Anal-yze this

Anul acesta cărţile comandate din străinătate au ajuns la mine pe un traseu deviat, trecând întâi prin oraşul natal şi implicit, că tot vorbim de origini, prin mâinile celor care m-au conceput. De ce? Pentru că nu le puteam ridica de la poştă în Bucureşti. Cum aşa? Păi momentan nu am buletin (detalii birocratice, nu are rost să ne complicăm cu ele). Dacă adaug faptul că nu m-am lăsat nici recens(ămânţ)ată când s-a făcut inventarul din 2011, rezultă că mă aflu într-o foarte interesantă şi plăcută stare de indeterminare sau în plină dilemă hamletiană, dacă vrei să fim dramatici. Exist şi nu exist în acelaşi timp. Sunt şi moartă şi vie. Sunt voartă, iar mai târziu voi fi mrie, după the magic moment, un timp arbitrar decis de Măria Sa Randomness. 

Voartă şi mrie sunt inspirate de experimentul mental al lui Nelson Goodman, cel care, sensibil la slăbiciunea femeilor pentru pietrele preţioase, mi-a luat ochii cu nişte smaralde grue şi bleen. După care mi-a spus o ghicitoare, the new riddle of induction: de ce putem să formulăm raţionamente inductive când avem proprietăţi transferabile, dar nu şi când vorbim despre proprietăţi non-transferabile? Of, abia ce scrisesm postarea despre paterni(ci)tate.

Cum starea mea poate vira rapid într-o parte sau alta din cauza curiozităţii observatorului (am avut recent revelaţia de ce curiosity killed the cat- pentru că şi-a băgat un curios nasul în cutia cu pisica lui Schrödinger, după care a ros osul), în faţa autorităţilor eu fără acte devin moartă. Atunci cărţile sunt ridicate de tata, graţie unor relaţii speciale pe care le întreţine, de dragul meu, cu doamnele de la ghişeu, care-i strecoară prin crăpătură, pe sub mână, preţioasele plicuri (auzie freudiana la organele genitale de sex feminin) livrate de Book Depository 

Ieri a(m) primit un nou pachet. Aseară, mama răsfoia uşor (?) perplexă o carte a cărei semnificaţie simbolică se chinuia să o înţeleagă.

De ce căuta simboluri ascunse  în comanda făcută de fii-sa? Nu, în niciun caz pentru că este obişnuită cu tot felul şocuri epistemologice pe care a reuşit să le integreze fără să îl citească pe Hume, observând doar, în mod repetat, că viaţa, dar mai ales cei din jur, nu sunt deloc atât de predictibili pe cât şi-ar dori uneori. Şi cum să nu caute înţelesuri ascunse când în faţa ei aterizase o carte atipică, al cărei titlu i se părea mult prea bătător la ochi ca să fie întâmplător. Iată-o:

În plus, pentru prima dată în istorie, "copilul" a cărei mamă începuse să aibă dubii că era, cumpărase o carte de...benzi desenate??!! "Aha, mi-a făcut şi desene, să pricep şi eu" se gândea, oftând, în timp ce în faţa ochilor ei ei se desfăşurau imagini precum:

Aş vrea să o liniştesc şi să îi transmit (şi) pe această cale că numai forţa circumstanţelor a făcut ca respectiva carte să ajungă la ea şi nu este vorba despre niciun mesaj secret ce se cere descifrat. Însă nu o voi face. În definitiv, cine ştie ce pulsiuni inconştiente m-au îndemnat să comand superba comic book a lui Alison Bechdel, autobiografică pe deasupra (hihi, altă coincidenţă), ştiind ce traiectorie va căpăta şi bucurându-mă în secret (inconştient!!) pentru asta. Sau dacă nici măcar nu a fost decizia mea, ci o mică glumiţă sau disonanţă (cacafonie) orchestrată de dirijorul invizibil, uşor afon, al Marelui Spectacol Co(s)mic? Nu putem ignora nici faptul că întreaga carte musteşte de încrengături şi aluzii psihanalitice, fiind un fel de introducere grafică (da, da, foarte grafică!) în opera lui Donald Winnicott, cel care avea un fetiş pentru urşi.

Oare merită menţionat şi faptul bizar că "Are you my mother?" a fost inclusă în numeroase topuri ca una dintre cele mai bune cărţi din 2012, inclusiv în clasamente de nonfiction şi ştiinţă =)))) (nu mă pot abţine) psihologică?!! De exemplu, The Guardian. Să-ţi mai arăt o poză, să nu-ţi mai arăt...ups, mi-au alunecat degetele- freudian slip! 

Hai că mă opresc aici înainte să-mi mai bat un cui în sicriul ce aşteaptă ca micro-particulele mele să-şi definească starea. Nu ştiu însă ce părere au despre asta şi microtubulii cerebrali, depozitari ai sufletului meu cuantic, în viziunea a doi cunoscuţi cercetători care, blocaţi probabil în stadiul oral al dependenţei de "mami", au început să scoată pe gură lucruri trăznite- Stuart Hameroff şi Roger Penrose.

PS: articolul de faţă poate sau nu fi tratat într-o manieră ludico-realistă (inclusiv de mama; şi de tine).

.