Ţi s-a întâmplat cumva în
ultimul timp să îţi priveşti partenera într-o zi absolut obişnuită şi să ţi se
pară că e şi mai frumoasă decât de obicei, fără ca ea să fi depus vreun efort
conştient în acest sens? Adică nu s-a machiat mai strident, nici măcar mai
discret, părul e la fel (în fine, din câte poţi observa, dar nu bagi mâna în
foc, observi mereu că s-a tuns doar după ce elimini sute de alte motive pentru care
ar putea fi nervoasă pe tine „aha, observi şi tu după cinci ore?”),
vestimentaţia e la rândul ei cea obişnuită. Şi totuşi e ceva…ceva ce te face
chiar acum (figură de stil, deocamdată ai treabă cu mine) să o iei în braţe şi
să iniţiezi acele comportamente ce vă poartă paşii spre pat sau, mă rog, spre
alte locuri în care vă simţiţi confortabil. Norma că ţi s-a întâmplat, şi nu
odată, dacă sunteţi de ceva vreme împreună. De fapt, am o vagă bănuială că se
întâmplă în fiecare lună. Da, prietena ta este la ovulaţie. Este momentul când
femeia devine brusc mai atrăgătoare pentru sexul opus, prin nişte mecanisme
biologice subtile, întipărite în codul ei ADN. Iar bărbatul, în mod normal,
simte. Prin urmare cei doi fac sex. Genele au câştigat. Sunt şanse foarte mari
să se fi transmis mai departe, lucru pe care cei doi îl vor afla în curând dacă
nu au cumva au dejucat planurile nucleotidelor folosind o metodă contraceptivă.
Atunci când erau în
punctul maxim al fertilităţii dansatoarele din cluburile americane au fost
plătite în medie cu 68 de dolari pe oră de către clienţi- da, normal că s-au
făcut studii. La menstruaţie, suma încasată a oscilat în jurul valorii de 35,
iar media lunară a fost de 52. Normal că clienţii nu au fost informaţi asupra
perioadei în care se aflau dansatoarele, dar cumva ei au recepţionat corect, la
nivel inconştient, anumite indicii corporale şi au apreciat diferenţiat
atractivitatea lor. Pe de altă parte, şi femeile au preferinţele lor în acele
zile, deoarece genele nu s-au adaptat la cerinţele vieţii moderne şi caută încă
un tată pentru copil care să plece în pădure după vânat, cu un nivel al testosteronului
ridicat (nu trebuie neapărat să fie partenerul de viaţă, ba dimpotrivă, pentru
că testosteronul înseamnă şi instabilitate, aventuri, deci un asemenea mascul
ar fi bun ca donator de gene, mai puţin ca îngrijitor de copil). În perioada fertilă
femeile sunt mai atrase sexual de bărbaţi cu o faţă cât mai masculină, adică un
maxilar proeminent şi arcade bine definite (mai eşti sau te-ai repezit la
oglindă?), în timp ce în restul lunii asemenea preferinţe sunt prezente mult
mai puţin sau chiar deloc.
Ce vreau eu să îţi arăt?
Că purtăm în noi nişte progrămele automate ce se manifestă în cele mai diverse
circumstanţe legate în primul rând de supravieţuire şi reproducere. Iar
respectivele programe „operează” undeva dincolo de conştienţa ta şi este bine
să rămână acolo pentru că nu este cel mai romantic lucru pe care l-ai putea
afla despre partenera ta şi despre tine. Atunci de ce îţi spun? Pentru că sunt
sigură că oricum o să uiţi, iar luna viitoare când o vei privi în ochi
frumuseţea ei va fi de ajuns ca să faci lucrurile fireşti menţionate mai sus,
nu cred că te vei complica inutil să îţi pui întrebarea dacă nu cumva eşti
manipulat de perfidele secvenţe de ADN. Asta înseamnă că îţi scriu degeaba? Da,
aşa s-ar părea. Sau cel puţin nu îmi trece acum prin cap nici un motiv pentru
care am început articolul.
Mintea ca blank slate este un mit. Iar raţionamentele pe care le facem sunt la
rândul lor dependente de context. Îţi voi demonstra imediat, folosind sarcina de selecţie a lui Wason, ce
presupune utilizarea unor operaţii de logică formală, că eşti mai deştept în
anumite situaţii şi mai încet la minte în altele. Îţi dau următoarele
cartonaşe:
Fiecare are un număr
scris pe una dintre feţe şi o culoare pe cealaltă. Ce carte sau cărţi trebuie
să întorci pentru a testa ipoteza că atunci când un cartonaş are pe o parte un
număr par cealaltă parte a sa este roşie?
Ai spus cumva cartea verde şi cea cu cifra 8? Bravo,
ştiam eu! Eşti printre cei mai puţin de 10% care au dat răspunsul corect, iar
experimentul a tot fost replicat din 1966 şi până în prezent, cu rezultate
similare inclusiv printre subiecţii cu studii aprofundate de logică. Concluzia
este că mintea noastră nu se împacă bine cu regulile logicii condiţionale (dacă
p, atunci q) şi ne este foarte greu să rezolvăm corect asemenea probleme. De
obicei cădem victimele biasului de confirmare (întoarcem doar cartile ce ne
confirmă ipoteza, nu şi cele care ne-ar putea-o infirma, în cazul nostru cartea
verde), ceea ce i-a facut pe unii psihologi sa traga concluzia (pripită uneori)
că nu am fi raţionali. Şi nu, nu suntem. Nu dacă definim raţionalitatea în termenii logicii formale. Dar există o
raţionalitate mai profundă (deep
rationality) care poate explica numeroase dintre alegerile noastre aşa-zis
iraţionale. La fel cum există conflicte de interese între opţiunile pe care le
putem alege şi nu întotdeauna poţi spune care dintre ele ar fi fost cea mai
„raţională”.
Acum imaginează-ţi că
te-ai angajat de curând chelner într-un bar unde regulile privind alcoolul sunt
foarte stricte, vei fi concediat dacă vinzi băuturi minorilor. Ai din nou
patru carţi, iar regula este: dacă un client are mai puţin de 18 ani nu poate
bea alcool.
Ce carte sau cărţi
trebuie să întorci pentru a verifica dacă cei patru clienţi respectă regula sau există vreun trişor? (fiecare carte are pe faţă vârsta clientului şi pe spate băutura, iar regula este: dacă cineva bea alcool atunci trebuie să aibă peste 18 ani).
16 şi vodka, desigur, de această dată majoritatea
subiecţilor au răspuns corect, deşi structura celor două probleme este
identică. Ce s-a întâmplat? Au fost toţi participanţii din întâmplare mai
inteligenţi? Da, ai putea spune şi aşa, ceea ce înseamnă că inteligenţa noastră
nu este fixă, ci depinde de…circumstanţe? Mai precis de ce? Care este diferenţa
semnificativă ce ar fi putut antrena asemenea discrepanţe în raţionament? Nu,
nu alcoolul în sine, of! Este ceva mai adânc, deep rationality cum spuneam şi are
legătură cu teoria altruismului reciproc,
tit-for-tat sau schimbul social.
Oamenii au putut
supravieţui în grup (supravieţuire în grup, nu reproducere, ok?). Şi cu ajutorul
grupului. Pe principiul „tu mă scarpini pe spate dacă eu te scarpin pe spate”. În
aceste condiţii au fost nevoiţi să efectueze multiple calcule inconştiente
(altfel mureau) care să le permită să estimeze costurile şi beneficiile unui comportament de tip întrajutorare
într-un context social. Tu mă scarpini pe spate dacă consideri că într-o
situaţie similară voi face la fel, aşa că eşti foarte atent la orice indiciu
îţi furnizez în această privinţă. De asemenea, cu cât îţi va fi mai uşor să mă
scarpini pe spate, cu atât vei fi mai înclinat să o faci. La sfârşit balanţa
beneficii costuri pentru tine trebuie să fie cel puţin egală, în nici un caz
pe minus. Şi uite aşa devii foarte bun la raţionamente condiţional-inductive pe
care altfel le-ai realiza cu mare greutate şi cu erori de judecată, dar nu pentru că
nu ai fi deştept şi raţional, ci pentru că eşti suficient de deştept şi de
raţional să nu-ţi baţi capul cu probleme sterile, fără nicio relevanţă pentru
viaţa ta de zi cu zi. Cosmides şi Tooby, autorii celui de-al doilea experiment,
au arătat cum avem în cap un fel de algoritmi
specializaţi să evalueze situaţiile sociale şi să deducă regulile ce ne permit
să ne adaptăm grupului, conform principiilor teoriei schimbului social. Ei se
înscriu în strategiile stabile
evoluţioniste (evolutionarily stable strategy, ESS) ce reglează cooperarea şi altruismul, permiţând în
acelaşi timp detectarea rapidă a
trădătorilor sau trişorilor. A
celor care vor să se bucure de beneficii fără să achite şi costurile.
În exemplul cu barul, regula se traduce aşa: „Ca să pot consuma alcool, eu,
clienta, trebuie neapărat să am cel puţin 18 ani. Altfel eu obţin ceva
nemeritat, iar tu, chelnerul, vei plăti costurile, adică vei fi concediat. Te
prinzi repede sau o încurci”. Prin
urmare dacă nu îndeplinesc cerinţele şi nu corespund criteriilor anunţate tu
vei şti imediat. Nu are sens să încerc să te păcălesc, evoluţia te-a înzestrat
cu acei algoritmi nu ştiu dacă oculţi dar sigur culţi care mă ginesc pe mine, impostorul, numaidecât. Prin urmare
atunci când încerc să încalc regulile şi apar în clubul tău însetată cerându-ţi
un pahar de vodka tu vei întoarce cărţile potrivite şi mă vei invita, pe un ton
politicos, dar ferm, să părăsesc acest loc al pierzaniei pentru minori ( acum să zicem că nu am
buletinul să îţi demonstrez că, în ciuda înfăţişării mele de 16 ani, eu am 30, conform cartonaşului 3, iar la pepsi am alergie, mă apucă urticaria). Îmi vei închide poarta raiului în nas, fără să ştii însă că
pentru o doză de drog sunt în stare să intru şi pe fereastră. Hai, ciocneşti cu
o fată frumoasă? Cheers! Aaa, doar dacă ai peste 18 ani şi un maxilar puternic!
PS: Dacă nu ai încă 18 ani, te aştept cât e nevoie.
PPS: Dacă nu ai maxilarul puternic, mai aşteaptă tu! Doar câteva zile…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu