De ce oxitocina are două feţe, dar ambele ar putea fi invizibile

Îţi scriu acest articol pe furiş. M-am încuiat în birou! Mi-e teamă să mai ies de aici şi aştept să treacă odată ziua de azi. Iau chiar în calcul posibilitatea de a mă învoi pentru a pleca mai devreme, dar o să fac această solicitare mai degrabă printr-un email.

Ce s-a întâmplat? Dragii mei colegi au aflat un secret pe care eu îl ştiam şi eu, dar pe care nu m-aş fi  riscat în veci să îl împărtăşesc cu ei: astăzi, 21 ianuarie, este ziua internaţională a îmbrăţişărilor! Îţi imaginezi deci ceea ce s-a întâmplat şi continuă să se întâmple prin toate cotloanele instituţiei. Din fericire pentru ei, nu au menţionat şi cuvântul oxitocină, altfel îmbrăţişarea de grup risca să se transforme într-o procedură dureroasă de repoziţionare a oaselor în moduri un picuţ nenaturale.

Dar există zeci de studii care evidenţiază efectele pozitive ale oxitocinei, eliberată şi prin îmbrăţisări! te aud eu acum, probabil pentru că am descoperit un nou efect, pe care nu ştiu cum de nu l-au identificat încă cercetătorii britanici: oxitocina generează telepatie…pardon, halucinaţii auditive. Hai, măi Andreea, nu degeaba este numit hormonul iubirii, al ataşamentului, chiar molecula morală…nu ai citit cartea lui Paul Zack? Oxotocina promovează cooperarea, încrederea, altruismul comportamentele prosociale! Există şi sprayuri care, pentru 80 de dolari, asigură un climat prietenos la locul de muncă (Connekt) sau, dacă mai adaugi şi nişte feromoni, întâlniri cu un înalt potenţial incendiar (Attrakt).

Mă scuzi, dar o să iau un stingător ca să mai temperez acest elan. În primul rând, mult mai puţin cunoscute sunt anumite studii ce descoperă, sub voalul de pozitivitate, şi faţa întunecată a oxitocinei. Care nu este neapărat o moleculă morală, ba chiar, în anumite circumstanţe, corelează cu agresivitate, violenţă şi tendinţa de a trişa sau de a minţi pentru atingerea unor scopuri. Oxitocina pare într-adevăr a întări legăturile cu propriul grup sau cu persoanele care-ţi erau DEJA apropiate şi dragi. Pe de altă parte, este un hormon cam rasist şi plin de prejudecăţi şi ostilitate la adresa străinilor sau membrilor altor grupuri, faţă de care te poţi surprinde reacţionând agresiv atunci când nivelul oxitocinei ţi s-a ridicat. De asemenea, nu diminuează, ci dimpotrivă, poate intensifica actele de violenţă domestică, în cazul persoanelor deja predispuse către violenţă fizică. Dacă ai obiceiul să-ţi mângâi soţia cu câte o palmă, dar astăzi te-ai hotărât să o îmbrăţişezi, mi-e teamă că următorul impuls, generat, culmea, şi de creşterea oxitocinei, va fi să-i dai un pumn iubitor în năsuc.

Deşi se consideră că în general oxitocina reduce nivelul de cortizol, uneori se întâmplă exact invers. Se pare că ajută la encodarea şi la actualizarea amintirilor sociale negative, generând frică şi anxietate. Nişte şoricei au fost plasaţi într-o cuşcă cu câţiva tovarăşi mai agresivi care i-au cam stresat pe durata interacţiunii. După asta, jumătate dintre ei au fost supuşi unei proceduri de eliminare a receptorilor pentru oxitocină. 24 de ore mai târziu toţi au fost introduşi din nou în cutia cu şoarecii cei răi. Cei cu receptorii intacţi au dat semne vizibile de frică şi stres, în timp ce cei lipsiţi de oxitocină erau mult mai relaxaţi şi nu păreau să-şi amintească experienţele negative ale zilei trecute.

Într-o serie de experiemente ce presupuneau mici jocuri de noroc cu miză financiară, subiecţii sprayaţi cu oxitocină au raportat, în comparaţie cu grupul de control, mai multe sentimente de invidie şi schadenfreude la adresa partenerilor de joc.

Şi ar mai fi nişte efecte negative, dar mă opresc aici. Nu de alta, dar este posibil ca întreaga discuţie să fie din start inutilă! De ce? Pentru că un studiu publicat de curând în Plos One atrage din nou atenţia (nu este primul semnal de alarmă!) asupra metodologiei cercetărilor efectuate până acum. Majoritatea experimentelor care pretind a evidenţia influenţa oxitocinei asupra comportamentului  măsoară acest hormon printr-o procedură numită ELISA, care nu este de încredere şi nu permite formularea unor concluzii:

It’s quite possible that many scientific claims about the personality traits, emotions, and relationship factors that influence circulating oxytocin levels are—how to put this diplomatically?—without adequate basis in fact.

Ceea ce nu demonstrează, fireşte, că oxitocina clar nu are efectele ce-i sunt atribuite, dar invită la un scepticism sănătos cu privire la existenţa şi magnitudinea lor şi la reanalizarea subiectului replicând experimentele şi reconsiderând metodologia lacestora.

Pâna una-alta, te poţi preface că nu ai citit articolul. Ai astăzi un motiv să-ţi îmbrăţişezi colegele, cunoştinţele, poate şi străinele de pe stradă, mai ales dacă le spui că eşti voluntar într-o campanie salutară de free hugs.

Te îmbrăţişez! (şi dacă ar fi să-ţi măsor ceva acum, ceva-ul ala nu ar fi oxitocina, ci cortizolul, care aş paria că ţi-a crescut!)