Îmi plac foarte tare experimentele din psihologia socială. Sunt creative şi
ingenioase, ca să nu spun maliţioase. Dar nu de-asta îmi plac, ci
pentru că reuşesc să surprindă, prin sarcini de laborator, comportamente şi
emoţii deosebit de complexe, despre care
nu ai crede că pot fi evidenţiate experimental. Self-reportul era în trecut
principala metodă de investigare a lor, însă nu ne ajută prea mult pentru că,
deşi răzbunarea (de exemplu) este un fel de mâncare care se serveşte rece,
efectele ei trebuie studiate, pentru rigoare ştiinţifică, la cald (chiar very very hot, vei vedea mai târziu ce
şi cum).
După respingerea socială din articolul trecut, nimic mai potrivit decât gelozia. Ai fost vreodată gelos? Haha,
ce întrebări la mintea cocoşului (de metal)! De fapt era o întrebare de
deschidere, încerc să îţi creez un anumit cadru mental care să ne permită
amândurora să ne gândim (nu neapărat să şi simţim) la implicaţiile geloziile. La
început, automat îţi vor veni în minte situaţiile în care ai experimentat
gelozia într-o relaţie amoroasă. Nu sunt sigură dacă sunt cele mai frecvente,
dar cu siguranţă sunt cele mai reprezentative (ca şi salience and vivedness)
prin intensitatea sentimentului şi importanţa relaţiei ameninţate. Ameninţare? Da, este un aspect
fundamental implicat în gelozie. De fapt, gelozia este o emoţie negativă, un
cocktail de furie, anxietate, trădare şi durere, pe care tu îl bei atunci când
o relaţie socială semnificativă este ameninţată de prezenţa unui rival,
perceput ca un uzurpator ce îţi suflă beneficiile pe care le culegeai din interacţiunea
cu partenerul tău.
Partenerul poate fi iubitul, iubita, cel mai bun prieten, şeful a cărui
mână dreaptă obişnuiai să fii sau colegul, coechipierul, cel cu care colaborai
cel mai strâns când aveai de rezolvat o sarcină de serviciu. În oricare dintre
aceste diade, apariţia unei a treia persoane ce atentează la poziţia
privilegiată pe care o aveai va activa un fel de clopoţel intern al alarmei, ce
îţi semnalează că este momentul să evaluezi situaţia şi să vezi dacă poţi face
ceva, fie ca să salvezi relaţia valorizată, fie ca să-i pedepseşti pe
trădători. Uneori, acest clopoţel este acordat la realitate şi interpretezi
corect semnalele, ameninţarea e reală, partenerul tău se distanţează de tine şi
se îndreaptă spre un altul. Alteori însă, clopoţelul (întocmai ca detectorul de
fum- metafora clasică din psihologia evoluţionistă) începe să se agite şi să
sune la stimuli foarte mici (danga langa langa danga…sper că nu ţi-am
inculcat vreo meme). Adică observi
cum iubita ta priveşte de două-trei ori, tacticoasă,
în direcţia altui bărbat şi…danga langa,
simţi că iei foc, cântă talanga..sau cocoşul? vine vaca..sau capra?
Intensitatea geloziei depinde aşadar nu doar de caracteristicile obiective
ale situaţiei, ci şi de interpretările tale, care la rândul lor sunt generate
de sensibilitatea la respingere, reactivitatea emoţională şi chestia aia
discutabilă numită stima de sine. DeSteno
şi Valdesolo, autorii experimentului pe care ţi-l voi povesti, au studiat
gelozia în relaţie cu această ultimă variabilă, considerând că apariţia
rivalului constituie o lovitură serioasă în stima de sine a celui care este
înşelat sau abandonat de un partener plecat să umble creanga cu un terţ. Reacţia celor seduşi şi abandonaţi? Vei
vedea imediat.
Angelica ajunge în laborator chipurile pentru a participa la două studii:
unul despre legătura dintre personalitate şi gusturile culinare, celălalt
despre diferenţele de eficienţă dintre lucrul individual şi cel în echipă. I se
spune că va lucra împreună cu alţi doi participanţi şi că ei trei vor stabili de
comun acord dacă preferă să rezolve sarcina (litere din care să alcătuiască cît
mai multe cuvinte) singuri sau în echipă. Apare şi Cosmin, prezentat ca unul
dintre subiecţii aşteptaţi. Experimentatorul anunţă că a primit un telefon de
la cea de-a treia persoană, Ana, care este prinsă în trafic şi va întârzia
puţin. Angelica şi Cosmin sunt liberi să înceapă, dacă vor. (Cosmin şi Ana sunt, ambii, complici ai experimentatorului). Cosmin (C.) o invită pe Angelica (A1)
să caute împreună cât mai multe cuvinte ce pot fi formate din literele aflate
la dispoziţie şi, timp de cinci minute, este foarte suportiv, zâmbitor, chiar
curtenitor. O încurajează pe A1 (ne
descurcăm noi şi cu lista asta), îi laudă contribuţia (ce mă bucur că lucrăm amândoi) şi totul merge de minune până
când...apare a treia persoană, Ana (A2). Timp de alte trei minute A2 se alătură
echipei formate de C şi A1, însă devine tot mai evident că C începe să-i acorde
o atenţie mult mai mare lui A2 decât lui A1. Danga langa....Apoi A2 îşi aduce aminte că experimentatorul le-a
spus să lucrezi fie individual fie în echipă de doi. C îi propune să continue
împreună şi se retrag într-o altă parte a camerei, sub ochii lui A1, rămasă să
formeze singure cuvintele cerute.
La sfârşit toţi trei primesc o serie de chestionare ce măsoară stima de
sine explicită şi implicită şi gelozia, apoi sunt chemaţi să participe şi la
cel de-al doilea experiment, cel despre gusturi. A1 are sarcina de a condimenta
macarea pe care o vor gusta C şi A2; la dispoziţia ei este o sticlă de sos
tomat foarte picant; de asemenea, poate vedea, pe chestionarul despre
preferinţe deja completat, că celor doi nu le plac deloc alimentele picante
(este încercuită cifra 3 pe o scală a gusturilor de la 1 la 21).
Experimentatorul o asigură că nimeni nu va şti cine le-a asezonat mâncarea şi
că nu-i va mai întâlni pe participanţi. Ce crezi că fac A1 şi majoritatea
subiecţilor din condiţia experimentală ce manipula gelozia? Toarnă tacticoasă o grămadă de sos picant! Danga langa...(există şi un
grup de control în care C părăseşte experimentul nu cu A2, ci din pricina unui
aşa zis telefon urgent, caz în care participantele sunt foarte grijulii şi au
pentru subiecţi o compasiune semnficativ statistic mai mare, tradusă în
cantitatea de ketchup utilizată).
Concluziile, în urma analizei datelor din chestionar şi măsurării
nivelului...de sos: cu cât gelozia a produs o prăbuşire mai mare a stimei de
sine a participantelor geloase, cu atât mai picante au fost alimentele
condimentate de ele. De ce? Pentru că gelozia activează agresivitatea. A1 abia dacă interacţionase 10 minute cu C înainte
să apară rivala şi nici vorbă să-l fi cunoscut înainte, poate nici nu îl plăcea
în mod deosebit, se nimerise ca acesta să fie partenerul ei în sarcina de lucru.
Însă, când atenţia lui C a fost captată de o altă femeie, A1 s-a simţit
trădată, rănită, desconsiderată şi a devenit agresivă. Având ocazia să se
răzbune, a făcut-o...cu mult spice
(sau spite?) şi red hot chilli peppers. Trădarea ustură, la fel şi sosul extrem de
picant, turnat din abundenţă. Îţi imaginezi însă cât „sos” ar înghiţi C în
viaţa reală de la o parteneră stabilă, foarte îndrăgostită şi...geloasă? Aşa-i
că nu ai vrea să afli?
Acum sper că nu vei trage concluzia că...mai bine să nu afle partenera ta
ce faci sau că trebuie să te asiguri că nu se întâlneşte prea des cu rivalele. Nici
că încurajez manifestările agresive (gelozia este o emoţie naturală, greu de
oprit la nivel de simţire, însă comportamentul poate fi controlat, la fel şi mâna care varsă
ketchup, deşi, spune Libet, decizia de a mişca fie şi un deget sau de a stoarce
sticla este luată înainte ca tu să devii conştient de ea; nici nu mai iau în calcul
the alien hand syndrome, pentru că bănuiesc că avem ambele emisfere la locul lor...sau acum confabulez?).
Recunosc că uneori gătesc şi eu mai
picant...dar numai pentru că am citit un studiu despre efectele benefice ale
condimentelor asupra sistemului imunitar.
Doar atât. Ah! Şi...danga! ş..langa, sună-n asfinţit talanga formaţiei Spice Girls...ba nu, Red Hot Chilli Peppers:
It's
bitter baby and it's very sweet
I'm on a rollercoaster but
I'm on my feet
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17014289
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu