit. Stiam ca esti nerabdator sa afli ce legatura este intre psihologia clinica si papusile rusesti, cu care inca ma joc, pentru ca sufar de sindromul Peter Pana sau de regresie la varsta cand inca nu stiam sa scriu, dar cand imi placeau povestile nemuritoare. Vrei sa incercam niste asociatii libere? Matrioska....ce iti mai sugereaza? papusa in papusa, Dumnezeu dupa chipul si asemanarea omului, altceva? Cum, ai spus mise en abyme sau povestire in rama? Extraordinar, mi-ai citit gandul, desi era scris cu cerneala invizibila sau din aia evanescenta de dispare in cateva minute.

Termenul de mise en abyme este inspirat de heraldica (arta de a construi blazoane) si a fost folosit pentru prima data de André Gide (pe care nu stiu de ce il admir neconditionat), care spunea, in „Jurnal”, ca ii place sa gaseasca intr-o opera de arta referinte, prin intermediul personajelor, la insasi opera cu pricina, la fel cum blozonul are rolul de a pune in abis elementul sau central. Numai vazand cuvantul abis si simti din nou cum te ia ameteala, intrucat intuiesti ca mi-am propus si azi sa te aduc pe culmile vertijului sau in vartejul cuvintelor, fara sa fac nimic si, mai ales, fara sa iti cer sa misti un deget.

Imagineaza-ti (da, este leitmotivul blogului meu) ca citesti o poveste al carei personaj principal, baronul de Munchaussen, incepe din senin sa spuna o alta poveste al carei personaj promite inca o poveste despre un erou care deapana basmul printesei care a auzit istorisirea zmeului care nu poate uita anecdota regelui obsedat de naratiunea in care regina visa la o ficţiune cu un alt barbat care insa suferea de un delir sistematizat in care o fecioara ii soptea o poveste....Hei, mai esti cu mine? E prea usor, vrei sa complicam un pic?...in care un duh o mintea ca stie o anecdota despre...surpriza! un psihiatru suferind chiar de sindromul Munchaussen, care era, dupa cum bine iti amintesti, in caz ca nu suferi de sindromul Down, cel dintai personaj al povestii construite de mine pentru a-ti exemplifica procedeul abisal al povestirii in rama. Ai inteles sau reiau?

Literatura abunda in astfel de naratiuni, incepand de la Sherezada care ii oferea sotului ei psihopat delectari nebanuite, in fiecare seara, refuzand strategic finalizarea pentru ca stia, citind probabil experimentul lui Mischel, ca numai amanandu-i gratificarea si provocandu-l la auto-control va reusi sa il convinga sa ii crute viata macar pentru inca o noapte. Shakespeare a avut de asemenea un moment de inspiratie cand l-a pus pe Hamlet, insetat de razbunare, sa se prefaca nebun pentru ca cei din jur sa-si slabeasca rezistentele si sa se dea singuri de gol, culminand cu memorabila piesa de teatru pe care eroul o pune in scena (teatru in teatru), in urma careia infamul Claudius este demascat.  Pentru cei mai romantici, care nu au inteles inca mecanismele biologice ale iubirii (cea din cap, nu schimbul de fluide facilitatoare de BTS), amintesc un concept al carui nume este deosebit de relevant, metempsihoza, si pe care nu il vor gasi niciodata in viata reala, ci doar in romane precum „Adam si Eva” (Rebreanu), „Mantia de stele” (Milorad Pavic) sau „Atlasul norilor” (David Mitchell, o carte extraordinara ce beneficiaza acum si de o ecranizare romantata si cam siropoasa pentru gusturile mele). Este vorba de povesti aparent diferite legate insa printr-un fir comun, un labirint cu oglinzi in care cititorul risca sa se simta pierdut, un joc de reflectari cu personaje care seamana unele cu altele si ale caror povesti sunt inextricabil amestecate, din ratiuni ce sfideaza logica si conventiile narative, depasind pana si limitele firesti ale fictiunii.

Bine, bine, ce legatura are asta cu psihologia clinica? Sau cu psihologia vetii cotidiene? Evident ca are! Fii atent la povestile pe care ti le spun prietenii sau clientii tai. La barfe, snoave, anecdote, judecati, la ce au auzit de la altii sau la sfaturile pe care te anunta, mandri de ei, ca le-au dat altor persoane. Descopera povestirile in rama, cum se raporteaza la punerile in abis, vezi daca sunt in stare sa se transpuna in locul persoanelor despre care iti vorbesc sau, dimpotriva, ceilalti nu sunt decat niste prelungiri ale unui ego labil ce se oglindeste permanent numai si numai in sine insusi. Este clientul tau capabil de a intelege intentiile si motivatiilor celor cu care intra in contact sau are sentimentul ca lumea este un haos pe care nu il poate controla, unde ceilalti se comporta aleatoriu sau, si mai rau, ca a ajuns intr-un Iad sartrian populat de indivizi amenintatori ce de-abia asteapta sa il faca pe el sa sufere? Cum sunt povestile lui? La ce amanunte este sensibil, ce il impresioneaza, de ce fuge, care sunt motivele recurente si cum se raporteaza la structura cauzala a evenimentelor? Intreaba-l de ce crede ca partenera de viata il inseala si incearca sa discerni cat este realitate si cat este interpretare in raspunsul lui. Provoaca-l sa-si imagineze un scenariu alternativ in care ar putea reactiona si altfel decat prin violenta. Incurajeaza-l sa caute ipoteze concurente pentru a nu ramane blocat in biasul de confirmare. Nu pierde din vedere justificarile si rationalizarile la care apeleaza pentru a-si si a-ti explica comportamentul adesea irational: ai acolo un rezervor urias de indicii si vei sti cat este de sofisticat, de complex, de rafinat, de imprevizibil. Abtine-te de la a aplica o grila psihanalitica pe povestile lui despre parinti, dar nu neglija tiparele ce se repeta in prezent si ajuta-l sa inteleaga ca nu toate povestile trebuie sa fie la fel si nu e obligatoriu ca istoria sa se repete de fiecare data. Uita tot ce ai citit despre liberul arbitru si intretine-i iluzia ca stiloul cu care se scrie povestea vietii sale este in mainile lui. Lasa-l sa experimenteze, sa traseze noi forme pe care inca nu avut curajul sa le incerce. Sugereaza-i ca poate depasi limitele foii, ca nu este atat de grav daca mana ii tremura la inceput, ca poate adauga un strop de culoare si, mai ales, fii langa el atunci cand descopera ca poate avea incredere in lucrurile minunate ce se nasc din  mana lui atunci cand nu mai incearca sa controleze fiecare linie. Intreaba-l daca ii place povestea creata de el, la ce personaje ar dori sa renunte sau pe cine ar vrea sa invite acolo, ce rol ii va atribui si ce asteptari are de la el. Vei fi martorul unei povesti ce devine din ce in ce mai bogata, mai nuantata, mai profunda si mai autentica. Intr-un fel, si povestea ta devine larger than life, dar tocmai viata face aceste naratiuni posibile, iar gradul in care iti dai voie sa simti si sa traiesti se vede in straturile ce compun si recompun, mereu, povestea din interiorul povestii...

Povestirile in rama nu sunt deci apanajul strict al fictiunii, iar o anumita sensibilitate la operele literare se poate transforma intr-o resursa uriasa pentru tine, actual sau viitor psihoterapeut, mai ales daca detii si alte instrumente, cum ar fi cunostintele solide de psihologie, dobandite prin lectura si studiul unor carti si studii fundamentale din domeniu.

Data viitoare cand cineva iti spune ca stie pe cineva care a incercat mai demult sa se sinucida, ca are o prietena atrasa de femei sau o colega care nu se poate abtine sa nu fure din magazine asculta cu atentie si vezi daca este vorba intr-adevar de o poveste in rama sau daca nu cumva acea persoana incearca, timid, sa iti transmita ceva ce nu a mai spus nimanui pana acum, despre ea insasi. Nu te grabi insa sa tragi concluzii gresite, urmeaza sa integrezi informatiile acestea intr-un context mai larg, sa incerci sa le verifici si, eventual, sa descoperi cum le poti folosi intr-un mod constructiv.

Procedeul punerii in abis este strans legat de cel al naratorului inselator (unreliable narrator). Acolo unde avem povestiri in rama si fire epice intrepatrunse este foarte posibil ca insasi credibilitatea vocii narative sa fie serios compromisa. Naratorul inselator este de cele mai multe ori un povestitor ce vorbeste la persoana I, care si-a propus deliberat sa-si induca in eroare audienta, deci care il manipuleaza pe cititor. O situatie aparte este cea a naratorului despre care aflam abia la sfarsit ca sufera de o boala psihica, caz in care manipularea cititorului se realizeaza direct de catre autorul operei literare, nu si de catre povestitor. Am pus insa accentul pe „deliberat” pentru a face diferenta intre lucrurile ireale in care noi insine credem si pe care vrem ca ceilalti sa le creada despre noi si lucrurile ireale pe care noi nu le credem, dar pe care vrem sa ii convingem pe ceilalti sa le creada despre noi. Am putea spune, din pacate, ca suntem naratori inselatori in aproape toate circumstantele vietii noastre, intrucat avem un acces limitat la multe trairi interioare si ne place sa construim, retrospectiv, povesti care sa sune bine, coerent, eventual in acord cu normele societatii in care vietuim sau macar cu sef-conceptul la care tinem mai mult decat la noi insine. (Dar despre asta intr-un alt articol, stii doar ca nu vreau sa te expun la supra-doze).

William Riggan a incercat o tipologie a naratorilor inselatori pe care o reproduc si eu aici, cu trimiteri, bineinteles, la zona psihoterapiei si a psihologiei clinice. Sa presupunem ca peste doua ore ai o prima sedinta de terapie cu un client despre care nu stii mare lucru. Care sunt asteptarile tale? Da, ale tale, lasa-l pe client deocamdata, nici maca nu il cunosti. Te bazezi pe intuitie pentru a-l „ghici” din prima? Ai incredere in abilitatile tale sociale sau empatice, care ii vor inspira lui din momentul in care va pasi in cabinet o nemarginita incredere? Crezi ca se va aseza pe scaun (zi-mi te rog ca nu ai obiceiul de a-i tavali pe canapea!) si te va blagoslovi cu un rapid : „Sunt Mihai din comuna Sageata si m-am casatorit la 16 ani cu vecina dar nu avem copii din cauza unor disfunctii sexuale cauzate de faptul ca mi se scoala doar cand il vad pe vecinu’ celalalt dand cu sapa in gradina” ? Evident ca nu. Desi clientul tau a venit de buna voie, convins ca vrea sa schimbe ceva in viata lui si dornic ca iti spuna ce nu merge, el nu va renunta complet la rolul pe care s-a obisnuit sa il joace in viata de zi cu zi si de care, intr-o masura mai mica sau mai mare, este constient. Vine la pachet cu niste mecanisme de aparare. Pe unele doar se preface ca nu le stie. Este deci posibil sa intalnesti urmatoarele tipuri de unreliable narrators or clients (nu vorbesc acum de „clientii misteriosi”, astia sunt o alta mancare de peste, diferita si totusi asemanatoare):

Eroul picaresc. Prezinta vizibile trasaturi accentuate de personalitat histrionica. Nu suporta sa nu fie in centrul atentiei, asa ca vorbeste teatral, gesticuleaza amplu, te intrerupe mereu, iti da o sumedenie de detalii fara sa spuna nimic important. Se da mare si exagereaza faptele povestite, deci fii mai circumspect data viitoare cand o clienta care si-ar fi dorit sa fie actrita iti spune ca jumatate din populatia masculina a metropolei in care locuieste este iremediabil amorezata de ea. Sau cand alt client nu lasa sa treaca o sedinta fara sa iti mentioneze tot felul de tipe care chipurile ii dau intalnire, il invita la masa in oras sau ii ofera una o camera foto, alta o masina, una o camera la hotel etc. 

Nebunul. Asta nu te pacaleste expres, insa daca nu stii DSM-ul pe de rost s-ar putea sa nu intelegi ca ai in fata ta un om cu grave probleme psihice si sa crezi ca tratezi o depresie cand de fapt asisti mai intai la inmugurirea (faza prodomala) si apoi la inflorirea unui ditamai delir mistic, de persecutie, erotoman sau de relatie, cand clientul crede ca actioneaza influentat de anumite forte xenopatice. Pe scurt: tu il pui sa faca un travaliu de doliu cand de fapt ma-sa nu e moarta, nu a asasinat-o nici un spion rus, dar asa de convingator era cand ti-a povestit scena ca ai pus botul si nici prin cap nu ti-a trecut sa verifici aceste informatii si prin alte surse. Mai ales ca in scoala de formare ti s-a spus ca trebuie sa lucrezi cu adevarul subiectului si ca este mai putin important felul in care s-au petrecut lucrurile in realitatea obiectiva.

3.Clovnul. Ai un client care e mereu vesel, pus pe glume, vede partea nostima din orice, numai bun de pus pe rana, nici nu prea intelegi ce cauta la tine, ba chiar de multe ori uita ca tu esti terapeutul si iti spune niste lucruri de te lasa cu gura cascata (de ras sau de uimire). O singura problema: nu te ia si nu se ia in serios, iar la un moment dat vei realiza si tu ca nu iti este tocmai usor sa lucrezi cu cineva care vine si iti spune „Hai salut. Am intarziat cinci minute pentru ca vin de la inmormantarea lui fii-miu. A avut un accident de masina. Stai sa-ti povestesc insa ce banc am auzit acum la Radio Zu. E absolut genial”. Felicitarile mele daca il prinzi pana la urma fie si cu o singura lacrima in coltul ochiului cat timp se afla in fata ta.

4. Naivul. Este clientul care nu intelege niciodata de ce i se intampla anumite lucruri si iti prezinta faptele atat de distorsionat incat nu mai intelegi nici tu nimic. „Eram cu o gagica la masa cand am fost atacati dintr-odata de doi ticalosi. M-au taiat cu cutitul si m-au lasat intr-o balta de sange”. Ce s-a intamplat? Nimic, doar ca nu observase verigheta de pe inelarul tipei. Iar data trecuta se plangea ca fii-sa e bulimica: cica s-a ingrasat cam tare si vomita dimineata.

5.Mincinosul: Asta te minte cu sange rece si e cel mai constient dintre clientii tai inselatori. Nu, nu e mitoman, nu ti-am spus ca stie ce face, controleaza totul? Nu stiu ce interes are. Poate e student la psihologie si vrea sa fure meserie. Sau ai fost vecin cu el cand erati mici si intr-o zi i-ai calcat trenuletul in picioare, provocandu-i o trauma pentru care nu te-a iertat toata viata. Tu nu il recunosti acum. A venit sa te omoare. Pardon, e o femeie? A trimis-o nevasta-ta sa te testeze! Sau e un travestit. Orice ar fi, pastreaza distanta! Hello!Te vad!

Acum urmeaza partea cea mai importanta: 50 de tehnici care te vor ajuta sa iti citesti mai bine clientii, sa le deslusesti povestile, sa te prinzi cand este vorba de o povestire in rama si cand ai de-a face cu un pacient inselator:

1. Vorbeste cu rudele lui, suna la politie si la SRI, afla tot ce poti despre el. Nu te sinchisi de confidentialitate. Nu iti va folosi la nimic daca asta e un pishopat care vrea sa stie daca ce i s-a intamplat lui Phineas Gage poate constitui un experiment replicabil, cu tine drept cobai.

2. Achizitioneaza un detector de minciuni si nu-i primi in terapie decat pe cei care sunt de acord cu regulile tale- in cabinetul tau tu tai si spanzuri!

3. Nu lucra niciodata singur deoarece risti sa fii subiectiv. La fiecare sedinta convoci o comisie formata din psihologi si psihiatri cu experienta. Plus un avocat. Doi jandarmi. Si un medic, just in case. Bineinteles, de onorariile lor  se ocupa clientul.

4. Notezi si inregistrezi tot. Sistematizezi datele. In SPSS.

5. Consulta toata literatura de specialitate inainte de a-ti da cu parerea. Ti se pare ca plange? Recolteaza o proba de lacrimi si da-o la laborator. Daca s-a stropit cu apa ca sa te pacaleasca? Doar in cazul in care rezultatele confirma ca erau lacrimi ii intinzi un servetel la sedinta urmatoare si il intrebi ce simte.

6. Uita-te bine la....la..stai doua minute ca e cineva la usa.

Aoleu, ma scuzi! Plec la Roma. Acum! In doua ore cica zbor. Decolez. A venit Valentin sa ma ia. Auzi, dar nu ma lasa inima sa nu iti povestesc despre intertextualitate. Daca nu sunt turbulente promit sa iti scriu din avion. Ci vediamo presto!