marți, 6 mai 2014

Mind-guessing

El vine acasă de la serviciu cu zâmbetul pe buze. Zâmbetul îi îngheaţă brusc când o vede pe ea, care şi la fantoma lui Hitler s-ar uita ceva mai frumos

-Ce e, iubito, ce s-a întâmplat?
-Adică nu ştii, nu?
-Nu. Ce să ştiu? Copiii sunt bine? Ce e?
-Copiii sunt foarte bine, mulţumesc. Bine măcar că de ei îţi pasă.
-Ce vrei să spui? Tu eşti supărată pe mine?
-Bingo!
-Ce-am făcut?
-Vrei să spui că nici măcar nu ştii ce ai făcut?!!
-Nu, spune-mi, nu înţeleg!
-Ia gândeşte-te!
-Mă gândesc, mă gândesc. E aniversarea noastră? Te-ai tuns şi nu am observat? A trecut maică-mea pe la noi şi ţi-a zis ceva? Spune-mi o dată că nu-mi dau seama!
-Da, aşa eşti tu. Cum o fi măi să te porţi aşa şi nici măcar să nu îţi dai seama ce ai făcut?
-Uite că nu-mi dau. Oi fi bătut în cap. Deci, ce s-a întâmplat?
-Trebuia să ştii! Dacă mă iubeai ştiai. Nu era nevoie să-ţi spun eu.
-Ba te iubesc şi totuşi nu ştiu.
-Mă iubeşti pe dracu!
-Îmi spui azi?
-Nu! Nu meriţi. De ce să mă mai obosesc? Dacă te interesa ştiai!
....

Ai fost vreodată participant sau martor la un asemenea „dialog”? Am pus între ghilimele pentru că este tot ceea ce un dialog adevărat nu ar trebui să fie. Comunicare eficientă înseamnă schimb de păreri şi împărtăşirea onestă a acestora. Ce-i comunică ea lui mai sus? Că e supărată, OK, nici măcar nu era nevoie să deschidă gura ca să transmită asta. Dar, dacă tot o deschide, ce spune? Nimic! Ba de fapt da, îi mai sugerează şi că el e prost pentru că nu ghiceşte cu ce a supărat-o, îi invalidează experienţa când el mărturiseşte că o iubeşte, face interpretări şi dă sentinţe (Dacă m-ai fi iubit ai fi ştiut!). Pe de altă parte, blochează comunicarea, reţine informaţiile şi nu încearcă nicicum să lămurească situaţia.

În relaţiile cu ceilalţi, poate cu atât mai mult în cele apropiate, există riscul să ne purtăm de parcă partenerii noştri ar avea un acces privilegiat la conţinuturile noastre interne. De foarte multe ori cei dragi, cunoscându-ne şi înţelegându-ne relativ bine, sunt într-adevăr capabili de asemenea vrăjitorii. Dar nu mereu, şi nu perfect. Tu eşti cel care are accesul privilegiat la gândurile şi emoţiile tale, şi tot tu eşti şi singurul care poate facilita acest acces altuia, atunci când doreşti, exprimându-ţi deschis trăirile. Aşteptarea ca ea sau el să-ţi citească gândurile de fiecare dată este nerealistă. Ea duce la neînţelegeri şi la învinovăţirea partenerului/ partenerei în condiţiile în care acesta sau aceasta nu are nici cea mai vagă idee ce se întâmplă. În loc să fii furios că celălalt nu a ghicit, ai putea aprecia disponibilitatea lui de a o face, ce se observă prin întrebările de clarificare pe care le pune (Ce am făcut de te-ai supărat?). Iar la o întrebare de clarificare constructiv ar fi să dai şi tu un răspuns clarificator, adică la obiect, direct, sincer şi informativ. Nu te simţi înţeles? Oare de ce?


Ce o fi făcut bietul bărbat de a supărat-o pe ea în halul ăsta? Asta-i bună! Ar fi trebuit să ştii! 

2 comentarii: