"You must believe in free will; there is no choice."

Te-ai înzăpezit? Nu-i aşa că timpul ăsta te-a luat prin surprindere? Nu degeaba se spune că vremea e schimbătoare la fel ca şi femeia...vaai! ce urât! ca şi omul am vrut să spun (aaa, nu, nu că bărbaţii nu sunt şi ei oameni, înţelegi tu…).  Există prognoze şi previziuni care ne spun, cu un anumit grad de probabilitate asumat, cam ce temperatură va fi mâine. Ba chiar şi poimâine, dar probabilitatea de a „nimeri” este ceva mai mică. Băieţii de la Institutul de Meteorologie scrutează conştiincios cerul şi fac tot felul de calcule şi diagrame complicate pentru a vedea ce cuadraturi şi sextile mai realizează planeta Marte şi cum îţi va influenţa acest aspect relaţia belicoasă (ochii mari! pupilele dilatate semnalează...curiozitatea) cu partenera de cuplu care vine cu mătura de pe Marte. Am greşit. Ei fac calcule să vadă ce şanse sunt să plouă în weekend pentru ca tu să ai pe cine să înjuri şi cui să trimiţi energii negative dacă îţi faci planuri de o excursie la munte şi te trezeşti în mijlocul unei avalanşe. Au, desigur, anumiţi algoritmi şi indicii pe care se bazează. Cu toate acestea, meteorologia rămâne o ştiinţă probabilistică.

Tot o ştiinţă probabilistică este şi psihologia, care ar trebui să nu se limiteze la explicarea unui comportament, ci să îl şi anticipeze, adică să realizeze predicţii. Un psiholog are la dispoziţie anumite date din care încearcă să-şi formeze o imagine de ansamblu asupra funcţionării psihicului uman în general şi al tău în particular, să sustragă pattern-uri, legi, formule, propoziţii de tipul „dacă x, y şi z atunci A.” X, y şi z sunt condiţiile, iar A este comportamentul tău. De exemplu: dacă azi noapte nu prea ai dormit (x), ai un scor mediu la agreabilitate (y) şi înalt la nevrotism (z) atunci sunt 80 % şanse ca astăzi să ai un conflict cu prietena. Hm…habar nu are despre ce vorbeşte, i-au scăpat o grămadă de alte variabile sau posibile cauze, cum ar fi personalitatea partenerei tale, dacă nevrotismul te face să acţionezi agresiv sau dimpotrivă submisiv (teamă de abandon), ce ai mâncat şi băut în ultimele ore, în ce casă este Mercur sau ce spun cărţile de Tarot aşezate în cruce celtică. Hai să presupunem că a luat cam tot se putea în calcul şi a ajuns la concluzia că este foarte probabil ca tu diseară să te cerţi cu ea. Normal că nu îţi spune aşa ceva, ţi-ar face mai mult rău, păstrează pentru sine întregul raţionament şi aşteaptă următoarea şedinţă pentru a-şi confirma ipoteza.

Te duci în vizită la prietena ta. Eşti nedormit, supărat pe vreme, constaţi că nu e nimic de mâncare în toată casa şi ea se uită din nou la telenovele turceşti, urmând ca apoi să-ţi povestească în detaliu ce au făcut personajele principale, secundare, ba chiar şi cei din figuraţie. Simţi aşa un puseu de agresivitate şi…te opreşti. Îţi aduci aminte ce am scris eu că ar fi de preferat să faci în asemenea situaţii. Te porţi ca şi cum ai fi calm. În loc să te încrunţi zâmbeşti. O îmbrăţişezi, o săruţi fără să o întrerupi din  film, iar când s-a terminat episodul, abia atunci…nu, nu îi faci nici un reproş, îi propui să vă mutaţi împreună. Săptămâna viitoare psihologul va afla decizia ta şi se va bucura într-un fel pentru tine, dar nu te va ierta complet că i-ai contrazis predicţiile.

Ce te-a făcut să iei această decizie când toate circumstanţele arătau într-o cu totul altă direcţie? Deh, omul e imprevizibil, nu? La urma urmei, ai avut de ales şi ţi-ai manifestat liberul arbitru (definit ca „ai fi putut să faci altceva”). Deşi nu erai în cea mai grozavă dispoziţie ai făcut efortul de a-ţi inhiba primul impuls şi te-ai gândit la interesele tale pe termen lung, drept urmare ai întrebat-o dacă nu vrea să locuiţi împreună, cu speranţa (secretă) că o vei păcăli ulterior să renunţe la abonamentul la cablu.

Psihologul s-a înşelat. Predicţia lui nu a fost corectă. Între timp şi meteorologul a greşit, a anunţat că se opreşte ninsoarea dar parcă ninge şi mai tare. Ar trebui oare să deducem de aici că vremea are liber arbitru? Au ales liber norii să mai cearnă nişte zăpadă?

Nu e acelaşi lucru, te grăbeşti să spui. Tu ai liber arbitru, vremea nu. Dar de ce? Şi tu şi norii faceţi parte din natură şi vă supuneţi legilor universului, deşi ele nu ne sunt toate cunoscute şi nu putem anticipa mereu ce va urma. Nu ştim când va fi următorul mare cutremur, dar nu credem că plăcile tectonice sunt libere să se mişte când le vine lor cheful. Numai Dumnezeu ştie şi demonul lui Laplace.

Pierre Simon Laplace, matematicianm, astronom şi fizician, a fost primul din istoria ştiinţei care a scris argumentat, în 1814, despre determinismul cauzal sau ştiinţific. Starea prezentă a universului, spunea el, este efectul stărilor trecute şi în acelaşi timp cauza stărilor lui viitoare. O fiinţă capabilă de a înţelege absolut toate forţele ce declanşează un efect în natură, de a vedea fiecare atom din care este compus universul şi de a efectua rapid toate operaţiile necesare ar şti tot ce se va întâmpla în viitor şi nimic nu ar mai fi nesigur şi indeterminat pentru ea. Asta înseamnă că fiecare mişcare a naturii de la  Bing Bang încoace (dar de ce nu şi înainte?) are cauze precise şi nimic nu ar fi putut fi altfel decât este în prezent. Starea prezentă a universului, să-i spunem c, nu poate genera decât starea viitoare d. Imaginează-ţi că mergi cu maşina pe DN1 şi îţi pică un bolovan pe capotă. Al naibii, bolovan, te gândeşti, nu putea şi el să cadă doi metri mai în spate sau cinci secunde mai târziu? Ei bine, nu ar fi putut. Sau ar fi putut, dar doar dacă ar fi fost mai uşor, dacă viteza vântului era mai mică sau dacă nu ar fi plouat mai devreme. În starea în care se afla universul când ai trecut tu bolovanul nu putea pica în nici un alt loc sau moment decât în locul şi momentul în care a făcut-o. Într-un univers paralel poate că maşina ta este întreagă iar bolovanul l-a fericit pe cel din spate. În acest univers însă bolovanul este în singurul loc în care putut ajunge date fiind starea iniţială a lucrurilor şi legile naturale. Teza determinismului este momentan cea mai plauzibilă. Da, culmea ironiei, nici determinismul acesta nu mai e sigur dacă e să ascultăm de teoria haosului şi să încercăm să desluşim ce se întâmplă la nivel micro-atomic. Dar până se pun de acord fizicienii (unii dintre ei sunt convinşi că există şi acolo algoritmi clari şi previzibili, doar că nu îi ştim noi, alţii cred că de fapt viitorul poate influenţa prezentul – retrocauzalitate, deci avem şi liber arbitru) ipoteza ştiinţifică la care ne raportăm este încă cea a determinismului cauzal.

În acest univers tu ai la fel de mult liber arbitru precum placa tectonică sau vaporii de apă din nori. Nu se pune problema de alegere liberă pentru că nu există o acţiune care să se producă din senin, în absenţa oricărei cauze. Iar orice cauză are în spate o altă cauză şi tot aşa până ajungem la cauze asupra cărora tu nu ai avut nici un control sau cuvânt de spus, mult înainte de naşterea ta. Trăieşti însă cu sentimentul că faci alegeri şi, mai ales, că ai putea alege altceva. Dar ca să alegi altceva ar trebui ca ceva din prezent să fie uşor diferit, cum am văzut în exemplul bolovanului. Însă eu gândesc, spui, evaluez acţiunile, hotărăsc cel mai bun curs de urmat, am numite valori după care mă ghidez. Sigur că da. Dar gândurile şi valorile ce sunt? Unde se află?  Ai fi putut avea alte gânduri şi alte valori? Reprezintă mintea ta o substanţă diferită, ruptă de materie, în afara legilor fizice?

PS: Dacă legile universului nu o iau razna presimt (precognition facilitată de retrocauzalitate) că data viitoare vom vorbi despre un fel de libertate pe care (simţim că) o deţinem totuşi în această lume predeterminată şi pe care avem chiar datoria să o cultivăm, fie şi numai pentru că putem.