Pe-un picior de plai

Nu ştiu dacă ştii (exemplu simplu de teoria minţii), dar în acest week-end are loc, la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Conferinţa Internaţională de Psihoterapie Experienţialăşi Dezvoltare Personală Unificatoare. Unde am ajuns şi eu, împreună cu câteva colege de la şcoala de formare, să bem o cafea şi să mâncăm un biscuite (moment în care am regretat amarnic că am uitat acasă sticluţa cu piper amestecat cu boia, dar nu-i nimic, şi mâine e o zi, dacă mai trăim până atunci).

Dacă totuşi nu mai trăiesc până atunci şi tu la un moment dat ai nevoie de un terapeut, mă grăbesc să-ţi fac o recomandare, să fiu sigură că vei rămâne pe mâini bune: un tânăr foarte talentat pe nume Lucian Alecu, de ale cărui calităţi era deja convinsă de mai mult timp şi pe care am avut astăzi ocazia şi plăcerea să îl revăd la o masă rotundă cu tema…n-o să-ţi vină să crezi! Psihologia, psihoterapia și dezvoltarea personală – implicații / aplicații în schimbarea socială pozitivă în România.

Pe scurt, cum să faci ca lumea şi ţara asta a noastră să devină un loc mai bun şi, eventual, diferit de piciorul de plai de pe vremea Mioriţei. Ciudate preocupări mai au unii tineri în ziua de azi! Lucian a făcut chiar şi o cercetare, pe ale cărui grafice recunosc însă că m-am uitat cam ca viţelul la poarta nouă, pentru că începuse să-şi facă efectul berea consumată în pauză (nu, nu figura printre gustările din pauza de cafea, dar există un mic Carrefour în apropiere). Am remarcat însă că era la curent cu alte tentative similare ale unor renumiţi psihologi străini, începând cu Skinner şi Bandura şi până în prezent, la Zimbardo. Ultimul derulează chiar acum un proiect numit Heroic Imagination prin care îşi propune să ofere indivizilor instrumente ce pot fi folosite în viaţa de zi cu zi pentru a face faţă provocărilor cotidiene şi a genera schimbări sociale pozitive.

Exact pe ultimul slide al prezentării mi-a sărit în ochi o sintagmă ce m-a făcut să cred în primul moment că m-am îmbătat de-a binelea: Dilema Vacii! Danga langa…Mă frec eu la ochi, ciulesc urechile, mă asigur că nu se învârte sala cu mine  şi îmi aduc aminte ce am citit de curând despre déjà-vu! Mă liniştesc că nu sufăr de epilepsia lobului temporal şi încerc să-mi dau seama unde am auzit ultima dată ceva asemănător. Anii trecuţi, la vreo altă conferinţă SPER? Hm, nu! Să vezi că ne va vorbi despre Tragedia Bunurilor Comune, celebra teorie a ecologistului Garrett Hardin, foarte pertinentă de altfel în acest context, despre ciocnirea interesului individual cu cel colectiv. Dar nici despre asta era vorba.

Te-am făcut curios? Dilema vacii este următoarea: Un om dintr-un sat izolat a trăit toată viaţa acolo la ţară, el şi cu…vaca de care are grijă şi pe care o duce în fiecare zi la păscut. Altceva nu a văzut şi nici nu îl interesează. Întrebat cum o duce, răspunde că foarte bine, este tare fericit. Vrea să-şi vadă de vaca lui exact ca şi până acum, şi mâine şi poimâine şi peste un an. Ai tu dreptul, în această situaţie, să intervii în viaţa lui (fericită!) şi să-l determini să se modernizeze sau să facă o schimbare?

Şi cu această întrebare deschisă s-a închis şi masa rotundă. Nu ştiu dacă lumea s-a transformat brusc într-un loc mai bun (nu cred!), dar cu siguranţă sala de consiliu a Facultăţii de Psihologie a devenit astăzi, timp de două ore, un loc mult mai plăcut.

Aşa că dacă ai vreo dilemă existenţială legată de vaci, schimbări personale ori sociale, ştii cui poţi să te adresezi.

PS: Lucian a publicat şi un volum în colecţia de poezie terapeutică a editurii SPER. Se numeşte „In(terioare)” şi îmi permit să citez câteva versuri, doar un scurt fragment însă, întrucât nu am cerut permisiunea autorului:

Ce-ar fi dacă într-o zi

ţi-ai întinde un vis

cu creta pe asfalt,

şi ai lăsa vântul să îl dezlipească

împingându-l spre viaţă

arătându-l lumii