joi, 8 ianuarie 2015

Dragă jurnal, nu ai să crezi ce mi s-a întâmplat astăzi...

Sunt sigură că ştii ce este biasul de confirmare. Atât de sigură încât mi se pare inutil să îl (mai) descriu acum. Mai cred că nu îţi este foarte greu să îl identifici atunci când îl întâlneşti...la alţii. Foarte rar însă ştii când eşti chiar tu victima lui. Asta pentru că este cel mai pervers şi pervaziv bias şi nu ştiu să existe strategii foarte eficiente prin care să scapi de el. 


Din păcate, nu este suficient să-i cunoşti existenţa pentru a avea garanţia că tu vei fi la adăpost. Din fericire, am aflat (de la o tipă pe care o cheamă Julia Galef) o tehnică ce mi se pare foarte interesantă şi care cred că dă şi rezultate.

Te atrage ideea de a ţine un jurnal? Încă unul, pe lângă cel în care notezi săptămânal lucrurile pentru care eşti recunoscător. Da, ştiu că faci asta pentru că sunt convinsă că îţi place psihologia pozitivă nu doar la nivel teoretic, ci şi practic.

Jurnalul pe care ţi-l propun este unul în care vei nota momentele când ceva te-a surprins. De exemplu, ai citit o ştire potrivit căreia rata criminalităţii s-a diminuat în ultimii ani. Deschizi jurnalul şi scrii:

Momentul surprizei: Am citit că rata criminalităţii este în scădere.

După asta mai introduci două rubrici:

De ce m-a surprins: Am fost surprins pentru că eu credeam că rata criminalităţii este în creştere şi că lumea devine un loc din ce în ce mai periculos. Chiar le vorbisem despre asta colegilor de birou în timp ce povesteam o ştire oribilă cu un bărbat care şi-a omorât familia şi pe urmă şi-a dat foc cu o canistră de benzină

Ce am învăţat din asta: Am învăţat că astfel de ştiri nu sunt o sursă validă de informaţie pentru că ne distorsionează percepţiile despre lumea în care trăim şi că multe dintre credinţele mele nu sunt sprijninte de dovezi. Prin urmare, ar fi mai bine să mă uit mai puţin la ştirile de acest gen şi să citesc mai multe statistici şi articole bine documentate.

Pot să pariez că în fiecare zi ţi se întâmplă multe lucruri surprinzătoare. Mă tem însă că pe multe dintre ele nici măcar nu le observi sau nu le laşi să te surprindă pentru că intervine acel bias al confirmării care te face să le ignori sau să le încadrezi cumva într-o schemă mai veche şi greşită. Un jurnal al surprizelor te determină însă să fii atent şi să sesizezi incongruenţele, anomaliile, ceea ce contrazice credinţele tale şi îţi violează aşteptările. De asemenea, prin întrebarea „de ce m-a surprins?”, te invită la o procesare superioară atât a elementelor surprizătoare cât şi a credinţelor tale anterioare, multe dintre ele automate şi prea puţin analizate.

Se poate folosi cu succes şi în terapie. Un client căruia i-ai dat această temă îţi poate spune că săptămâna trecută a fost uimit când şeful l-a propus pentru o poziţie superioară în cadrul organizaţiei. De ce a fost uimit? După ce s-a gândit puţin a realizat că el se credea un angajat mediocru şi că nu este suficient de bun încât să aspire la o avansare. Ce a învăţat din această experienţă? Că are tendinţa să se subestimeze şi să nu-şi aprecieze rezultatele la adevărata lor valoare. Jurnalul surprizelor l-a ajutat nu doar să observe ceva nou, ci şi să fie mai conştient de felul în care înainte se auto-sabota singur fără ca măcar să-şi dea seama de ceea ce face.

Poate te gândeşti că este un caz fericit pentru că acel client a avut o surpriză plăcută. Dacă tu însă vei nota în jurnal surprize neplăcute şi prin urmare te vei simţi descurajat şi nefericit? 



Da, există posibilitatea să nu-ţi convină sau să nu-ţi placă tot ceea ce vei descoperi, dar nu este cazul să te porţi precum omuleţii din imagine. În fond, depinde de tine să completezi rubrica ce am învăţat din asta într-un mod care să fie în avantajul tău real, nu doar imaginat.

De exemplu, eşti surprins că ai luat nota 7 la un examen.

De ce eşti surprins? Pentru că tu ai învăţat câteva zile, ai parcurs toate materialele, ai subliniat ideile principale, ai recitit de câteva ori informaţiile, cu toate astea la examen nu ţi-ai amintit decât o mică parte din tot ce „învăţaseşi”.

Ce ai învăţat din această experienţă? Ai mai multe variante. Poţi nota că ţi-ai dat seama că eşti cam prost sau incapabil să înveţi şi ar trebui să renunţi la facultate şi să vinzi cartofi în piaţă. Dar poate realizezi totuşi altceva: că felul în care te-ai pregătit pentru examen nu a fost unul potrivit, că tehnica de învăţare folosită (sublinirea şi recitirea materialelor) este proastă, că nu te-a învăţat nimeni cum să înveţi şi că ar fi cazul ca înainte de următorul examen să afli mai întâi care sunt strategiile bune de reţinere şi înţelegere a informaţiilor (le ştii, nu?) şi abia pe urmă să te apuci de „învăţat”.


Când ţii un jurnal al surprizelor te transpui într-un mindset nou, diferit de modul automat în care operează creierul tău. Dacă până acum căutai dovezi în sprijinul credinţelor tale, de această dată cauţi în mod activ argumente împotriva lor. Nu îţi mai confirmi teoriile, ci le disconfirmi, atunci când este nevoie. Credeai că de fiecare dată când e luna plină ai probleme cu somnul? Presimt că vei avea o surpriză data viitoare când e lună plină şi totuşi dormi sau când nu dormi deşi luna e pe jumătate plină (sau goală). Odată surpriza recunoscută poate va urma o altă revelaţie: nu cumva iar am băut cafea seara şi am urlat degeaba la lună cum că ea ar fi de vină?

Cu cât te vei antrena mai mult să observi incongruenţele, cu atât vei deveni mai abil în această practică şi, la un moment dat, va deveni aproape un automatism. Visez la acel moment când Daniel Kahneman va scrie o nouă carte...de aceasta dată despre the disconfirmation bias, tendinţa automată (şi scăpată de sub control) de a căuta şi de a-ţi aminti informaţiile care îţi contrazic opiniile şi credinţele anterioare.


Pentru asta însă, repet, este nevoie de multă practică. Iar aici sunt sceptică. Cred că niciunul dintre cititorii mei nu se va mobiliza să ţină acel jurnal al surprizelor. Sau, cine ştie...poate vrei chiar tu să mă contrazici?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu