Încerc să mă redresez după derapajele
din ultimele zile…nu, nu este cazul să-mi recomanzi un tratament pentru
osteoporoză, poate ţi se întâmplă şi ţie să mai aluneci iarna pe uliţă. În timp
ce mă chinui să-mi amplific anti-aderenţa,
o să scriu şi un articol despre cuplu. Inspirat de data aceasta de sfaturile
din bătrâni, culese şi discutate în Psychology Today.
Te-ai hotărât să faci marele pas…în
prăpastie? pe lună? mai degrabă pe Venus! Te căsătoreşti! Îţi cunoşti partenera
de ceva timp, cam ştii la ce să te aştepţi de la ea, are o mulţime de calităţi
pe care le apreciezi, dar şi câteva defecte sau obiceiuri tâmpite care te scot
din sărite, dar…care vor dispărea ele în timp! Se va da pe brazdă! Sigur, o contribuţie importantă vei avea chiar
tu…doar te vei îngriji să-i atragi atenţia de fiecare dată când pune prea multă
sare în mâncare, sforăie noaptea sau îşi invită prietenele acasă mult prea des
pentru gustul tău. Cât despre dorinţa ei să vă mutaţi cândva la casă într-un
cătun de la marginea Bucureştiului…prostii! o să se convingă ea foarte curând
că e mai bine într-un apartament din buricul oraşului, îi vei explica
avantajele şi va înţelege! Cum, vrea şi trei copii pe când ţie unul ţi-ar fi
deja arhisuficient? O să-i treacă şi ideile astea, va vedea cât de greu îi va
fi să îngrijească unul singur! Până una alta aţi stabilit nunta….restul sunt
detalii! Ai încredere în ea, i-ai văzut potenţialul şi, alături de tine, se va
mai schimba pe ici pe colo…poate chiar în punctele esenţiale. Doar oamenii se
schimbă într-un cuplu, iar iubita ta este şi ea om, totuşi…iar dacă nu este…va
deveni! Sau dacă nu chiar om…măcar o persoană?
Până la urmă şi delfinii au căpătat acest statut în unele ţări…urmează balenele, îţi spui în timp ce te uiţi la
ea cum înfulecă a treia prăjură pe ziua de azi…lasă, va renunţa şi la dulciuri,
nu va mai avea nevoie de ciocolată, doar o vei face tu extraordinar de
fericită.
Înainte totuşi de a trimite invitaţiile la nuntă, ce-ar fi să încerci
următorul experiment mental:
Imaginează-ţi că nu se va schimba! Va continua să-şi dorească o casă pe
pământ şi trei copii, iar pasiunea pentru ciocolată nu va dispărea nicicând. Nu
se va obişnui să se descalţe când intră în casă, iar întâlnirile cu prietenele
vor fi la fel de frecvente. Toate astea pentru următorii cinci, zece, douăzeci,
treizeci, poate chiar cincizeci de ani. În aceste condiţii, te-ai mai căsători
cu ea acum?
Pe scurt, te vezi trăind fericit alături de ea aşa cum este în prezent sau
mai degrabă te îţi imaginezi că veţi avea o căsnicie reuşită atunci când va
face anumite schimbări?
Dacă ajungi la concluzia că este imposibil să fie bine dacă nu se va
schimba…poate ar fi cazul să mai aştepţi. Sau să mai cauţi până întâlneşti pe
altcineva…nu neapărat „mai bun(ă)”, ci ale cărui/ cărei defecte sau obiceiuri
sunt mai uşor de tolerat pentru tine.
Nu vreau să înţelegi greşit. Experimentul mental de mai sus nu vrea să
sugereze că oamenii nu se schimbă şi rămân aceiaşi zeci de ani de zile. Nici că
partenera ta nu ar fi capabilă să renunţe la anumite obiceiuri. De asemenea,
este în regulă, chiar de dorit să fii optimist, să ai aşteptări pozitive în
privinţa ei, să-i comunici ce te deranjează şi să o încurajezi când îşi doreşte
ea însăşi să schimbe ceva. Este foarte posibil să se întâmple astfel, iar
sprijinul tău şi încrederea pe care o ai în ea cred că pot contribui
substanţial la acest lucru. Mai cred şi că are rost să acorzi o şansă când
celălalt a făcut o greşeală pe care promite că nu o va repeta sau când te
anunţă că s-a hotărât în sfârşit să se lase de băut, de relaţii extraconjugale
sau de jocurile de noroc. În cuplurile fericite partenerii evoluează împreună,
ceea ce nu înseamnă neapărat că ei devin cât mai asemănători (deşi apare uneori
şi acest fenomen), ci că fiecare este interesat de binele celuilalt şi, în
acelaşi timp, de binele său, adică de propriile motivaţii, scopuri, realizări.
Ambii se apropie de cel mai bun sine posibil, după cum scriam într-un articolmai vechi, care poate fi citit bine mersi alături de (sau în contrapondere cu)
acesta.
Pe de altă parte, în momentul când iei o decizie, o iei bazându-te pe
realitatea momentului. Mi se pare iraţional să te căsătoreşti cu ea în speranţa
că după va fi altceva. (Sau poate e
iraţional din partea mea să mă aştept ca asemenea decizii să fie luate
raţional?). Mă tem că vă veţi face viaţa amară. Da, este posibil să se schimbe,
dar este posibil şi să nu o facă sau, dacă o face, să nu fie oricum în direcţia
dorită de tine (priorităţi diferite, poate chiar valori ce nu coincid). Aşteptările
pozitive pot funcţiona ca un declanşator al schimbării, dar doar în unele
cazuri. În alte cazuri, pot deveni o otravă, mai ales când nu sunt nişte
aşteptări flexibile sau preferinţe, ci un fel de condiţii de care depinde soarta
vieţii voastre în comun. Una este să speri că partenerul va deveni mai ordonat,
luând în calcul şi posibilitatea să nu se întâmple asta şi ajungând la
concluzia că, dacă nu se va schimba, poţi accepta dezordinea lui fără ca asta
să influenţeze grav satsifacţia ta în relaţie şi în viaţă. Total altceva este
să te aştepţi ca el să devină mai ordonat pentru că altfel, dacă va continua să-şi arunce hainele peste tot ca acum, tu
o să cedezi psihic şi într-o zi vei ajunge să-i arunci boarfele pe geam.
Dar dacă răspunsul tău este „da, m-aş căsători chiar dacă ea sau el rămâne
la fel” şi constaţi mai târziu că, fir-ar să fie, nu a rămas la fel, s-a
schimbat în moduri insuportabile pentru tine? Ce poţi face atunci? Mai are rost
experiementul mental de dinaintea căsătoriei? Sigur că da! Cel puţin nu ai de
ce să regreţi decizia pe care ai luat-o în acel moment t1, atunci când viitorul
soţ sau viitoarea soţie încă nu bea, nu era intersat de aventuri şi nu i se
năzărise să vindeţi tot şi să vă mutaţi
în Honolulu. Dacă acum, în momentul t2, s-a schimbat în moduri pe care atunci
nu le-ai fi putut anticipa, nu-ţi rămâne decât să te confrunţi cu o nouă
decizie: rămân sau plec? şi dacă rămân, pot accepta că e posibil să nu mai fie
niciodată cum era la început, în t1? Da...de la capăt, până când o nouă
schimbare vă va despărţi sau vă va apropia şi mai mult. Este o atitudine pe
care eu o consider sănătoasă. Mai nesănătos mi se pare să te hotărăşti în t1 să
te căsătoreşti cu cineva nu pentru ceea ce este el în t1, ci pentru ce îţi
imaginezi că ar putea deveni în t2. În acest caz, indiferent de felul în care
vor evolua până la urmă lucrurile, aş spune că ai luat o decizie greşită sau
nejustificată.
Din când în când o broască se transformă într-un prinţ dacă o săruţi pe
bot. Mai ales în filmele Disney. În viaţa reală însă, cei care după premiera
filmului Disney „The princess and the frog” au încercat asta acasă nu au ajuns
deloc într-un palat, ci...la spital, intoxicaţi cu salmonella – caz real,
detalii aici.Sau ireal, spun unele surse, nici măcar copiii nu sunt atât de slabi de înger.
PS1: Nu am vrut să spun că broscuţele nu pot fi, pentru unii, nişte fiinţe
adorabile şi numai bune de sărutat! Doar că, dacă le săruţi, sărută-le pentru
ceea ce sunt ele într-adevăr, nişte broscuţe.
PS2: Nu am vrut să spun nici că iubita ta, lângă care te trezeşti în
fiecare dimineaţă, este o broască râîoasă!
Părerea mea: nu sugera oamenilor să -și trăiască viața altfel decât își doresc, deoarece pierzi timpul. N-o vor face, din:
RăspundețiȘtergere-spirit de contradicție sau
-din cauza euforiei sau
-pentru că-și vor spune: mie nu mi se poate întâmpla așa ceva (neavând nici un corespondent în experiența lor subiectivă)...
Depinde...uneori chiar ei cer un sfat, o opinie...e drept, sperând că vor auzi tot ceea ce le convine.
Ștergere