Sunt sigură că ştii ce este biasul
de confirmare. Atât de sigură încât mi se pare inutil să îl (mai) descriu
acum. Mai cred că nu îţi este foarte greu să îl identifici atunci când îl
întâlneşti...la alţii. Foarte rar
însă ştii când eşti chiar tu victima lui. Asta pentru că este cel mai pervers
şi pervaziv bias şi nu ştiu să existe strategii foarte eficiente prin care să
scapi de el.
Din păcate, nu este suficient să-i cunoşti existenţa pentru a avea
garanţia că tu vei fi la adăpost. Din fericire, am aflat (de la o tipă
pe care o cheamă Julia Galef) o tehnică ce mi se pare foarte interesantă şi
care cred că dă şi rezultate.
Te atrage ideea de a ţine un jurnal?
Încă unul, pe lângă cel în care notezi săptămânal lucrurile pentru care eşti
recunoscător. Da, ştiu că faci asta pentru că sunt convinsă că îţi place
psihologia pozitivă nu doar la nivel teoretic, ci şi practic.
Jurnalul pe care ţi-l propun este unul în care vei nota momentele când ceva te-a surprins. De
exemplu, ai citit o ştire potrivit căreia rata criminalităţii s-a diminuat în
ultimii ani. Deschizi jurnalul şi scrii:
Momentul surprizei: Am citit că rata criminalităţii este în
scădere.
După asta mai introduci două rubrici:
De ce m-a surprins: Am fost surprins pentru că eu credeam că
rata criminalităţii este în creştere şi că lumea devine un loc din ce în ce mai
periculos. Chiar le vorbisem despre asta colegilor de birou în timp ce
povesteam o ştire oribilă cu un bărbat care şi-a omorât familia şi pe urmă şi-a
dat foc cu o canistră de benzină
Ce am învăţat din asta: Am învăţat că astfel de ştiri nu sunt o
sursă validă de informaţie pentru că ne distorsionează percepţiile despre lumea
în care trăim şi că multe dintre credinţele mele nu sunt sprijninte de dovezi.
Prin urmare, ar fi mai bine să mă uit mai puţin la ştirile de acest gen şi să
citesc mai multe statistici şi articole bine documentate.
Pot să pariez că în fiecare zi ţi se întâmplă multe lucruri surprinzătoare.
Mă tem însă că pe multe dintre ele nici măcar nu le observi sau nu le laşi să te surprindă pentru că
intervine acel bias al confirmării care te face să le ignori sau să le
încadrezi cumva într-o schemă mai veche şi greşită. Un jurnal al surprizelor te
determină însă să fii atent şi să
sesizezi incongruenţele, anomaliile, ceea ce contrazice credinţele tale şi îţi
violează aşteptările. De asemenea, prin întrebarea „de ce m-a surprins?”, te
invită la o procesare superioară atât a
elementelor surprizătoare cât şi a credinţelor tale anterioare, multe
dintre ele automate şi prea puţin analizate.
Se poate folosi cu succes şi în terapie. Un client căruia i-ai dat această
temă îţi poate spune că săptămâna trecută a fost uimit când şeful l-a propus
pentru o poziţie superioară în cadrul organizaţiei. De ce a fost uimit? După ce s-a gândit puţin a realizat că el se
credea un angajat mediocru şi că nu este suficient de bun încât să aspire la o
avansare. Ce a învăţat din această experienţă? Că are tendinţa să se
subestimeze şi să nu-şi aprecieze rezultatele la adevărata lor valoare. Jurnalul
surprizelor l-a ajutat nu doar să observe ceva nou, ci şi să fie mai conştient de felul în care înainte
se auto-sabota singur fără ca măcar să-şi dea seama de ceea ce face.
Poate te gândeşti că este un caz fericit pentru că acel client a avut o
surpriză plăcută. Dacă tu însă vei nota în jurnal surprize neplăcute şi prin
urmare te vei simţi descurajat şi nefericit?
Da, există posibilitatea să nu-ţi
convină sau să nu-ţi placă tot ceea ce vei descoperi, dar nu este cazul să te porţi precum omuleţii din imagine. În fond, depinde
de tine să completezi rubrica ce am învăţat din asta într-un mod care să fie
în avantajul tău real, nu doar imaginat.
De exemplu, eşti surprins că ai
luat nota 7 la un examen.
De ce eşti surprins? Pentru că tu ai învăţat câteva zile, ai
parcurs toate materialele, ai subliniat ideile principale, ai recitit de câteva
ori informaţiile, cu toate astea la examen nu ţi-ai amintit decât o
mică parte din tot ce „învăţaseşi”.
Ce ai învăţat din această
experienţă? Ai mai multe
variante. Poţi nota că ţi-ai dat seama că eşti cam prost sau incapabil să
înveţi şi ar trebui să renunţi la facultate şi să vinzi cartofi în piaţă. Dar
poate realizezi totuşi altceva: că felul în care te-ai pregătit pentru examen
nu a fost unul potrivit, că tehnica de învăţare folosită (sublinirea şi
recitirea materialelor) este proastă, că nu te-a învăţat nimeni cum să înveţi
şi că ar fi cazul ca înainte de următorul examen să afli mai întâi care sunt
strategiile bune de reţinere şi înţelegere a informaţiilor (le ştii, nu?) şi
abia pe urmă să te apuci de „învăţat”.
Când ţii un jurnal al surprizelor te transpui într-un mindset nou, diferit de modul automat în care operează creierul
tău. Dacă până acum căutai dovezi în
sprijinul credinţelor tale, de această dată cauţi în mod activ argumente împotriva lor. Nu îţi mai confirmi
teoriile, ci le disconfirmi, atunci când este nevoie. Credeai că de fiecare
dată când e luna plină ai probleme cu somnul? Presimt că vei avea o surpriză
data viitoare când e lună plină şi totuşi dormi sau când nu dormi deşi luna e
pe jumătate plină (sau goală). Odată surpriza recunoscută poate va urma o altă
revelaţie: nu cumva iar am băut cafea seara şi am urlat degeaba la lună cum că
ea ar fi de vină?
Cu cât te vei antrena mai mult să observi incongruenţele, cu atât vei
deveni mai abil în această practică şi, la un moment dat, va deveni aproape un
automatism. Visez la acel moment când Daniel Kahneman va scrie o nouă
carte...de aceasta dată despre the disconfirmation bias,
tendinţa automată (şi scăpată de sub control) de a căuta şi de a-ţi aminti
informaţiile care îţi contrazic opiniile şi credinţele anterioare.
Pentru asta însă, repet, este nevoie de multă practică. Iar aici sunt
sceptică. Cred că niciunul dintre cititorii mei nu se va mobiliza să ţină acel
jurnal al surprizelor. Sau, cine ştie...poate vrei chiar tu să mă contrazici?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu