Pe pilot automat (sau pe pilotă, în somn)

Ce mai faci? Bine? Mă bucur. Dar ia stai…de unde am ştiut ce mi-ai răspuns? Am nimerit, nu? Sigur că era simplu…asta spui mai mereu când eşti întrebat „Ce mai faci?”.  Un fel de formulă de politeţe, nu? OK, dar e necesară? Nu te-ai plictisit să repeţi „ce mai faci?” şi „bine” de nu ştiu câte ori pe zi, zi după zi, lună de lună, an de an? Este o falsă întrebare. Atât de falsă încât chiar dacă cineva ar vrea să răspundă şi altfel s-ar abţine pentru că înţelege perfect că celălalt aşteaptă un singur răspuns. „Bine!” Aşa că va respecta protocolul şi eventual va spune şi cum se simte într-adevăr şi ce mai face, dar ceva mai târziu în timpul discuţiei, când este sigur că celălalt îl ascultă şi este atent la el. Cuvântul cheie de aici este atent. Mindful, dacă preferi. Dar şi mai important este opusul lui, mindless.

Că funcţionăm majoritatea timpului pe pilot automat ştii deja. Inclusiv în contexte sociale. Cum? Prin astfel de stereotipii, de clişee şi formule nelipsite din aproape orice conversaţie. De foarte multe ori miza nu este mare, adică nu pierzi mare lucru dacă le perorezi în neştire de fiecare dată când te întâlneşti cu cineva, mai ales că nici măcar nu mai observi, deci nu stai să le analizezi ridicolul, absurdul, lipsa de sens şi de orice finalitate. Câteodată însă rezultatele sunt cel puţin hilare. Ba chiar periculoase. Nu mai bagi de seamă nici aspecte importante ale discursului şi iei decizii cel puţin ciudate. Am putea spune că înghiţi orice conţinut câtă vreme respectă regulile discursului din punct de vedere formal. Ce reguli? Păi te aştepţi de exemplu ca atunci când cineva întârzie la întâlnire să îţi dea şi un motiv. Mai departe, motivul nici nu mai contează dacă este sau nu relevant, important e că există şi te-ai liniştit. Dacă îţi cer o favoare iarăşi vrei să auzi şi un motiv pentru care apelez la tine în loc să rezolv singură ce am de făcut. Însă nu e nevoie să găsesc eu nu ştiu ce scuză elaborată, pentru că aproape orice merge, inclusiv o explicaţie circulară ce nu aduce nimic în plus faţă de cererea iniţială.

Ellen Langer a realizat un experiment simplu şi ingenios la coadă la Xerox (amintiri din studenţie, anyone? Nu-mi răspunde, era retoric). Să zicem că aştepţi să copiezi nişte cursuri la care ai avut înţelepciunea să nu te duci (te plictiseau), când te abordează un alt coleg:

„Nu te supăra, am şi eu de tras cinci pagini. Îmi dai voie să trec în faţă pentru că mă grăbesc?”.

Dacă eşti precum 94% dintre subiecţi vei accepta.

Dar dacă cererea ar fi sunat altfel:

Nu te supăra, am şi eu de tras cinci pagini. Îmi dai voie să trec în faţă?

În această situaţie, unde lipseşte orice tentativă de motiv, doar 60% au mai fost de acord. Dar surpriza abia acum urmează.

Ce ai răspunde la:

Nu te supăra, am şi eu de tras cinci pagini. Îmi dai voie să trec în faţă pentru că trebuie să fac nişte copii?

93% au răspuns…afirmativ.

Cum şi ce-i cu asta? Te rog să te uiţi mai atent la ultimele două cereri. Ce spune ultima în plus faţă de cea de-a doua? Nimic! Doar dă senzaţia că există un conţinut suplimentar, pentru că respectă formula (există un pentru că). Vreau să trec în faţă pentru că trebuie să fac nişte copii. De parcă nu toţi stăteau la coadă ca să facă nişte copii. Să fi fost cineva care aştepta la XEROX să îşi facă pedichiura sau să plătească lumina? O scuză neîntemeiată şi rizibilă, ai spune acum, după ce te-am făcut atent. Dar ce ne arată procentele? Că subiecţii au reacţionat diferit la informaţii în fond identice, doar prezentate sub o altă formă (agreată social?). Cât despre justeţea sau pertinenţa scuzei...un detaliu irelevant.

Nu suntem atenţi. Poate fi o veste bună pentru tine. M-am gândit să îţi scad eventuala anxietate. Nu te mai frământa să cauţi o explicaţie plauzibilă mâine când vei întârzia la serviciu, şeful tău va recepţiona doar prezenţa unui oarecare motiv. Uiţi ce ai spus ieri şi azi te contrazici într-un mod barbar? Lasă, e posibil să nu fi fost lumea atentă. Hm…parcă totuşi ar fi bine să nu abuzezi şi să nu mizezi în mod repetat pe tehnica asta. Sau nici tu nu ai fost atent la ce ai ţi-a ieşit pe gură? Dormeai? Vorbeai în somn?

Gata! Îmi dai voie să închei aici acest articol pentru că trebuie să fac şi eu nişte copii? Pardon! Pentru că trebuie să termin de scris!

http://psycnet.apa.org/index.cfm?fa=buy.optionToBuy&uid=1979-23568-001