Kiri Kiri Kiri Kiri

Presupun că ştii ce înseamnă ego depletion: epuizarea graduală a resurselor de autocontrol pe măsură ce le foloseşti în diverse circumstanţe. De exemplu, dacă timp de opt ore ai stat la serviciu şi ai avut de rezolvat tot felul de sarcini neplăcute sau plictisitoare, abţinându-te să comentezi sau să-i trânteşti şefului în cap situaţiile pe care ţi le-a cerut, odată ajuns acasă e posibil să nu mai fii în stare să te controlezi şi te vei enerva pe soţia ta  dintr-un motiv insignifiant, care cu siguranţă nu te-ar fi afectat de dimineaţă, când nu erai depleted. De fiecare dată când te lupţi cu tine pentru a face ceea ce ştii că trebuie (de exemplu să mănânci ca garnitură o salată în loc de cartofi prăjiţi) sau a nu face ceea ce ştii că nu ar fi o idee bună (să-ţi pocneşti şeful), consumi din propriile resurse de voinţă şi autocontrol, care sunt limitate. Capacitatea de autoreglare se diminuează când apelezi la autocontrol, când oboseşti, când glucoza din sânge scade sau când experimentezi o situaţie de excludere socială.

Matt Field, un psiholog sadic de la Universitatea Liverpool, preocupat de studiul adicţiilor, a avut o idee materializată într-un experiment care nu ştiu cum naiba a trecut de comisia etică (probabil le-a dat ceva să bea înainte să le prezinte proiectul). S-a gândit să vadă dacă nu cumva atunci când îţi reprimi reacţiile emoţionale intervine şi fenomenul de ego depletion, care te face ulterior să bei mai mult decât dacă ai fi fost lăsat să ţi le exprimi liber. Şi-a împărţit subiecţii în două grupuri. Toţi au urmărit aceeaşi secvenţă de film, doar că unora li s-a spus că nu au voie să exteriorizeze nicio emoţie pe parcursul vizionării, nici să închidă ochii sau să iasă din cameră, pe când ceilalţi puteau să se manifeste exact aşa cum simţeau.

Nu ştiu ce să fac. Ca să înţelegi dificultatea sarcinii ar trebui ca eu să-ţi arăt secvenţa proiectată de Matt Field. Dar asta ar însemna să te torturez puţin şi mă tem că ţi-aş putea cauza o traumă. Uite cum facem: eu pun videoclipul, dar tu nu dai play decât dacă ştii că te ţine stomacul. (Eventual mă poţi chema să ne uităm împreună, din motive ce ţin de siguranţa experimentului, nu de altceva). Este dintr-un film-cult din 1999, Audition (foarte bun, de altfel), în care facem cunoştinţă cu Aoyoma, o balerină simpatică de 24 de ani, fără toţi boii la mansardă (s-au mutat în beciul id-ului), care se gândeşte să-i dea o lecţie iubitului ei, aflând că acesta organizase cu un prieten nişte false audiţii pentru un rol de film (în realitate îşi căuta partenere, nu actriţe). Nu te uita! Se lasă cu multe ace înfipte în locuri dureroase, adică pline de receptori nociceptivi sensibili (inclusiv în ochi) şi cu picioare tăiate cu ferăstrăul, imagini pe care cu greu ţi le vei mai scoate de pe retină (încearcă totuşi cu o pensetă). Dacă totuşi decizi să te uiţi de dragul cunoaşterii ştiinţifice sau al artei cinematografice japoneze (doar nord-coreenii mai sunt în stare de asemenea minunăţii), te rog să-ţi inhibi orice manifestare a emoţiilor şi să nu întorci privirea:

Gata? Sper că nu ai făcut prostia să te uiţi! Unul dintre participanţii la experiment cică ar fi şi leşinat, iartă-mă că am uitat să menţionez asta mai devreme. Cum te-ai simţit? Nasol, nu? Da, ştiu...E 1 mai, dacă ai în program un grătar şi bere, predicţia mea este că vei bea mai multe sticle decât dacă nu ai fi văzut scena de mai sus. Cel puţin aşa au păţit subiecţii lui Matt Field instruiţi să-şi controleze emoţiile. Au consumat cu 50% mai mult alcool decât cei care s-au arătat dezgustaţi sau înspăimântaţi până la punctul de a ieşi din încăpere în timpul secvenţei. Au fost depleted.

Ce putem concluziona? Că neexprimarea emoţiilor şi controlul asupra reacţiilor afective se fac cu un cost. Costul constă în epuizarea resurselor de voinţă disponibile pentru situaţiile viitoare. Acum nu vreau să înţelegi că dacă-ţi vine să-i dai una (cu ferăstrăul?) şefului ar fi mai bine să treci la acţiune. O emoţie se poate exprima în mai multe feluri, dintre care doar unele sunt potrivite, aşa că gândeşte-te la o altă variantă, excluzând atât violenţa cât şi ascunderea sentimentelor (a te preface că nimic nu s-a întâmplat backfires). Să ştii ca rezultate similare s-au obţinut şi în cazul unor emoţii precum compasiunea, folosind o secvenţă din filmul Terms of Endearment, deci şi reprimarea unor emoţii pozitive conduce la ego-depletion. Din nou însă, nu orice comportament este adecvat: dacă simţi aşa un elan să-ţi îmbrăţişezi colega la care visezi de câteva luni bune, te sfătuiesc să o întrebi mai întâi dacă este de acord, iar dacă nu e, să-ţi ascunzi arăţi dezamăgirea şi tristeţea firesc, dar civilizat.

Închei aici, depleted, but wearing a poker face.

http://www.amazon.com/The-Self-Illusion-Creates-Identity/dp/0199988781