luni, 31 martie 2014

Freamăt de codru

Bărbaţii se gândesc la sex o dată la fiecare şapte secunde. Asta înseamnă peste 8000 de gânduri legate de sex dacă stai treaz 16 ore. Ai mai auzit povestea asta, nu? Nu este tocmai adevărată, iar nişte cercetători chiar au numărat gândurile cotidiene ale 160 de femei şi 120 de bărbaţi. Nu este nici complet falsă: bărbaţii s-au gândit într-adevăr mai des la sex (între 1 şi 388 de ori, cu o medie de 19) decât femeile (între 1 şi 140 de ori, cu o medie de 10). Însă ei s-au gândit mai des şi la mâncare sau somn. În concluzie, gândesc mai mult, nu? Da, cel puţin la nevoile biologice, nu am în faţă nici un studiu care să contorizeze şi alte tipuri de gânduri. Din punct de vedere evoluţionist, nu este deloc absurd ca masculii (rezervor permanent de spermatozoizi) să fie mai disponibili şi mai preocupaţi de acest subiect decât femeile (un singur ovul pe lună). La fel şi de mâncare, în sensul că vânătorii-culegători erau cei care plecau după resurse. Somnul? Păi cu atâta activitate intelectuală intensă, normal că obosesc şi mai repede.

Conform unui alt stereotip, bărbaţii gândesc mai analitic, sunt mai preocupaţi de logică, pe când femeile se concentrează pe relaţii şi sunt aparent mai empatice. Pe lângă partea de stereotip, cercetările lui Simon Baron-Cohen arată că ar putea exista o bază hormonală a acestor diferenţe. Dacă ai terminat o facultate de psihologie, presupun că ai auzit de empathizing–systemizing theory. Iar dacă nu ai auzit nu înseamnă neapărat că dormeai la cursuri, dar nici că încerc să-ţi induc eu acum amintiri false.

Una peste alta (sau deasupra alteia?), ar putea fi o legătură (covalentă?) între frecvenţa gândurilor despre sex şi abilităţile analitice ale oamenilor?

Imaginează-ţi următoarea scenă: înaintea probei de matematică la bacalaureat un profesor mai într-o ureche (sau în trei urechi) intră în clasă şi îi îndeamnă pe elevi să se gândească pentru câteva minute la o partidă de sex cu o persoană de care sunt atraşi fizic, nu însă şi îndrăgostiţi. Comportament incalificabil, aşa-i? Ce pervers! Ei bine, e posibil să te grăbeşti şi să îl judeci greşit. Elevii respectivi au mai multe şanse acum să obţină o notă mai mare, iar profesorul despre care vorbesc poate doar a citit concluziile unui studiu publicat în Personality and Social Psychology Bulletin, pe care ţi-l voi povesti şi eu în continuare.

Jens Foster, Kai Epstrude şi Amina Ozelsel au administrat o serie de teste cognitive ce includeau atât probleme analitice cât şi creative unui eşantion de 60 de studenţi de ambele sexe. 

Nu-ţi este clar ce sunt alea probleme creative? Uite, să-ţi dau un exemplu:

Un bărbat moare, ajunge în Rai şi acolo se întâlneşte o mulţime de oameni goi-goluţi (adevărată gură de rai, nu-i aşa?). O recunoaşte dintr-o privire  pe Eva (cea din Biblie). Cum şi-a dat seama care este ea?

Jumătate dintre subiecţi au fost instruiţi, înainte să rezolve exerciţiile, să îşi imagineze o plimbare romantică în parc cu partenerul sau partenera de care erau îndrăgostiţii. Celorlalţi li s-a cerut să se gândească că fac sex cu cineva, în absenţa unei implicări emoţionale. La sfârşit s-a constatat că cei care s-au gândit la sex s-au descurcat mult mai bine la problemele de logică şi mai prost la cele care presupuneau o soluţie pe bază de insight sau gândire divergentă. Invers, subiecţii angajaţi în reverii romantice au obţinut scoruri mai înalte la exerciţiile creative şi mai scăzute la cele analitice.

O posibilă explicaţie pentru rezultatele obţinute este modul diferit de procesare a informaţiilor. Odată te focalizezi pe pădure (gândire holistă, procesare globală), altădată pe copaci (procesare locală, analitică a detaliilor):

We reason that when reminded of love, people start thinking globally, whereas when reminded  of sex, they start processing the details of objects in the  environment. Thus, contrary to the intuitive notion of creativity and analytic thought as fixed human capacities or stable personality traits, they can easily be changed by subtle cues in the environment or by mere thinking about certain situations.

Prin urmare, fanteziile romantice sau erotice îţi influenţează performanţa la testele creative şi analitice. Iar acum că ştii acest lucru îţi poţi îndrepta atenţia, conştient şi intenţionat, către cele care ar fi mai potrivite pentru tipul de provocare cu care te confrunţi. Priveşti copacii şi cuplurile ce se hârjonesc la umbra lor? Sau pădurea în ansamblu? Nu-mi spune, tu observi ambele fenomene! (de câte ori pe zi?)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu