Hai să facem un exerciţiu. Care este
ultimul lucru foarte frumos care ţi s-a întâmplat? Sper că nu eşti nevoit
să priveşti mult în urmă, mai ales că nu mă refer neapărat la un eveniment unic
sau excepţional, ci pur şi la simplu la o experienţă care te-a bucurat şi pe care acum ţi-o poţi
aminti cu plăcere. Gata? Bun! Acum mai urmează două întrebări:
Poţi identifica anumite gânduri,
gesturi sau lucruri pe care le-ai avut sau le-ai făcut în acel moment şi care
au contribuit la starea de bine simţită pe moment şi retrăită acum?
Dar gânduri şi lucruri care au
influenţat negativ procesul de experimentare şi care te-au împiedicat să te
bucuri şi mai intens de respectiva experienţă?
Fred Bryant şi Joseph Vedoff au pus aceste întrebări subiecţilor, iar cele
mai frecvente răspunsuri au fost: o vacanţă şi o întâlnire romantică.
Printre factorii ce au intensificat emoţiile pozitive s-au regăsit:
focalizarea atenţiei atât pe stimuli (locurile vizitate sau partener), cât şi
pe senzaţiile interne (ce au simţit în timpul călătoriei/ vizitei),
împărtăşirea experienţei cu persoane dragi, conştientizarea faptului că sunt
nişte momente pe care le-au aşteptat îndelung şi pe care nu se ştie dacă le vor
mai retrăi vreodată (poate nu vor mai reveni în Paris sau poate partenerul/
partenera nu va accepta o nouă întâlnire), făcutul unor fotografii din dorinţa
de a-şi întipări, pentru a le rememora în viitor, detaliile evenimentului şi
sentimente de recunoştinţă şi apreciere, senzaţia că sunt deosebit de norocoşi
pentru ceea ce li se întâmpla chiar atunci.
Ce acţiuni sau gânduri au diminuat emoţiile pozitive? Consumul de alcool
sau droguri, graba (presiunea de a bifa cât mai multe atracţii turistice),
aşteptările nerealiste (Sena pacă arăta mai bine în album), comparaţiile
defavorabile (şeful meu e în Thailanda, eu doar la Paris), sentimente de
vinovăţie (sunt în excursie în loc să mă ocup de proiectele de la serviciu sau
sunt în oraş când mai bine aş fi învăţat pentru examenul de mâine), tendinţa de
a-ţi face griji (dacă plouă mâine la Versailles? dacă nu-i place filmul la care
am invitat-o?) şi atenţie exagerată la posibile stângăcii sau defecte personale
(am tricoul şifonat, glumele mele nu o fac să râdă, oare ar trebui să o sărut
după ce o conduc acasă?).
Cei doi autori au analizat toate aceste aspecte şi au scris o carte pe care
o poţi savura şi tu, mai ales că
umblă vorba că se găseşte şi pe unele site-uri…să le spunem caritabile,
preocupate de împărţirea resurselor de cunoaştere şi dornice să aplice tehnici
de psihologie pozitivă cum ar fi random
acts of kindness. Da, o carte despre
savurare, din care vei afla (dacă nu ştiai deja) cum poţi intensifica şi
prelungi în mod activ experienţele şi emoţiile pozitive, prin atenţia pe care
le-o acorzi şi prin aprecierea cu care te raportezi la ele.
Lucrurile frumoase uneori se întâmplă pur şi simplu, dar disponibilitatea
ta de a le remarca şi de a le îmbogăţi poate face diferenţa între o experienţă obişnuită
şi una plăcută sau între una doar plăcută şi una minunată. În primul rând, este
necesar să îţi dai voie să trăieşti
în prezent, să te laşi absorbit de eveniment, să îţi oferi timpul necesar
pentru a te bucura şi a percepe senzorial şi cognitiv, experienţa în întreaga
sa complexitate. Să rămâi în prezent înseamnă şi să te opreşti pentru a observa
străzile şi clădirile pe care te plimbi cu harta în mână atunci când cauţi
catedrala Notre-Dame sau să te angajezi deplin în conversaţia cu partenera ta
şi să remarci nuanţele din vocea ei, felul în care te priveşte, fără ca gândul
tău să se îndrepte permanent spre momentul în care o vei invita la tine acasă. Este
aşadar nevoie şi de un efort conştient, de o implicare activă în experienţă, cu
menţiunea că partea cognitivă poate şi dăuna atunci când începi să-ţi evaluezi
senzaţiile, să ţi le explici (overthinking)
sau dacă te concentrezi excesiv pe intensificarea lor în loc de a le observa şi
a le permite să se manifeste liber. Mai important decât să le vânezi este să nu
te abţii să le exprimi, aşa că dacă îţi vine să râzi râzi în hohote, dacă eşti
foarte fericit…ce-ar fi să sari în sus de bucurie? Astfel de reacţii emoţionale
(dacă ai reuşit să scapi de self-consciousness
şi de teama de ridicol) amplifică ele însele emoţiile pozitive (embodied cognition) şi te pun în acord
cu tine, pentru că există o congruenţă între ce simţi şi ce faci.
Unde putem vorbi cel mai mult despre un efort activ în experimentare? În îndepărtarea
gândurilor negative, stimulilor ce te distrag şi grijilor care se strecoară pe
parcurs şi blochează emoţia pozitivă. Poţi refuza să te laşi distras, perturbat
de mici imperfecţiuni şi să decizi să opreşti acel gând negativ ce începe să
pună pe stăpânire pe fluxul tău mental înainte să ţi-l acapareze total. Dacă
eşti la întâlnire şi îţi aduci aminte de examenul de mâine încearcă să nu-i dai
atenţie, la fel dacă te afli în Montmartre şi începe să plouă – atenţia ta este
bine să rămână pe caracteristicile pozitive ale situaţiei sau peisajului. Ce-ai
zice de un sărut prelungit printre nişte tufe de urzici? Exemplul nu este
întâmplător- există un personaj, Anny, în romanul „Greaţa” care povesteşte cum
reuşea să transforme „situaţiile privilegiate” în „momente perfecte” (Dar n-ai ştiut niciodată că mă aşezasem pe
nişte urzici: rochia mi se ridicase, aveam coapsele pline de urzicături şi
fiecare mişcare însemna alte urzicături (…)Timp de douăzeci de minute şi mai
bine, tot timpul cît ai insistat să capeţi sărutul acela pe care eram hotărîtă
să ţi-l dau, tot timpul cît m-am lăsat rugată - fiindcă trebuia să ţi-l dau
după toate regulile - am reuşit să mă anesteziez complet. Şi Dumnezeu ştie cît
de sensibilă mi-e pielea: totuşi n-am simţit nimic pînă cînd nu ne-am ridicat.)
Atât cât îţi permite nivelul tău de anxietate, pentru a aprecia mai mult o
experienţă pozitivă (un răsărit de soare, o ceaşcă de ceai, o îmbrăţişare) gândeşte-te
ce ar fi dacă aceasta este ultima ocazie pe care o ai de a vedea răsăritul
(cine vorbea despre problema inducţiei? faptul că soarele a răsărit în fiecare
zi până acum nu este o garanţie că o va face şi mâine), ultima dată când poţi
savura acel sortiment de ceai (a fost retras de pe piaţă) sau când o poţi
îmbrăţişa pe iubita ta (te-ar putea părăsi mâine dacă se îndrăgosteşte de
altcineva). Este adevărat că în acel moment experienţa va deveni dulce-amară. Dar ştii ceva? Studiile
arată că aceste situaţiile dulci-amare intensifică emoţiile pozitive resimţite
în faţa unor evenimente pe care altfel le-ai lua ca atare, for granted. Adu-ţi aminte că şi lucrurile frumoase sunt trecătoare
şi că, dacă tot ai privilegiul de a le trăi acum, măcar trăieşte-le din plin.
Dacă te hotărăşti să citeşti cartea vei găsi numeroase exemple şi tehnici
de îmbogăţire a experienţelor ce pot fi savurate. Cum ar fi de exemplu, ca pe
lângă tradiţionalul concediu de la corporaţie să îţi oferi zilnic mini-vacanţe
chiar şi de numai 20 de minute în care să te dedici hobby-urilor tale
preferate?
Un tip aparte de savurare sunt experienţele spirituale, transcendentale,
cele care activează emoţii deosebit de puternice, cum ar fi extazul, încântarea
extremă sau sublimul (awe, marvelling). Mai prozaic însă, putem
vorbi de orice situaţie în care simţi un amestec de bucurie, surpriză şi teamă
în faţa a ceva ce nu se încadrează în nimic din ce ai văzut sau trăît până în
prezent. Grandoarea unui peisaj natural poate întra în această categorie, pe
care o poţi completa în funcţie de istoria ta personală. Efectele acestor
„întâmplări privilegiate” („situaţii care
aveau o calitate extrem de rară şi preţioasă”- Sartre), pot colora, ne
arată şi cunoscutul experiment al lui Dutton, şi percepţiile despre cei lângă
care te afli în acel moment, aşa că ai grijă cu cine vorbeşti la telefon în
acele momente sau cu cine te întâlneşti imediat după. Nu de alta, dar există
„şansa” să faci anumite atribuiri greşite, nu că ar fi ceva neapărat rău în
asta. Depinde ce şi cum vei savura în continuare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu