miercuri, 7 ianuarie 2015

Neuroplasticitatea la amfibieni (şi mormoloci)

Încerc să mă redresez după derapajele din ultimele zile…nu, nu este cazul să-mi recomanzi un tratament pentru osteoporoză, poate ţi se întâmplă şi ţie să mai aluneci iarna pe uliţă. În timp ce mă chinui să-mi amplific anti-aderenţa, o să scriu şi un articol despre cuplu. Inspirat de data aceasta de sfaturile din bătrâni, culese şi discutate în Psychology Today.

Te-ai hotărât să faci marele pas…în prăpastie? pe lună? mai degrabă pe Venus! Te căsătoreşti! Îţi cunoşti partenera de ceva timp, cam ştii la ce să te aştepţi de la ea, are o mulţime de calităţi pe care le apreciezi, dar şi câteva defecte sau obiceiuri tâmpite care te scot din sărite, dar…care vor dispărea ele în timp! Se va da pe brazdă! Sigur, o contribuţie importantă vei avea chiar tu…doar te vei îngriji să-i atragi atenţia de fiecare dată când pune prea multă sare în mâncare, sforăie noaptea sau îşi invită prietenele acasă mult prea des pentru gustul tău. Cât despre dorinţa ei să vă mutaţi cândva la casă într-un cătun de la marginea Bucureştiului…prostii! o să se convingă ea foarte curând că e mai bine într-un apartament din buricul oraşului, îi vei explica avantajele şi va înţelege! Cum, vrea şi trei copii pe când ţie unul ţi-ar fi deja arhisuficient? O să-i treacă şi ideile astea, va vedea cât de greu îi va fi să îngrijească unul singur! Până una alta aţi stabilit nunta….restul sunt detalii! Ai încredere în ea, i-ai văzut potenţialul şi, alături de tine, se va mai schimba pe ici pe colo…poate chiar în punctele esenţiale. Doar oamenii se schimbă într-un cuplu, iar iubita ta este şi ea om, totuşi…iar dacă nu este…va deveni! Sau dacă nu chiar om…măcar o persoană? Până la urmă şi delfinii au căpătat acest statut în unele ţări…urmează balenele, îţi spui în timp ce te uiţi la ea cum înfulecă a treia prăjură pe ziua de azi…lasă, va renunţa şi la dulciuri, nu va mai avea nevoie de ciocolată, doar o vei face tu extraordinar de fericită.

Înainte totuşi de a trimite invitaţiile la nuntă, ce-ar fi să încerci următorul experiment mental:

Imaginează-ţi că nu se va schimba! Va continua să-şi dorească o casă pe pământ şi trei copii, iar pasiunea pentru ciocolată nu va dispărea nicicând. Nu se va obişnui să se descalţe când intră în casă, iar întâlnirile cu prietenele vor fi la fel de frecvente. Toate astea pentru următorii cinci, zece, douăzeci, treizeci, poate chiar cincizeci de ani. În aceste condiţii, te-ai mai căsători cu ea acum?

Pe scurt, te vezi trăind fericit alături de ea aşa cum este în prezent sau mai degrabă te îţi imaginezi că veţi avea o căsnicie reuşită atunci când va face anumite schimbări?

Dacă ajungi la concluzia că este imposibil să fie bine dacă nu se va schimba…poate ar fi cazul să mai aştepţi. Sau să mai cauţi până întâlneşti pe altcineva…nu neapărat „mai bun(ă)”, ci ale cărui/ cărei defecte sau obiceiuri sunt mai uşor de tolerat pentru tine.

Nu vreau să înţelegi greşit. Experimentul mental de mai sus nu vrea să sugereze că oamenii nu se schimbă şi rămân aceiaşi zeci de ani de zile. Nici că partenera ta nu ar fi capabilă să renunţe la anumite obiceiuri. De asemenea, este în regulă, chiar de dorit să fii optimist, să ai aşteptări pozitive în privinţa ei, să-i comunici ce te deranjează şi să o încurajezi când îşi doreşte ea însăşi să schimbe ceva. Este foarte posibil să se întâmple astfel, iar sprijinul tău şi încrederea pe care o ai în ea cred că pot contribui substanţial la acest lucru. Mai cred şi că are rost să acorzi o şansă când celălalt a făcut o greşeală pe care promite că nu o va repeta sau când te anunţă că s-a hotărât în sfârşit să se lase de băut, de relaţii extraconjugale sau de jocurile de noroc. În cuplurile fericite partenerii evoluează împreună, ceea ce nu înseamnă neapărat că ei devin cât mai asemănători (deşi apare uneori şi acest fenomen), ci că fiecare este interesat de binele celuilalt şi, în acelaşi timp, de binele său, adică de propriile motivaţii, scopuri, realizări. Ambii se apropie de cel mai bun sine posibil, după cum scriam într-un articolmai vechi, care poate fi citit bine mersi alături de (sau în contrapondere cu) acesta.

Pe de altă parte, în momentul când iei o decizie, o iei bazându-te pe realitatea momentului. Mi se pare iraţional să te căsătoreşti cu ea în speranţa că după va fi altceva. (Sau poate e iraţional din partea mea să mă aştept ca asemenea decizii să fie luate raţional?). Mă tem că vă veţi face viaţa amară. Da, este posibil să se schimbe, dar este posibil şi să nu o facă sau, dacă o face, să nu fie oricum în direcţia dorită de tine (priorităţi diferite, poate chiar valori ce nu coincid). Aşteptările pozitive pot funcţiona ca un declanşator al schimbării, dar doar în unele cazuri. În alte cazuri, pot deveni o otravă, mai ales când nu sunt nişte aşteptări flexibile sau preferinţe, ci un fel de condiţii de care depinde soarta vieţii voastre în comun. Una este să speri că partenerul va deveni mai ordonat, luând în calcul şi posibilitatea să nu se întâmple asta şi ajungând la concluzia că, dacă nu se va schimba, poţi accepta dezordinea lui fără ca asta să influenţeze grav satsifacţia ta în relaţie şi în viaţă. Total altceva este să te aştepţi ca el să devină mai ordonat pentru că altfel, dacă va continua să-şi arunce hainele peste tot ca acum, tu o să cedezi psihic şi într-o zi vei ajunge să-i arunci boarfele pe geam.

Dar dacă răspunsul tău este „da, m-aş căsători chiar dacă ea sau el rămâne la fel” şi constaţi mai târziu că, fir-ar să fie, nu a rămas la fel, s-a schimbat în moduri insuportabile pentru tine? Ce poţi face atunci? Mai are rost experiementul mental de dinaintea căsătoriei? Sigur că da! Cel puţin nu ai de ce să regreţi decizia pe care ai luat-o în acel moment t1, atunci când viitorul soţ sau viitoarea soţie încă nu bea, nu era intersat de aventuri şi nu i se năzărise să  vindeţi tot şi să vă mutaţi în Honolulu. Dacă acum, în momentul t2, s-a schimbat în moduri pe care atunci nu le-ai fi putut anticipa, nu-ţi rămâne decât să te confrunţi cu o nouă decizie: rămân sau plec? şi dacă rămân, pot accepta că e posibil să nu mai fie niciodată cum era la început, în t1? Da...de la capăt, până când o nouă schimbare vă va despărţi sau vă va apropia şi mai mult. Este o atitudine pe care eu o consider sănătoasă. Mai nesănătos mi se pare să te hotărăşti în t1 să te căsătoreşti cu cineva nu pentru ceea ce este el în t1, ci pentru ce îţi imaginezi că ar putea deveni în t2. În acest caz, indiferent de felul în care vor evolua până la urmă lucrurile, aş spune că ai luat o decizie greşită sau nejustificată.

Din când în când o broască se transformă într-un prinţ dacă o săruţi pe bot. Mai ales în filmele Disney. În viaţa reală însă, cei care după premiera filmului Disney „The princess and the frog” au încercat asta acasă nu au ajuns deloc într-un palat, ci...la spital, intoxicaţi cu salmonella – caz real, detalii aici.Sau ireal, spun unele surse, nici măcar copiii nu sunt atât de slabi de înger.

  
PS1: Nu am vrut să spun că broscuţele nu pot fi, pentru unii, nişte fiinţe adorabile şi numai bune de sărutat! Doar că, dacă le săruţi, sărută-le pentru ceea ce sunt ele într-adevăr, nişte broscuţe.


PS2: Nu am vrut să spun nici că iubita ta, lângă care te trezeşti în fiecare dimineaţă, este o broască râîoasă!









2 comentarii:

  1. Părerea mea: nu sugera oamenilor să -și trăiască viața altfel decât își doresc, deoarece pierzi timpul. N-o vor face, din:
    -spirit de contradicție sau
    -din cauza euforiei sau
    -pentru că-și vor spune: mie nu mi se poate întâmpla așa ceva (neavând nici un corespondent în experiența lor subiectivă)...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Depinde...uneori chiar ei cer un sfat, o opinie...e drept, sperând că vor auzi tot ceea ce le convine.

      Ștergere