The trouble with Vronsky (Gilbert et al., 2002)

Esti inca la munca? Luam o pauza? Nu, de data asta nu mergem sa ne plimbam prin parc, am  alta idee. Ti-a crescut tensiunea? macar pulsul? E bine...asta si urmaream! Hai nu te impacienta, nu ma gandeam la ce stiu eu ca te gandeai tu (cunosc psihologia masculina, iti voi demonstra asta putin mai tarziu). Ne jucam de-a clarvazatorii. Sau de-a calatoriile in viitor. Si nu orice fel de calatorii, ci emotionale (emotional time-travel, ca sa imprumut termenul lui Elizabeth Dunn). De ce? Din cauza unor tendinte evazioniste care ne fac sa ne refugiem in lumi posibile sau universuri paralele in loc sa actionam in prezent? Of, fireste ca nu. Pentru ca ne place psihologia stiintifica si, prin urmare, ne distram cu tot felul de predictii. Afective, in cazul de fata. Si acum imagineaza-ti (nu e mind wandering ci exersarea facultatilor de planificare, anticipare, proiectare in viitor si problem-solving) urmatoarele doua situatii, incercand totodata (fac apel si la capacitatea de a efectua anumite rationamente), sa descoperi o eventuala asemanare intre ele:

1. Te afli in varful muntelui, la cort, far from the (very) madding crowd. Ti-ai propus sa tii o cura de purificare spirituala si este esential sa fii singur, departe de orice forma de civilizatie, timp de o luna intreaga. Dupa o saptamana se strica vremea, te prinde o ploaie torentiala departe de cort si racesti. Rau de tot- tuse uscata, nas infundat, febra, frisoane, tot tacamul. Nu ai medicamente, normal ca nu ai prevazut aceasta situatie si oricum nu le-ai fi luat in plina perioade de detoxifiere. Esti si incapatanat, pe deasupra: nu vrei sa recunosti ca aventura ta s-a terminat prost si sa te intorci frumusel in oras, avand ca prim popas spitalul de urgenta. Esti constient ca ai putea sa faci pneumonie daca nu te tratezi. Insa ramai acolo si...surpriza! dupa cateva zile extrem de grele, fara ca tu sa faci mare lucru, incepi sa te simti mai bine. Gata, ti-a trecut raceala destul de repede, acum poti din nou sa respiri, fosele tale nazale nu mai sunt obstructionate de nimic, cavitatea toracica functioneaza normal, iar cea bucala nu mai e uscata de la tusea aia nesuferita.

2. Ai divortat de curand, la initiativa fostei tale sotii. Crezi ca motivul a fost eterna si fascinanta nepotrivire de caracter. In seara asta, ca sa-ti omori timpul, te duci singur la cinema sa vezi ultimul film al lui Almodovar, Los amantes pasajeros. Si acolo o vezi pe ea de mana cu un alt barbat, pe care il cunosti, pe deasupra. Nu, nu este prietenul tau cel mai bun (esti pe un blog serios, daca vrei telenovele schimba pe Acasa TV), doar un tip despre care stiai ca este primul ei iubit din liceu, ca a avut o influenta majora asupra ei (ti-a spus odata ca ii va ramane mereu recunoscatoare pentru ca a incurajat-o sa dea la facultate) si ca s-au despartit cand el a plecat pe neasteptate din Bucuresti tocmai la Iasi, cel mai probabil cu sau dupa o moldoveanca. Cum te simti acum, cand te uiti la ei? Ia zi, ce fac cei doi? Nu te-au vazut, s-au asezat la doua randuri in fata ta, iar el o tine pe dupa umeri si din cand in cand se apleaca si o saruta pe gura, pe gat, pe ceafa...iar tu ramai acolo, concentrat nu pe filmul de pe marele ecran, ci pe frumoasa poveste de dragoste care se deruleaza in fata ta si a carei protagonista este femeia pe care inca o iubesti. Doar citind si simti un gol in stomac sau niste impunsaturi in piept. Ingrozitor, nu? Poate ca de fapt nu l-a uitat niciodata, l-a iubit numai si numai pe el, chiar si cand era casatorita cu tine. Nu crezi ca ti-ai putea reveni prea curand din acest soc. A doua zi te trezesti (de fapt nici nu prea ai dormit) si te duci, ca de obicei, la munca. Pe drum te gandesti asa:

„Sigur nu il iubeste. Sufera foarte mult dupa mine si incearca sa ma uite avand o legatura scurta cu altcineva.”

„Tot raul spre bine. Am inteles in sfarsit ce fel de femeie este si acum imi voi vedea linistit de viata mea.”

„Sunt mai bun decat tipul ala. Chiar daca dupa film au intrat intr-un Q7. Cred ca e cel putin un CEO intr-o companie de top. Da, fosta sotie parea materialista, insa stiu eu ca apreciaza mai mult bunatatea mea sufleteasca decat banii sau statutul social.”

„Nenorocitul asta a profitat de vulnerabilitatea ei post-divortul de mine!”

„Cred ca a drogat-o!”

„Dumnezeu mi i-a scos in cale tocmai azi, e prea ciudat ca ne-am intalnit asa, intamplator. Aici trebuie sa fie o lectie de viata din care eu voi invata ceva”

„Dar ce, eu nu pot sa fac la fel? Tipa de la chioscul de ziare imi zambeste in fiecare dimineata cand ii cer Gazeta Sportului. Ii voi propune sa facem ceva sport impreuna. Si o scot la film, poate ma intalnesc iar cu fosta. Atat de tare o va durea ca va incepe sa planga necontrolat cand ma va vedea cu altcineva. Sa vada si ea cum e, sa sufere!”

„Poate a vrut doar sa ma faca gelos. I-a spus un prieten comun ca ma duc la film, l-a sunat pe ala si l-a platit (in bani, nu in natura) sa imi insceneze mie toata treaba asta. Regie curata! A facut asta din prea multa dragoste pentru mine. Saracuta, cat de dezgustata trebuie sa se fi simtit cand o saruta respectivul!”

„Relatia lor nu are cum sa dureze. Tipul ala isi va bate joc de ea si o va parasi dupa ce i-o trage de cateva ori. Peste cateva zile ma voi trezi cu ea la usa, implorandu-ma sa o iert si sa o primesc inapoi. Imi va spune ca nu poate trai fara mine si ca ar face orice sa ne impacam (inclusiv chestiile alea cu care nu era de acord in pat). Eu o voi privi imperturbabil si ii voi spune asa: Nu stiu ce sa zic. Am nevoie de timp sa vad daca te pot ierta. In orice caz, va fi foarte greu. Ma indoiesc ca voi mai avea incredere in tine si sincer nu vad ce ai putea face ca sa ma convingi ca ma iubesti”.

Afundat in atatea ganduri nici nu stii cand ai ajuns la munca. Hmm....dar ce se intampla cu tine? Pari destul de bine dispus, nu-i asa? Aseara nici nu ti-ai fi inchipuit ca durerea aia groaznica ar putea sa se diminueze in doar 10-12 ore.

Acum ne intoarcem din cele doua calatorii in timp si spatiu si analizam ce s-a intamplat. Ceva insight-uri? Tine-le pentru tine! Analizam in calitate de cercetatori, nu de terapeuti! Te-am intrebat ce au in comun cele doua situatii. Nu reusesti sa gasesti pattern-ul? Nici eu...ce au in comun cele doua scenarii (sau care este coralul lor in AT-scuze, am trecut printr-un examen traumatizant)? Hait ca nu mai stiu ce voiam sa spun! Si sunt sigura ca abilitatea de a detecta asemanarile tine de factorul g. Of, pierdut G-ul! Nu il pot declara nul, dimpotriva, gasitorului ii voi acorda multe recompense (intariri la interval variabil de aceasta data). Aaa! Gata, stiu, mi-am adus aminte! Multumesc daca aveai de gand sa ma ajuti, insa l-am recuperat, ma voi recompensa singura dupa ce termin articolul. Fii atent: in ambele situatii in momentul T0 tu te simti rau, adica ai dureri foarte mari si intense, din care nu crezi ca iti vei reveni prea curand. Da, in T0 tu esti convins fie ca peste o saptamana vei fi si mai bolnav (raceala evoluand inspre pneumonie in povestea alpina), fie ca vei avea un episod depresiv major, punctat de ideatie suicidara sau omucidara (in „filmul” nr.2). Cateva zile mai tarziu insa, in momentul T1, descoperi, stupefiat (si fara sa fi consumat stupefiante) ca unele dintre simptomele racelii s-au diminuat sau ca nu mai ai tot timpul in fata ochilor imaginea fostei sale sotii in bratele altui barbat. Previziunile tale din T0 au fost gresite, te simti mult mai bine in T1 decat ti-ai imaginat atunci. Ce s-a intamplat? Remisie spontana, sigur. In ambele cazuri. Dar cum si de ce? Organismul tau si-a mobilizat singur, fara nici un ajutor din exterior, resursele necesare sa te scoata din impasul fizic sau existential. Mai precis, sistemul imunitar. Cel fizic, dar si cel psihologic. Reia te rog gandurile pe care ti le-am citit mai sus. Ce sunt prostioarele alea? Rationalizari, tentative patetice de a-ti reduce disonanta cognitiva, biasuri si erori de rationament, incercari disperate de a-ti conserva o imagine de sine pozitiva, gandire magica, idei ridicole pe care daca te aud rostindu-le, primul meu impuls va fi sa iti vars o galeata de apa in cap. Rece! (iar al doilea impuls ar fi sa iti dau si doua palme, dar sunt civilizata, practic auto-controlul si ma abtin, felicitandu-ma apoi pentru excelenta stapanire de sine in situatii de criza...ups! stai sa ma usuc ca tocmai mi-am auto-aplicat tratamentul mentionat, in doza dubla, pentru ca in cazul meu nu ma tem de consecinte; partea proasta este ca de ceva timp sunt aproape mereu uda din cap pana-n picioare si rosie in obraji de la nenumaratele palme). Si tot aici intra biasul auto-indulgentei, despre care a scris de curand si Adrian (fa-i o vizita aici: http://www.adrian-nuta.ro/biasul-de-autoindulgenta/). Partea interesanta este ca tocmai aceste erori de logica si rationament se dovedesc a fi, intr-un final, perfect rationale, in sensul ca servesc unor scopuri mai importante (cel putin din punct de vedere evolutionist) decat aspiratia de a sti adevarul si de a fi cat mai obiectiv: supravietuirea si reproducerea. 

Sa zicem ca nu ai apelat la rationalizari ca strategie de coping dupa intamplarea nefericita de la cinematograf. A doua zi esti o epava, suferi cumplit la gandul ca ea il iubeste pe el si iti este foarte clar ca gesturile lor erau expresia unei reale afectiuni pe care o simteau unul pentru celalalt, adica erau mangaieri si nu lovituri, cum ti-ar fi placut tie sa crezi si chiar sa vezi, sub influenta biasului confirmarii. Gandind obiectiv, realizezi chiar ca tipul iti este superior (l-ai cautat pe internet si ai gasit un CV plin de realizari profesionale prin care te eclipseaza total si pe deasupra e si mai bine proportionat fizic ca raport umeri- talie, echivalentul vestitei WHR). Este normal (plauzibil si justificat) ca ea te-a parasit si l-a preferat pe el, ba chiar tu esti vinovat pentru ca nu te-ai dus la sala si nu ai promovat la serviciu pentru a avea si tu un statut social superior. Iar tu o iubesti in continuare, absolut firesc, doar este o persoana ravisanta, mereu a avut o gramada de admiratori pe care ai tot incercat sa nu fii gelos cand erati impreuna. 

Vezi tabloul sau mai adaug cateva tuse ingrosate? Spuneam ca scopul genelor tale e sa supravietuiasca si sa se reproduca. E adevarat ca lor nu le pasa daca esti sau nu fericit, insa un nivel minim de well-being este necesar macar pentru ca tu sa nu devii depresiv. Cum de ce? O depresie serioasa pericliteaza sansele tale de supravietuire in cazul in care decizi sa te sinucizi. Ok, asta e o situatie extrema. Dar chiar daca ramai in viata e greu de crezut ca te vei angaja in activitati placute generatoare de urmasi cata vreme vezi realitatea (oarecum) asa cum este: dragostea inseamna un dezechilibru chimic cauzat de cativa neurotransmitatori din creier, un lipici ce te tine legat de partenera pentru cativa ani necesari cresterii copiilor, specia umana nu este in mod natural monogama, adica sotia ta va simti la un moment dat atractie pentru alti barbati (si te va durea chiar daca nu va trece la actiune), intotdeauna vor exista in preajma voastra alti barbati mai inalti sau mai bine pozitionati in ierarhia sociala decat tine, ca sa nu mai vorbim si de efectul Coolidge! Acestea sunt fapte. (Paralizante!) Observi diferenta intre ele si rationalizarile tale? Intelegi de ce ultimele sunt vitale pentru sanatatea ta psihica si ce inseamna imunitate psihologica? Ai auzit de realismul depresivilor, nu? Distorsiunile pe care le aplici sistematic realitatii reprezinta anticorpii sistemului tau nervos, modalitatea prin care psihicul tau se mentine sanatos. Un fapt obiectiv (o boala grava, moartea unui copil, o catastrofa naturala) devine, gratie acestor strategii, din „groaznic” „suportabil”, din „aleatoriu, fara sens” o „lectie de viata, experienta necesara, un lucru din care am invatat ceva”. Si asa oamenii gasesc in ei forta de a trece prin incercari de neconceput (vezi marturiile supravietuitorilor din lagare), ceea ce este o realizare remarcabila (adimirabila, de ce nu?) a creierului si a inginerului ce l-a proiectat astfel- Selectia Naturala, cea care transforma insuportabilul in suportabil (da, uneori cu pretul adevarului). Acum, nu-i asa ca privesti cu mai multa (auto) indulgenta biasul auto-indulgentei? Iar eu promit ca renunt la galeata aia de apa si o inlocuiesc cu o sticla de 0,5  (decalitri :P).

Nu cumva sa tragi concluzia ca rationalizarile si biasurile de tipul self-serving sunt mereu si in orice cantitate utile sau benefice. Nicidecum! Si sistemul imunitar fiziologic o ia uneori razna, generand boli autoimune. Cand devine disfunctional sau patologic ceva ce era initial sanatos? Care este granita? Raspunsul simplu ar fi: atunci cand iti afecteaza viata in mod negativ in loc sa te ajute. Dar ce inseamna chestia asta? Un calugar care a trait toata viata la manastire, convins ca aceasta este voia Domnului, insa fericit si simtind ca existenta lui are un sens a avut un bun sistem imunitar psihologic? Hitler, cu credinta sa de neclintit in superioritatea rasei ariene ce a functionat ca un scut impotriva oricarei vinovatii sau procese de constiinte, sa fi suferit el de o boala autoimuna? Raspunde-ti tu, eu stiu sigur cum stau lucrurile, dar nu vreau sa te influentez! (mi-am dat doar o jumatate de palma de data asta! Cum unde? Jap! Ia tu cealalta jumatate! Da, tot acolo!)

Am inteles ce este imunitatea psihologica, insa ramane o necunoscuta in procesul nostru de previziuni afective (affective forecasting). De ce ne inselam atat de mult in momentul in care incercam sa anticipam cat de fericiti sau nefericiti vom fi in eventualitatea producerii unui anumit eveniment viitor? Pentru ca da, este un bias extraordinar de robust si care, culmea! nu prea tine cont de experientele si de greselile (adica de previziunile gresite) din trecut. Tu esti convins acum ca achizitionarea unei locuinte te face fericit pe termen lung, desi studiile stiintifice nu confirma aceasta ipoteza (http://www.nytimes.com/2013/07/14/realestate/homeownership-the-key-to-happiness.html?adxnnl=1&pagewanted=all&adxnnlx=1374071726-ce29erJV+yfp+mj35P9TLg). Si nu ma crezi acum, sau iti imaginezi ca nu se aplica in cazul tau, tu cu siguranta vei fi mult mai fericit peste cinci ani daca ajungi acum posesorul unei vile superbe in Pipera. Daca insa nu iti vei mai permite ratele la banca si trebuie sa te muti din apartament intr-o garsoniera esti sigur ca starea ta subiectiva de fericire va intra in degringolada si se va mentine ani intregi la un nivel scazut. Gresit, vei reveni la baseline gratie procesului de adaptare hedonica.

 Iti place fotbalul? Esti stelist, nu? (am si eu o meme din copilarie, cica am tinut mereu cu Steaua desi acum sunt incapabila sa enumar mai mult de doi jucatori....Radoi? Lataevici? Nu rade prea tare de mine!). Joaca sambata cu Dinamo (sa zicem!) si, in functie de rezultat, fie va castiga campionatul fie se va situa pe locul al doilea (apropo, nu stiu daca ai aflat, dar posesorii unei medalii de bronz sunt aproape la fel de fericiti ca medaliatii cu aur, in timp ce satisfactia resimtita de cei care primesc argintul este cam la nivelul celei experimentate de sportivii situati abia pe locul 5; da, bronzul te face mai fericit decat argintul din motive doar aparent contra-intuitive dar in definitiv usor de inteles- vezi studiul lui Gilovich si al lui Willingham). Si eu te intreb acum cat de fericit, pe o scala de la 1 la 5, crezi ca vei fi luni, la doua zile dupa meci, daca Steaua castiga? Dar daca pierde (lucru de altfel imposibil, contrar legilor fizicii. gravitatiei sau ale logicii elementare!)? Te rog sa imi spui estimarile tale, iar luni te sun sa ne vedem la o cafea si sa iti masor, live, fericirea reala. Te asigur ca, indiferent de rezultatul meciului, va exista o discrepanta intre previziunea ta de azi si realitatea de luni. Daca Steaua castiga vei fi mai fericit decat daca pierde, e adevarat; dar nu atat de fericit cat iti imaginezi acum; daca pierde nu vei da o petrecere, insa nici nu iti vei smulge parul din cap, asa cum te gandesti in clipa asta. 

Previziunile tale sunt afectate de doua erori: biasul impactului si biasul duratei, adica estimezi gresit doua lucruri: intensitatea cu care vei resimti un eveniment in momentul producerii lui (freezing, anyone?- tot un fel de mecanism de aparare, o blocare a experientei sau o disociere de ea) si cat timp vei fi afectat de respectivul eveniment. De ce suntem atat de putin priceputi in a face predictii corecte, chiar daca ne-am confruntat in trecut cu situatii similare (presupun ca Steaua a mai castigat si alte meciuri, ar trebui sa stii cat de fericit te-au facut nenumaratele ei victorii!)? Cercetatorii nostri inca mai cauta motive, deocamdata au identificat cateva mecanisme ce ne conduc la estimari eronate, cele mai importante fiind neglijarea imunitatii psihologice si eroarea de focalizare. Sper ca ti-e foarte clar cum e cu primul element, care apare in situatii negative: psihicul tau se va auto-proteja contra loviturilor incasate, insa acum, cand esti (mai) lucid (adica nu ai nevoie sa inventezi rationalizari, scuze sau reconfigurari ale intamplarilor nefericite) esti incapabil sa prevezi aceste reactii imunitare, prin urmare exagerezi intensitatea si durata nefericirii pe care o vei simti in urma producerii (micilor) tragedii ale vietii.

Nu-ti ajunge cat ti-am vorbit despre neglijarea imunitatii? Mai vrei si detalii despre eroarea de focalizare? Ah, tu nu vrei nimic, eu sunt aia care tine neaparat sa iti vare informatiile astea insipide pe gat (via cavitate bucala, esofag, trahee..ups, cred c-am incurcat niste trasee). Trebuie sa ajunga la organul ala profund vascularizat si foarte reactiv, numit creier. O sa incerc macar sa le fac un pic mai interesante...picante, sa alunece mai usor (via nervul vag?).

Sa presupunem ca aveai de gestionat un proiect foarte important cu fonduri europene, pentru care primeai si un spor salarial considerabil (50%). Maine esti chemat in audienta de seful tau, care te anunta ca nu este multumit de felul in care ai lucrat, prin urmare iti retrage atributiunile si de proiect se va ocupa un alt coleg. Groaznic, nu? Mai ales daca sporul ala reprezinta tocmai taxa de la gradinita particulara unde iti duci copilul si nu ai unde sa il lasi in alta parte (stim ca e criza de locuri la cresele de stat din Romania). Pe o scala de la 1 la 5, cat de fericit crezi ca vei fi la 15 minute dupa aceasta veste? Dar cinci zile mai tarziu? Te inseli, normal, poate mai putin insa, acum ca stii unde bat (da, iar bat!). Vei apela, fireste, la rationalizari („Nu am gresit cu nimic, decizia sefului este arbitrara si nedreapta, precis l-a mituit celalalt coleg sa ii dea lui proiectul, e un semn ca trebuie sa-mi caut altceva de munca, asa patesc oamenii corecti si muncitori, sunt dati la o parte in favoarea unor profitori). Tot nefericit vei fi, dar mai putin, impactul va fi diminuat intr-o masura mai mare sau mai mica, in functie de cat esti tu de abil in gasirea unor motive convenabile pentru tine. Dar mai este ceva: o serie de factori externi pe care acum nu ii anticipezi acum si care iti vor modela starile afective din zilele urmatoare. Emotiile pe care le simtim sunt adesea rezultatul unor evaluari interne ale unor stimuli externi. Intre cele doua componente exista o relatie cat de cat predictibila, astfel incat se intampla rar sa asisti la reactii aberante, cum ar fi o bucurie extatica cand ai aflat ca tocmai ai fost concediat. Insa viata nu se opreste in acel moment (decat daca mori, fireste). Iar tu vei continua (sper!) sa reactionezi si la alti stimuli la care vei fi, inevitabil, expus dupa momentul concedierii. Cand iti cer o estimare a well-being-ului tau cinci zile mai tarziu, tu te raportezi exclusiv la evenimentul mentionat, de parca in tot acel timp vei retrai clipa de clipa respectivul moment (eterna reintoarecere) si altceva ce ti-ar putea influenta emotiile nici ca ti s-ar mai intampla. Comiti, in predictia pe care o faci, eroarea de focalizare. Acum imagineaza-ti o noua circumstanta ce survine la cinci zile dupa neplacuta intrevedere cu seful tau. Ti-o voi prezenta in detaliu, dupa care iti voi si explica de ce am tinut sa fie atat de clara  (efectul de vividness, care imi place tare mult).

Esti trist, amarat, fara energie, ba chiar te simti si vinovat fata de sef (desi nu intelegi foarte bine unde ai gresit) si rusinat fata de ceilalti colegi, care sunt la curent cu umilinta la care ai fost supus si acum ai impresia ca chicotesc sau tac brusc de fiecare data cand treci pe langa ei (spotlight effect hihi). Cat despre colegul care ti-a luat locul si suflat proiectul...e de la sine inteles ca l-ai strange de gat sau i-ai tine o perna pe fata minute in sir, cu multa dragoste (Doar ai vazut filmul Amour, nu?) Si uite cum tocmai acum colega de la secretariat iti zambeste suspect (aha! O pufneste rasul de ce-ai patit) si te invita sa mergeti sa mancati impreuna in pauza de masa. Accepti, pleci cu ea si ajungi...la ea acasa (zece minute cu masina in afara orelor de varf), cica a facut o ciulama de pui special pentru tine, adica a gatit „cu premeditare”. Pofta buna! Ce urmeaza? O indigestie si o vizita la urgente. Glumeam! O partida de sex recreational, cea mai potrivita modalitate de a-ti pretrece pauza de masa. Sa-ti fie de bine! Te intrebi ce a apucat-o? Of, nu esti si tu in stare sa te bucuri de o experienta placuta fara sa pui o gramada de intrebari? Nu stiu, umbla vorba prin companie ca nu se mai intelege cu barbat-su (nu-i acasa acum, fireste!) si ca intre ei nu mai exista relatii de cateva luni bune. Ahaa! Te-am prins! Stiu din nou la ce te gandesti. (Reciteste te rog primul meu paragraf ca sa intelegi ce rost are paranteza asta) Tipic masculin, gandesti ca un barbat insensibil si obsedat sexual. Ce, daca o femeie e singura si nu a mai facut sex de mult, asta inseamna ca e dispusa acum sa se culce cu primul barbat care ii iese in cale (pe coridor)? Proiectie, mon cher! Asta ai face tu, nu ea! Femeile in schimb vor intimitate emotionala, fiind mai putin axate pe latura strict carnala a unei relatii (nu-mi cere dovezi si studii pentru ultimele afirmatii, incearca sa ma crezi daca nu pe cuvant, macar pe ochi frumosi). Atunci de ce dracu’ a facut chestia asta? Aaa...a fost probabil atrasa tocmai  de tristetea ta din ultimele zile (vezi? tot raul spre bine, ai si uitat patania cu seful cel rau- http://www.publicaffairs.ubc.ca/wp-content/uploads/2011/05/Happy-Guys...in-pres-Emotion.pd ) sau de aerul tau rusinat, dupa cum scria si Seramis, intr-un articol plin cu sfaturi utile in cazul in care doresti sa obtii o intalnire urmata de sex (http://www.sasseramis.ro/atingere-cuantica-pentru-un-date). Poate lucreaza sub acoperire (e mai mult decat o secretara) la o cercetare despre dimensiunile organului sexual barbatesc in erectie si e mai buna decat Debby Herbenick, cea care nu a inteles deocamdata ca self-reportul nu poate fi considerat o metoda viabila de colectare a datelor decat atunci cand  nu se pot obtine informatii pe o cale mai obiectiva (despre Debby si rezultatele ei indoielnice- dar voi investiga!- poti citi pe site-ul lui Adrian: http://www.adrian-nuta.ro/lungimea-penisului-in-erectie-informatii-prietenoase/ ). Bineinteles ca mai exista si varianta sa fie indragostita de tine, dar nu e cazul sa intri in panica, te poti preface oricand ca nu i-ai inteles aluziile, doar nu si-o imagina ca poate obtine de la tine ceva mai mult decat sex in pauza de masa, e doar tipa care raspunde la telefoane, fata care face copii la xerox (cu accent pe „o”, te-ai inecat degeaba!).  Una peste alta, a fost o partida reusita, te intorci la munca cu forte proaspete  si cu...o stare de bine de 4.99 pe o scala de la 1 la 5.

Ce s-a intamplat? Lasa orgasmul si eliberarea de endorfine, eu te intreb ce s-a intamplat cu predictiile tale initiale. Cat de fericit vei fi la cinci zile dupa ce seful tau iti retrage proiectul si sporul de 50% din salariu? Mai stii ce ai raspuns? Undeva pe la 2.5. Si acum? 4.99?? Cum ai putut sa te inseli atat de mult?? Iti spun eu cum! Ai comis-o! Greseala de focalizare! Ai facut o predictie de parca toata fericirea ta ar fi depins de toanele uniu sef antipatic si artagos, cand s-a dovedit mai degraba ca depindea de capriciile simpaticei si misterioasei tale colege. Nu te-ai gandit, in  momentul estimarii, ca starea ta de bine va fi influentata si de alte situatii, independente de evenimentul- stimul care te-a deprimat la un moment dat.

Daca mai esti cu mintea unde trebuie (la mine!), acum ar trebui sa ma intrebi asa: „Pai bine, mai Andreea, dar cum sa fac eu sa nu mai gresesc si sa pot estima mai precis emotiile pe care le voi simti in viitor? Cum sa cresc nivelul (ups) de acuratete a predictiilor mele data viitoare cand imi vei mai pune (e hai!) o intrebare asemanatoare?” Nu e totul pierdut, sa stii! De fapt, eu tocmai ti-am aratat cum sa faci. Nuu, raspunsul nu este sex cu toate colegele din departament!! Tot articolul asta lung al meu a reprezentat o ilustrare a felului in care poti evita eroarea focalizarii si aprecia mai corect consecintele (emotionale) ale evenimentelor din viata ta. Si e si demonstrat stiintific, doarece nu sunt prima care si-a pus aceasta intrebare. Wilson a aratat, intr-un studiu, conditia experimentala care le-a permis subiectilor sai sa faca predictii mai bune. Acestia au primit urmatoarea instructiune: „Inainte de a aprecia nivelul tau de welll-being la cinci zile dupa evenimentul nefercit, te rog sa te gandesti la rutina unei zile obisnuite din viata ta” Prin aceasta de-focalizare, participantilor la inocentul experiement li s-a atras atentia asupra elementelor din background, pe care altfel le-ar fi ignorat in momentul formularii predictiilor. Ceea ce am facut si eu cu tine, fidela (mereu!) principiului conform caruia invatarea cea mai eficienta se produce cand „studentul” este implicat activ in experienta (practica) a manipularii (cognitive!- lucru manualo-cerebral, ca si cum ti-as strecura cu mana niste idei printre circumvolutiunile creierului) informatiilor-tinta. Ti-am distras atentia de la evenimentul-stimul provocandu-te sa te gandesti la o alta situatie ce s-ar putea produce intre timp si care iti va influenta starea subiectiva de fericire. Cum adica sexul cu o colega de la munca nu intra in rutina ta zilnica? Pe cine incerci sa palacalesti acum? Parca nu as sti eu ca primesti in fiecare zi declaratii de dragoste si propuneri sexuale dintre cele mai directe! Hmm....sau e o proiectie? (prevezi si tu cu ce situatii se confrunta o fata care lucreaza intr-un mediu preponderent masculin, nu?).

Daca ai timp de citit (invata sa mai si refuzi unele invitatii):

1. Gilbert, D. T., Driver-Linn, E., & Wilson, T. D. (2002). The trouble with Vronsky: Impact bias in the forecasting of future affective states. In L. F. Barrett & P. Salovey (Eds.), The wisdom in feeling: Psychological processes in emotional intelligence (pp. 114-143). New York: Guilford.

2.Gilbert, D. T. (2006). Shall I compare thee to a summer's sausage? Forbes.com. February 14.

3. Gilbert, D. T. (2006). Does fatherhood make you happy? Time. June 19.

4. Gilbert, D. T. (2006). He who cast the first stone probably didn't. New York Times, July 24.

5. Gilbert, D.T.; Blumberg, S.J., Pinel, E.C., Wilson, T.D., Wheatley, T.P. (1998). "Immune neglect: A source of durability bias in affective forecasting". Journal of Personality and Social Psychology 75 (3): 617–638.

6. Wilson, Timothy D.; Wheatley, Thalia; Meyers, Jonathan M.; Gilbert, Daniel T.; Axsom, Danny (1 January 2000). "Focalism: A source of durability bias in affective forecasting.” Journal of Personality and Social Psychology 78 (5): 821–836.

7. Dunn, E. W., & Laham, S. A. (in press). A user’s guide to emotional time travel: Progress on key issues in affective forecasting. In J. P. Forgas (Ed.), Hearts and minds: Affective influences on social cognition and behavior. New York: Psychology Press.

8. Wilson, T. D, & Gilbert, D. T. (2003). Affective forecasting. In M. P. Zanna (Ed.), Advances in experimental social psychology (Vol. 35,pp. 346-412). San Diego, CA: Academic Press.

9. Wilson, T. D., Gilbert, D. T., & Centerbar, D. B. (2002). Making sense: The causes of emotional evanescence. In J. Carillo & I. Brocas (Eds.), Economics and psychology (pp. 209-233). Oxford: Oxford University Press

PS 1: Observi ca l-am citat indelung pe Daniel Gilbert (primele patru surse sunt articole de popularizare, nu mori daca le citesti!), insa ceea ce tu nu stii este ca mi-e cam teama pentru viata lui acum. La inceputul lunii, pe 4, in articoul despre Mind wandering am vorbit (si) despre Daniel Wegner. Pe 5 a murit! ( multumesc, Adrian!  A anuntat si pe blog, asa ca am apucat si eu sa ii aprind o lumanare)

PS 2: Tu insa nu te speria! Esti in afara oricarui pericol si oricarei predictii! De fapt, beneficiezi chiar de o protectie divina, conjurata in fiecare seara de mine, in stransa colaborare cu Vrajitoarea Ciresica!